Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Dec 2021

Un fel de all inclusive în materie de irigații

Deși are un potențial agricol enorm, România pierde mult din cauza incompetenței și a nepăsării celor care decid soarta agriculturii și a dezvoltării rurale. De exemplu, sistemul de irigații...

Programul pentru refacerea sistemului de irigații și a infrastructurii principale, în două direcții, demarat în 2014 și 2015, avea termen de finalizare în 2020. Și-ar fi dovedit utilitatea mai ales într-un an secetos, așa cum a fost anul trecut, când fermierii au fost loviți din toate părțile de: secetă, restricții cauzate de pandemie, probleme gestionate prost etc.

SWOT-ul americanilor: România

Dar problemele pot fi transformate în oportunități de afaceri. Însă nu pentru oricine, ci numai pentru cunoscătorii care știu că România este adevăratul Eldorado. Un exemplu concret este motivul venirii americanilor în România. După o analiză SWOT temeinică, în urma căreia existența portului din Constanța a reprezentat un „punct tare“ alături de alte motive bine întemeiate, compania americană Reinke Manufacturing, lider global în sisteme și tehnologii de irigații, a decis extinderea activităților din România. Această decizie a fost luată la un an de la inaugurarea depozitului Reinke de la Constanța, ce a avut loc în primăvara anului trecut. Potrivit declarațiilor făcute recent într-o conferință de presă, prin noile inițiative și transferul de tehnologie compania își propune să contribuie la modernizarea agriculturii locale, în completarea celei mai importante investiții Reinke de până acum, singurul depozit de pivoți și sisteme liniare din țară, ce deservește atât România cât și sud-estul Europei. Nu în ultimul rând, întreg portofoliul de produse susține atingerea obiectivelor de mediu, în contextul noilor reglementări ale Uniunii Europene privind schimbările climatice.

„România este un reper în producția agricolă la nivel european și ne bucurăm să putem lucra alături de fermieri, oferind echipamente și soluții personalizate, care să le susțină planurile de dezvoltare sustenabilă și să contribuie la limitarea impactului pe care îl au schimbările climatice. Reinke a început acum 50 de ani ca o afacere de familie și s-a extins treptat pe tot mai multe piețe, însă pasiunea pentru agricultură a rămas neschimbată. Depozitul de la Constanța este un element central al strategiei noastre și suntem convinși că și noile proiecte vor avea același succes“, a afirmat Chris Roth, președintele Reinke la nivel global.

Valorificarea inteligentă a resurselor naturale

Tehnologia Reinke susține valorificarea inteligentă a resurselor naturale, minimizează impactul negativ asupra mediului, conservând în același timp energia și resursele naturale. Soluțiile Reinke s-au remarcat la nivel internațional prin elemente de inginerie unice, de calitate premium, ce includ tehnologii precum controlul prin GPS, acționarea de la distanță prin Cloud sau chiar integrarea de echipamente suplimentare, cum ar fi sistemele de fertirigare, stații meteo sau senzori de sol.

Echipamentele Reinke sunt distribuite în România de către BNY Holding, companie ce are ca obiect principal de activitate implementarea sistemelor de irigație de tip pivot.

„Am ales să devenim unic distribuitor Reinke inspirați de calitatea produselor și pasiunea pentru inovație. De aceea, am asociat portofoliului și o gamă completă de servicii de calitate, astfel încât fermierii să poată beneficia de o soluție completă, perfect adaptată topografiei, sursei de apă, tipului de sol, culturii și bugetului de care aceștia dispun. Astfel, resursele sunt valorificate într-un mod cât mai eficient, iar provocările sunt mai ușor depășite“, a adăugat Dragoș Zainea, directorul general BNY Holding.

Printre tehnologiile noi pentru piața din România se numără pivoții mobili, pivoții pentru parcele neregulate (braț de colț, joncțiune mobilă, tronson detașabil), liniare programabile (liniara pivotantă), automatizări și control de la distanță. De asemenea, BNY Holding oferă soluții pentru infrastructura de irigații (țevi, canale), pompare și filtrare (de exemplu, Filtrul Riverscreen pentru apa de mică adâncime și canalele de irigații colmatate), precum și pentru sistemele de fertirigare ce pot fi atașate oricărui sistem de irigare.


Începută ca afacere de familie, Reinke Manufacturing este unul dintre cei mai mari producători de sisteme de irigații cu pivot central și mișcare laterală din lume. Compania a fost fondată în 1954, are sediul în Deshler, Nebraska, SUA și este prezentă în peste 40 de țări. Reinke dezvoltă produse și tehnologii special concepute pentru a crește producția agricolă, oferind în același timp eficiență în muncă și timp, dar și eficiență ecologică. Reinke a fost prima companie care a integrat un motor electric și piese interschimbabile în corpul tronsonului, model preluat după aceea și de celelalte companii producătoare de sisteme de irigații, precum și primul sistem GPS, comunicații prin satelit și capabilități de touchscreen în managementul sistemului de irigații mecanizat.


Simona Nicole DAVID