reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

11 ha de lavandă bio la Lehliu Gară

Povestea Marilenei Ghioca, din Lehliu Gară, a început în anul 2013, când și-a dorit să facă ceva nou, să își investească ideile, timpul și pasiunea într-o afacere. A avut în plan o livadă de nuci, apoi o cultură de cătină, dar a analizat bine la rece și parcă nu era ceea ce își dorea. A tot căutat idei, apoi s-a întors la dragostea pentru flori și plante ornamentale, la aurul mov.

Câmpurile de lavandă din Provence, sursă de inspirație

„Asta ne-am dorit! O «mare mov» pe care să o cultivăm noi și să crească din pământ reavăn. Să facem ceva ce ne aduce bucurie și să dăm mai departe bucuria aceasta tuturor celor care iubesc lavanda. Am mers în Luberon, la poalele munților Ventoux și Lure. Am fost pe câmpurile întinse de lavandă. Flori mici și parfumate, cât poți cuprinde cu inima. Am fost impresionați și, cu fiecare câmp vizitat, simțeam tot mai mult că asta ne dorim și noi să facem. Aici am căutat fermieri care cultivă lavandă, am stat de vorbă cu ei și am reușit să aflăm câte ceva despre ce înseamnă această afacere. Ne doream să facem ceva de calitate, tocmai de aceea am zis să nu ne grăbim. Să învățăm ceva de la plantele pe care le îngrijim cu dragoste. Cu timp și atenție, cresc frumos. Cu timp și atenție ne-am crescut și noi afacerea. Am decis să facem o călătorie în Bulgaria. Nu au o tradiție la fel de veche precum cei din Provence, dar în ultimii ani au fost cotați cei mai mari producători de lavandă din lume. Am ajuns la festivalul lavandei din Karlovo și am cules, pe lângă flori minunate și parfumate, informații despre înființarea unei culturi de lavandă, despre procesarea florilor și comercializarea produselor obținute din lavandă. După această călătorie, la întoarcerea în țară, ne-am apucat cu încredere de afacerea noastră. Aveam 2 hectare moștenite de la mama și am mai cumpărat încă 9 ha de teren, am comandat butașii de lavandă de la o pepinieră certificată ecologic din Bulgaria și în toamna anului 2015 am ajuns să înființăm cultura de lavandă pe o suprafață de 11 ha. În anul 2018 ne-am certificat ecologic cultura, iar în 2019 ne-am certificat și uleiul de lavandă, cu Austrien Bio Garanție (organismul de certificare). Nu ne-am oprit din investiții, având speranța că în viitor vom putea să transformăm investiția noastră într-o afacere de succes“, ne spune cultivatoarea.

Fabrică de distilat ulei esențial de lavandă și trandafir

Activitatea nu s-a oprit aici; astfel, în anul 2019 aceasta a deschis și o fabrică de distilat ulei esențial de lavandă și trandafir cu o capacitate de 30 tone floare verde/zi, mai ales că activitatea este una intensă, adaugă Marilena. „Tot în 2019 am extins cultura cu încă 2,5 hectare pe care o întreținem cu utilajele agricole achiziționate de când am pornit afacerea. Avem prășitor, plantator butași de lavandă, mașină de recoltat lavandă, motocultor și multe alte utilaje profesionale de întreținere a culturii de lavandă. Începând cu 2020 ne dorim să dezvoltăm pepiniera proprie, unde vom obține material săditor certificat ecologic specia Angustifolia, soiurile Sevtopolis, Hemus și Yubileina. Avem în proiect să ne dezvoltăm partea de producție și marketing. Cu pasiune și aceeași dăruire de la început, ne dorim să obținem produse din lavandă de cea mai bună calitate și să nu ne abatem de la crezul nostru: să facem ceva ce ne aduce bucurie și să dăm mai departe bucuria aceasta tuturor celor care iubesc lavanda.“

Distribuție a produselor business to business

În prezent, familia Ghioca deține 15 ha de lavandă și o distilerie cu o capacitate industrială, astfel încât reușește să plece de la materia primă până la produsul finit. „Printre produsele pe care le comercializăm se numără uleiul esențial de lavandă BIO, apa de lavandă (hidrosol), odorizante, produse pentru ambient, produse pentru relaxare și lavanda decorativă pentru grădină. Distribuția o facem la acest moment prin parteneriate business to business. Costurile sunt diferite în funcție de suprafața plantată și soiurile dorite; pot fi influențate de mâna de lucru și utilajele necesare. Când am plecat pe acest drum nu ne-am gândit la profit, ci din pasiune pentru mov. Acum, când afacerea noastră este în plină dezvoltare, ne bucurăm că putem oferi o calitate ridicată“, încheie Marilena Ghioca, cultivatoare de lavandă din Lehliu Gară.

Beatrice Alexandra MODIGA