ipso iunie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Jul 2021

Principiile care stau la baza tăierilor de formare a coroanei la pomii fructiferi

La construcţia oricărui sistem de coroană, pentru a asigura pomi cu schelet trainic şi bine consolidate, cu o suprafaţă de rodire cât mai mare, trebuie respectate unele principii de bază.

O primă condiţie care se cere este ca pomul să fie, pe cât posibil, condus şi să i se aplice cât mai puţine tăieri. Acest principiu se poate realiza dacă se aplică o serie de operaţii în verde, care să dirijeze mai mult ramurile din coroana pomului, astfel încât să nu mai fie  necesare tăieri în perioada de repaus. Tăierile trebuie să stimuleze acele funcţiuni care se manifestă mai slab la vârsta pe care o are pomul. Astfel, în tinereţe pomul creşte viguros dar nu rodeşte, adică în această perioadă se manifestă intens foarte slab; de aceea pomilor tineri nu trebuie să li se aplice tăieri scurte întrucât acestea stimulează creşterea. La pomii maturi creşterile vegetative sunt reduse din ce în ce mai mult pe măsura îmbătrânirii lor. În acest caz trebuie aplicate tăieri mai scurte pentru a favoriza creşterea şi formarea de ramuri noi.

În coroana pomilor trebuie stimulate acele părţi care cresc mai slab şi temperate părţile de schelet care cresc viguros. Ţinând seama de acest principiu, la pomii cu ax puternic şi ramuri de schelet slabe, trebuie stimulate creşterea ramurilor principale şi frânată creşterea axului şi invers. Ramurile cu unghiul de ramificare mic şi cu tendinţa de a creşte viguros trebuie aplecate, iar cele slabe şi cu unghiul de ramificare mare trebuie dresate.

Răriri și scurtări

Tăierile care se aplică pomilor trebuie să se bazeze atât pe răriri, cât şi pe scurtări. Intensitatea acestor operaţii este legată de vârsta şi starea de întreţinere a pomilor. Astfel, la pomii tineri se fac atâtea răriri şi scurtări câte sunt necesare pentru formarea coroanei; la pomii maturi se execută mai multe răriri, iar la cei bătrâni mai multe scurtări. Pentru a asigura o creştere cât mai normală a ramurilor dintr-un etaj trebuie asigurat echilibrul în ordine orizontală. În acest scop ramurile dintr-un etaj se repartizează în spaţiu astfel încât să împartă cercul coroanei în sectoare egale; ramurile etajului superior trebuie să coincidă cu mijlocul sectoarelor dintre ramurile etajului inferior.

Asigurarea echilibrului în ordine verticală este un alt principiu care stă la baza construcţiei coroanei. Echilibrul în sens vertical se realizează prin subordonarea în înălţime a ramurilor etajului I față de ramurile din etajul II şi subordonarea ramurilor din ultimul etaj faţă de vârful axului. În acest scop se scurtează ramurile etajului inferior în aşa fel încât planul lor să fie cu 20-25 cm mai jos decât planul ramurilor etajului imediat superior. În acelaşi timp ramificaţiile de pe un braţ trebuie şi ele subordonate prin scurtarea ramurii mai jos plasate cu 15-20 cm sub nivelul extremităţilor ramurii plasată imediat deasupra ei.

În scopul asigurării unei concreşteri mai solide a ramurilor de schelet cu axul şi a preveni dezbinarea acestora se impune mărirea unghiurilor de ramificare deoarece acestea permit să se obţină o coroană răsfirată şi bine luminată. De aceea trebuie ţinut seama ca la contrucţia coroanelor să nu se lase unghiuri de ramificare mai mici de 55-60 grade la ramurile de la baza coroanei şi de 45-50 grade la cele dinspre vârful acesteia.

Sistemul bilateral altern şi prin bifurcare

Ramificarea ramurilor de ordinal I, II şi III trebuie făcută după sistemul bilateral-altern şi foarte rar prin bifurcare. Caracteristic ramificării bilateral-alterne este faptul că axul ramurii mamă se prelungeşte an de an şi de-a lungul acestuia se formează din loc în loc ramuri fiice pe flancuri, în mod bilateral. Ramificarea prin bifurcare constă în formarea a câte două ramuri fiice, egale între ele, din doi muguri situaţi pe flancurile şi la vârful ramurii mamă. Atât la ramificarea bilateral-alternă, cât şi la cea prin bifurcare distanţele dintre ramurile fiice trebuie să fie de 60-90 cm; grosimea ramurii mamă în locul de ramificare trebuie să fie de minimum 6 mm.

Pentru a asigura formarea de creşteri noi în fiecare an şi a permite garnisirea lemnului mai vechi cu ramuri de rod tinere, cu potenţial ridicat, tăierile care se execută trebuie să stimuleze pe de o parte formarea de creşteri la extremitatea ramurilor de schelet, iar pe de altă parte formarea de ramuri roditoare pe porţiunile de 2-3 ani.

În vederea asigurării unei creşteri normale a prelungirii ramurilor de schelet trebuie înlăturate ramurile concurente. De asemenea, nu trebuie lăsate să crească paralel două ramuri care apar la extremitatea ramurilor de schelet, ci se suprimă cea mai prost plasată sau cea mai slabă.

În scopul stimulării garnisirii ramurilor de schelet cu formaţiuni roditoare trebuie aplicate scurtări şi înclinări sub un unghi de ramificare mai mare.

Echilibrarea creşterii în lungimea ramurilor de schelet se face prin scurtări, înclinări şi dresări: ramurile mai lungi se scurtează sau se înclină astfel încât să aibă unghiul de ramificare mai mare, iar cele prea slabe se palisează cât mai aproape de vertical, micşorându-le unghiul de ramificare.

Ioan MODORAN

Beatrice Alexandra MODIGA