ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Mar 2021

Cum putem proteja recoltele cu plantele companion

Întâlnit în special în grădinile mici, în miniserele din apartamentele de bloc și în agricultura ecologică, conceptul de plante companion se bazează pe ideea că plantele pot beneficia de compania altora și astfel se pot dezvolta mult mai bine. Ce presupune acest concept? Ei bine, presupune funcționarea unui sistem complex interconectat cu scopul de a asigura creșterea și dezvoltarea corectă a plantelor. Mai mult decât atât, această „companie“ mai are o calitate extrem de benefică mai ales în agricultura organică. Astfel, dezvoltarea corectă a plantelor companion poate înlocui folosirea insecticidelor și a erbicidelor chimice prin metode ecologice ce au rolul de a preveni apariția dăunătorilor și, în același timp, de a atrage insecte, păsări și alte vietăți benefice pentru plante.

Cum funcționează acest sistem

Fie că ne gândim să facem agricultură bio sau doar creștem plante ornamentale pentru a ne bucura de ele în apartament, sistemul menționat este foarte benefic. În primul rând, ajută la fixarea azotului în sol și astfel nu mai este cazul să se adauge, mai ales că se poate pune prea mult și atunci rezultatele nu sunt tocmai cele așteptate. Pentru cei care aleg agricultura bio, anumite plante – fasole sau mazăre, de exemplu – au capacitatea de a fixa azotul din atmosferă în sol. Cum se face asta? Ei bine, cu ajutorul unor bacterii ce trăiesc pe rădăcinile acestor plante azotul existent deja în atmosferă este direcționat și fixat în sol și, drept urmare, nu mai este nevoie de aplicarea acestui fertilizator. Totodată, fasolea și mazărea plantate la un loc vor contribui la obținerea acelorași substanțe din sol. Un astfel de sistem ajută și înhibarea dezvoltării anumitor buruieni prin secretarea unor substanțe chimice care inhibă germinarea și dezvoltarea anumitor plante de care nu este nevoie. Un exemplu bun este nucul, acesta stopând creșterea altor plante în jurul său. La fel ca și nucul, feniculul este un alt exemplu de inhibator al dezvoltării altor plante. Singura plantă care se poate dezvolta pe lângă fenicul este mărarul, dar vorbim de plante aproape asemănătoare. Cât despre nuc, acesta oferă inclusiv umbră și adăpost contra vântului. Germinarea și dezvoltarea unor buruieni sunt oprite și de secară, paiele de secară secretând o substanță care stopează creșterea anumitor buruieni. De asemenea, buna învecinare a plantelor ne poate scăpa și de insectele nedorite, căci unii dăunători sunt atrași de anumite plante și astfel putem proteja recoltele. De pildă, condurașii atrag afidele negre. Astfel, crescând condurași lângă alte culturi – roșii, ardei, castraveți, vinete etc. – putem oferi o protecție recoltelor pentru că insectele vor prefera condurașii, nu roșiile sau vinetele.

Pe lângă toate aceste beneficii, conceptul de plante companion mai oferă și alte motive în plus să-l alegem. Modul în care combinăm aceste plante poate atrage insectele benefice pentru polenizare, precum și pe cele ce se hrănesc cu dăunătorii – insecte ce atacă plantele. De exemplu, afidele sunt preferatele buburuzelor, acestea din urmă alegând plante cu flori dispuse în umbrele (cum este morcovul, mărarul, rucola, păpădia, gălbenelele etc.). Totodată, anumite insecte parazite – cum sunt viespile, de pildă – sunt atrase de pătrunjel, leuștean, lavandă, cimbru, izmă, mentă etc.

Iar când vorbim de dăunători vorbim inclusiv de distrugerea recoltelor. Pentru cei care au pariat pe agricultura bio, acești dăunători pot duce la pierderi uriașe dacă nu sunt distruși. Iar de distrus se poate doar cu mâna – unul câte unul –, prin folosirea unor substanțe non toxice sau prin plante companion. Insectele dăunătoare au și preferințe și astfel pot distruge o recoltă întreagă migrând de la o plantă la alta. Cum pot fi împiedicate? Ei bine, reducerea riscului de atac al dăunătorilor se poate realiza prin așezarea unor plante diferite unele lângă altele. În acest caz, alegem plante aromatice cu miros puternic pentru a acoperi mirosul plantelor ce atrage dăunătorii. Această practică nu este doar utilă, căci realizarea unei diversități mari de plante în grădină va avea efecte pozitive și asupra laturii estetice a grădinii.

Exemple de „echipe“ bune

Dacă vrem că cultivăm fasole, varză, broccoli, conopidă, una dintre principalele plante companion este anasonul. Pimpinella anisum – anasonul – atrage insectele prădătoare ce se hrănesc cu afidele, de exemplu; mai mult decât atât, anasonul protejează plantele de paraziți, acoperindu-le cu mirosul său puternic. Pe lângă anason, putem cultiva și alte plante companion, cum ar fi busuiocul sau coriandrul, acesta din urmă stimulând chiar creșterea și mirosul anasonului. Pe lângă mirosul puternic ce deranjează dăunătorii sau atrage insectele ce pot ataca dăunătorii, anasonul mai ajută și la îmbunătățirea vigorii plantelor ce cresc pe lângă el. În compania busuiocului, anasonul va ajuta această plantă la fel de benefică să-și crească producția de uleiuri esențiale. Cu un miros mai puternic, busuiocul va atrage insecte folositoare, cum ar fi fluturii, și va respinge dăunătorii: țânțarii, muștele, viermele cu corn, gândacul de asparagus etc.

Asparagusul poate fi companion pentru pătrunjel, busuioc, leuștean, măghiran, mărar, gălbenele, tătăneasă, tomate și lista nu se termină aici. Și castravetele poate fi un companion ideal pentru plante ca: fasole, ridichi, mazăre, floarea-soarelui, morcovi, sfeclă, broccoli, țelină, salată, cimbru, ceapă, usturoi, ardei, mușețel etc. În vreme ce mușețelul amplifică mirosul castravetelui, mărarul atrage insecte și alte vietăți benefice, iar usturoiul alungă afidele.

Echipă bună fac și ceapa, usturoiul, morcovii, ardeii – inclusiv cei iuți, tomatele, castraveții, cimbrul, mușețelul, mărarul, sfecla, prazul, mărul, caisul. Mușețelul va amplifica mirosul cepei, de pildă, iar intercalarea ceapă-morcovi-praz va influența insectele dăunătoare. Totodată, ceapa va respinge melcii, afidele, musca morcovului, iepurii și alte rozătoare, iar ardeii iuți elimină o substanță ce previne putrezirea rădăcinilor, dar ajută și la respingerea anumitor insecte și vietăți dăunătoare.

Cu o aromă puternică, ceea ce dă plusvaloare multor preparate culinare, dar și cu efecte terapeutice de luat în seamă, chimenul poate face echipă bună cu mazărea și cu orice plante cu rădăcină scurtă. Pe lângă faptul că aerisește solul compact, chimenul atrage și viespile ce distrug afidele și alte insecte dăunătoare.

Topul plantelor „must have“ în orice grădină

În culturile ecologice, asocierea corectă a plantelor este chiar esențială mai ales dacă afacerea este singura sursă de venit. Pentru că nu se pot folosi soluții chimice pentru îndepărtarea dăunătorilor și a bolilor, este foarte important să știm ce dăunători avem și cum pot fi aceștia îndepărtați. Astfel, prin mirosurile pe care le emană unele plante putem realiza adevărate bariere de protecție. Una dintre plantele ce nu ar trebui să lipsească din grădină sau din apartament este busuiocul, cu atât mai bine dacă alegem busuiocul organic. Plantă aromatică și medicinală în același timp, busuiocul are multe beneficii asupra sănătății și poate respinge muștele, țânțarii și alte insecte dăunătoare inclusiv pentru organismul uman. Totodată, busuiocul atrage fluturii și, dacă se plantează printre tomate, de pildă, acestea vor fi mult mai gustoase. Busuiocul este un companion perfect pentru tomate, ardei, varză, fasole, pătrunjel, sparanghel, sfeclă.

Salvia sau jaleșul, cum mai este cunoscută popular, este o altă plantă medicinală folosită cu succes în agricultura ecologică. Folosită încă din Antichitate, salvia este un companion ideal pentru culturile de crucifere – varză, broccoli, conopidă – și pentru morcovi, tomate, căpșuni. Plantată alături de acestea, salvia respinge gândacii care atacă fasolea, fluturii care preferă varza, precum și musca morcovului și melcii, despre care știe că atacă aproape tot. O altă calitate a sa este că stimulează polenizarea plantelor în perioada de înflorire prin atragerea de albine și fluturi.

O altă plantă ce nu ar trebui să lipsească din grădinile bio este lavanda. În afara mirosului fabulos, pentru care se și folosește în diferite industrii – cosmetice, parfumuri etc., lavanda este și un excelent companion pentru multe plante de grădină. Datorită mirosului său puternic, pentru care folosește inclusiv în terapii pentru calmarea sistemului nervos, de pildă, lavanda alungă dăunătorii și atrage insecte benefice cum sunt albinele și fluturii care ajută la polenizarea plantelor. Lavanda poate fi un companion bun și pentru trandafiri, pe care îi protejează de afide, de exemplu.

Simona-Nicole DAVID

Articole înrudite