Avantajele agriculturii de precizie
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Agrotehnica
În situația când un fermier administrează suprafețe mai mari, dispersate în diferite zone, este greu să supravegheze activitatea și starea culturilor peste tot.
În perspectivă, prin dotare corespunzătoare, fermierul va putea să urmărească activitatea operatorilor și a utilajelor peste tot, cum lucrează fiecare, care este starea culturilor, consumul de carburanți etc., toate acestea realizate chiar din birou, prin telefonul mobil.
Informațiile se pot obține prin satelit, cu ajutorul dronelor și cu senzorii montați pe utilajele agricole.
Pentru aceasta sunt necesare analize amănunțite de sol, pe stratul 0-30 cm, realizate cu sonde automate montate pe ATV-uri dotate cu monitoare GPS.
Pe baza acestor date se întocmește harta folosită la aplicarea cu rată variabilă a îngrășămintelor, adică, acolo unde solul este mai sărac, se aplică doze mai mari de îngrășăminte, pentru uniformizarea întregii suprafețe a parcelei. Tehnologia de fertilizare Profis Pro poate identifica orice abatere de la rata de aplicare stabilită, iar cu distribuitorul de îngrășăminte ZA-TS de la Amazone se repartizează precis cantitățile stabilite. La întocmirea hărților topografice și cartografice se folosesc diverși algoritmi și indici vegetativi care indică starea culturilor.
Semănătoarea Sky Easy Drill are capacitatea de a închide automat secții de semănat sau brăzdare de semănat pentru a nu se suprapune pe suprafețele deja semănate. În funcție de heterogenitatea terenului se distribuie cantități diferite de semințe și cu tehnologia Agrillity se pot asigura densități de plante în funcție de starea de fertilitate a terenului.
La erbicidarea culturilor se asigură distribuirea soluției numai asupra buruienilor. Folosind mașina Case Patriot, monitorizată prin GPS, în situația când apar suprapuneri duzele de pe suprafețele respective se închid automat.
La aplicarea tratamentelor contra bolilor și dăunătorilor mașinile respective au capacitatea de a aplica soluția numai pe plantele bolnave, atacate.
La executarea lucrării de prășit, folosind Robotul Dino, acesta realizează prășitul asemănător plivitului manual, iar cu Robotul automat se îndepărtează mecanic buruienile cu ajutorul unui jet de ulei de rapiță încins.
La recoltarea culturilor combina este prevăzută cu senzori și camere de luat vederi pe baza cărora se realizează reglajele automat privind reducerea pierderilor, a spărturilor și o cât mai bună curățire a boabelor. Pierderile prin scuturare se pot reduce deoarece cu asemenea combine se poate lucra atât ziua cât și noaptea și chiar când vizibilitatea este redusă, realizând operațiunea de recoltat într-un timp scurt.
Combina poate fi ghidată automat, caz în care operatorul se poate ocupa mai atent de urmărirea indicilor de calitate.
Operatorii de pe astfel de utilaje trebuie să aibă pregătire profesională corespunzătoare pentru roboți, drone, senzori, imagistică satelitară, pentru a lucra pe utilaje automate.
În asemenea condiții se pot realiza economii de semințe, îngrășăminte, pesticide și carburanți, se face economie de timp, cu lucrările efectuate în epoca optimă, cu obținerea de producții superioare, de bună calitate.
Totodată, se realizează și măsurile stabilite de UE și de Planul Național Strategic ca până în anul 2030 să se reducă consumul de pesticide cu 50% și de îngrășăminte chimice cu 20-25%.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU
Articole înrudite
-
AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, începe săptămâna viitoare la Iași
in Evenimente -
Corteva Agriscience anunță al treilea sezon al programului TalentA
in Actualitate -
Prin agricultura de precizie se reduc cheltuielile și poluarea
in Agrotehnica -
Ziua tehnologiilor moderne în agricultură - ediția a XIII-a
in Actualitate -
Viitorul agriculturii României și cum pot fi soluționate problemele
in Actualitate -
PRIAEVENTS și USAMV Cluj-Napoca vă invită la GALA FERMIERILOR DIN TRANSILVANIA și la TÂRG DE JOBURI ÎN AGRICULTURĂ
-
Corteva Agriscience, o nouă investiție în stația de la Afumați
in Actualitate -
300 milioane euro capital de lucru pentru agricultură, pescuit și industria agroalimentară
-
Agricultura în zona montană, potențial de dezvoltare și limitări
in Agrotehnica -
Producția de biomasă, alternativă pentru asigurarea stabilității sistemului energetic din România, cu beneficii pentru agricultură
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
- Scrisoarea reprezentanților Camerelor agricole și organizațiilor profesionale agricole din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Letonia, Lituania, Estonia și Croația, către Comisia Europeană privind revizuirea directivei privind utili
- Regulamentul SUR pune la zid fermierii români
- Cum funcționează utilajul care execută 6-7 lucrări pe an în plantațiile pomicole
- Sfaturi practice pentru înființarea unei grădini biointensive (II)
- Regulamentul privind utilizarea durabilă (SUR) are nevoie de inovație pentru îndeplinirea țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și a riscurilor
- De ce este important cositul în plantațiile de căpșune
- CIECH, obiective mari pe piața din România
- Rase de iepuri berbec (I) – Origini și istorie
- Karakul, rasa preferată a ciobanilor din Moldova