Unbeaten 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Feb 2021

Legumicultor de profesie. Un botoşănean a investit într-un solar peste 100.000 de euro

Unul dintre botoșănenii care a aplicat pentru Programul național Tomata şi a primit subvenție câte 3.000 de euro, pentru cultivarea a 1000 de metri pătraţi de roşii şi comercializarea a două tone din producție, încă din primul an de program a fost Constantin Aniculăiesei. Acesta practică legumicultura de 15 ani, iar ajutorul venit din partea statului spune că ia prins tare bine, deoarece a modernizat un solar şi a mărit suprafaţa cultivată.

Investiţie într-un solar de peste 100.000 de euro

Botosani legumicultura

„Noi ne ocupăm de cultivarea legumelor de 15 ani, dar când am aplicat  pentru programul Tomata ne-am înscris cu 1000 mp, pe atunci aveam nişte solarii mai rudimentare din lemn, iar când am primit ajutorul am prins curaj, şi din al doilea an am făcut solarul acesta pe care îl vedeţi şi d-voastră, mult mai performant. Am primit 3.000 de euro în primul an şi am investit 30.000 euro şi am făcut solarul, era din lemn şi l-am făcut din fier. Al doilea an am primit 3.000 şi am investit 40.000 euro, pentru că am făcut centrală termică. Solarul acesta are 2000 mp, este încălzit cu două cazane, dintre care unul are 350 de kilowaţi, destul de performant; de exemplu, jos la rădăcina plantei, aceasta se încălzeşte cu geopal, plus în aer avem nişte ventiloconvectoare, pe care le reglez la o anumită temperatură, cam 20 grade Celsius, sau cât îmi trebuie. Anul acesta am mai extins suprafaţa cu încă 300 mp de solar şi cu un spaţiu de depozitare a vrejurilor. Ce am eu aici nu este investiţie de 2.000-3.000 de euro, un astfel de solar ajunge la peste 100.000 de euro cu încălzire.

Cu sistemul de irigaţii pot spune că ne-am gospodărit tot noi; prin fermă trece o mică apă curgătoare, dar cel mai mult folosim apa de ploaie pe lângă nişte puţuri şi o răsadniţă; problema cu apa este rezolvată cumva“, a declarat Constantin Aniculăiesei.

Botosani legumicultura solar

O cantitate mare din sămânţa pe care o are legumicultorul este din sămânţa proprie, veche chiar de vreo 20 de ani, dar mai face completări şi cu sămânţă din comerţ, producţia fiind pe măsură. „Noi avem standuri în piaţa mare din Botoşani, iar când a apărut perioada de pandemie am scos la poarta fermei, am văzut că se vinde şi am rămas şi aici cu punct de desfacere. Obținem o producţie de 5-6 t, poate chiar 10 t la 1.000 mp pe un ciclu de producţie. Ce se vede aici este deja ciclul II; la 15 iulie am plantat aceste roşii, şi continuăm cu ele până la Revelion. Noi am început cu 20 lei/kg în luna mai, iar după aceea am ajuns la 5-3 lei/kg de roşii. La momentul actual, în solarul acesta de 1.000 mp avem roşiile, în celălalt tot de 1.000 mp pun salată şi ceapă verde ca să scoatem la vânzare când afară sunt -20°C. Activitatea la noi este non-stop, de când se face ziuă până când se face noapte (…); dacă s-ar munci în ţară cum se munceşte la noi în familie, cred că în 20 de ani îi depăşim pe americani“, mai spune legumicultorul botoşănean Constantin Aniculăiesei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Articole recente - Lumea Satului