Solul cu structură glomelurală stabilă, favorabil acumulării și conservării apei

Prin desțelenirea unei pajiști sau prin desființarea unei sole amelioratoare din graminee și leguminoase perene, care a durat 3-4-5 ani, se poate observa o structură măzărată în care regimurile aerohidric, termic și de nutriție sunt optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, iar procesele de humificare/mineralizare se mențin în echilibru.

Unirea componentelor elementare de praf și nisip din sol în agregate structurale stabile o realizează complexul coloidal argilo-humic saturat cu cationi de calciu. Aceasta presupune ca solul să fie asigurat în permanență cu materie organică, iar aceasta să fie încorporată până la 12-15 cm adâncime pentru a avea asigurate condiții aerobe de descompunere cu formarea de humus și elemente nutritive.

Un sol se consideră bine structurat când peste 55% din agregate au diametrul cuprins între 0,25 și 7 mm. În solul bine structurat componentele apă din spațiile capilare și aer din cele necapilare se găsesc în raport de 2/3 apă și 1/3 aer. În astfel de sol porozitatea și permeabilitatea sunt optime, iar materia organică se descompune treptat și continuu.

Solul cu structură glomerulară stabilă este capabil să acumuleze și să păstreze cea mai mare parte din precipitațiile căzute. Chiar și în cazul ploilor repezi, torențiale, pe solul cu structură, cu foarte bun grad de afânare, apa se poate infiltra ușor. Pierderea apei prin evaporare în aceste soluri este împiedicată de vaporii de apă existenți în spațiile dintre glomerule care constituie un tampon, un mulci natural.

În solul fără structură, prăfuit, porii sunt astupați de praf și apa din precipitații nu se poate infiltra, ci băltește sau se scurge provocând eroziunea solului. Rezultă că este foarte important ca prin toate mijloacele să se asigure o bună structurare a solului și să fie evitați toți factorii care duc la distrugerea structurii solului.

Agregatele structurale sunt rezistente la distrugere când conțin 4-6% materie organică, 25-45% argilă și ioni de Ca și Mg.

Din precipitațiile căzute într-un sol structurat se infiltrează 85%, iar în cel fără structură sub 30-40%. Capacitatea de reținere a apei de către sol este considerată unică atunci când reține 300-500 mm și este mare când reține 900-1.200 mm.

După cum se știe, prezența materiei organice în sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul de 4-5 ori mai multă.

Sunt necesare o serie de măsuri pentru menținerea structurii hidrosolubile precum:

– asigurarea a cel puțin 10 t materie organică pe an;

– asolamente cu prezența solei amelioratoare;

– solul lucrat cât mai puțin și numai la umiditatea optimă;

– la lucrări trebuie folosite agregate ușoare și complexe care efectuează mai multe lucrări la o trecere și care să nu exercite presiune asupra solului mai mare de 0,6 daN/cm2.

Pe stratul 0-90 cm, când s-au reținut 100-150 mm apă, poate rezista 1-2 luni la secetă. Cantitatea de apă utilă pe stratul 0-100 cm este insuficientă când este sub 600 t/ha, este mică la 1.000-1.400 t/ha și este mare la 1.700-2.000 t/ha. Din precipitațiile căzute într-un interval de timp se infiltrează 64,4% în solul afânat, structurat, și numai 9,2% în cel neafânat.

Cele de mai sus ne demonstrează rolul solului afânat, structurat în acumularea și păstrarea apei în sol, apă care constituie factorul limitativ al producției agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU