Oieritul - o moştenire din generaţie în generaţie
Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.
„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“
Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.
„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“
O altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.
Beatrice Alexandra MODIGA
crescatori de ovine, oierit, ciobani, crescatori de oi
- Articol precedent: Vizită în Socodor, la un crescător de rasa Ţigaie
- Articolul următor: Reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte