Cultivat de mai bine de 7.000 de ani ca unul dintre alimentele de bază pentru strămoșii noștri daci, meiul (Panicum miliaceum) nu este încă utilizat la întregul său potențial.
Pe fondul creșterii interesului în exploatarea la maximum a plantelor rezistente la secetă, utilizarea meiului capătă noi valențe. Actualmente, este cultivat extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia, dar și în România.
Important prin prisma caracteristicilor sale nutriționale, meiul își face loc, alături de sorg, pe lista plantelor care succită interes ca urmare a toleranței la secetă și a productivității în zone aride.
Este cunoscut faptul că în hrana occidentalilor, meiul a fost înlocuit treptat, în decursul timpului, cu grâu şi porumb. Motivul descreșterii suprafețelor cultivate cu mei l-a constituit, probabil, capacitatea mai redusă de producție.
Această plantă ocupă în momentul de față locul 6 în ceea ce privește producția mondială a agriculturii. Mai mult, meiul are rezistență la boli și dăunători și un scurt sezon de creștere cuprins între 60-90 de zile, în funcție de soi și zona de cultură (Devi și al., 2011).
Compoziția meiului în energie, proteine, dar și în enzime digestive și o serie de principii activi, de tipul compușilor fenolici, îl recomandă pentru a fi folosit în hrană. Conținutul în proteină al meiului Marius, analizat în IBNA Balotești este > de 9%, metionină + cistină 0,341%, în lizină a,188%, iar grăsimea este la un nivel de ~3%, celuloză > 13%, Ca 0,02%, P 0,3%.
Testul biologic derulat în IBNA Balotești evidențiază că includerea meiului
Dr. ing. Mihaela Hăbeanu
Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului national de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, (PFE−17/2018-2020).