Agrotehnica 17 Decembrie 2019, 10:25

Agrii România, un brand care va miza pe succesul serviciilor integrate

Scris de

La începutul lunii decembrie a avut loc conferința de presă care anunța apariția unui nou brand pe piața din România, care a fost implementat prin fuziunea a două companii importante, și anume Redoxim și Comfert.

Agrii înseamnă inteligență și inovație

Monalisa Ungureanu, director executiv Origin România: „Companiile Redoxim și Comfert fuzionează sub umbrela aceluiași brand și încercăm în acest fel să ne integrăm din punct de vedere comercial. Este o mișcare de marketing care aduce cu sine niște responsabilități. Agrii este un brand cunoscut la nivel european, țara de origine fiind Marea Britanie, și înseamnă inteligență și inovație, parteneriat și comunicare cu mediul de afaceri, fie că vorbim despre furnizori sau despre clienți. Implementarea acestui brand în România presupune să păstrăm aceleași valori și să avem cei mai buni oameni din piață care vor reprezenta relația noastră cu mediul de afaceri. Alte aspecte importante sunt inovația pe care trebuie să o implementăm, comunitatea și modul în care vom împărtăși lucrurile pe care noi le știm. Vom promova conceptul de servicii integrate, iar asta înseamnă că vom avea un portofoliu variat, produse pentru partea de nutriție, îngrășăminte speciale, pesticide, semințe, inclusiv componenta de combustibil, servicii de preluare a cerealelor.“

Recomandările făcute fermierilor vor fi personalizate

Valerian Iștoc, director dezvoltare Origin România: „Avem un plan foarte concret pe mai multe direcții de dezvoltare. Identificăm nevoia agronomică, adică nevoile fermierilor, prioritizăm aceste nevoi și apoi le aplicăm efectiv în câmp, le testăm, selectăm cea mai bună opțiune și, în final, facem o recomandare. Deja nu mai discutăm despre produse, ci despre tehnologii și asta înseamnă îngrășăminte, pesticide, lucrări ale solului, totul integrat în funcție de condiții, de fermă. Mizăm foarte mult pe variantele personalizate pentru că pretențiile au crescut. În urmă cu zece ani fermierii făceau 3-4 tone la grâu și era considerată o producție bună, acum producțiile sub 6-7 tone sub considerate mici. Trebuie deci să ne asigurăm că soiurile ating potențialul genetic care să asigure aceste producții.“

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO


Media

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti