Recomandările de față vin din partea specialiștilor de la Banca de Gene Vegetale Suceava și sunt adresate celor care vor să cultive hrișcă. Ce presupune înființarea și întreținerea unei astfel de culturi?

Amplasarea culturii

Hrişca (Polygonum fagopyrum L., Familia Polygonaceae) poate fi cultivată pe soluri mai slabe. În România suprafeţele cu hrişcă sunt foarte mici, cultivându-se izolat în zona de nord a Moldovei. Bune premergătoare pentru hrişcă sunt: secara de toamnă, cartof, in pentru fibră.

Fertilizarea 

Hrişca reacţionează foarte bine la îngrăşăminte pentru că are rădăcini mai mici, dar consumă multe elemente nutritive. Pentru fiecare 100 kg de seminţe producţia aferentă de tulpini hrişca consumă 4,4 kg azot, 2,5-3 kg P2O5 şi 7,5 kg K2O. 

Lucrările solului

Arătura se execută toamna, imediat după eliberarea terenului de către planta premergătoare la 25-30 cm adâncime. Pregătirea patului germinativ urmăreşte nivelarea terenului şi realizarea unui strat de sol afânat şi mărunţit pe adâncimea de semănat printr-un număr cât mai redus de treceri pe teren.

Sămânţa şi semănatul

Epoca de semănat corespunde perioadei când în sol la adâncimea de 10 cm temperatura se stabilizează la 12-15°C. Semănatul se realizează la distanţe diferite. Dacă se doreşte efectuarea unor praşile, atunci distanţa între rânduri este de 45 cm, folosindu-se 45-60 kg de sămânţă/ha. Dacă distanţa între rânduri este de 15 cm, cantitatea de sămânţă utilizată va fi de 80-100 kg/ha. Adâncimea de semănat este de 4-5 cm pe solurile mai grele şi de 6-8 cm pe solurile uşoare. 

Lucrările de întreţinere

După semănat este necesar tăvălugitul, mai ales când umiditatea solului este scăzută. Grăbirea răsăririi, care se obţine prin această lucrare, fereşte hrişca de îmburuienare. Creşterea plantelor de hrişcă este intensă chiar de la începutul perioadei de vegetaţie, având loc înăbuşirea buruienilor. Dacă este semănată în rânduri apropiate se plivesc manual buruienele, iar dacă a fost semănată la 40-45 cm se efectuează praşile manuale sau mecanice. Instalarea stupilor pe margine, aproape de lanul de hrişcă, asigură o bună polenizare şi obţinerea unei cantităţi mai mari de seminţe.

Recoltarea

Producţia cea mai ridicată se obţine la recoltare, când 2/3 din seminţe au căpătat culoare brună, deci au ajuns la coacere. Întârzierea recoltării peste faza când 2/3 din boabe sunt brune duce la pierderi însemnate prin scuturare. Se scutură mai ales primele fructe care s-au format, deci fructele cele mai valoroase. În cazul recoltării la coacere completă, pierderile se ridică la 20-30%. Recoltarea se realizează la momentul optim, când umiditatea seminţelor nu este mai mare de 20%.

Laura ZMARANDA