reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2019

Viziunea unui fermier: cum arată un sistem eficient de valorificare internă a producției

  • Publicat în Agrotehnica

„Un sistem eficient de valorificare a producției în țară presupune ca fiecare fermier să aibă spații de depozitare și un contract de desfacere. Dar, în general, aprovizionarea pentru piață se face direct din câmp, de la cei obligați să vândă pentru că nu au unde să depoziteze producția. În plus, fermierii nu sunt organizați. Toți vorbim despre cooperative, ne învârtim în jurul lor, dar nu intrăm. Fără unitate nu avem scăpare, iar cei de sus trebuie să vină cu niște soluții ca să ne stimuleze.“ Declarația îi aparține lui Gheorghe Cozma, un fermier din județul Iași cu un portofoliu bogat în agricultură.

Trebuie să vinzi ceva ca să poți relua ciclul

Rep.: Se apropie sfârșitul acestui an agricol și sunt convinsă că fermierii și-au făcut deja un bilanț al reușitelor și nereușitelor. Cum a fost pentru dvs. 2019?

Gheorghe Cozma: Producțiile de porumb au fost între 11 și 12 tone. Un an foarte bun arată ca 2019, dar vedeți că agricultorii nu se pot împotrivi voinței lui Dumnezeu. Nici anul acesta nu a fost unul fără surprize. Am încercat să tăiem cu secera niște porumb și, în loc să se taie tulpina, aceasta se smulgea din pământ. Ce ne spune lucrul acesta? Că plantele nu au fost înrădăcinate din cauza faptului că aportul de apă a fost suficient, iar planta are și ea o „doză“ de lenevie, ca și omul, și nu și-a mai extins sistemul radicular. La o pauza de precipitații, lucrul acesta își spune cuvântul.

Rep.: Există în activitatea dvs. o componentă extrem de importantă, este vorba despre valorificare. Ce veți face cu producția?

G.C.: Aici este o altă problemă. Personal, noi în firmă avem capacități de depozitare, dar e nevoie și de bani. Nu poți să ții producția pe stoc până când prețul va fi unul care să satisfacă nevoile fermierilor. Trebuie să mai vinzi ceva ca să poți relua ciclul de la capăt. Soia am depozitat-o și nu am ofertă mai mare de 1,10 bani, deci este o bătaie de joc. Producția de floarea-soarelui este, de asemenea, depozitată, iar prețul este similar celui oferit la soia. La porumb am prins niște contracte pe vreo 3.000 de tone. Oricum, vom desface în primăvară, când vor mai crește prețurile. Acum, dacă nu ai spații de depozitare, ești „copilul ploii“, nu ai cum să faci față.


„Dacă aș fi dușmănos, aș spune că se continuă intenția de distrugere a țării. Atât a mai rămas, pământul, și probabil vor să îl ia și pe ăsta.“

Nu există un element din agricultură care să nu fi fost scumpit

Rep.: Ce anume condiționează scăderea sau creșterea prețurilor pe piața agricolă?

G.C.: Nu am reușit să înțeleg acest mecanism până acum. Din 2008 prețurile sunt în scădere. Dacă în 2008 vindeam din câmp cu 0,63 sau 0,65 bani cu umiditate impusă până în 17%, acum umiditatea impusă este de 14%, iar prețul este sub 60 de bani. Prețurile pentru producție sunt în cădere, în vreme ce totul s-a scumpit din 2008 încoace. Nu există un element din agricultură care să nu fi fost scumpit, inputuri, utilaje, salarii. În plus, trebuie neapărat ca și noi să creștem salariile angajaților. Există tot mai puțină forță de muncă în piață și atunci trebuie să te asiguri că oamenii pe care îi ai vor rămâne lângă tine. Salariile în agricultură trebuie să ajungă în scurt timp la 1.000 de euro, dar nu reușim să ne dăm seama de unde să facem rost de această diferență de bani pentru salariați. Eforturile sunt destul de mari. Constant trebuie să faci dotări, să crești salariile, dar prețurile de valorificare sunt în continuă scădere. Este un paradox care nu știu ce va aduce cu sine. Dacă aș fi dușmănos, aș spune că se continuă intenția de distrugere a țării. Atât a mai rămas, pământul, și probabil vor să îl ia și pe ăsta.


„Ne trebuie un surplus de venit pentru a face față cerințelor și fără o desfacere a producției în țară nu văd o ieșire.“

Totul funcționează ca la carte până la vânzare

Rep.: Și atunci, în acest context nefavorabil agricultorilor, ce șanse au aceștia?

G.C.: Șansa cred că ar trebui să vină din structurile de sus. Trebuie făcut ceva astfel încât producătorii să își poată desface producția. S-a instalat o rețea de desfacere proprie unor indivizi (germani, francezi etc.) de care producătorii nu mai au loc. Știți cum se intră într-un supermarket, câte taxe, condiții și termene de plată sunt? Trebuie făcut ceva unitar în sensul ăsta. Vă dau un exemplu. Readuci tineri în țară care au lucrat peste hotare în agricultură. La ce bun să îi aduci dacă aici nu există desfacere pentru produsele pe care ei le pot face? Avem exemplele fermierilor aduși din Spania sau Italia care au învățat tehnologii noi și care realizează produse de calitate, ca la carte. Dar totul funcționează până la vânzare. Când este vorba despre vânzare, sunt singuri. Dacă am începe să producem noi mâncare și să o vindem pe piață am avea și noi desfacere la materia primă. Așa suntem nevoiți să le vindem traderilor care, dacă vor cumpăra sau nu, cumpără de la tine. Am discutat în primăvara aceasta cu un francez și îi povesteam că în luna martie prețul porumbului oferit producătorilor români era sub 0,60 bani. L-am întrebat care este situația lui și mi-a spus că primește 0,88 bani. Diferența aia de bani este exact cea care la mine ar trebui să meargă către salarii, modernizare și alte investiții. Ăsta-i of-ul. Ne trebuie un surplus de venit pentru a face față cerințelor și fără o desfacere a producției în țară nu văd o ieșire.


„Constant trebuie să faci dotări, să crești salariile, dar prețurile de valorificare sunt în continuă scădere.“

Laura ZMARANDA