Dezinfectarea serelor și solariilor
Dezinfectarea serelor și solariilor este una dintre operațiunile care au devenit de o deosebită importanță în ultimii ani. Pe de o parte pentru că tot mai mulți dăunători au ajuns și în regiunea țării noastre, iar pe de altă parte pentru că ciclul lor de reproducere s-a scurtat, astfel încât infestează spațiul mult mai repede. În mediile protejate, așa cum sunt serele și solariile, iarna gerul nu poate distruge toți dăunătorii culturilor, căci perioada în care acționează, dacă există, nu este suficient de lungă.
În aceste condiții, dezinfectarea devine o condiție fără de care nu se poate practica agricultura în spații protejate. Doamna Valeria Tudor, care conduce centrul de testare a hibrizilor al firmei Seminis, ne-a spus că, „la ora actuală, dezinfectarea trebuie făcută în fiecare an. În caz contrar, producția din cel de-al doilea an riscă să fie pierdută din cauza bolilor și a dăunătorilor existenți atât pe structura solarului, cât și în sol“. Așadar, iată câteva reguli care trebuie urmate atunci când se face această operațiune.
Nici instalația de irigare nu trebuie neglijată
Prima dintre operații constă în dezinfectarea structurii și învelișului serei sau solarului. Este de la sine înțeles că această operațiune se desfășoară în perioada în care nu mai există niciun fel de cultură. Se poate utiliza o gamă foarte largă de substanțe, cu concentrații destul de puternice. Se pulverizează pe toți stâlpii și pe toată suprafața de acoperire, într-o cantitate suficientă ca substanța să pătrundă chiar și în cele mai mici și mai ascunse spații și să distrugă toate depozitele de dăunători, fie ei insecte sau fungi. După pulverizare, sera se închide și se păstrează astfel timp de două-trei zile.
Odată cu dezinfectarea structurii și a foliei, trebuie făcută și dezinfectarea sculelor cu care se lucrează în solar. La fel de importantă este și instalația de irigare. Aceasta reprezintă, de cele mai multe ori, principala cale de răspândire a unor dăunători. De altfel, unii specialiști cred că tripsul a ajuns în România tocmai prin intermediul unor astfel de instalații, second-hand, aduse din Spania sau Olanda!
Trebuie să mai adăugăm că dezinfectarea instalațiilor de irigat trebuie făcută și la interior, lucru simplu de realizat, dar care necesită atenție. În timpul operațiunii trebuie urmărit ca substanța utilizată să nu se dilueze prea mult, astfel încât să devină ineficientă.
Solul, principala rezervă de dăunători
După dezinfectarea structurii trebuie să urmeze dezinfectarea solului. Nu spunem nicio noutate dacă reamintim că în sol se adună cea mai mare parte dintre larvele insectelor dăunătoare și din sporii ciupercilor care afectează legumele. Dacă nu sunt distruse, ele se vor dezvolta imediat ce noi răsaduri vor fi plantate și vor avea condiții prielnice.
Deși poate părea un fel de misiune imposibilă, dezinfectarea solului este o operațiune destul de simplă. Ba chiar există mai multe feluri în care poate fi făcută. Prima dintre metode, cea mai simplă, este împrăștierea pe suprafață a unor substanțe și înglobarea lor la o adâncime cuprinsă între 15 și 30 cm. După aceea solarul se sigilează pentru câteva zile. În această perioadă se păstrează o temperatură de peste 6°C și se asigură o umiditate de aproximativ 60% față de cea din perioada de producție. Respectiva substanță se descompune și emite gaze care, traversând stratul de sol, distrug toate insectele sau fungii existenți.
O altă modalitate, mai eficientă, constă în stropirea pământului din spațiul protejat cu o soluție pe bază de formol. Imediat după aceea, se acoperă cu folie și se sigilează sera pentru câteva zile. Formolul este unul dintre cele mai sigure și mai eficiente dezinfectante cunoscute, astfel încât nu se pune problema ca vreun dăunător să îi reziste.
Chiar și pământul se poate opări
În sfârșit, o a treia metodă este mai prietenoasă cu mediul și nu utilizează substanțe chimice, dar necesită o instalație specializată. Este vorba despre sterilizarea solului folosind abur fierbinte. În acest fel, toți dăunătorii sunt distruși prin opărire. Dezinfecția termică constă în folosirea aburului supraîncălzit, la 135-140°C. Scopul urmărit este acela de a realiza timp de 5-6 ore temperatura de 80°C la adâncimea de 30 cm în sol. Dacă temperatura aburului este de 110-115°C, timpul în care se asigură temperatura de 80°C la 30 cm adâncime în sol trebuie crescut la 10-12 ore.
Traveele se acoperă cu prelate de polietilenă fixate pe margini și la capete cu săculeți din plastic umpluți cu nisip sau cu pământ. Sub prelate sunt introduse furtunuri, racordate la un dispozitiv ce deservește mai multe rânduri.
După dezinfecția termică solul se lasă în pauză timp de 10-15 zile pentru refacerea florei microbiene.
De fapt, după expirarea timpului de acțiune pentru fiecare dintre metodele utilizate, solul se afânează, iar sera se aerisește. Solul se lasă în pauză timp de 14 zile.
Potrivit specialistului, dezinfectarea solasrului trebuie făcută în fiecare an, pentru că numai astfel putem avea certitudinea că vom putea valorifica terenul la întreaga lui capacitate.
După cum ne-a spus Valeria Tudor, cheltuielile pentru dezinfectarea unui solar, inclusiv dezinfectarea solului, se ridică la aproximativ 1.000-1.200 lei/mia de metri pătrați. Adică, dacă e să socotim în tomate, de exemplu, prețul a aproximativ 400 kg. În schimb, așa este evitată pierderea de producție provocată de dăunători și boli.
Alexandru GRIGORIEV
solarii, sere, dezinfectare sere, dezinfectare solarii, intretinere sere, intretinere solarii