reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Jun 2019

Soiuri românești de struguri cu faimă internațională (II)

Continuăm, în numărul de astăzi al revistei noastre, să vă prezentăm cele mai valoroase soiuri de viță-de-vie autohtone, cultivate și astăzi în România. Se cuvine să facem o precizare: soiurile Fetească albă și Tămâioasă românească, pe care le-am descris anterior, împreună cu Grasa de Cotnari și Frâncușa, alcătuiesc singurul sortiment tradițional care se mai găsește în România, acela de la Cotnari, motiv pentru care acest important centru viticol este supranumit „rezervația viticolă națională“.

Fetească regală

Este poate cel mai cultivat soi din România, grație calităților deosebite ale strugurelui, din care se obțin vinuri de masă pentru consum curent, superioare seci, spumante sau distilate învechite din vin, de culoare alb-verzui spre galben-pai sau galben-auriu spre maturare, cu un gust plăcut, bine conturat, plin de finețe, de o savoare aparte, cu o vioiciune de tip floral. El a fost descoperit în 1920, în comuna Daneș, lângă Sighișoara (Mureș), fiind prezentat sub această denumire opt ani mai târziu, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București. Se crede că Feteasca ragală este rezultatul unei încrucișări naturale între Grasă de Cotnari și Fetească albă. Popular se mai numește Dănășană sau Galbenă de Ardeal. Strugurele, care asigură o producție medie de 15-20 tone/ha, este mijlociu, cilindro-conic, uni sau biaripat, compact, cu bob sferic, mijlociu, galben-verzui, cu punct pistilar persistent și miez zemos.

Frâncușa

Provine din perioada prefiloxerică, fiind un soi indisolubil legat de Cotnari, acolo unde și azi își are cel mai important bazin de cultură. A purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri: Frenchie sau Frenchișe – la Huși, Creață – la Odobești, Țârțără – la Cotnari sau Mustoasă de Moldova, Poama muștei, Poama franchie, Vinoasă, Poama creață etc. – în alte zone din țară. Strugurii au boabe omogene ca mărime, sferice, foarte bogate în must, de culoare galben-verzui și ajung la maturitate în septembrie-octombrie. Din Frâncușă se obține un vin elegant, cu o aromă fină de fructe, gust echilibrat și catifelat, de culoare galben-pal sau galben-verzui. De regulă însă nu se vinifică separat, ci împreună cu soiurile din sortiment. Se armonizează cu aperitivele (ghiudem, salam de Sibiu, cârnați), cu peștele alb, mâncăruri ușoare din pui, brânzeturi.

Galbenă de Odobești

Așa cum sugerează și denumirea, soiul își are originea în Vrancea, în podgoria Odobești, județ în care se cultivă pe suprafețe întinse și astăzi, în cele patru centre viticole din sudul zonei. Este cunoscut de la jumătatea secolului al XIX-lea și a purtat, popular, numele de Galbena de Căpătanu, Poamă galbenă, Bucium de poamă galbenă – în Moldova, Galbenă grasă – în Muntenia și Sars Izum – în Dobrogea. Ca și alte soiuri autohtone, a supraviețuit invaziei filoxerei, fiind la un moment dat unul dintre cele mai cultivate în România. Galbena de Odobești este un soi foarte valoros, viguros și productiv (în anii favorabili, producția poate atinge și 20 tone/ha), cu struguri mijlocii spre mari, aripați, cilindro-conici, cu boabe dese, rotunde, de culoare galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare. Vinurile obținute din acest soi sunt seci, ușoare, vioaie, cu o senzație plăcută de proaspăt și răcoros, consumându-se de preferat în primul lor an de viață (vin tânăr).

Grasă de Cotnari

Grasa de Cotnari (Grasă mică, Grasă mare, Poamă grasă) este un soi de viță-de-vie autentic românesc, cultivat de prin secolul al XV-lea sau chiar mai devreme: în orice caz, era cunoscut de pe vremea domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Sunt unii autori care acreditează ideea că soiul s-ar fi născut mult mai devreme, în inima Daciei, pe undeva la Alba Iulia, dar cei mai mulți îl localizează la Cotnari. Indiferent de proveniență, trebuie știut că centrele viticole din Cotnari, Pietroasele sau Alba Iulia produc, spun oenologii, unul dintre cele mai bune vinuri demidulci sau dulci din lume. Strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, uneori ramificați, cu boabe rare, ovoide, neomogene, mijlocii ca mărime, de culoare galben-verzuie și cu pete ruginii pe partea însorită. Secretul extraordinar al acestui soi este că, la supracoacere, în toamnele calde și uscate, se înnobilează cu putregaiul, denumit popular, grație acestei boli care provoacă stafidirea boabelor, chiar așa, „putregaiul nobil“ sau „mucegaiul nobil“. Botrytizarea conferă vinului calități excepționale, evident, cu o tehnologie aparte și costisitoare de obținerea a acestei licori rare.

Zghihara de Huși

Cunoscut și ca Poamă zoșănească, Zghihară galbenă, Ghihară, Zghihară verde bătută, Galbenă de Huși, Poamă vinoasă, Zghihara de Huși este un soi cu productivitate ridicată, cu origini în podgoria Hușilor, fiind cultivat din timpuri străvechi, poate cu 5-6 secole în urmă, pe malul Prutului, chiar înainte de atestarea orașului căruia i-a luat numele. În „Descriptio Moldaviae“, Dimitrie Cantemir așeza vinul de Huși, din ținuturile Fălciului, al doilea cel mai bun după Cotnari. Se cultivă preponderent în podgoriile Huși și Averești, dar și în alte centre viticole din Vaslui. Strugurii sunt rămuroși, răsfirați, cu boabe neomogene și dese, sferice, de culoare verde-gălbui, cu pete ruginii pe partea expusă la soare. Din acest soi se obțin vinuri albe seci, ușoare, de culoare verde-gălbui, cu aciditate ridicată, ceea ce le conferă vioiciune și prospețime, care se consumă tinere. De asemenea, Zghihara de Huși se folosește pentru prepararea spumantelor românești, a distilatelor de vin și a sucurilor.

Șarba

Este un soi recent, obținut la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești (cercetător Gheorghe Popescu), din încrucișarea Rieslingului italian cu Tămâioasa românească, fiind omologat în 1972. Se cultivă într-un areal limitat din județul Vrancea. Soiul dispune de un strugure de mărime mijlocie, tronconic, compact, cu bobul mijlociu, sferic, zemos, discret aromat, de culoare galben-verzui. Vinul este ușor, puțin acid, proaspăt, cu arome delicate de trandafir, busuioc, flori de tei, miere de albine; se recomandă a fi băut tânăr. Denumirea soiului a fost împrumutată de la Culmea Șarbei, un loc înalt din care, în depărtare, poate fi zărit Milcovul.

Maria BOGDAN

Articole recente - Lumea Satului