Croşetatul şi împletitul, între pasiune şi „medicament“

Marinica Nicu a prestat aproape o viaţă activităţi medicale de salvare a vieţii, lucrând ca asistent medical la Staţia de Ambulanţă Fălticeni. De doi ani a ieşit la pensie, s-a retras în satul natal Unceşti, din comuna suceveană Buneşti, unde şi-a întemeiat o frumoasă gospodărie ţărănească în care creşte animale, se ocupă de grădinărit şi petrece ore în şir înnobilând aţele cu croşetul şi andrelele.

O adevărată delectare...

După ce zeci de ani a acordat servicii de prim ajutor calificat în cazul victimelor accidentelor şi dezastrelor naturale sau a urgenţelor medicale care impuneau transport imediat la spital, fiind la datorie în fiecare zi, indiferent că era weekend, caniculă sau zăpadă, indiferent de problemele personale cu care se confrunta, Marinica Nicu a căutat liniştea satului românesc. Şi cum casa părintească nu se uită, s-a oprit la Unceşti, un sat cu o populaţie îmbătrânită, cu aproape toţi tinerii plecaţi la muncă în străinătate, un sat liniştit, situat între dealuri. A considerat că trebuie să se întoarcă în casa de la ţară, unde a adaptat funcţionalitatea acesteia la necesităţile stricte, fără exagerări. A păstrat nealterată camera de zi a căsuţei, cu tavanele brăzdate de grinzi care au mereu un farmec aparte, cu scoarţe pe pereţi şi covoare ţărăneşti ţesute la război, cu icoana veche de la care nu lipseşte ştergarul ornamentat cu flori, specific zonei. În camera de zi a doamnei Marinica Nicu este o lume magică, o lume în miniatură creată cu acul sau andrelele din lână, sfoară, aţă sau mătase, în care sunt invitaţi să intre toţi cei care îi calcă pragul gospodăriei. „Am practicat medicina puţin altfel, pe terenul pacientului, de diverse vârste şi cu o patologie foarte diversă şi tocmai de aceea un asistent la ambulanţă trebuie să fie foarte bine pregătit, pregătire pe care am acumulat-o cu mult înainte de 1990 la Liceul Sanitar. Când am ieşit la pensie de la ambulanţă am căutat liniştea şi m-am retras în satul natal. Dar când am văzut că nu mai am cu cine să comunic, nu sunt vecini, satul fiind îmbătrânit şi aproape toţi cei care pot munci sunt plecaţi în străinătate, m-am apucat de croşetat. Sufeream din cauza lipsei de comunicare şi vorbeam cu lucruşoarele pe care le confecţionam. Croşetând nu mă plictisesc, mă delectez, mă simt foarte bine. Modelele sunt diversificate, ideile îmi vin în timp ce lucrez, iar modelele tot în minte le gândesc“, îşi începe povestea pasiunii sale Marinica Nicu.

Forme diverse

Ceea ce face  doamna Marinica este deosebit. Este vorba de lucruşoare din diverse tipuri de fire, PNA, aţă, lână, mohair, iar prin împletire aceste fire capătă forme diferite: jucării, coşuri cu flori, ciupici, căciuli, şaluri, genţi, suporţi pentru pahare, chiar şi seturi pentru ceştile de cafea, căsuţe. Cele mai „ochioase“ sunt bucheţelele de flori aşezate în panere şi obiectele pentru copii, fie că este vorba de îmbrăcăminte sau jucării. „Când încep un obiect mă gândesc şi la tipul de fir pe care îl lucrez. Într-un fel se lucrează lâna, altfel se lucrează mătasea, bumbacul sau firul sintetic. Firele le cumpăr, sunt destul de scumpe. Când am fir mai mult fac un obiect mai mare, când am fir mai puţin fac un obiect mai mic. Şi dacă am cinci metri de fir fac o floricică, un element dintr-un ansamblu, nimic nu arunc. Firul de bumbac, subţire, dă fineţe, împletiturile tip macramé se comportă foarte bine de-a lungul timpului, firele mai groase, tip PNA, dau volum. Pentru a da o anumită formă unor obiecte croşetate din aţă obţinută din bumbac este necesară apretarea, operaţiune care se face numai cu amidon din porumb. Eu nu fac aceste obiecte pentru a câştiga bani, lucrez pentru a mă delecta şi a trece mai uşor timpul în lungile nopţi de iarnă...“, ne-a spus Marinica Nicu.

Răbdarea, esențială

Pasiunea pentru croşetat, meşteşug care presupune multă muncă şi răbdare, a fost moştenită de la mamă şi bunica, care i-au insuflat încă din copilărie grija pentru detalii şi iubirea pentru frumos. Tot în copilărie, doamna Marinica a învăţat să toarcă şi să ţeasă la război covoare şi ştergare, îndeletnicire pe care o practică şi astăzi. Şi-ar dori să împartă modelele pe care le creează cu mai multă lume, motiv pentru care va încheia un parteneriat cu şcoala din sat. „Am vorbit cu directorul şcolii, dacă au nevoie mă duc, fără nicio pretenţie financiară, să le arăt copiilor, care sunt pasionaţi de aşa ceva, cum să lucreze cu croşetul, cu acul, să îi învăţ să facă ce fac eu. Mi-ar plăcea să ştie cât mai mulţi să facă aşa ceva în timpul liber. Am încercat să învăţ fete tinere să facă cusături ornamentale şi obiecte necesare împodobirii locuinţei, dar nu şi-au arătat interesul. În tinereţe, în fiecare iarnă croşetam câteva rochii, dar acum nu se mai poartă aşa ceva. Se lucrează foarte mult la o rochie, dar tineretul poartă numai ce este în comerţ“, spune cu mâhnire Marinica Nicu.

Cercei coșetați?

După ce descrie destul de bine ceea ce îi place să creeze cu acul şi croşetul, totul fiind lucrat cu dragoste, Marinica Nicu prezintă cu nostalgie istoria fiecărui obiect magic care iese din mâinile sale. „Este o găină, iar în buzunare punem ouăle roşii la Paşte, acesta este un suport pentru ouă roşii cu floricele pe margine, aici avem un suport pentru păhăruţele de ţuică, aici avem un set pentru îmbrăcat ceştile de cafea şi cafetiera, este un pahar cu o husă croşetat care este mult mai atractiv pentru un copil mic, aici este un set de covoraşe pentru baie şi aici un set de huse pentru scaune“ sunt cuvintele cu care doamna Marinica a început prezentarea celor realizate în ultima perioadă. Pe lângă decoraţiuni pentru casă, păpuşi croşetate pentru fetiţe, meşteriţa confecţionează din aţă medalioane de pus la gât pentru femei, cercei croşetaţi din mătase care se asortează cu pantofii, ghetuţe şi, de ce nu, sandale croşetate, de la fabricile de încălţăminte fiind achiziţionate doar tălpile. Modelele pentru toate lucruşoarele realizate sunt unicat.

Femeia spune că pentru a învăţa să croşetezi poţi fi autodidact, e mai greu la început până înveţi să faci primul ochi şi să realizezi un lanţ din ochiuri simple, să faci ochiul pentru a da înălţimea rândului următor şi aşa mai departe.

Silviu Buculei