De la nivelul mării, până în vârf de munte, România dispune de un mozaic de forme de relief așezate în amfiteatru, cum nu se poate găsi în alte țări. Pe formele respective de relief se eșalonează și vegetația în zonele de stepă, de silvostepă, zona pădurilor (forestieră) și zona alpină. Dispunem astfel de câmpii mănoase, de dealuri și coline favorabile culturii viței-de-vie, pomilor fructiferi și de frumoasele pajiști din zonele de deal și de munte și, nu în ultimul rând, de bogăția pădurilor de foioase și conifere (aurul verde al țării).

În cele ce urmează vom trata, în mod deosebit, suprafața arabilă a României care ocupă cca 9,4 mil. ha și care este împărțită în următoarele zone agricole:

• Câmpia Română de sud și est cu soluri de tip cernoziom și cu o medie a precipitațiilor anuale de 470-560 mm.
• Câmpia Română centrală și de vest cu soluri de tip cernoziom și brun-roșcat și cu 520-560 mm precipitații.
• Câmpia de Vest cu soluri tip cernoziom și lăcoviște și 570-630 mm precipitații.
• Câmpia Dobrogei cu sol cernoziom și bălan și 380-460 mm precipitații.
• Câmpia Transilvaniei cu sol cernoziom și argiloiluvial și 540-610 mm precipitații.
• Câmpia Jijiei cu sol tip cernoziom și 630-670 mm precipitații.
• Podișul Transilvaniei cu sol tip podzol și 610-640 mm precipitații.

După textură, cele 9,4 mil. ha se împart în:

• Soluri cu textură grosieră sunt solurile nisipoase și nisipolutoase.
• Soluri cu textură mijlocie sunt solurile lutonisipoase și lutoase.
• Soluri cu textură fină (grele) sunt solurile luto­argiloase și argiloase.

În țara noastră se găsește întreaga gamă a acestor soluri care pot fi cultivate cu anumite culturi și cărora li se aplică tehnologii de cultură specifice. Corect cultivate, toate pot fi soluri productive.

În funcție de favorabilitatea lor pentru practicarea agriculturii, se împart în următoarele clase de pretabilitate:

• Clasa I – foarte bune, ocupă 3,8% din suprafața arabilă și sunt terenuri plane, pretabile la mecanizare, de calitate.
• Clasa a II-a – bune, ocupă 35,8% din arabil, are versanți slab înclinați, mecanizabile.
• Clasa a III-a – mediocre, ocupă 25,2% din arabil, cu panta până la 6°, este erodabil, pentru folosire necesită ameliorare.
• Clasa a IV-a și a V-a – slabe, ocupă 35% din arabil, cu panta mai mare de 6°, prezintă eroziune intensă, greu cultivabile fără ameliorare.

Printr-un studiu amănunțit al terenului s-au stabilit următoarele Note de bonitare:

• 80-100 ocupă 4,02% din suprafață, este teren fără restricții, cel mai bun.
• 61-80 ocupă 38,56% din suprafață, este teren cu limitări mici.
• 41-60 ocupă 32,44% din suprafață, este teren cu limitări mijlocii.
• 21-40 ocupă 13,51 din suprafață, este teren cu limitări mari.
• 1-20 ocupă 11,48% din suprafață, este teren cu limitări severe, cel mai slab.

Asemenea categorii de terenuri se găsesc în fiecare exploatație agricolă și ele trebuie să fie bine cunoscute de fiecare fermier pentru:

• stabilirea amplasării culturilor mai pretențioase și cu valoare economică mai ridicată, pe parcelele cele mai bune;
• stabilirea dozelor de îngrășăminte diferențiat, în funcție de starea de fertilitate a fiecărei parcele;
• în asolament, sola amelioratoare va fi mai mult prezentă pe parcelele cu fertilitate scăzută și mai rar pe parcelele fertile.

În sinteză, parametrii calitativi ai solului sunt potrivit tabelului de mai jos.

În general, România dispune de soluri cu grad de fertilitate ridicat și, atunci când se folosesc soiuri și hibrizi de ultimă generație, cu potențial de producție superior, cu o tehnologie de cultură adecvată, recoltele sunt din ce în ce mai mari și de calitate superioară.

Recoltele din anii 2017 și 2018 au confirmat nivelurile de producție agricolă ridicate obținute în țara noastră.

Din păcate, nu întotdeauna știm să apreciem valoarea pământului nostru și uneori intră în posesia unor străini.

Marele poet Tudor Arghezi spunea: „Să nu se uite că agricultura reprezintă cel mai vechi meșteșug al omului care e custodele, dar, mai bine zis, gestionarul celui mai de preț bun al țării – pământul. El, pământul, via și glia (nația) reprezintă cartea de identitate a moșilor și strămoșilor noștri, și durata și sacrificiul lor trecut prin secole.“

Dar, așa cum menționa conf. dr. Avram Fițiu de la Universitatea Agronomică din Cluj-Napoca: „În decursul ultimilor 2000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace cum au făcut românii.“

Actuala clasă politică, cu responsabilitate diminuată, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură și de mare progres. Să transformi în milogi ai statului 9 milioane de români din mediul rural reprezintă un act de trădare națională.

Noi suntem generația care ne-am trădat strămoșii, prin vânzarea a o treime din pământul țării. Dacă în ultimele două milenii am avut generații statornice, care s-au încăpățânat să lucreze și să apere acest pământ, generațiile de după 1990 sunt complet dezrădăcinate de glia acestei țări.

Mai sunt unele voci care spun că nu este nicio nenorocire că s-a vândut din pământ, că el rămâne în țară nu pleacă peste hotare.

Este adevărat că pământul nu pleacă, dar pleacă peste hotare roadele lui, iar vechii proprietari devin slugi pe fostele lor pământuri.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU