Articolul de faţă poate fi considerat o pledoarie pentru micii producători români care nu au avut de partea lor şansa unor investiţii masive, dar care şi-au continuat activitatea chiar şi în condiţiile în care bilanţul economic a fost defavorabil. Trebuie să recunosc că interviul de faţă mi-a fost sugerat chiar de interlocutorul nostru, Bogdan Lente, un legumicultor din comuna Balta Doamnei din judeţul Prahova, care ne-a rugat să dăm voce producătorilor de roşii care au beneficiat de Programul „Tomata“ şi care au respectat cu sfinţenie condiţiile impuse. Spune că este necesar să le dăm dreptul la replică pentru că au existat în presă informări despre producători care au apelat la tot felul de subterfugii pentru a beneficia de bani fără a avea intenţia serioasă de a face producţie de tomate şi că într-un final imaginea tuturor producătorilor integri va avea de suferit.

Cum ar putea scădea importul de roşii?

– Suntem în Balta Doamnei, o comună foarte aproape de Bucureşti, în care legumicultura este o activitate la mare preţ.

– Aproximativ 70% din locuitorii comunei se ocupă de legumicultură, iar ca suprafaţă sunt cultivate cca 130 de hectare în spaţiu protejat. După implementare Programului „Tomata“ oamenii au prins curaj, este o gură de oxigen pentru toată lumea. În zona noastră sătenii cultivă în jur de 2.500-5.000 mp, nu au suprafeţe de câte două sau trei hectare cum se întâmplă în comuna legumicolă Matca, spre exemplu, iar pentru ei aceşti bani oferiţi prin programul de stat sunt bine-veniţi. Lucrurile s-au schimbat, iar acum legumicultorii din comună au renunţat la solarii din lemn şi le folosesc pe cele cu structură metalică, au sisteme de irigat prin picurare şi au cumpărat generatoare pe aer cald sau gaz, sobe sau centrale pentru a încălzi solariile. Asta pentru a fi cât mai eficienţi şi a veni cu legume pe piaţă cât mai devreme. În comuna noastră roşiile se plantau începând cu 28 martie – 5 aprilie, iar acum plantările încep cu o lună mai devreme şi asta datorită programului.

– Îmi spuneaţi că este foarte important ca cei care au beneficiat de Programul „Tomata“ să vorbească despre faptul că lucrurile au decurs bine şi că banii pe care i-au primit s-au întors în legumicultură. De ce aţi dorit să faceţi aceste precizări?

– Pentru că au existat ştiri în care se spunea că ţăranii au aruncat roşiile la gunoi şi că programul nu a fost un succes. Eu în zona noastră nu am văzut pe nimeni să arunce roşiile, iar la nivelul comunei au fost 265 de beneficiari ai Programului „Tomata“. Acest program a pus oamenii la treabă. Cei din Matca sau din Olt au roşiile mult mai mari acum şi vor ieşi pe piaţă probabil la 1 mai. Vor avea o lună de producţie, apoi urmăm şi noi. S-a creat un lanţ, a stimulat producătorii să aducă mai devreme roşiile pe piaţă şi implicit a scăzut şi importul de roşii. De ce spun asta? Pentru că eu ca producător atunci când va fi supraproducţie voi putea să scad preţul roşiilor pentru că am fost sprijinit cu acest program, dar cel care aduce din import nu îşi va permite asta. Şi atunci importul va scădea.

Bilanţul se face după ce ai banii în buzunar

– Dvs sunteţi unul dintre beneficiarii programului. Cum arată astăzi activitatea dvs.?

– Cultivăm în spaţiu protejat o suprafaţă de 2.500 mp. Avem patru solarii pe structură metalică, cu folie profesională cu o garanţie de peste 5 ani, folosim folie de mulci care uşurează foarte mult munca în sensul că în perioada rece menţine temperatura ridicată în sol, nu mai avem buruieni şi nu mai folosim erbicide, nu mai există condens, iar bolile sunt mai puţine. Jumătate din suprafaţă o punem cu tomate şi jumătate cu ardei. Am avut o suprafaţă mult mai mare, dar lipsa forţei de muncă m-a determinat să îmi restrâng activitatea. Nu poţi să îi plăteşti unui om 150 de lei pe zi că nu ai din ce şi atunci am cultivat o suprafaţă pe care o poate munci familia noastră. Anul acesta am pus răsadurile din luna ianuarie și am plantat pe 4 martie, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut. În 2018 am ieşit cu tomatele pe piaţă la sfârşitul lunii mai, pe data de 25-27, dar sperăm ca anul acesta să fim prezenţi cu o săptămână mai devreme. În cele două solarii cultivate cu roşii avem 4.000 de plante şi sper să obţin o producţie de 5 kg pe plantă.

– Legumicultura este un domeniu sensibil, cu multe neprevăzute.

– Când vorbim de roşii, vorbim despre o cultură pretenţioasă. Nu poţi să tragi linie decât în momentul în care te vezi cu banii în buzunar. Dacă până acum doi sau trei ani nu se auzea de Tutta absoluta, acum a început să facă probleme.O altă boală pe care o consider periculoasă este Boala petelor de bronz. Practic, ajungi cu roşiile la recoltat şi, dacă soiul nu este rezistent, te trezeşti că roşia este mare, frumoasă, dar se coace doar jumătate şi cealaltă jumătate rămâne verde. Şi nu poţi să o valorifici nici la murături, trebuie să arunci întreaga producţie. Şi atunci încercăm să găsim soiuri rezistente. Cu părere de rău spun că nu avem în cultură soiuri româneşti. Folosim soiuri străine, testate iniţial pe o suprafaţă experimentală. Roadele lor trebuie să fie cât mai gustoase, să aibă fermitate şi să nu fie rapid perisabile. Acum avem în cultură două soiuri, unul spaniol şi altul italian, care au caracteristici bune, sunt productive, timpurii şi sunt rezistente la boli.

Asocierea, o spaimă inutilă care împiedică dezvoltarea producătorilor

– Spuneaţi că Programul „Tomata“ a fost o gură de oxigen pentru producători, în primul rând pentru că le-a permis reinvestirea banilor obţinuţi. Însă valorificarea producţiei continuă să fie o provocare?

– Da, din nefericire. Cei mai mulți producători din Balta Doamnei vind en gross şi asta pentru că nu îţi permiţi să faci şi producţie, şi vânzare. Nu ai cum. Am avut posibilitatea să merg în străinătate şi am văzut că peste tot au fost constituite asociaţii. Producătorul face un aviz, predă marfa ambalată asociaţiei şi revine la activitatea sa. În România producătorii se chinuie să producă şi să şi vândă. În zona noastră, deşi sunt constituite asociaţii, nu funcţionează pentru că oamenii încă nu au încredere într-o astfel de formă de organizare. În momentul în care ai o asociaţie trebuie să dispui de un spaţiu de depozitare, să ai o bază logistică şi fără asta producătorii evită să adere la asociaţii. Noi avem avantajul de a fi aproape de o piaţă de en-gros şi de Bucureşti, dar, în opinia mea, în fiecare zonă legumicolă ar trebui să se construiască centre de colectare către care producătorii locali să îşi vândă marfa. De acolo producţia poate pleca spre supermarketuri sau export pentru că produsele româneşti sunt de foarte bună calitate. Cred că astăzi aproape oricine poate face diferenţa între o roşie autohtonă şi alta adusă din import. Roşiile româneşti au gust, fermitate, culoare şi au un termen de valabilitate de maximum 7 zile. Roşiile de import rezistă până la o lună.

Laura ZMARANDA

MAI JOS MATERIALUL VIDEO