Cele mai periculoase boli ale cartofului

Mana (Phytophtora infestans) este cea mai frecventă și periculoasă boală a cartofului, pierderile de recoltă putând ajunge și la 50% în anii ploioși. Sunt afectate toate organele aeriene și subterane ale plantei. Primele simptome se observă pe aparatul foliar, prin mai-iunie, înaintea înfloritului culturilor; infecția începe cu frunzele bazale și apoi progresează la etajele superioare. Pe fața superioară apar pete gălbui, cu contur difuz, care se măresc treptat, devin brune sau brun-negricioase, înconjurate de o dungă galbenă. Petele pot să conflueze, brunificarea cuprinde toată suprafața, frunzele se usucă și se răsucesc, dând senzația că sunt arse. În dreptul petelor, pe fața inferioară, se dezvoltă conidioforii și conidiile ciupercii, sub formă de puf albicios, fin. Dacă intervine o vreme uscată, petele stagnează în creștere, iar vremea umedă este propice dezvoltării bolii, până la cuprinderea întregului aparat foliar. Pe tulpini și pețiol apar dungi brune, țesutul se necrozează, acestea căzând la pământ. Pe tuberculi, în cazul în care aceștia s-au format la atacul primar al bolii, se formează  pete brune, brun-cenușii sau albăstrii, de dimensiuni și forme variate, care însă nu cuprind toată suprafața, dar calitatea este compromisă.

Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul umed al tuberculilor (Erwinia amylovora var. Atroseptica) este o bacterioză frecventă și păgubitoare (30-40% din producție) mai ales în regiunile deluroase, în anii cu veri și toamne ploioase. Boala se manifestă pe organele aeriene și pe tuberculi. Atacul devine vizibil în iunie, când plantele atacate au frunzele mai mici și îngălbenite, tulpinile mai scurte, care se usucă și se răsucesc spre interior. Simptomul principal este dat de înnegrirea și putrezirea bazei tulpinii, planta putând fi smulsă cu ușurință. Exemplarele puternic atacate formează mici tuberculi aerieni. Dacă infecția are loc mai târziu, când tuberculii s-au format, boala se transmite și pe aceștia, la început cu o brunificare sau înnegrire a zonei vasculare, după care pulpa se înmoaie și evoluează către un putregai umed. Pe vreme secetoasă, pe suprafața tuberculilor apar niște pete mici, boala putând trece neobservată, dar ea face ravagii în depozitul de cartofi, când trece de la tuberculii infestați la cei sănătoși. Într-un stadiu avansat al bolii și la umiditate ridicată, putregaiul progresează în pulpa cartofului, unde apar caverne pline cu un mucilagiu vâscos gălbui, cu miros neplăcut. Procentul de putrezire poate fi oprit dacă în depozit se iau imediat măsuri de ventilare a masei de cartofi și de scădere a temperaturii.

Râia neagră a cartofului (Synchtrium endobioticum), denumită și cancerul cartofului sau buba neagră, este una din bolile deosebit de păgubitoare pentru cultura cartofului, unele soiuri putând fi distruse în proporție de 100%. Ea a fost semnalată în unele comune din județele Suceava, Neamț, Maramureș, Cluj, Hunedoara, Brașov, Sibiu. Boala, favorizată de umiditate și de aciditatea solului, se manifestă pe tuberculi și stoloni, baza tulpinii și mai rar pe frunzele bazale. La început apar niște excrescențe mici, cărnoase, moi, albicioase, care cu vremea cresc, se brunifică, devin buretoase, iar la urmă se înnegresc. Pe același tubercul pot să apară mai multe tumori, cuprinzând porțiuni mari din pulpa cartofului. Acesta se depreciază și putrezește ușor. Boala se depistează mai greu din cauză că planta afectată dezvoltă un aparat foliar viguros.

Alte boli: cancerul bacterian (Streptomyces scabies) mozaicul X (Solanum virus 1 syn. Marmor dubium), virusul Y (Solanum virus 2 syn Marmor upsilon), râia comună (Streptomyces scabies).

Maria Bogdan