PR32F73 - hibridul de aur în Insula Mare a Brăilei
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Agrotehnica
De curând a avut loc Congresul Fermieri pentru fermieri, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, în cadrul căreia au fost acordatele trofeele Porumbul de Aur la categoria irigat și neirigat. La categoria irigat, câștigător a fost desemnat domnul Mihai Solomei – director tehnic Agricost, IMB, care a obținut 22.609 kg/ha cu hibridul PR32F73.
“Am semănat 35 ha cu acest hibrid, iar planta premergătoare a fost grâul. Așa că, după recoltarea acestuia, am scarificat la 40 cm, imediat după scarificat am nivelat cu Jokerul și după am erbicidat pentru a ține terenul curat până la intrarea în iarnă. Apoi, în primăvară am erbicidat din nou, după care am semănat 77.000 b.g/ha în data de 20 aprilie și am optat pentru distanța între rânduri de 50 cm. La semănat am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ complex 12.24.12 + 6% sulf, iar după semănat am aplicat azot lichid – 100 l/ha. După aceea, în faza de 2-3 frunze, am erbicidat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, iar în faza de 6-7 frunze pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și tot atunci am mai aplicat și 1.5 l/ha de îngrășământ foliar. Atunci când plantele aveau 8-10 frunze am fertirigat cu 150 l/ha de azot lichid, apoi am făcut un tratament împotriva dăunătorului Helicoverba, la apariția acestuia. Imediat după polenizare am mai aplicat 140 l/ha de azot lichid, tot prin fertirigare. Cultura a am avut parte de precipitații, 170 l, în perioada iunie-iulie, dar am și irigat în 3 tranșe - 900 m.c/ha. Am recoltat în prima jumătate a lunii octombrie, noi am avut un o suprafața de 170 ha unde am semănat hibrizi de la mai multe firme distribuitoare de semințe, iar PR32F73 ne-a oferit cea mai ridicată producție. Semănam acest hibrid încă din 2013 și mereu am avut producții care au depășit 18.000 kg/ha, însă în acest an putem spune că a atins recordul de producție la noi în fermă”, a declarat fermierul campion Mihai Solomei.
PR32F73 este un hibrid tardiv, FAO 600, rezistent la principalele boli ale porumbului, la frângere și cădere, are toleranța la secetă. Se recomandă a fi cultivat numai în sistem de irigare. Așadar, Mihai Solomei este fermierul campion Pioneer care și-a adjudecat și trofeul Porumbul de Aur.
“Ne bucurăm atunci când fermierii aleg hibrizii Pioneer și au parte de rezultate excepționale. Știm că în Inusla Mare a Brăilei se aplică tehnologii de înaltă clasă, poate chiar cele mai inovatoare din piață, iar rezultate se observă în sporurile de producție. Este clar că pentru a avea cele mai bune rezultate trebuie să alegi sămânță de calitate, trebuie să ai grijă de fiecare verigă tehnologică să fie respectată și să dispui de oameni pregătiți care să aplice toate aceste lucruri. Echipa Agricost este una profesionistă și ne bucurăm că dintre toți hibrizii pe care i-au semănat și înscris în concursul organizat și monitorizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, PR32F73 a oferit o producție istorica in acest moment dar cu siguranta hibrizii Pioneer vor depasi in Romania acest potential” – Maria Cîrjă – Marketing Manager Corteva Agriscience™ - Divizia de Agricultură a DowDuPont.
Articole înrudite
-
CIECH, obiective mari pe piața din România
in Agrotehnica -
Cum funcționează tehnologia care transformă deșeurile în energie verde
-
AFIR: Plăți de peste 430 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în ultimii doi ani
-
Alianța pentru Agricultură și Cooperare face un apel la fermierii calamitați să se mobilizeze și depună cererea de înștiințarea de daune la culturile agricole înființate în toamna anului 2021
in Actualitate -
Fermierul Anului la Botoșani, un crescător din satul Bătrânești
in Zootehnie -
PRIAEVENTS și USAMV Cluj-Napoca vă invită la GALA FERMIERILOR DIN TRANSILVANIA și la TÂRG DE JOBURI ÎN AGRICULTURĂ
-
Aldahra Agricost, prima și la fotbal
in Actualitate -
Comuna Unirea oferă teren de pășunat pentru fermieri
in Actualitate -
Care sunt cele mai mari provocări pentru fermierii din Covasna
in Agrotehnica -
Trei forme noi de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022
Articole recente - Lumea Satului
- Asociația Semne Cusute câștigă Premiul European pentru Patrimoniu / Premiul Europa Nostra 2022
- Botoșani - 50% din culturile agricole au fost afectate de grindină
- „Turul inovației în legumicultură“, maratonul hibrizilor și tehnologiilor de cultură
- Ziua grâului și orzului la INCDA Fundulea - Prezentarea progreselor genetice (I)
- FarmConect România - Târgul Agriculturii Românești, la prima ediție
- Clubul Fermierilor Români lansează o petiție privind includerea finanțărilor pentru sistemele de irigații și desecare-drenaj în PNRR
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
- Scrisoarea reprezentanților Camerelor agricole și organizațiilor profesionale agricole din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Letonia, Lituania, Estonia și Croația, către Comisia Europeană privind revizuirea directivei privind utili
- Regulamentul SUR pune la zid fermierii români
- Cum funcționează utilajul care execută 6-7 lucrări pe an în plantațiile pomicole