cemrom iulie 2018
update 14 Dec 2018

Anghinarea (Cynara scolymus L.)

  • Publicat în Agrotehnica

Anghinarea este o plantă perenă, cunoscută la noi pentru efectele sale terapeutice și mai puțin pentru consum (inima de anghinare). Conține o cantitate mare de antioxidanți, printre care silimarina, substanță care întreține sănătatea ficatului. Este recomandată în caz de nefrite, angină pectorală, hepatite cronice, ateroscleroză, ciroze hepatice, infecții de natură intestinală etc. Specialiștii recomandă consumul în stare crudă, deoarece are proprietăți diuretice și reduce colesterolul. Inima de anghinare reprezintă o delicatesă culinară.

Planta provine din zona mediteraneană, fiind pretențioasă față de temperatură și lumină. În România se pretează în cultură în sudul și sud-vestul țării. Având rădăcina puternică, necesită soluri profunde, fertile, permeabile. Excesul de umiditate deranjează la fel de mult ca lipsa apei din sol. De asemenea, preferă zonele unde peste iarnă nu se înregistrează frecvent înghețuri (rădăcina rezistă până la minus 15 grade Celsius.

Pregătirea terenului și semănatul

Din puțina experiență de cultură, se știe că leguminoasele și prășitoarele sunt cele mai bune premergătoare, iar cultura nu trebuie să revină pe aceeași solă mai devreme de 4-5 ani. Lucrările solului constau într-o lucrare superficială cu grapa pentru a distruge resturile vegetale ale plantei premergătoare și o arătură adâncă, la 28-30 cm, precedată eventual de administrarea îngrășământului natural. Primăvara se efectuează nivelarea arăturii, iar cu 2-3 zile înainte de semănat solul se mărunțește și se afânează cu grapa. Semănatul are loc la sfârșitul lunii aprilie sau în luna mai. În afara acestui interval, însămânțarea timpurie face ca numărul plantelor care înfloresc în primul an să fie prea mare, iar cea târzie conduce la neuniformități de răsărire. Norma de sămânță este de 4-5 km la un hectar. Distanța dintre rânduri este de 70 cm, iar adâncimea de semănat, de 3-5 cm. Pe suprafețe mai mici (în grădină) se practică semănatul la cuiburi, la distanță de 25-30 cm. De asemenea, există și posibilitatea producerii de răsaduri în spații protejate, în februarie, și scoaterea lor în câmp, în luna mai.

Lucrări de întreținere

Imediat după răsărire se efectuează o prașilă între rânduri, folosind cultivatoarele cu discuri de protejare. Când plantele au 2-3 frunze, cultura se rărește, la o distanță de 20-25 cm între plante pe rând, realizându-se, astfel, o densitate medie de 6-9 plante/mp. Pe măsură ce plantele cresc, la utilajele folosite pentru afânarea solului se îngustează lățimea de lucru a pieselor active. Atenție: când începe recoltarea frunzelor, după fiecare operațiune se face o prașilă, pentru a evita pierderea apei din sol. În anul I de vegetație cultura poate fi afectată de unii agenți patogeni, cum ar fi Ramularia spp. (ramularioza), Septoria spp. (septorioza), Erwinia carotovora (putregaiul rădăcinilor) și Verticillium spp. (ofilirea frunzelor), iar în anul al II-lea cel mai temut atac este cel de Sclerotinia sclerotiorum, care se manifestă pe capitule. Dintre dăunători, frecvenți sunt omida scaieților (Vanessa cardui), rățișoara (Tanymecus spp), afidele (Aphis spp) și buna semănăturilor (Scotia segetum).

anghinarea 1

Maria BOGDAN