cemrom iulie 2018
update 14 Nov 2018

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XIV)

  • Publicat în Agrotehnica

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV