cemrom iulie 2018
update 14 Nov 2018

Ștefănești: povestea unui dezastru sau cum să distrugi o stațiune vinicolă

  • Publicat în Agrotehnica

Pentru cunoscătorii hărții podgoriilor românești, Ștefănești – Argeș este un reper vechi și solid. Sau, mai bine zis, era. Astăzi a mai rămas doar un nume, un loc unde se mai produce doar puțin vin, și acela cu greu. Iar mâine e posibil să nu mai fie decât istorie. Cum de s-a ajuns în această situație vom povesti în cele ce urmează.

Istorie glorioasă, prezent trist

Zona Ștefănești este dovedită arheologic ca podgorie prin descoperirile de la Stoienești, unde s-au găsit numeroase toarte și fragmente de amfore de proveniență locală. Însă prima atestare documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Mare (1386-1418) „întărea“ Mănăstirea Cozia cu multe vii din Dealul Piteștilor și hotarul Călineștilor. În diferite hrisoave se pomenește că Matei Basarab (1622-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) aveau în aceste locuri vii întinse. În secolul al XVIII-lea, localitatea Ștefănești era menționată ca un târg special pentru vânzarea vinului cu ridicata. La trecerea dintre secolele XIX și XX și din cauza dezastrului filoxeric suprafața viticolă a acestei podgorii se diminuează mult. În schimb, viticultura din această zonă redevine înfloritoare pe la mijlocul secolului al XX-lea.

În 1959 aici avea să se construiască al doilea complex de vinificație ca mărime din România, după cel de la Valea Călugărească. Drept model a fost  folosit un complex similar din Franța.

Aici erau prelucrați strugurii proveniți de pe viile cultivate pe mai bine de 2.000 de hectare. 

„Toamna închiriam camioane de la Combinatul Petrochimic și de la alte fabrici ca să putem căra strugurii, atât de mulți erau“, își amintește unul dintre foștii angajați.

Rezultatul se măsura în mii de vagoane de vin care plecau în toată țara, dar și în străinătate.

În acest an, care este considerat unul bun, la Ștefănești s-au produs doar 16 vagoane de vin...

De la peste 2.000, la doar 144 ha de vie lucrată!

Adriana Bădulescu, directorul a ceea ce a mai rămas din fosta stațiune de vinificație, ne-a făcut o scurtă istorie a dezastrului la care a fost martoră. „Lucrez aici de 35 de ani. Mă doare să văd ce se petrece“, își începe povestea.

Prima lovitură pe care a primit-o colosul a fost declanșarea retrocedărilor de terenuri, care a început în anii ’90 și a continuat aici până în 2014. Din cele mult peste 2.000 de hectare, cât totalizau viile aflate în proprietate, au mai rămas doar 661,12. „Asta încă n-ar fi așa de rău. Cea mai mare nenorocire este că din această suprafață totală nu mai sunt lucrate decât 144 ha de vie. Restul au rămas pârloagă. Via de pe ele s-a sălbăticit sau a fost invadată de alte plante. Nici via lucrată nu e tocmai grozavă, pentru că este îmbătrânită. Ultimele plantări au fost făcute acum 35 de ani. În aceste condiții, evident că nici rezultatele nu au cum să fie grozave, nici productivitatea mare“, spune dna Bădulescu.

Vinovată pentru că mai mult de trei sferturi din suprafața viilor nu sunt lucrate este lipsa de bani. Aceasta conduce la lipsa de personal. La ora actuală, la Ștefănești mai sunt doar 52 de salariați, cu 20 mai puțini ca acum cinci ani și cu multe sute față de acum două decenii. Din cele șase ferme-pilot, câte avea stațiunea în vremurile bune, acum nu mai funcționează decât două. Iar dintre acestea, una nu mai are nici șef, nici tehnician și este pe punctul de a fi închisă.

Și, este cazul să precizăm, proprietarul este statul român! Așadar, tot ceea ce am povestit până acum este despre avuția națională, despre ceva care ne privește pe toți. Dar să mergem cu istoria mai departe!

Copil al nimănui

De-a lungul timpului, stațiunea de la Ștefănești a purtat mai multe denumiri. La început a fost Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Viticolă Ștefănești, apoi s-a transformat în Institut de Cercetare Dezvoltare Viticolă. Asta până în anul 2004, când printr-o Hotărâre de Guvern a primit o titulatură un pic năucitoare: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură. Dintr-o dată, orice referire la vin a dispărut din denumire. „De fapt, după schimbarea aceasta de titulatură, încet-încet am început să nu mai fim luați în seamă ca institut de vinificație. Mulți dintre cei care citeau denumirea noastră credeau, din cauza termenului biotehnologii, că noi obținem vin din pastile sau prin cine știe ce procedee“, a mai povestit directorul INCDBH.

La ora actuală, institutul se află în subordinea Ministerului Culturii și Inovației și în coordonarea științifică a ASAS. În acest context, deși producția de vin ar fi cea mai firească și mai simplă cale de a obține venituri, accentul se pune pe cercetare. Două proiecte în care cercetătorii de la Ștefănești sunt implicați se vor încheia în luna decembrie a acestui an. În desfășurare mai sunt încă trei, în care INCDBH este membru în consorțiile care derulează proiectele. „Banii obținuți abia ajung pentru plata cercetătorilor“, spune Adriana Bădulescu.

Pentru partea de producție, care ar putea aduce venituri însemnate, nu sunt alocate fonduri de nicăieri. „Conform statutului, ar trebui să ne autofinanțăm. Dar producția necesită și ea niște investiții, cheltuieli. Or, pentru acestea nu primim bani de nicăieri. Ba, pe deasupra, mai intervin și tot felul de necazuri. Pentru procesul tehnologic de producere a vinului folosim apa adusă cu pompele noastre din surse aflate la o oarecare depărtare. Când am vrut să pornim pompele, în toamna aceasta, am văzut că nu funcționează. Cineva furase transformatorul de la linia electrică de alimentare. A durat aproape o săptămână până când l-au înlocuit cei de la Electrica“, a dat un exemplu directoarea institutului.

Accesul la piață, restricționat

Cum spuneam mai devreme, 2018 a fost un an bun. Deși din via cu struguri roșii nu s-au putut recolta mai mult de șase tone de struguri, recolta fiind compromisă de cele două episoade de grindină din primăvară și de ploile torențiale, recolta de struguri albi a depășit toate așteptările. Producția de vin s-a ridicat la 16 vagoane. O cifră frumoasă, în termeni absoluți, chiar dacă nu reprezintă decât câteva procente din producțiile de acum două decenii.

Din nefericire, vinul, deși stocat în bune condiții în tancurile de inox din beciurile stației de vinificație, e destul de departe de a-și întâlni consumatorii.

„Posibilitățile noastre de desfacere sunt reduse. Concret, nu avem decât un magazin, la poarta institutului, și două dozatoare, dintre care unul tot la poartă“, explică Adriana Bădulescu. Cele două dozatoare au fost cumpărate cu mari eforturi și mari sacrificii în 2017. Intenția era de a fi amplasate în puncte cu trafic intens. Dar nu s-au găsit banii necesari pentru plata chiriei pe spațiu în astfel de locuri. Concret, marile supermarket-uri din Pitești solicitau o chirie de 400-500 euro/lună pentru amplasarea unui dozator, adică echivalentul prețului a 250-300 litri de vin. Producătorul nu și-a putut permite această cheltuială...

Singura modalitate de a se vinde vinul de la Ștefănești este vrac, ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor. Până în anul 2006 a existat și vechea linie de îmbuteliere. Apoi însă AVAPS a vândut o mare parte dintre activele stațiunii, între ele aflându-se și această componentă esențială pentru desfacerea producției. O vreme a existat o colaborare cu cumpărătorul, în sensul că acesta efectua îmbutelierea ca pe o prestare de servicii și era plătit în vin. Apoi s-a renunțat, astfel că s-a ajuns în situația de acum: mici cantități sunt puse în sticle cu ajutorul unei linii semimanuale, cu productivitate extrem de redusă. În consecință, drumul spre marile rețele de magazine este barat.

O comoară blocată de ANAF

Din nefericire, necazurile celor de la Ștefănești nu se opresc aici. Pe lângă toate cele enumerate se adaugă și datorii istorice către buget și către furnizori, la care s-au adăugat dobânzi și penalizări. Suma totală se ridică la aproape un milion de euro. Pentru alte podgorii, n-ar fi o sumă de speriat. Nu însă și în condițiile lipsurilor în care se zbate INCDBH! Și, pentru ca povestea să se încadreze perfect în peisajul mioritic, stațiunea se află încă, cel puțin teoretic, în posesia unei comori care i-ar permite să își plătească cel puțin o mare parte din datorie. Este vorba despre o provizie de peste 46.000 de litri de distilat de vin învechit, cu o concentrație alcoolică de peste 60º. Vechimea distilatului este de mai bine de 25 de ani. Dacă mai e cazul să traducem pentru cei care nu au înțeles, vorbim despre 46 de tone de concentrat de coniac vechi de 25 de ani. Sau, și mai exact, despre 58.000 de litri de coniac de cea mai bună calitate, căci dintr-un litru de concentrat pot rezulta cca 1,25 litri produs final. Pe toată această cantitate de distilat ANAF a pus sechestru și a hotărât să organizeze vânzarea la licitație. Dar, nu se știe de ce, la prima licitație, al cărei preț de pornire era de 10 euro/litru, nu s-a prezentat nimeni. Așa că acum e pe cale de a se organiza a doua, cu prețul de pornire la jumătate. Reamintim cititorilor noștri că pe piață prețul unui coniac de calitate trece binișor de 100 lei/litru. Adică în jur de 25 euro. Chiar scăzând jumătate, care ar reprezenta taxele și accizele, tot rămân 12,5 euro/litru. Adică, cel care ar fi cumpărat stocul la 10 euro/litru ar fi putut avea un câștig frumușel de 14 lei/litru (3,5 euro). Mari și încurcate sunt căile alcoolului...

Vorbe care contează

La cum arată întreaga poveste, pare ca și cum cineva ar dori să înmormânteze cu totul fosta stațiune de la Ștefănești. Și, la cum se văd lucrurile, pare că este pe cale să și reușească. Ba chiar, ca lucrurile să fie duse până la capăt, să mai și blocheze drumul către mormânt. La modul propriu! De curând, parcela care cuprindea drumul de acces din șoseaua națională către clădirile administrative a fost retrocedată. Toate căile de atac împotriva hotărârii au fost epuizate, iar proprietarul refuză să permită folosirea drumului care îi traversează proprietatea. Directoarea Adriana Bădulescu s-a arătat sceptică în privința obținerii unui drept de servitute. S-a resemnat cu gândul că, pentru a ajunge în biroul său, trebuie să facă un ocol de cca trei km, pe un fost drum tehnologic.

Probabil că ar mai fi multe de comentat pe marginea acestei povești, dar vorbele n-ar ajuta prea mult. Cu o singură excepție: ca ele să fie cuprinse într-o Hotărâre de Guvern sau alt act normativ care să reglementeze situația. Deocamdată mai este ceva de salvat. Dar nu pentru multă vreme!

Alexandru GRIGORIEV

Media