cemrom iulie 2018
update 22 Oct 2018

Cultura ecologică a ardeiului gras

  • Publicat în Agrotehnica

Plantă anuală, cu o durată medie de vegetație de 100-150 zile de la răsărit și până la maturarea primelor fructe, ardeiul gras își are originea în America Centrală și de Sud, fiind adus în Europa de conchistadorii iberici și răspândit mai apoi în toate colțurile lumii. Fructele sunt bogate în antioxidanți, vitamine (A,B,C,P), calciu, fier, beta caroten. Se consumă în stare proaspătă sau conservată, având aproape utilizare culinară generală (la fel ca tomatele sau rădăcinoasele). În România se cultivă în toate zonele, dar favorabilitatea maximă este oferită de clima și solurile din sudul, vestul și estul țării.

Ardeiul gras este pretențios față de căldură: sub 15°C temperaturile sunt nefavorabile creșterii vegetative, iar la peste 32-35°C plus secetă atmosferică are loc avortarea florilor, ceea ce conduce la diminuarea producției. Temperatura minimă de germinare este de 14-15°C (ideal 24-30°C), iar cea optimă pentru creșterea vegetativă și fructificare este de 22-25 °C, cel mult 30°C. Planta este una mare iubitoare de lumină, motiv pentru care terenurile rezervate pentru cultură trebuie să fie însorite, iar față de umiditate, din cauza sistemului radicular superficial, manifestă pretenții sporite, udarea constantă fiind obligatorie. Umiditatea relativă a aerului de peste 75% este favorabilă dezvoltării unor ciuperci patogene, iar sub 60%, asociată cu temperatură peste 25°C, favorizează brunificarea vârfurilor de creștere și a fructelor. Consumul de elemente nutritive este ridicat. Pentru cultura ecologică e bine să se știe că ardeiul răspunde foarte bine la fertilizarea organică cu 20-30 t/ha. Când plantele nu dispun de suficiente substanțe florile avortează în masă și eventualele fructele formate cad înainte de a ajunge la maturitate.

Soiuri

Pentru cultura ecologică, soiurile și hibrizii utilizați e necesar să aibă rezistență ridicată la boli, viroze, bacterioze, micoze, capacitate mare de producție, adaptabilitate la condițiile de mediu, să nu aparțină organismelor modificate genetic. Sunt recomandate, în practica de la noi, soiurile Aroma, Ceres, Opal, Simona și hibridul Dolmy F1.

Producerea răsadului

În cazul culturilor timpurii se utilizează răsadul repicat, iar la cele târzii, cel nerepicat. Acesta se obține în sere înmulțitor sau răsadnițe calde. Semănatul are loc în ultima decadă a lunii februarie și prima decadă a lunii martie, la distanța de 5 cm între rânduri la răsadul repicat și de 7-8 cm, la cel nerepicat. Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm, iar distanța între semințe pe rând, de 1-2 cm. Pentru obținerea răsadului pentru un hectar de ardei se folosesc 150-200 mp de răsadniță, norma de sămânță fiind de 0,8-1 kg. Repicarea are loc când plantele au format 1-2 frunze adevărate, la distanțe de 5x5cm sau 7x5 cm. Ca lucrări de îngrijire amintim: dirijarea temperaturii la 20-25°C ziua și 18-20°C în timpul nopții; menținerea unei umidități atmosferice la 55-65%; aplicarea tratamentelor pentru prevenirea căderii plăntuțelor, cu decoct de coada-calului; fertilizare fazială cu produsul eco F411, în concentrație de 0,05%; călirea răsadului cu câteva zile înainte de plantare (n.n. – vârsta răsadului este de 45-50 de zile de la semănat).

Pregătirea solului și înființarea culturii

Pregătirea solului pentru cultura ecologică de ardei gras nu diferă cu nimic de cea pentru cultura standard: toamna – desființarea culturii precedente prin discuire, nivelarea de întreținerea, subsolarea, o dată la 3-4 ani, fără întoarcerea brazdei, la 50 cm, fertilizarea cu gunoi de grajd (40-50 tone/ha), arătura de bază, la 28-32 cm; primăvara – pregătirea patului germinativ prin lucrări cu grapa și/sau freza, modelarea solului în straturi înălțate cu coronament de 104 cm, instalarea sistemului de irigare prin picătură sau deschiderea rigolelor și canalelor, la irigarea pe brazdă. Epoca de plantare (sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai) ideală este atunci când în sol se înregistrează 15°C. Distanțele de plantare sunt diferite: pe teren modelat, câte 2 rânduri, la interval de 70 cm și 15-20 cm între plante pe rând; pe teren nemodelat, la 70 cm între rânduri și 15-20 cm între plante pe rând. În ultima variantă, densitatea este mai mare cu 10.000 de plante/ha.

Lucrări de întreținere

Lucrări generale: irigarea imediat după plantare, cu o normă de 200-250 mc/ha; completarea golurilor la 4-5 zile după plantare, cu răsaduri din același soi (se păstrează o rezervă în acest sens); afânarea solului (prășitul) ori de câte ori este nevoie, de regulă de 4-5 ori între rânduri și de 2-3 ori între plante pe rând; irigarea de 9-10 ori în toată perioada de vegetație, la distanță de 12-15 zile, cu norme de 300-350 mc/ha la primele 3-4 udări și 400-450 mc/ha, în rest (atenție, este de preferat să se evite băltirea apei fiindcă ardeiul este pretențios și la excesul de umiditate, nu doar la lipsa apei); fertilizarea fazială cu produse specifice culturii ecologice (după 15 zile de la plantare – Cupromax, 1 l/ha, după 20 de zile de la prima fertilizare, se aplică Bionat 0,5%, iar la 20 de zile după al doilea tratament, F111, 5 l/ha); combaterea bolilor și dăunătorilor (schema de tratamente și produsele le-am prezentat deja într-un alt articol).

Lucrări speciale: îndepărtarea primei flori sau a primului fruct pentru dirijarea produselor rezultate din fotosinteză către toate organele plantei (n.n. – de asemenea, fructul rezultat din prima floare este de slabă calitate); ruperea vârfurilor plantei pentru limitarea creșterilor vegetative și stimularea fructificării. Recoltarea se efectuează etapizat, pe măsură ce fructele ajung la maturitatea de consum.

Maria BOGDAN