cemrom iulie 2018
update 12 Nov 2018

Tehnologia de cultură a socului

  • Publicat în Agrotehnica

Socul este o prezență abundentă în flora spontană a României; în cultură, planta cu importante valențe terapeutice, dar și pentru cămara cu dulcețuri a fost preluată sporadic. Există două suprafețe cultivate (una în Dâmbovița și alta prin Mureș), o jumătate de hectar de pepinieră prin Sălaj și câteva afaceri de nișă de fabricare fie a socatei, fie a gemurilor.

Specia cea mai răspândită la noi (în total sunt în jur de 20) este socul negru (Sambucus nigra). Literatura de specialitate vorbește și despre trei soiuri autohtone: Ina, Nora și Brădet. Fiind o specie iubitoare de umiditate, în flora spontană socul crește pe terenurile cu apa freatică la suprafață (pe terasele apelor curgătoare) sau la marginea pădurilor. În general se dezvoltă în toate zonele mai umbrite, pe solurile cu fertilitate mijlocie, permeabile, revene și cu reacție slab acidă spre neutră. Socul este un arbust care poate atinge de la 1 la 8-9 m înălțime, cu o durată de viață mare, însă în plantațiile comerciale rentabilitatea ar fi de 16 ani. Florile albe, parfumate apar la începutul verii, iar fructele se prezintă sub forma unor bobițe negre, cu tentă violacee, dispuse în ciorchine, cu perioadă de coacere 25 iulie-15 august, în sudul țării și toată luna august – în nord.

cultura socului 2

Utilizare

De la soc se folosesc în scopuri medicinale florile, fructele și scoarța, iar în scopuri alimentare – florile, pentru sucul răcoritor și fructele, pentru gemuri, dulcețuri, siropuri, jeleuri (atenție, nu se consumă fructe în stare proaspătă!). Frunzele au acțiune laxativă și sub formă crudă se aplică pe răni, fiind calmante și cicatrizante. Cojile macerate în alcool sevesc la detoxifierea organismului, iar băute sub formă de ceai sunt recomandate în stările de vomă, pentru eliminarea paraziților intestinali și în afecțiuni ale splinei. Florile conțin bioflavonoizi, colina, acizii grași omega-3 și omega-6, pectina și taninurile; tratează – singure sau în combinație cu alte plante – alergiile, tulburările respiratorii, sinuzita și tusea productivă. Extractul din flori de soc este folosit pentru îmbunătățirea funcționării rinichilor, contribuind la eliminarea nisipului și la dizolvarea calculilor renali. Ceaiul este utilizat în tratarea afecțiunilor vezicii urinare. Curăță, de asemenea, sângele de toxine, ferind corpul de artrită. Sub formă de tinctură, calmează durerile musculare. Băile fierbinți cu flori de soc sunt un remediu pentru reumatism.

Scurtă tehnologie de cultură

Plantarea butașilor se face toamna, pe un teren lucrat corespunzător (fertilizat cu îngrășăminte naturale, arat – dacă e nevoie și scarificat – discuit, marcat), la distanțe de 3 x 3,5 m, cât să fie asigurată o densitate de 900-950 plante/ha (alte sfaturi tehnologice vorbesc despre 600 plante la ha). În primii ani, terenul se menține ca ogor negru, după care intervalele pot fi înierbate, pe o lățime de 2 m, materialul rezultat la coasă servind ca mulci pe rândul de plante. Între plante pe rând și pe o bandă de 0,70 cm de-o parte și de alta solul se menține curat de buruieni. Dacă plantația se instalează într-o altă zonă decât cea în care socul crește în flora sontană, e nevoie de udare mai ales la înflorire. Cea mai importantă lucrare se referă tăierile de formare. Planta se poate conduce sub formă de tufă ușor aplatizată pe direcția rândului (4-6 tulpini) sau ca pom cu trunchi de 25-30 cm. Imediat după plantare, socul se scurtează la 30-35 cm, pentru a dezvolta 3-4 tulpini principale. În primăvara celui de-al doilea an se aleg 2-3 tulpini poziționate sub formă de vas, care se scurtează la 1/3 din lungime. Ramurile strâmbe și cele nedezvoltate se îndepărtează. În anul al III-lea se aleg 5-6 tulpini noi, iar ramurile de schelet (ordinul I) se scurtează cu 3-4 internoduri. Atunci când alegem conducerea sub formă de trunchi, în anul I se scurtează tulpina cu 20 cm mai sus decât punctul la care se proiectează coroana. Producția de fructe este de 8 tone/ha.

Maria BOGDAN