Se consideră că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în procesul de fotosinteză. Acestea captează energia solară pe care o transformă în energie chimică și o depozitează în substanțele complexe pe care le sintetizează.

Din totalul de energie luminoasă care ajunge pe pământ plantele folosesc doar 1-5%, și anume: floarea-soarelui 4,5%, grâul 3,2%, porumbul 2,5%, secara 2,6%, sfecla de zahăr 2,12% etc.

Durata de strălucire a soarelui în Câmpia Română și Câmpia de Vest este de 1.970-2.150 ore, iar în zonele de deal și de munte 1.750-1.800 ore.

Energia valorică furnizată de soare în zonele agricole este de 3.800-4.100°C.

Constanța termică (temperaturi mai mari de 0°C) de la semănat la maturitate la diferite culturi este: mazăre 1.352-1.900°C, grâu 2.000-2.300°C, porumb 1.200-2.300°C, floarea-soarelui 1.700-2.500°C, soia 2.000-3.000°C etc.

Rezultă că, din cele peste 4.000°C furnizate de soare, plantele consumă cel mult 2.000-3.000°C. Rămân 1.000-2.000°C nefolosite care reprezintă temperatura lunilor iulie – august – septembrie – octombrie.

Pentru a valorifica un volum cât mai mare din energia solară este necesar ca terenul să fie permanent ocupat cu plante, să fie permanent verde.

În zonele irigate acest deziderat este mai ușor realizat deoarece, după culturile care se recoltează în vară, urmează culturile în miriște sau culturile duble. Se folosesc soiuri (hibrizi) de porumb, floarea-soarelui, soia și fasole din categoria extratimpurii care, dacă sunt însămânțate până la 3-5 iulie, asigură producții eficiente de boabe. Acestea ajung la maturitate în octombrie și o brumă timpurie de toamnă este bine-venită, acționând ca un desicant care grăbește maturitatea culturilor.

Dar se pot folosi, cu foarte bune rezultate, culturile pentru siloz. Prin aceasta se valorifică energia solară pe toată perioada de vegetație, se obțin producții eficiente și se previne sărăturarea secundară a solului.

Dar în zonele neirigate? Este cel mai indicat ogorul negru?

Ogorul negru a fost cândva foarte apreciat, având avantajul lui, însă nu valorifică energia solară disponibilă în scopul producerii de materie organică atât de necesară solurilor noastre.

În ultimul timp, au devenit obligatorii pe anumite suprafețe culturile verzi care rezolvă, în bună măsură, atât valorificarea energiei solare, crearea materiei organice pentru sol, cât și acumularea de apă care este deficitară în solurile noastre.

Pe restul suprafețelor din zonele neirigate se poate proceda astfel:

După recoltarea culturilor de vară se execută lucrarea de dezmiriștit care amestecă resturile vegetale tocate cu stratul superior al solului, formând un fel de mulci care favorizează acumularea apei din precipitații și împiedică pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului.

În acest strat se menține o umiditate favorabilă germinării și răsăririi buruienilor și samulastrei care cresc până se disponibilizează tractoarele și umiditatea solului va permite executarea arăturii cu care ocazie toată masa vegetală, eventual tocată, este încorporată în sol.

După arătură, o nouă serie de semințe de buruieni vor germina și răsări, vor crește, fără a fi lăsate să producă semințe, se toacă și se introduc în sol.

În acest fel, în anii normali se obțin 20-30 t/ha masă vegetală, iar în anii ploioși 40-50 t/ha, îmbogățind solul în materie organică.

Prin urmare, și cu ajutorul buruienilor se poate valorifica cea mai mare parte a energiei solare, iar prin menținerea terenului permanent verde se realizează:

– limitarea levigării nitraților care sunt încorporați în covorul verde și se întorc în sol odată cu masa vegetală, evitând poluarea pânzei freatice;

– se reduce eroziunea solului, fiind protejat de covorul verde;

– solul este protejat de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie care pot distruge agregatele structurale;

– rădăcinile buruienilor pot afâna straturile compactate din sol;

– în timpul arșiței protejează solul prin umbrire, asigurând temperaturi cu 2-4°C mai mici și favorizând activitatea de nitrificare;

– se realizează o bogată sursă de materie organică pentru sol.

Notă: În fiecare an, prin procesul de mineralizare se consumă cca 10 t/ha materie organică. Prin resturile vegetale ale fiecărei culturi se constituie 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat dacă dorim să menținem în echilibru procesele de formare a humusului și de mineralizare.

– se epuizează o bună parte din rezerva de semințe de buruieni;

– rădăcinile buruienilor pot contribui la solubilizarea substanțelor mai greu solubile din sol;

– unele buruieni sunt gazde pentru insectele folositoare;

– unele pot fi folosite ca plante medicinale sau melifere;

– se asigură hrana viețuitoarelor din sol, contribuind la menținerea biodiversității;

– pe timp de secetă se pot folosi și ca plante furajere.

Prin urmare, există variate posibilități de valorificare la maximum a energiei solare prin menținerea terenului permanent verde.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU