cemrom doloflor
update 22 May 2018

Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris L.)

Proprietățile antiseptice ale cimbrului de cultură (cimbrul de câmp, lămâioară, timișor) au fost descoperite de sumerieni. Grecii foloseau planta ca „sursă de curaj“, egiptenii utilizau extractul în procesul de îmbălsămare, iar romanii – pentru purificarea templelor. Ultimii sunt cei care au răspândit cimbrul în toată Europa. În Evul Mediu se credea că un fir de Thymus inocula vitejie, astfel că era oferit bărbaților care plecau la luptă. Începând cu anul 1300, uleiul servea ca pansament aplicat extern ori pentru spălături ale cavității bucale. În 1997, Asociația Internațională pentru Plantele Medicinale a ales cimbrul drept planta medicinală a anului.

Cimbrul are, prin compușii fenolici și conținutul de flavonoide, acțiune antiseptică (previne sau înlătură infecțiile microbiene), coleretică (stimulează secreția biliară), colagogă (favorizează evacuarea bilei în duoden), antitusivă, antihelmintică (combaterea viermilor intestinali), antifungică (tratarea micozelor) și antipruriginoasă (cazuri de erupții cutanante). Uleiul, ceaiul, siropul obținute în plantă se folosesc în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree și enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), bronșite, tuse și catar al tractului respirator superior, infecții etc.

Origine și descriere

Cimbrul de cultură (de câmp) este deseori confundat cu cimbrișorul (plantă multianuală, erbacee, medicinală) sau cimbrul de grădină (specie folosită drept condiment). Din multele alte specii ale genului, numai Thymus zygis este un substitut acceptabil. Celelalte varietăți (T. satureoides, mastichina, broussonetti, maroccanus, pallidus, algeriensis) au conținut scăzut de compuși și sunt considerate, din acest motiv, inferioare ca utilizări terapeutice. Originar din sudul Europei, Thymus vulgaris este un semiarbust peren, care crește sub formă de tufă, până la 30 cm înălțime, are frunze mici, de 6-10 mm, scurt-pețiolate, sempervirescente și flori lila-roz, violacee sau roșii-purpurii. Este o plantă cu cerințe deosebite față de căldură; rezistă la secetă, dar în perioada de răsărire are nevoie de mai multă apă. Pretenții ridicate mai are față de lumină, preferând așadar zonele cu expoziție sudică, sud-estică ori sud-vestică. În flora spontană crește în pășuni, pe soluri pietroase, dar în cultură agreează pământul fertil, bogat în calciu, permeabil. Cele mai propice perimetre de cultură sunt cele din sudul și sud-vestul țării.

Thymus vulgaris

Tehnologie de cultură

Fiind un semiarbust peren (5-4 ani), cimbrul se cultivă în afara asolamentului. Se înmulțește pe cale vegetativă (despărțirea tufelor) sau prin semințe (însămânțare direct în câmp sau prin producere de răsad). Lucrările de pregătire a solului constau în fertilizare cu fosfor (60-80 kg s.a./ha), potasiu (40-50 kg s.a./ha) și azot (80-100 kg s.a./ha, aplicat după plantare și după prima recoltă), arătură la 28-30 cm, nivelare, mărunțire și afânarea superficială a solului. La cultura prin răsad, acesta se produce primăvara devreme sau vara și se transplantează în iunie-iulie, respectiv în septembrie-octombrie. Norma de plantare este de 160.000-200.000 fire/ha, iar distanța între cuiburi, de 20 cm. La un cuib se folosesc 2-3 fire. După plantare se udă obligatoriu, operațiune care se repetă și în timpul vegetației, mai ales în verile secetoase. În cazul înființării culturii prin semănat direct, se folosește o normă la hectar de 3-4 kg de sămânță, iar distanța este de 50 cm între rânduri. Ca lucrări de îngrijire enumerăm afânarea solului, distrugerea buruienilor și irigarea. Recoltarea se face începând cu al doilea an de cultură, din mai până în iulie, în mai multe reprize și constă în tăierea părților aeriene nelignificate, înainte de înflorirea completă.

Maria Bogdan