Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

Cultura bamelor

Posibilii strămoși ai bamelor (Hibiscus esculentus sau Abelmoschus esculentus) se mai găsesc și astăzi în flora spontană din Asia Centrală și de Est. În cultură, planta a fost introdusă în urmă cu 2-3 mii de ani mai întâi în China și India, trecând apoi în Orientul Apropiat și Europa. Cele mai mari producătoare din lume sunt China și India, Turcia și Grecia. În România bamele se cultivă izolat, probabil și pentru faptul că obiceiul nostru culinar nu include în mod curent această legumă. Pe de altă parte, specia este tipică unui climat tropical și subtropical; ca urmare, cerințele față de factorii de mediu sunt ridicate, fiind astfel o cultură foarte pretențioasă (irigarea este obligatorie).

Bamele sunt consumate în stare proaspătă sau conservată. Fructul este o capsulă piramidal-alungită, de 5-25 cm, cu 5-10 loje și 15-25 de semințe, având la maturitatea de consum culoarea verde-deschis, cu perișori aspri, rar glabre. Cât despre soiuri, în clipa de față acest lucru nu mai reprezintă o problemă, distribuitorii introducând pe piața internă semințe din toate categoriile și varietățile existente în țările cu tradiție în cultura bamelor.

Înființarea, întreținere, recoltare

Bamele se pot cultiva în ogor propriu sau ca plantă succesivă, după verdețuri (salată, spanac, ceapă de stufat etc.). Sunt recomandate terenurile plane sau ușor înclinate, cu expoziție sudică și posibilități de irigare. Având pretenții ridicate față de sol, cele mai recomandate sunt cernoziomurile și solurile aluviale. Terenul se pregătește în două etape, toamna (eliberarea terenului, fertilizarea, arătura) și primăvara (grăpat, fertilizare, pregătirea patului germinativ pentru semănat, erbicidat). Semănatul se efectuează în luna mai, când temperatura constantă a solului este de 15° Celsius, la adâncimea de 3-4 cm și o distanță de 70 cm între rânduri și 15-25 cm sau 30-40 cm între plante pe rând, asigurându-se o densitate de 57-95.000 de plante la hectar sau, în a doua variantă, de 36-42.000 plante/ha. Norma de sămânță variază între 10 și 50 kg/ha. Plantele vor răsări încet, după 12-15 zile, motiv pentru care unii fermieri folosesc și un indicator. Ca lucrări de îngrijire, amintim: 2-4 prașile mecanice și 1-2 prașile manuale; răritul, simultan cu prima prașilă manuală, asigurând o distanță între plante pe rând de 15-40 cm, în funcție de vigoarea soiului; irigarea, de 5-6 ori, prima efectuându-se imediat după rărire; fertilizarea fazială; combaterea bolilor (ascochitoza, făinarea, pătarea cafenie) și a dăunătorilor (afide).

Recoltarea are loc când bamele ajung la maturitatea de consum, respectiv când capsulele sunt fragede, au perișorii moi și pereții nefibroși, fază care corespunde cu sfârșitul lunii iulie, în sudul țării, și prima decadă a lui august, în nord. Lucrarea se efectuează manual și eșalonat, o dată la 2-3 zile. Producția este de 4-6 tone de capsule verzi la hectar.

Bamele conțin vitaminele A, C și B6, acid folic, tiamina, calciu, zinc, fibre, riboflavina, betacaroten, potasiu, magneziu etc. Leguma este recomandată în alimentația viitoarelor mame, în afecțiuni precum diabetul (stabilizează glicemia), inflamația plămânilor, intestin iritabil etc. Mucilagiul din bame micșorează nivelul de colesterol și acidul din bilă, eliminând toxinele prin filtrarea ficatului, curăță și mențin sănătatea intestinului gros. Vitamina C conferă un puternic efect antioxidant și antiinflamator, care recomandă bama în dieta bolnavilor de ateroscleroză, iar câteva studii arată că leguma previne cataracta. Alți nutriționiști afirmă că un consum constant reduce riscul unui infarct sau al unui accident vascular, poate preveni unele forme de cancer, în special cel de colon. În fine, având puține calorii, leguma este recomandată în alimentația persoanelor supraponderale.

Maria BOGDAN