cemrom iulie 2018
update 15 Jul 2018

Măceșul, o posibilă afacere pentru zonele colinare

Măceșul (Rosa canina) este o plantă nativă din Europa, nord-vestul Africii și vestul Asiei. În România crește în flora spontană, începând de la câmpie până în zonele montane. Specia nu suportă umbrirea, de aceea o găsim pe versanții însoriți, în goluri de pădure sau la marginea acesteia, în pășuni și fânețe, pe marginea drumurilor etc. În cultură se pare că ar exista numai într-o plantație din localitatea Sulița, județul Botoșani, pe o suprafață de 70 ha. Fructul de măceș este foarte bogat în vitamina C, dar are conținut ridicat și din vitaminele B2, K, PP și A.

Cerințe față de mediu

Față de sol, este una dintre cele mai puțin pretențioase specii, vegetând inclusiv pe terenurile sărace, pietroase, scheletice, erodate sau supuse eroziunii. Are o rezistență deosebită la temperaturi scăzute, suportând lejer geruri de până la –30°, valoare la care e posibil să înghețe doar ramurile de un an. Vara este rezistent și la secetă. Are cerințe scăzute față de umiditate. De fapt, un aport sporit de apă în sol depreciază calitativ fructele.

Soiuri

Din sortimentul fără spini sunt cunoscute, pe plan mondial, varietățile Piros 1, Piros 2 și soiul românesc Can, caracterizat prin tufe viguroase, înalte de 3 m, cu 5-6 tulpini, fructe mari (5,5 grame), alungite, de culoare roșu intens, cu epoca de maturare în septembrie și producție de 5-4 kg/tufă. Acestea sunt mai sensibile la secetă și la ger. Dintre soiurile cu spini amintim Wagenigen 2, Wagenigen 5 și Wagenigen 7, cu tufe mijlocii, cu ramuri acoperite de ghimpi deși și curbați, fructe roșii-cărămizii.

Înființarea culturii

Materialul biologic poate fi obținut pe cale vegetativă (despărțirea tufelor și marcotaj) și prin semințe. Pentru înființarea unei plantații se aleg terenurile însorite, cu limita de înclinare a pantelor de până la 20%. Pregătirea terenului constă în lucrări specifice grupei de arbuști fructiferi, respectiv eliberarea terenului de planta premergătoare, fertilizarea organică, arătura adâncă de toamnă, discuirea. Distanțele de plantare pentru soiurile fără spini sunt de 3-3,5 m între rânduri și de 1,5 m între plante pe rând. Pentru soiurile cu spini, distanțele pot fi mai mici, de 2 m între rânduri și de 1,5-2 m între plante pe rânduri.

Lucrări de întreținere

Ca sistem de întreținere a solului se pot aplica variantele ogorului negru și cel cu bande înierbate. Măceșul nu necesită tăieri de formare a coroanei tufei în primii ani. În schimb, la plantațiile pe rod, în fiecare primăvară, se aplică tăierile de întreținere și fructificare. Ele constau în scurtarea tulpinilor care depășesc 2,0 m, la o lungime de 1,5-1,6 m. Tulpinile multianuale uscate sau uzate, cu vârste de peste 4-5 ani, se retează de la suprafața solului, fără cioturi, acestea fiind înlocuite cu creșterile noi, care apar din zona coletului. În general este bine ca la o tufă să nu fie mai mult de 6 tulpini multianuale. Tulpinile purtătoare de rod se scurtează, de asemenea, după culesul fructelor. În cazul apariției bolilor (făinare, rugina și pătarea brună) și dăunătorilor (viespe, păduchele verde al trandafirului, acarieni) se pot aplica tratamente specifice plantațiilor ecologice.

Recoltarea

Recoltarea măceșelor se face în lunile august-septembrie, în funcție de altitudinea terenului cultivat, de expoziție și de faza de maturizare a fructelor. Pentru export ca fructe în stare proaspătă, momentul optim de recoltare este când măceșele trec de la culoarea portocalie către roșu. Dacă se va utiliza ca fruct uscat, se recoltează în faza culorii roșu intens. În fine, pentru industrializare (pentru ceai, de exemplu), fructele se recoltează la culoarea roșu închis. Se culeg în lădițe de lemn sau coșuri de nuiele și, foarte important, acestea se transportă imediat la locul de depozitare sau prelucrare.

Maria BOGDAN