reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Cum controlăm septorioza?

  • Publicat în Agrotehnica

Septorioza sau pătarea brună a grâului este produsă de fungi din specia Septoria spp, în țara noastră găsindu-se cu preponderența Septoria tritici și Septoria nodorum.

Favorabile apariției septoriozei sunt toamnele lungi, bogate în precipitații, pe perioade lungi de timp, diminețile răcoroase în care cade rouă sau zilele cu ceață densă. De asemenea, predispuse la atacul de septorioză încă din toamnă sunt solele cu grâu însămânțate în afara epocii optime și care au o densitate mare, solele fertilizate cu azot în exces provenit din azotat de amoniu sau uree în detrimentul fertilizării echilibrate cu îngrășăminte complexe. Un alt factor determinant este și presiunea de infecție din sol. Un grâu semănat în monocultură va avea un grad de atac mai ridicat față de unul ce vine după o premergătoare favorabilă, fără boli comune.

Cea mai mare sursă de infecție în transmiterea septoriozei sunt resturile vegetale infestate cu Septoria spp pe care se găsesc sporii ciupercii și care, prin intermediul vântului sau a apei, ajung pe frunzele plantelor de cultură. Cu toate că temperaturile optime de germinare a sporilor de Septoria sunt între 15-20°C, aceștia pot germina și la temperaturi mult mai scăzute, cu umiditate mare, condiții adesea întrunite toamna și primăvara devreme.

La scurt timp după producerea infecției, pe suprafața frunzei apar puncte de decolorare de culoare gălbuie, longitudinale, paralele cu nervurile plantei. Odată ce boala avansează, petele de decolorare se brunifică, iar la suprafața frunzei apar fructificațiile ciupercii de culoare neagră, numite picnidii, care vor elibera noii spori. Septoria tritici apare de obicei la nivelul frunzei, în timp ce Septoria nodorum atacă toate organele aeriene ale plantei, întâlnindu-se adesea pe coleoptil, pe tulpini în dreptul nodurilor și pe spice.

Pagubele produse pot ajunge până la 50% în cazul culturilor netratate. Atacul de Septoria spp aduce pierderi însemnate atât cantitativ, cât și calitativ, boabele atacate de septorioză fiind cu un MMB mai mic, șiștave și infestate cu fructificațiile ciupercii. Stadiul critic este la frunza stindard, care, împreună cu predecesoarea ei, asigură 70% din producție. Așadar, acesta este momentul în care trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a alege cea mai bună metodă de protecție a plantelor noastre. Pentru o bună prevenție, recomandăm să se aplice toate măsurile agrotehnice ce limitează răspândirea agenților patogeni. Aplicarea fungicidelor reprezintă cheia în combaterea eficientă a acestora, iar aplicarea lor preventivă crește eficiența tratamentului și minimizează pierderile.

Compania Syngenta are rezultate foarte bune cu fungicidele Artea, Menara sau Archer Turbo. Atenția noastră s-a orientat în ultimii ani către un tratament capabil să protejeze cerealele păioase de agenți patogeni în stadii mai avansate de dezvoltare, precum stadiul de burduf sau momentul înspicării, când se formează efectiv producția.

Din 2018, Syngenta vine în fața fermierilor din România cu un produs cu adevărat Puternic, Consistent și Complet pentru cultura de cereale păioase – Elatus Era. Acesta are în componența sa cea mai eficientă substanță activă din grupa nouă SDHI (Inhibitor de Hidrogenaza), și anume Solatenol™, combinată cu cel mai eficient triazol de pe piața Proticonazol, sinergia celor 2 substanțe active făcând din Elatus Era un produs greu de egalat ca eficacitate pe cerealele păioase în următorii ani.

Ing. Ionuț Ciprian Glodeanu, Area campaign specialist East Romania