abonament lumea satului 2018
update 19 Jan 2018

Buxusul european, victimă sigură a unui fluture Asiatic

  • Publicat în Agrotehnica

În ultimii ani, extinderea comerțului internațional inclusiv în domeniul produselor horticole a făcut ca pătrunderea dăunătorilor dintr-o parte în alta a Globului să devină o chestiune comună. Însă, din nefericire, în unele situații rezultatele sunt dezastruoase. Despre un astfel de dăunător, venit în țara noastră din Asia de Sud-Est, vorbim în cele ce urmează.

Dăunătorii cosmopoliți, un flagel al epocii moderne

Migrația dăunătorilor plantelor dintr-o parte într-alta a lumii este un fenomen firesc. Așa s-au răspândit o serie de specii, numite cosmopolite, despre care greu se poate spune de unde sunt originare. Un exemplu în acest sens este șobolanul, care la ora actuală este răspândit și se dezvoltă în egală măsură în aproape toate zonele lumii.

Numai că, în ultimii ani, paraziții – viruși, bacterii, insecte, fungi sau animale – au condiții de răspândire mult mai rapidă. Comerțul internațional de produse agricole și nerespectarea strictă a normelor fitosanitare au făcut posibil acest lucru. Dar nenorocirea cea mai mare este că, de cele mai multe ori, atunci când pătrund în noi teritorii dăunătorii au un potențial de distrugere mult mai mare decât în arealul de origine. Acest lucru are două motive. Primul dintre ele este acela că noul agent patogen nu este cunoscut, astfel încât atacurile sale îi iau prin surprindere pe agricultori și pe specialiștii în sănătatea plantelor. Până la identificare, în lipsa unor tratamente specifice, distrugerile provocate sunt maxime.

Al doilea motiv îl constituie faptul că, de obicei, în noul mediu dăunătorii nu au dușmani naturali, iar plantele nu au niciun fel de imunitate împotriva lor. Deci combinația ideală pentru a produce pagube maxime...

Cu timpul, lucrurile încep să se amelioreze, în sensul că dăunătorii sunt identificați, pe de o parte, iar culturile dobândesc oarecare imunitate, mai ales cu sprijinul tratamentelor aplicate. Factorii naturali locali – bacterii, prădători, alți factori de mediu – încep și ei să acționeze împotriva noilor populații invazive, astfel încât se reduce, uneori până la zero, impactul acestora.

Așa s-a întâmplat în ultimii ani în România în cazul trips-ului și, sperăm, în cel al cydalima perspectalis Walker.

Asasinul merișorului

Cydalima perspectalis Walker este un fluture din familia Crambidae care atacă tufele de buxus, cunoscute sub denumirea populară de merișor. Această specie este una dintre cele mai utilizate în arhitectura peisagistică în întreaga Europă. Grație faptului că frunzele sale rămân verzi tot timpul anului, ca și a aspectului său general, numeroși peisagiști l-au folosit încă de acum mai bine de 300-400 de ani pentru a crea ornamente în parcuri și grădini. În Viena, Paris, Berlin sau București creează minunate garduri vii în parcuri celebre. Dar, de aproximativ zece ani încoace, liniștea horticultorilor a fost spulberată de micuțul fluturaș despre care vorbim.

Conform unui studiu publicat în numărul 99 din iunie a.c. al revistei Protecția Plantelor de un colectiv de cercetători de la USAMV Cluj-Napoca, dăunătorul a fost semnalat pentru prima dată în Europa în 2006, în sud-vestul Germaniei. În 2007 specia a fost semnalată în Elveția și Olanda, iar în 2008 în Austria, Franța, Slovenia, Anglia și Irlanda. În 2010 dăunătorul a pătruns și în Lichtenstein, Belgia și Italia, apoi, în 2011, în Ungaria, Cehia și Turcia. În 2012 și-a continuat invazia în Croația, în 2013 în Slovacia și sudul Rusiei, iar din 2014 este prezent și în Spania, Bulgaria, Serbia și Grecia.

În România primele atacuri s-au semnalat, sporadic, în zona Capitalei, mai exact în Voluntari, apoi arealul s-a extins rapid.

Atacuri fatale pe toată durata verii

Specia este originară din estul Asiei. În zona de origine mai atacă și alte plante, dar în număr destul de mic și, în general, necultivate în alte zone ale lumii.

În Europa atacă plantele de buxus. Atacul este devastator, ducând la moartea plantei într-un timp foarte scurt – două, trei săptămâni. De obicei, plantele sunt distruse definitiv. Eventual, după dispariția dăunătorului, noi mlădițe de merișor pot răsări din rădăcinile care supraviețuiesc.

Plantele atacate se aseamănă, la început, cu tufele tunse. Este indicat a se face controlul mai ales în partea de interior de la mijlocul plantei. Acolo se poate constata prezența larvelor, care obișnuiesc să țeasă un cocon din frunze și ramuri. În acesta se adună și excrementele.

Larva neonată are lungimea de 1-2 mm, iar larva din ultima vârstă ajunge la 35-44 mm. Capul este de culoare neagră, lucios, iar corpul este de culoare verde. Pe părţile laterodorsale prezintă două benzi mai late de culoare neagră, delimitate de o bandă albă, subţire. Pe partea dorsală prezintă negi de culoare neagră care au la baza lor câte o maculă albă. Pe toată suprafaţa corpului prezintă perişori.

Pupa are lungimea cuprinsă între 1,5-2 cm. La început este de culoare verde cu dungi întunecate pe suprafaţa dorsală, iar spre sfârşitul dezvoltării este de culoare maronie, cu zone de un colorit mai închis care corespunde benzilor maro de pe aripa viitorului adult. Pupa este protejată de un cocon de mătase alb, situat printre frunzele atacate şi ramuri.

Ouăle sunt rotunde, cu diametrul de aproximativ 0,8-1 mm. La început sunt galben-pal, iar în preajma eclozării ele prezintă un punct negru.

Adultul are corpul de culoare albă, cu excepţia capului şi partea terminală a abdomenului, care sunt maro. Aripile sunt de culoare alb strălucitoare cu nuanţe de violet (mai ales la exemplarele proaspete). Aripile anterioare prezintă pe marginea costală şi cea externă o bandă lată de culoare maro. Pe banda costală, central prezintă o maculă albă. Aripa posterioară are, de asemenea, pe marginea externă o bandă lată de culoare maro. În cadrul populaţiei se întâlnesc şi forme melanice, la care ambele perechi de aripi sunt de culoare maro, cu o maculă albă spre marginea costală.

Iernarea sub formă de larvă

Zborul adulţilor se declanşează, în general, la sfârşitul lunii și începutul lui iunie. Adulţii au un zbor vioi în zig-zag. Aceştia sunt capabili să se deplaseze la distanţe cuprinse între 5-10 km. Zborul are loc noaptea, iar adulţii prezintă fototropism pozitiv, fiind atraşi de sursele de lumină. Femelele depun ponta pe dosul frunzelor, în grupe de câte 10-30 de ouă, lipite cu o substanţă mucilaginoasă.

Dezvoltarea larvară se eşalonează pe un interval cuprins între 17 și 87 de zile, în funcţie de temperatură. Larvele preferă pentru hrănire frunzele mai bătrâne. Sub plantele atacate se observă mari cantităţi de excremente. Uneori, densitatea populaţiei este foarte mare, determinând defolieri totale ale plantelor atacate. Larvele acestei specii nu sunt consumate de către păsări ca urmare a conţinutului ridicat de alcaloizi. Stadiul pupal durează în jur de 10-14 zile, iar noii adulţi zboară de la sfârşitul lunii iulie. În anii călduroşi, când specia dezvoltă 3 generaţii, ultimii adulţi pot fi observaţi chiar şi la începutul lunii octombrie.

Stadiul hibernat este cel de larvă, de obicei în vârsta 2 sau 3, situată între două frunze protejate de fire mătăsoase. Primăvara continuă atacul, iar împuparea are loc între frunzele şi ramurile atacate.

USAMV Cluj nu ezită să încurajeze tinerii

Caracteristicile și acțiunea acestui parazit în țara noastră au fost studiate, așa cum am spus, de către un colectiv de la USAMV Cluj, coordonat de prof. dr. Ion Oltean. Dar, ceea ce constituie un model de urmat și pentru alte colective de cercetare, este că unul dintre membrii principali ai echipei a fost tânărul student Ionuț Hulujan. Nici faptul că la începutul studiului se afla abia în anul II, și nici lipsa sa de experiență nu au constituit o piedică pentru a-l încuraja să se angreneze în acest proiect. Iar rezultatele muncii sale au fost pe măsură, contribuția sa la identificarea dăunătorului fiind majoră.

La ora actuală, echipa lucrează la stabilirea celor mai eficiente metode de combatere a acestei lepidoptere. Deocamdată, a fost identificată între inamicii naturali o specie de viespi, originară din aceeași zonă. Numai că aceasta nu este o soluție de dorit, dat fiind că viespea cu coarne și picioare galbene este, în același timp, și un real pericol pentru albinele melifere.

Deocamdată, cele mai eficiente metode de combatere a cydalima perspectalis rămân cele chimice. Insecticidele bazate pe cipermetrin, lambda-chalotrin, dimetoat și etofenprox au dat rezultate bune în practică.

Alexandru GRIGORIEV