Lucrări aplicate în plantațiile tinere de viță-de-vie

În anul I de la plantare se efectuează lucrări de întreținere a solului, controlul vițelor, copcitul, legatul, combaterea bolilor și dăunătorilor, fertilizarea, irigarea, completarea golurilor și mușuroirea.

Lucrările solului: afânarea la 14-16 cm imediat după plantare; patru cultivații sau prașile mecanice între rânduri și 3 prașile manuale pe rând pentru distrugerea buruienilor și păstrarea la nivel optim a condițiilor de aer, apă și hrană; mobilizarea solului, cu răsturnarea brazdelor înspre rânduri, lucrare efectuată toamna, după căderea frunzelor.

Controlul vițelor: se face în luna mai sau la începutul lunii iunie pentru a controla pornirea lăstarilor (întârzierea poate fi cauzată de atacul dăunătorilor ori de un strat gros de crustă).

Copcitul: constă în suprimarea rădăcinilor crescute din altoi și partea superioară a portaltoiului și a lăstarilor crescuți din portaltoi. Lucrarea se execută de două ori, prima dată în iulie, a doua oară în august.

Legatul: se efectuează de două ori, prima dată când lăstarii au 30-40 cm, a doua oară când aceștia măsoară 70-80 cm, prin legarea lor de pichet, fără să se stranguleze însă lăstarul tânăr.

Combaterea bolilor și a dăunătorilor: se efectuează tratamente preventive în special împotriva manei și a făinării. În anii ploioși se aplică tratamente la 7-10 zile distanță împotriva manei, începând cu perioada în care frunzele au 4-5 cm în diametru și până în august. Dacă anul este secetos, se aplică tratamente cu substanțe specifice împotriva făinării, cu periodicitate de 10 zile. Pentru viermele sârmă, cărăbușul de mai sau acarieni se fac stropiri cu produsele din piață recomandate.

Fertilizarea și irigarea: îngrășămintele sunt recomandate pentru solurile foarte sărace în elemente nutritive, iar irigarea, în cazul în care terenul nu dispune de sistem de udare, se face în anii cu secetă îndelungată, local, prin udare la copcă.

Completarea golurilor: se face în perioada august-septembrie, cu butași STAS, din rezerva de soiuri folosite în plantație.

Protejarea în timpul iernii: prin mușuroire, lucrare efectuată manual, după căderea frunzelor, precum și prin arătura de toamnă. În cazul plantațiilor înființate pe terenurile în pantă care dispun de lucrări antierozionale, se întrețin (curăță) canalele, terasele, drumurile, taluzurile.

Lucrări în anul al II-lea

Dezmușuroitul: lucrarea se efectuează primăvara timpuriu, după ce temperatura nu mai scade sub 8-9°C, manual, prin descoperirea viței până sub punctul de altoire.

Arătura de primăvară: se face superficial, la adâncimea de 14-16 cm.

Tăierea: Pentru sistemul de conducere înaltă și semiînaltă se lasă o cordiță de 5-6 ochi, care se leagă mai apoi vertical. Pentru conducerea joasă, se lasă 2 cepi a câte 2-3 ochi fiecare.

Copcitul: se practică de două ori, la începutul și la sfârșitul verii.

Instalarea sistemului de susținere (șpalierul monoplan din beton, cu sârme duble): pentru conducerea viței-de-vie înalte, primul rând de sârme este instalat la 1 metru de la sol, iar următoarele două, la 1,30-1,35 m și 1,60-1,65 m de la sol; conducerea semiînaltă, cu prima sârmă montată la 0,75 m de la sol, iar următoarele, la 1,10 m, respectiv, 1,60 m; conducerea joasă, cu primul rând de sârme la 0,60 m, iar următoarele două rânduri duble, la 1,00 m și la 1,55 m.

Plivitul și legatul lăstarilor: la vițele viguroase, când lăstarii au 8-10 cm, se aleg 3-4 exemplare viguroase, restul se îndepărtează, iar la vițele slab dezvoltate se lasă două coarde. În ambele cazuri lăstarii se dirijează printre rândurile de sârme și se leagă cu rafie.

Fertilizarea: cu doze moderate de azot, fosfor și potasiu, în funcție de analiza solului.

Completarea golurilor se face primăvara pentru vițele dispărute iarna și în august ori toamna, pentru cele pierite în timpul perioadei de vegetație.

Lucrările de întreținere a solului și cele de combatere a bolilor și dăunătorilor sunt aceleași ca și în primul an, iar toamna se efectuează mușuroirea pentru protejarea plantației pe timp de iarnă.

În anul al III-lea de la plantare se repetă lucrările din anul precedent. Tăierile de formare au un alt specific, după cum urmează: pentru conducerea înaltă și semiînală se proiectează tulpina și, după caz, cordoanele; pentru con­ducerea joasă se lasă 2 coarde de 8-10 ochi și 2 cepi de 2-3 ochi.

Controlul viabilității mugurilor de viță-de-vie

Înainte de a începe tăierile de rodire din perioada de iarnă, orice viticultor care se respectă efectuează controlul viabilității mugurilor în funcție de care își planifică recolta și tipul de tăiere. Cea mai simplă metodă utilizată pentru testarea viabilității este cea a secționării longitudinale a mugurilor. În acest scop, se recoltează din fiecare parcelă, soi, forme de conducere etc. probe, respectiv coarde de grosime mijlocie, se aduc în încăperi cu temperaturi de 20-24° Celsius, se țin în apă 12-15 zile, până când acestea pornesc în vegetație. Secționarea se efectuează cu o lamă sau un briceag bine ascuțit, începând cu mugurele la baza coardei, pentru a putea ține evidența într-un tabel. Examinarea se face vizual. Mugurii care în secțiune au culoarea verde sunt viabili, iar cei de culoare maronie sau neagră sunt total compromiși. În tabel se notează numărul coardei, iar cu „+“ mugurele viabil și cu „-“ mugurele neviabil (vezi tabelul de mai jos – revista).

În funcție de pierderile de ochi se va stabili sarcina pe butuc și/sau pe hectar. Ce înseamnă sarcina de ochi? Numărul de muguri care se lasă la tăierea de rodire, raportat la un butuc, la metrul pătrat sau la hectar, în funcție de recolta dorită, de indicele de productivitate, de numărul de butuci la hectar și de pierderile constatate la proba viabilității. Compensarea ochilor pierduți se face prin oprirea unui număr mai mare de elemente de rod sau prin lungimea mai mare a acestora.

Maria BOGDAN