Plângerile unui cioban „Am ajuns să fim negustoriți de samsari“

Cred că cele mai interesante discuții despre agricultură le-am avut de fiecare dată cu oamenii simpli, de la opinca țării. Cei care pun efectiv pâinea pe masa noastră. Prin ochii lor agricultura se vede real, nu în statistici sau grafice, nu în chestionare de completat sau rapoarte. Conversațiile cu ei nu sunt niciodată sofisticate, dar la final ai cu certitudine ceva de învățat. Așa a fost și discuția cu Marian Manea, un cioban din Argeș, comuna Bârla. În câteva linii clare ne-a semnalat care sunt problemele ciobanilor și ce ar trebui făcut ca și producătorii să aibă de câștigat.

Cât de ieftină să fie munca oierilor?

Tânărul cioban din Argeș este descendentul unei familii cu tradiție în păstorit, dar munca sa efectivă în acest sector a început în adolescență, după terminarea liceului. Și sunt vreo 21 de ani de atunci. Două decenii în care a văzut toate transformările pe care le-a suferit ciobănitul în România și care l-au determinat să tragă o concluzie amară. „Este din ce în ce mai rău. Am început această muncă din pasiune și cu drag, dar am ajuns ca astăzi să fiu dezgustat de ceea ce se întâmplă. Sectorul de creștere a oilor și agricultura în general nu sunt sprijinite. Și nu vorbesc aici doar de subvenții, care oricum și alea se dau mereu cu întârziere. Mă doare că ciobani sunt lăsați la mâna negustorilor, iar prețurile produselor nu sunt pe măsura muncii pe care o facem. Nu ne ajută nimeni cu un sfat, cu o consultanță. Cu noi nu stă nimeni de vorbă, suntem desconsiderați . Parcă am fi ultimii proști din țara asta.“

Și, cu povara acestor probleme, ciobanul din Argeș a trebuit să ia propriile decizii cu privire la efectivul de animale.

Are în prezent 980 de oi, dar și vaci. Totuși, din lipsa banilor care să asigure hrana vitelor și a prețului mic dat pe litrul de lapte de vacă a păstrat doar 17 exemplare din 30. „Am ieșit din iarnă cu 30 de vaci și nu am mai muls niciuna. De ce? Pentru că litrul de lapte este 70 de bani, iar litrul de apă este 2 lei. Și să vă spun cum este cu apa îmbuteliată pe care o cumpără orășenii. Vin cu camioanele și o iau de lângă București, de la primul izvor, și scriu apoi pe etichetă apă de izvor din Jina. Asta e toată munca lor, apoi o vând cu 2 lei. Și atunci cum să ne mai descurcăm noi, ciobanii, când litrul de lapte este 70 de bani? Cât de ieftină să fie munca noastră? Cheltuielile depășesc de 10 ori venitul pe care îl avem.“

„Scoatem bani din buzunare, dar nu băgăm nimic la loc“

Și vremurile de restriște nu sunt pe sfârșite pentru că o altă iarnă a început, iar ciobanul din Bârla se vede iarăși nevoit să hotărască soarta animalelor sale. Mai are cele 17 vaci, dar nu știe dacă le va putea păstra.

„Cum o să trec și de iarna asta cu animalele pe care le mai am nu știu. Cred că o să le las pe pășune și, le dacă vor avea zile de la Dumnezeu, să trăiască, că eu nu am ce să le fac, nu am cum să le asigur hrana. Probabil că nici nu o să le mai mulg pentru că este nedrept să dau laptele pe degeaba. Nici să le dau la abator nu este convenabil. Că îți dau până în 10 lei pe carcasă. Nu știu dacă în alt județ se dă mai mult, dar aici așa este. Și efectivul de oi o să-l micșorez. Am 980 de oi, dar cred că o să rămân cu cel mult 400. Nu avem suficientă forță de muncă să ținem mai multe animale, uneori nici nu le mulgem pe toate că nu avem oameni.“ Ce paradox! Mă gândesc ce imagine suprarealistă a ciobănitului se creează la târgurile de profil. Sunt aduse cele mai frumoase animale, oficialii ministerelor vin să taie panglici, salută crescătorii de animale, se fac promisiuni și apoi se uită totul. Pentru ca fiecare să fie nevoit apoi să găsească soluții pentru problemele apărute.

„Am tuns 1.000 de oi și am strâns toată lâna grămadă că nu am avut cui să o dau. A venit DSV-ul peste mine și mi-a spus că trebuie să o îngrop că altfel primesc amenzi. Noi, ciobanii, scoatem mereu bani din buzunare, dar de băgat nu băgăm nimic în loc. Vă dau un exemplu. Prețul la telemea este de 8-9 lei. Atât ne dau negustorii și asta ne omoară. Că au ocupat toate piețele și producătorii nu mai au loc de ei. Pun toți mână de la mână și se duc la șeful pieței, îl onorează și sunt văzuți bine. Noi când ne ducem ne caută nod în papură. Asta este problema. Dacă le arăți samsarilor o capră și o oaie nu știu să le deosebească. Dar asta este România! Ce să facem?“

Pășuni sunt, dar nu pentru ciobani

De stâna de la Bârla se ocupă întreaga familie Manea, dar chiar și așa, spune Marian, volumul de muncă este foarte mare. Nu mai există timp pentru altceva. Și nici bani pentru a plăti zilieri.

„Un zilier îți ia 100 de lei pe zi plus mâncare. Dacă îl angajez pe 20 de zile înseamnă 2.000 de lei. Câtă brânză trebuie să vând eu ca să îi dau banii aceștia? La cheltuiala asta se adaugă costurile cu furajele pe care ar trebui să le facem pentru iarnă. Ar trebui să fie o înțelegere, să existe cooperative să știi că poți să duci producția acolo și că ai de încasat niște bani. Dar dacă vine negustorul și îmi ia carcasa cu 8 lei și apoi o vinde cu 20 lei în piață? Am fost în 2006 în afara țării și m-am întors de acolo cu speranța că lucrurile se vor schimba și aici. Uite că suntem în 2017 și suntem mai rău. Întrebați  și alți ciobani să vedem dacă spun că le este mai bine. Eu am ajuns la capătul puterilor.“

Ciobanii, susține Marian, nu sunt privilegiați în vreun fel. Nici măcar atunci când vine vorba despre islazuri. Spune că, deși are 1.000 de oi, nu i s-a dat nici măcar o palmă de pășune în concesiune, pentru că și aici în fața rândului stau afaceriștii cu relații în primării și consilii județene. Așa că el, crescător de animale, este nevoit să pășuneze turma de oi pe marginea șanțului.

Discuția cu Marian nu se încheie fără o concluzie. Una adaptată vremurilor în care trăim și plină de umor. „Până la urmă o să ajung să dau totul și cu banii o să fac o fântână să vând și eu apă. Să stau și eu la umbră, fără să muncesc și să vând apa cu 2 lei, nu cu 70 de bani, cum vând acum laptele.“

Laura ZMARANDA