Innoberry - „Arhitectură“ nouă pentru coroana arbuștilor fructiferi
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Agrotehnica
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a inițiat la sfârșitul anului 2015 un proiect prin care să inoveze cultura arbuștilor fructiferi (afin, aronia, coacăz negru-roșu și goji). Ce a presupus concret proiectul? Testarea în plantații experimentale a unor noi tipuri de coroană a arbuștilor fructiferi, astfel încât lucrările tehnologice să se desfășoare cu mai multă simplitate.
Practic, cele trei coroane de tip cordon vertical realizate în cadrul proiectului sunt bibaum, ax vertical și trident. Prin realizarea lor s-a obținut simplificarea unor operații tehnologice precum recoltarea, tăierea – operațiune dificilă și de multe ori ineficient realizată, în special din cauza deficitului de forță calificată de muncă. În acest sistem nou de conducere a coroanelor tăierile pot fi realizate mecanizat, iar aplicarea tratamentele fitosanitare este mult mai ușoară. Prin adoptarea unor astfel de coroane întreținerea solului pe rândul de plante este mai ușoară și există implicit posibilitatea înființării unor plantații intensive prin valorificarea mai eficientă a terenurilor de mici dimensiuni. Un alt avantaj relevat în cadrul proiectul a fost legat de condiția de sănătatea a plantelor printr-o aerisire mai bună a frunzișului și reducerea factorilor favorizanți care conduc la apariția bolilor criptogamice. În plus, fructele obținute au o calitate mai bună, au dimensiuni mai mari și o culoare mai intensă.
Din nefericire, concluziile proiectului Innoberry prezintă și dezavantaje precum costuri mai mari la înființarea culturii ca urmare a sistemului de susținere pentru conducerea și palisarea cordonului/cordoanelor verticale. Deși acest sistem nou de conducere a coroanelor arbuștilor fructiferi simplifică multe dintre lucrările tehnologice, recoltarea mecanizată nu se poate face utilizând echipamente adaptate pentru forma de conducere tufă, ce presupune încălecarea rândului. Arbuștilor cărora li s-a format coroane de tipul celor prezentate mai sus le apar creșteri vegetative de la colet și pe zona de curbură a cordoanelor dirijate. Acestea trebuie îndepărtate periodic, cu excepția cazului în care se dorește înlocuirea unuia dintre cordoane.
Ce își propune Proiectul Innoberry
- Realizarea unor noi sisteme de conducere pentru cultura arbuștilor fructiferi.
- Testarea unor metode noi de cultivare a afinului în container, în câmp și spații protejate. Astfel există posibilitatea extinderii arealului de cultură a speciei și realizarea premiselor de lărgire a perioadei de maturare a fructelor. Vor fi evaluate și propuse spre testare și brevetare la ISTIS soiuri de goji din specia L. barbarum și hibrizi interpecifici L. barbarum x L. chinense. Altoirea la goji și afin creează posibilitatea testării influenței reciproce soi/portaltoi la arbuști.
- Crearea unor hibrizi interspecifici la goji și evaluarea unor biotipuri de Lycium barbarum L. în vederea înscrierii acestora la testare la ISTIS;
- Altoirea la goji și afin și înregistrarea reacției plantelor prin prisma caracterelor morfoproductive și tehnologice.
Laura ZMARANDA
Articole înrudite
- Puieți de Josta și alți arbuști fructiferi, plantați în premieră la sera floricolă din campusul USAMV Cluj-Napoca
- Omagierea Seniorilor Horticulturii
- Zilele Horticulturii Bucureștene, punte între trecut și viitor
- STUDENT la USAMV Bucureşti!
- Număr record de participanți la cea de-a XXIX-a ediție a Concursului profesional-științific și sportiv - AGRONOMIADA
- Zilele Horticulturii Bucureștene, un regal al florilor
- Echipa Din Lumea Satului va fi prezentă la Zilele Horticulturii Bucureștene. Haideți și voi!
- Pomi și arbuștii fructiferi. Soiuri noi în pepinierele Roman
- A căzut un brad bătrân
- „Pregătim pentru a conduce“
Articole recente - Lumea Satului
- Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România, alianță strategică pentru relansarea sectorului de cartof
- Aplicarea ștampilei pe documente este voluntară și nu obligatorie
- În căutarea drumului
- Сorteva Agriscience va extinde stația de condiționare pentru semințe de floarea-soarelui din România
- Calea globalizării
- Asociația Comunelor din România devine Promotor al inițiativei de înființare a Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la cel mai mare proiect rutier din Prahova
- A început sezonul pentru prepararea siropului de păpădie
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec