Mănăstirea Clocociov, colțul de Rai al Olteniei

Când am ajuns prima oară la Mănăstirea Clocociov am asemănat-o cu Voronețul Bucovinei și cu Agapia Neamțului. Asemănarea nu ține de arhitectura celor trei sfinte lăcașe ori de picturi, ci este impresia generală pe care am dobândit-o după vizitarea întregului ansamblu mănăstiresc. 

Situată la marginea orașului Slatina, județul Olt, Mănăstirea Clocociov are o istorie aparte deoarece nu este cunoscut numele ctitorului, însă atestarea documentară există încă din vremea lui Neagoe Basarab. Un rol important în trecutul mănăstirii îl ocupă și Mihai Viteazul, care a reclădit biserica și i-a atribuit alte proprietăți. Însă cea mai importantă contribuție este cea a lui Matei Basarab, atunci când toate realizările materiale îi sunt atribuite lui Diicu Buicescu, rudă a domnitorului.

Perioada grea și tumultoasă din timpul Primului Război Mondial, dar și anii de după au determinat ruinarea mănăstirii. În anul 1935 au loc mai multe lucrări, iar biserica a fost redeschisă. Un alt moment important în istoria ansamblului mănăstiresc este venirea părintelui Visarion Coman, împreună cu patru călugăriţe de la Mănăstirea Suceviţa, în anul 1977. De atunci, sfântul lăcaș a beneficiat de lucrări ample, în anul 1982 a devenit mănăstire de maici, iar astăzi este un adevărat colț de Rai.

Biserica veche este împrejmuită cu un gard asemenea zidurilor cetăților medievale, iar intrarea se face pe sub clopotniță. În mijlocul curții se află vechea mănăstire, un adevărat monument istoric, construit în plan triconc, atent îngrijit și în care încă se mai oficiază slujbe. Intrarea în mănăstire se face pe sub o boltă de piatră, deasupra ei păstrându-se pictura inițială, însă doar parțial. Majoritatea picturilor sunt restaurate de-a lungul timpului, iar pe peretele de apus al bisericii sunt pictați Mihai Viteazul şi soţia sa, Doamna Stanca.

Sfânta mănăstire are hramul bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, este declarată monument istoric, iar obștea este formată din 40 de maici, stareță fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor, părintele Nicolae Bălășoiu.

În prezent, curtea ansamblului mănăstiresc este mult mai mare, are mai multe construcții noi, printre care un paraclis cu hramul Nașterii Maicii Domnului unde se oficiază majoritatea slujbelor, dar și  chiliile maicilor.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit? Curățenia, liniștea, priceperea și amabilitatea maicilor. Curtea era bine îngrijită, împânzită cu flori, pe straturi lângă biserici sau în ghivece așezate lângă chilii și pe terase. Pe lângă acestea, un loc deosebit îl au cactușii. Un alt lucru care mi-a plăcut a fost faptul că nu am simțit că am intrat într-o curte în care nu pot zăbovi prea mult. Părintele strângea frunzele căzute sub pomi, maicile trebăluiau, fiecare cu sarcinile pe care le avea de îndeplinit, dar au avut grijă să deschidă biserica veche pentru a o putea admira, mi-au oferit detalii despre istoricul mănăstirii și chiar au avut întrebări pentru mine. A fost deci o experiență nouă, care mi-a încărcat sufletul cu bucurie și liniște, o experiență pe care sigur o voi repeta de multe ori de acum înainte.

Larissa SOFRON