abonament lumea satului

update 11 Dec 2017

Oxidul de calciu, o soluție pentru ameliorarea solurilor acide

  • Publicat în Agrotehnica

Peste 7 mil. de hectare de teren agricol din România au un ph acid, ceea ce înseamnă că majoritatea fermierilor ar trebui să amelioreze solul pentru a obține producții mulțumitoare. Am stat de vorbă cu Bogdan Costea, reprezentantul companiei Carmeuse din Belgia, care produce în țara noastră carbonat de calciu și, mai nou, oxid de calciu.

– Pe ce suprafață se întind solurile acide în România? Este o problemă recentă?

– Suntem implicați în agricultură de aproape 30 de ani și, din cercetările pe care le-am efectuat, am observat că aproximativ 7 mil. hectare sunt acide față de anul 1991, când aveam doar 1,5 mil. hectare cu această problemă.

oxidul de calciu 2

– Foarte puțin, de ce? Ce s-a întâmplat între timp?

– Este un mare semn de întrebare, dar e clar că fermierii români au ignorat această problemă, care de fapt este baza productivității noastre. Adică, cu cât avem un sol cu un ph mai neutru, între 6,8 și 7,2 cu atât producțiile noastre sunt influențate în sens pozitiv. Tocmai din acest motiv noi producem atât carbonat de calciu, cât și oxid de calciu aici, în România. Avem 3 fabrici, la Deva, Câmpulung și Fieni, unde producem aceste amendamente și livrăm către fermierii cu care avem contract. Suntem în al treilea an de activitate și suntem mulțumiți de faptul că producătorii au înțeles necesitatea acestor produse.

– Ce creează această aciditate? Ar fi bine să se știe, pentru a nu se mai perpetua această problemă.

– Acidifierea solului vine cu 3 probleme principale. O dată vine cu problema de structură, toți fermierii știu că, dacă ai un sol acid, se întărește, se face ca masa și se lucrează greu. Asta înseamnă un consum mai mare de motorină, o rupere a organelor de mașini și apoi solul nu mai asigură o afânare corespunzătoare, un mediu propice în care plantele să se dezvolte și să ofere producții bune. A doua problemă o reprezintă cea de ordin chimic. Într-un sol acid automat avem blocaje de macro și microelemente, într-un sol cu ph de 5,2 doar 30% din fosfor se absoarbe. Practic, fermierul dă banii pe 100 kg de fosfor, dar solul folosește doar 30 kg. Și a treia problemă o reprezintă viața microbiană și a micilor animale din sol.

oxidul de calciu 3

– Nu cumva această aciditate este dată de faptul că de-a lungul timpul inputurile au fost folosite necorespunzător?

– Ba da, aveți dreptate. Ar fi două aspecte. Când vorbim de acidifiere vorbim o dată de acidifierea naturală, adică solurile acide prin structura lor, și aceea artificială, creeată de excesul de fertilizanți, în special azotat de amoniu, sulfat de amoniu, care vin cu un ph foarte scăzut și care, în loc să facă bine, fac mult rău. Am observat în ultimele cercetări pe care le-am făcut că la o tonă de Teracalco 95 am reușit să scoatem din strâmtoarea argilei potasiu, care este un câștig fantastic. Practic, am reușit să amortizăm cheltuielile lui cu îngrășămintele pe următorii 2 ani, pentru că nu va mai trebui să aplice potasiu timp de 2 ani.

– Ce oferiți mai exact fermierilor care se confruntă cu această problemă a solului?

– Avem, pe de o parte, produsul Teracalco 95, vârful nostru de gamă și practic cea mai nouă invenție a noastră, un oxid de calciu cu care scoatem dioxidul de carbon din carbonat. De ce? Carbonatul este o rocă naturală, într-adevăr, dar care interacționează foarte greu cu solul din cauza dioxidului de carbon. Se dizolvă greu, durează ani și ani, trebuie o granulometrie cât mai fină. În produsul nostru cantitatea de substanță activă, adică de oxid de calciu, este de 97,8%, se sfărâmă ușor, la contactul cu apa se dizolvă imediat și rezolvă problemele în termen foarte scurt. Fermierii ar trebui să fie atenți la procentul de substanță activă. Pentru că în carbonatul de calciu procentul este mult mai mic, de doar 55%.

– Cum se reflectă aceste produse în producție?

– În primul rând câștigăm pe toate cele 3 fronturi menționate anterior. Chiar am avut un fermier care ne spunea că a avut un conținut de argilă de 40%, când era secetă era tare ca piatra, iar când ploua, băltea. După aplicarea produsului Teracalco, când trec pe sol observ că este ca un burete, atât de afânat este. Un alt fermier spunea că, după ce a recoltat și a început să lucreze solul, a observat că în spate are multe păsări. De ce? Pentru că solul era plin cu râme. Apoi, rezolvă problema blocajelor financiare. Când fermierii își fac calculul pentru următoarea producție, văd că își reduc mult costurile cu fertilizanții, cu motorina și cu întreținerea utilajelor. Dar în final totul se reflectă în producție. Spre exemplu, avem un mare fermier la Scornicești care la rapiță a făcut cu 800 kg în plus pe suprafața unde a aplicat oxid de calciu, în condițiile în care a dat cu 50 kg mai puțin fosfor. Și-a redus cheltuielile, dar a maximizat și profitul.

– Ce cantitate de produs se aplică la un hectar?

– În funcție de cartările agrochimice, putem discuta de o cantitate între 0,5 și 2,5 tone la hectar, pentru că are caracteristici foarte puternice, este un produs cu ph 12,5. Tocmai de aceea cantitatea necesară la hectar este mult mai mică față de orice alt tip de produs de genul acesta.

oxidul de calciu 6

– Cum este livrat produsul dumneavoastră?

– Produsul este livrat în bigbag, se manevrează ușor, poate fi împrăștiat cu MA-urile noastre, nu nece­sită alte utilaje.

  • Compania belgiană Carmeuse a fost înființată în 1860, iar astăzi are 4.000 de angajați, este prezentă în 20 de țări, dispune de 90 de fabrici în toată lumea și a reușit să vândă 35 milioane tone de calciu sub toate formele. În România se numără printre puținii furnizori de inputuri care își creează produsele în totalitate în țara noastră.
  • TerraCalco95, produsul care i-a consacrat, este un oxid de calciu pur, rezultat în urma prelucrării termice a calcarului de carieră. Granulaţia sa este între 2 şi 8 mm, cu valoare de neutralizare 95.

Patricia Alexandra POP