abonament lumea satului

update 21 Jul 2017

Cultura chimenului

Chimenul (Carum carvi) este o plantă bienală, cu răspândire în Europa și vestul Asiei, folosită mai ales în Europa Centrală și Scandinavia, la condimentarea unor preparate. Se confundă des cu chimionul (Cuminum cyminum), cu care de altfel se aseamănă, dar acesta din urmă este utilizat cu preponderență în Africa de Nord, Orientul Mijlociu, vestul Chinei, India, Cuba și nordul Mexicului. De la primul se folosesc achenele (fruct sau eronat semințe) și rădăcinile, de la al doilea – semințele, care sunt mai iuți, mai deschise la culoare și mai mari ca dimensiune.

Planta este apreciată pentru calitățile sale aromatice și condimentare, semințele – întregi sau măcinate – fiind utilizate în bucătăria europeană din timpuri străvechi. Achenele servesc ca mirodenii în anumite specialități de pâine, în mâncăruri gătite la cuptor, supe cremă de legume. Se utilizează, de asemenea, la aromatizarea brânzeturilor, a cărnurilor sau pentru obținerea unor lichioruri. Și tot din timpuri străvechi sunt cunoscute și valențele terapeutice ale chimenului, ceaiul fiind considerat un bun remediu pentru anorexie, hemoroizi (pulbere de semințe de chimen), dismenoree, bronșită, colici intestinali, funcții ale stomacului etc. Uleiul este folosit ca ingredient în săpunuri, loțiuni și parfumuri. Chimenul se găsește în România în flora spontană, cu precădere în fânețele din zonele de munte. Semințele sunt mai mici, au un conținut mai bogat în ulei volatil și se crede că ar avea calități mai bune în utilizarea medicinală. În cultură se dezvoltă în soluri bine drenate. Planta se aseamănă cu mărarul, având o tulpină înaltă de 20-30 cm, frunze fin ramificate, flori mici, de culoare alb sau roz, fructe sub formă de semilună, de până în 2 mm lungime.

seminte chimen

Tehnologia de cultură

Fiind o plantă bienală, recoltarea se face în al doilea an de la semănat. Perioada recomandată de înființare a culturii este toamna, dar se admite și semănatul primăvara devreme. Se practică fie cultura pură, fie mixtă (cu muștar, mac, mazăre etc.). Dacă se seamănă toamna, solul se pregătește printr-o arătură executată cât mai devreme posibil, urmată de o lucrare cu grapa. Înainte de semănat se mai trece o dată cu cultivatorul. Dacă se seamănă primăvara, terenul arat toamna rămâne în ogor negru peste iarnă, în martie se mobilizează solul cu grapa, iar înainte de semănat se intervine cu un cultivator. În ambele cazuri, în varianta în care solul este prea afânat și există riscul să se ducă sămânța prea adânc în patul germinativ, înainte de semănat se recomandă nivelarea și tasarea terenului cu tavălugul, iar apoi eventual se grăpează ușor. Distanța de semănat este de 35 cm, iar adâncimea, de 2 cm. Unii autori propun fertilizarea cu îngrășăminte chimice sau intervenții chimice pentru tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor. Întrebuințările fiind totuși medicinale, sunt preferate culturile ecologice, cu tot ceea ce presupune acest lucru: fertilizarea cu gunoi de grajd, intervenții fitosanitare cu produse admise pentru acest tip de cultură etc.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 28