abonament lumea satului

update 17 Nov 2017

Alunul (Corylus avellana)

Alunul este originar din bazinul Mării Negre și Asia Mică, de unde s-a extins în tot sudul Europei, din Peninsula Balcanică până în Peninsula Iberică, precum și în America de Nord. Cei mai mari producători mondiali sunt Turcia, Italia, Iran, Japonia, SUA, Grecia și Franța. În România alunul este prezent în flora spontană din toate zonele țării, iar în cultură – în special în stațiuni și în câteva plantații comerciale dezvoltate în ultimii 7-8 ani (Argeș, Timiș, Sibiu, Alba, Cluj, Mureș).

Alături de nuci și migdale, alunele constituie un important aliment cu conținut ridicat în substanțe proteice, glucide, săruri minerale, grăsimi, vitamine (C, E, B1, B2, B5, E și PP), toate având un rol esențial în metabolismul uman. Arbustul are un sistem radicular superficial, dar bine ramificat (depășește de 2,5 ori proiecția coroanei), cea mai mare masă a rădăcinilor regăsindu-se în stratul de până la 50 cm, cu pivoți care se pot duce la 1,5 m. Alunul crește sub formă de tufă cu mai multe tulpini, atingând înălțimea de 3-4 m. Mugurii dezvoltați sunt de trei categorii: vegetativi, amenți (din care se formează inflorescențe cu flori mascule) și micști (cu flori femele din care se vor forma creșteri vegetative). Înflorirea are loc primăvara devreme. Majoritatea soiurilor sunt autosterile, motiv pentru care se recomandă plantarea în aceeași parcelă a 2-3 soiuri care se polenizează reciproc. Alunul produce fructe în anul 3 de la plantare, dar plantația devine economică în anul 6-7.

Cerințe față de mediu

În România sunt cunoscute soiurile Lambert roșu, Lungi de Spania, Daviana, Rotunde de Roma, Mari de Piemont (precoce), Cosford, Furfulak, Lungi de Landsberg (târzii). Alunul este rezistent la ger: ramurile rezistă la -25°C/ -30°C, mugurii la -10°C, iar florile suferă la -5°C. În timpul iernii, dacă se înregistrează temperaturi mai mari de 0°C mai mult de 20 de zile, arbustul pornește în vegetație. Este puțin pretențios față de căldură și lumină. Are nevoie de terenuri fertile sau mediu-fertile, cu un pH de 5-7% și de un volum de precipitații anuale de 700-1.000 mm.

Plantare

Alunul se înmulțește pe cale vegetativă, prin drajoni, marcotaj, butași sau altoire (ultima este rar utilizată). De regulă, atunci când se înființează plantații comerciale, materialul săditor se procură de la pepiniere specializate. Terenul se pregătește printr-o fertilizare de bază (80 tone/ha gunoi de grajd, 300 kg/ha sulfat de potasiu și 600 kg/ha superfosfat), scarificare sau desfundare cu 2-3 luni înainte de plantare, nivelare și pichetare (4 m între rânduri și 2,5 m pe rând – la conducerea aplatizată în gard fructifer și 5 m între rânduri și 3 m pe rând, când se conduce ca vas aplatizat). Alunul poate fi condus ca monotulpină (vas, gard fructifer – reduce vigoarea plantei, permite suprimarea ușoară a drajonilor, tulpina crește echilibrat, intrarea pe rod este mai timpurie, plantele sunt bine luminate) sau cu mai multe tulpini (tufă).

Lucrări de întreținere

Întreținerea solului poate fi în ogor negru, ogor combinat cu îngrășăminte verzi sau țelină, cu prelucrarea solului la fiecare exemplar în parte. Alte lucrări: tăieri de fructificare (toamna, după căderea frunzelor, se îndepărtează tulpinile îmbătrânite, precum și lăstarii și drajonii crescuți la colet); fertilizarea (gunoi de grajd – 30-40 tone/ha, o dată la patru ani, azot – 100-150 kg/ha, fosfor – 80-100 kg/ha, potasiu – 100-120 kg/ha); combaterea bolilor și dăunătorilor (viroze, bacterioze, micoze, gărgărița și viermele alunelor) cu zeamă bordeleză 1%, după căderea frunzelor, zeamă sulfocalcică 10% sau polibar 5% contra ouălor de afide, acarienilor, păduchilor – în ianuarie sau februarie, Calypso, Mospilan, Decis, Topsin, Swich, Score, Novadim Progress, Vertimec – în timpul perioadei de vege­tație, de 4-6 ori, dacă este cazul.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 30