Lecție deschisă despre starea fitosanitară a culturilor
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Agrotehnica
Ca să cunoști starea reală a agriculturii trebuie să mergi în câmp. Pe această premisă a mizat și echipa Naturevo când a organizat, la jumătatea lunii iunie, o deplasare în județele Brăila și Galați. Caravana s-a oprit în două plantații pomicole, la o fermă de bulboase și rădăcinoase și la o exploatație vegetală cu cultură mare.
Cătălin Bârlădeanu, inginer-șef Agrimat Matca: „2016 a debutat bine, cu o exprimare frumoasă a tuturor culturilor, atât a celor de toamnă, cât și a celor de primăvară. Până în acest moment am avut un câmp frumos. De acum încolo o să vedem. Din punct de vedere fitosanitar au fost mari probleme cu Tanymecus la floarea-soarelui și porumb. Ca urmare a ploilor de după semănat tot la floarea-soarelui au fost probleme și cu crusta. Agresivitatea dăunătorilor este extraordinar de mare, de aceea am făcut multe tratamente de corecție, am tratat sămânța cu produse omologate. La toate semințele pe care le introducem în sol aplicăm un tratament complex de stimulare a germinației și înrădăcinării. În plus, am folosit fertilizanți cu eliberare controlată. Anul acesta, din cauza presiunii foarte mari a bolilor, a trebuit să renunțăm la produsele sistemice și să mergem pe produsele de contact.“
Ioan Enoiu, dir. gen. Naturevo: „Pentru că perioada optimă de înființare a plantațiilor pomicole nu este departe, avem câteva recomandări în acest sens. În primul rând, pentru a se putea dezvolta rădăcinile este nevoie de suficientă adâncime. La plantare se poate folosi un stimulator de menținere viabilă a rădăcinilor și dezvoltare mai rapidă a aparatului radicular. Este vorba despre Rootip Basic, un produs care mărește durata de viață a perișorilor absorbanți existenți de trei ori și asigură formarea rapidă a altora noi. Odată cu acesta se poate administra un fungicid care protejează împotriva bolilor din sol și un insecticid împotriva viermilor sârmă sau larve de cărăbuș, elichoverpa. Fertilizarea trebuie să se facă cu îngrășăminte cu eliberare controlată, astfel încât pe parcursul întregului an planta să aibă hrană suficientă. Un astfel de produs este NovaTec Classic, care asigură eliberarea treptată, dar și o rezervă de hrană pentru un an de zile, cel puțin. Prin nutriție echilibrată se îmbunătățește activitatea microbiologică din sol. Pentru că obiectivul este ca plantația să ofere cât mai repede producție, este importantă stimularea diferențierii rodului. De aceea trebuie păstrat un echilibru între partea aeriană și subterană și între creștere și fructificare. Dezechilibrul aerohidric (în special excesul de umiditate) poate crea probleme pentru că în această situație plantele nu mai pot să vegeteze corespunzător, nu mai sunt rezistente la boli și, chiar dacă faci tratamente, acestea nu mai au același efect.“
Petre Grigore, dir. gen. Simongrig: „Cultivăm 150 de hectare cu rădăcinoase și bulboase. Ne vom opri asupra culturii de morcov înființată pe 60 de hectare. În primul rând am stimulat sămânța cu Kerafol, un activator de creștere și antistres, care accelerează creșterea plantelor, mărește eficacitatea aplicării tratamentelor, cicatrizează complet rănile provocate de factori mecanici sau arsuri superficiale ale țesuturilor. Una dintre tehnologiile stabilite cu partenerul nostru a presupus aplicarea îngrășământului cu eliberare controlată NovaTec Classic. Am folosit și FighterPhos, un stimulator fungistatic care mărește rezistența la boli și elimină carențele de fosfor și potasiu.“
Laura ZMARANDA
Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 20
Articole înrudite
-
Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
in Fitosanitar -
Paulina Gabor: „S-au depistat câteva boli în câmp, dar culturile nu sunt în pericol“
in Fitosanitar -
NATUREVO anunță achiziția MINEAR LABORATOARE și câștigătorii la tombolă
in Agrotehnica -
Botoșani - 50% din culturile agricole au fost afectate de grindină
in Actualitate -
NATUREVO: Fertilizați inteligent în această primăvară și reduceți pierderile de azot
in Fitosanitar -
Credite bancare prin parteneriatele strategice incheiate de NATUREVO
in Actualitate -
Corteva Agriscience, printre primele companii care valorifică agilitatea roboților mobili pentru a colecta date despre culturi
in Actualitate -
Copfort - Puterea construcției și rezistenței din interior - cupru sistemic
in Agrotehnica -
NATUREVO lansează provocarea Schimbare pentru ReGeNeRARe
in Agrotehnica -
Controlați toți agenții dăunători cu un singur produs! - PREV-AM
in Fitosanitar
Articole recente - Lumea Satului
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat
- KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
- APPR devine Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România
- Întâlnirea fermierilor din județul Iași cu cercetătorii
- Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
- ARME CONTRA ARME