ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Mar 2021

ORONDIS™ Ultra Pack și TAEGRO®, noile soluții Syngenta lansate în cadrul Forumului pentru Viticultură – “Arta de a fi viticultor”

Un nou fungicid bio dedicat culturilor horticole, lansat de Syngenta

Forumul pentru Viticultură ediția 2021, organizat de Syngenta a fost transmis astăzi, online, pe canalele de social media Syngenta. La eveniment, gazdele au fost Andreea Caimac, director de marketing culturi horticole România și Moldova și Iulian Zafiu, director vânzări culturi horticole România și Moldova, iar de la distanță, au fost alături Iulia Nicola, director marketing zona Mării Negre, Ștef an Dragoș, manager portofoliu fungicide, regiunea Europa, Africa și Orientul Mijlociu și Simon Arnsek, director marketing culturi horticole, Europa de Sud-Est.

La deschiderea evenimentului, Iulia Nicola a prezentat contextul în care se desfășoară Forumul din acest an și a reiterat nevoia de informare a viticultorilor cu privire la substanțele disponibile. ”Cunoaștem cât de important este să rămâneți informați cu privire la produsele de protecție a culturilor pe care le utilizați, având în vedere produsele disponibile în piață, care sunt într-o permanentă schimbare. Este o bucurie pentru noi ca în acest an să putem aduce pe piață 2 produse noi pentru combaterea principalelor boli ale viței de vie: mana viței de vie, făinarea sau putregaiul cenușiu. Aceste noutăți reprezintă subiectul întâlnirii noastre digitale de astăzi”. Iulian Zafiu a prezentat situația referitoare la refacerea deficitului de apă în sol, iar Andreea Caimac a vorbit despre disponibilitatea substanțelor active la îndemână pentru viticultori. „O altă provocare pe care o cunoaștem este legată de obiectivele Pactului Verde European și direcția către găsirea de soluții alternative care să reducă dependența față de tehnologiile clasice, iar acest lucru nu se va putea realiza fără inovație. Syngenta s-a angajat să investească la nivel global, în următorii ani, 2 miliarde de dolari pentru a accelera inovația, cu orientare către tehnologii care susțin o agricultură sustenabilă”.

Pentru introducerea ORONDIS™ Ultra Pack, a fost invitat în calitate de vorbitor, Simon Arnsek. Simon a vorbit despre noua soluție Syngenta: „ORONDIS™ Ultra Pack este un pachet complet nou pentru protecția viței de vie împotriva manei, care schimbă regulile jocului în controlul acestei boli. Cu tehnologia sa unică, permite o protecție de succes împotriva acestui agent patogen, chiar și în condiții meteorologice extreme și devine un element fundamental al strategiei de protecție împotriva manei în întreaga lume.

ORONDIS® Ultra Pack completează strategia Syngenta de protecție, iar acesta a fost gândit pentru 5 hectare de viță de vie și conține două fungicide cu mod de acțiune diferit, împotriva manei: 1L ORONDIS®, FRAC 49 (oxatiapiprolin 100 g/l) și 3L PERGADO® SC, FRAC 40 (mandipropamid 250g/l). Acțiunea puternică și persistentă a pachetului asigură un nivel înalt de eficiență în combaterea manei ” a continuat Simon.

Întrucât multe podgorii își îndreaptă tot mai mult atenția către agricultura ecologică, Syngenta a lansat în cadrul Forumului din acest an și noul fugicid TAEGRO®. „TAEGRO® este noul fungicid biologic, de origine naturală, având la bază o tulpină de Bacillus amyloliquefaciens. Cu un spectru larg de acțiune, TAEGRO® este indicat pentru protejarea viței de vie și a culturilor de legume de Botrytis, făinare, mană și Sclerotinia, util și recomandat atât în cadrul programelor management integrat al bolilor, cât și în agricultura ecologică. Aplicarea acestuia se realizează foliar, ca tratament exclusiv preventiv, intervenind la fiecare aproximativ 7 zile la vița de vie, salată verde și la fiecare 3-5 zile la culturile în spații protejate. Recomandăm TAEGRO® în programele de management integrat al bolilor, cât și în agricultura ecologică și poate fi utilizat în amestec cu insecticide și fungicide, inclusiv cupru și sulf”, a menționat Ștefan.

Syngenta a fost și rămâne un partener de încredere, mereu #aproapedefermieri care își propune să vină în întâmpinarea cerințelor și nevoilor tuturor agricultorilor din toată țara cu un portofoliu performant de semințe, produse pentru protecția culturilor, consiliere personalizată dar și cu soluții inovatoare care să ofere sprijin industriei agro-alimentare. Syngenta a lansat platforma de e-commece „TOȚI PENTRU VIN” care vine să susțină angajamentele de sustenabilitate lansate la începutul lunii iulie 2020 de către Syngenta, prin formarea parteneriatelor și sprijinirea lanțurilor de aprovizionare. Astfel de proiecte și parteneriate au un impact pozitiv asupra întregului sector agro-alimentar, aducând beneficii atât viticultorilor cât și consumatorilor.

Despre Syngenta

Syngenta este una dintre companiile globale de vârf din agricultură, formată din Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds. Ambiția noastră este să ajutăm la hrănirea în siguranță a populației globale, purtând în același timp de grijă planetei. Avem ca obiectiv îmbunătățirea calității, siguranței și sustenabilității agriculturii prin știință de vârf și soluții inovative de protecția culturilor. Tehnologiile noastre îi ajută pe milioanele de fermieri din lume să utilizeze mai rațional resursele agricole limitate. Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds sunt parte a Syngenta Group cu peste 49,000 de angajați, în mai mult de 100 de țări, care lucrează împreună pentru a transforma modul în care se face agricultură. Prin parteneriate, colaborare și The Good Growth Plan, ne-am angajat să accelerăm inovația pentru fermieri și natură, să depunem toate eforturile spre reducerea intensității de carbon în agricultură, să susținem operatorii care lucrează în agricultură să rămână în siguranță și sănătoși și să colaborăm, prin parteneriate, pentru a avea un impact pozitiv asupra agriculturii, naturii și societății. Pentru a afla mai multe informații, puteți accesa www.syngenta.com și www.goodgrowthplan.com.

Avertisment referitor la declarațiile previzionale

Acest document conține o serie de informații cu privire la viitor, ce pot fi recunoscute prin folosirea verbelor la modul viitor sau condițional sau prin termeni ce implică o proiecție în viitor. Asemenea declarații pot fi obiectul unor riscuri și incertitudini ce pot face ca rezultatele reale să difere esențial de cele prezentate în acest document. Pentru mai multe informații referitoare la aceste riscuri și incertitudini, precum şi la altele, vă invităm să consultați formularul oferit publicului de Securities and Exchange Commission din SUA. Syngenta nu își asumă nicio obligație în a actualiza declarațiile cu caracter previzional pentru a ref lecta rezultate existente, ipoteze modificate sau alți factori. Acest document nu constituie sau nu face parte din nicio ofertă sau invitație de vânzare sau emitere, din nicio solicitare a unei oferte de achiziționare sau abonare la acțiuni ordinare ale Syngenta AG sau Syngenta ADS si nici nu stă la baza sau nu este legat de niciun contract în acest scop.

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

2020 - un an bun pentru ICDVV Valea Călugărească

Institutul de Cercetare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească este un reper pentru viticultura românească. De-a lungul timpului, reprezentanții acestuia au contribuit la dezvoltarea soiurilor de struguri și a clonelor de viță-de-vie, iar în prezent preocupările cercetătorilor sunt tot mai diverse, iar rezultatele nu întârzie să apară. Pentru a afla cum a fost 2020 din punctul de vedere al producției, dar și al cercetării am stat de vorbă cu domnul dr. ing. Marian Ion, director ICDVV Valea Călugărească.

Redactor: Domnule director, 2020 a fost un an plin de provocări, cu pandemie și secetă, care au fost consecințele pe care le-ați resimțit în cadrul institutului?

Dr. ing. Marian Ion, director ICDVV Valea Călugărească: Este clar că 2020 a fost un an dificil pentru plantațiile viticole din zonă. Aș vrea să încep prin a spune că în primul rând 2019 a fost compromis 100% din punctul de vedere al producțiilor, după care iarna a fost foarte secetoasă, ceea ce a condus la pornirea neuniformă în vegetație în 2020. La unele soiuri nu a existat suficient aparat foliar pentru a duce producția la final, a urmat o perioadă ploioasă, după care din nou o secetă cumplită în perioada de pârgă, ceea ce a condus la deshidratarea strugurilor în perioada coacerii, iar producția a fost diminuată la unele soiuri între 30-65%. Cu toate acestea, calitatea strugurilor a fost de excepție, iar vinurile vor fi mult mai bune, în special vinurile roșii. Producțiile medii au fost între 5-6 tone/ha, iar în plantațiile tinere, cele înființate prin reconversie au fost între 7-10 tone. Într-adevăr, și pandemia ne-a pus probleme pentru că inițial ne-am speriat cu toții, nu am lucrat cu zilieri exact în perioada de tăiat, și revizuit sistemul de susținere, ceea ce a condus la întârzierea altor lucrări și la diminuarea producției. Pe piața muncii sunt tot mai puțini zilieri și există o concurență teribilă între unitățile din zonă; proprietarii au început să plătească tot mai mult pentru efectuarea lucrărilor și așa a crescut în mod considerabil valoarea zilei de muncă. Ne-am descurcat, am găsit oameni, dar foarte greu, iar campania de recoltat a fost mai lungă.

Red.: Ce ne puteți spune despre măsurile pe care le luați în ceea ce privește schimbările climatice?

M.I: Avem foarte multe preocupări în ceea ce privește conservarea apei în sol, dar și utilizarea unor portaltoi cu anumită rezistență și apelăm la sistemele de irigație cu sistem redus. Pentru a veni în sprijinul viticultorilor am înființat cu o firmă din domeniu un lot experimental de 1.5 ha, unde am implementat un sistem de irigare subterană. Este ultima noutate din domeniu, ceea ce înseamnă consum redus de apă și rezultatele sunt foarte bune. Intenționăm să înființăm un lot experimental format din mai multe soiuri de struguri de masă, cu sistem de irigare subterană, și astfel să vedem unde se poate duce potențialul soiurilor în condiții optime, pentru că avem soiuri cu potențial foarte mare.

Red.: Legat de strugurii de masă, știu că în cadrul institutului se desfășura un eveniment important. În contextul pandemiei a mai avut loc?

M.I: Da, ne-am dorit foarte mult să aibă loc, chiar și online, numai să îl putem organiza. Am reușit să avem și prezență, 48 de persoane, nu mai mult, printre care și ambasadorul Elveției, toată conducerea ASAS, membrii MADR, producători de vin și alți specialiști din domeniu. Cu o zi înainte, o comisie formată din specialiști a analizat probele, iar a doua zi au avut loc expoziția și degustarea. La început, domnul ambasador a fost reticent în a gusta și am crezut să are o oarecare teamă, însă a fost foarte atent, iar la final a ales 4 probe. Dumnealui ne-a recomandat ca la un astfel de eveniment să participe mai mulți ambasadori sau, în condițiile pandemiei, să trimitem la ambasade strugurii pentru a-i promova. La fiecare ediție am adus și struguri din sortimentul internațional, fie din supermarket, fie struguri care sunt deja cultivați în România, tocmai pentru ca cei prezenți să facă o comparație. Însă am observat mereu că strugurii românești sunt mai gustoși, mai apreciați față de strugurii din soiurile străine cultivate în România.

Red.: Institutul are o importantă colecție de soiuri de struguri; desfășurați programe de cercetare pe soiuri românești, din străinătate? Care sunt prioritățile?

M.I: Așa este, institutul are cea mai mare colecție ampelografică din țară, 1.480 de soiuri din toată lumea. Cercetăm și soiuri de struguri vechi care ar trebui reintroduși în cultură, de exemplu soiul Negru Vârtos, care la un moment dat a dominat zona viticolă de sud, are niște particularități aparte. Noi îl studiem, am identificat deja 3 biotipuri și urmează să înființăm plantații pentru a ne da seama care dintre ele este mai valoros pentru vinuri de înaltă calitate. Cercetăm și Roșioara, un soi cu origini bulgărești, dar și Crâmpoșia, la care noi am identificat mai multe biotipuri. Acordăm o atenție sporită, vrem să analizăm foarte atent pentru ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să reintroducem aceste soiuri în cultură. Trebuie să echilibrăm ponderea soiurilor românești și cred că avem nevoie de soiuri inclusiv locale, care se pretează într-o zonă sau alta.

Red.: Au existat probleme în desfășurarea programelor de cercetare?

M.I: Nu, avem 10 proiecte de cercetare în desfășurare, în trei tipuri diferite de programe. Două proiecte sunt legate de materialul săditor viticol și de tehnologii viticole și vinificație. Avem teme prin planul sectorial al MADR, unde am reluat cercetările întrerupte de foarte mult timp în ceea ce privește crearea de noi soiuri de struguri atât de masă, cât și pentru vin. Trebuie multă răbdare în domeniul acesta pentru că până la omologarea unui nou soi trebuie să treacă 21 de ani. În domeniul selecției clonale am reușit să facem o schemă de selecție care a fost aprobată prin ordin de ministru și am redus durata de omologare de la 17 ani la 13 ani. Ne vom gândi și pentru soiurile de struguri dacă putem reduce această perioadă.

Red.: Când au avut loc ultimele omologări din cadrul institutului?

M.I: Ultimele soiuri de struguri au fost omologate în 2003, iar în 2010 6 clone de viță-de-vie. Avem în desfășurare alte clone, pe care cred că le vom putea omologa în 2-3 ani. A fost o perioadă în care au fost blocate astfel de cercetări, dar le-am reluat, nu doar noi ci și alți colegi din alte sectoare, pentru că până la urmă eu cred că este o chestiune de strategie națională pentru că la astfel de proiecte nu poți renunța, mai ales în contextul schimbărilor climatice, ai nevoie de creații naționale. Institutul are 17 creații, 8 soiuri și 9 clone de viță-de-vie. Unul dintre soiuri este Negru Aromat, pe care eu îl consider cel mai important. În piață nu găsești un vin atât de reușit, și negru și aromat. Încercăm variante optime pentru acest soi, încercăm rețete chiar și de rosé; momentan avem 3 variante pe care le urmărim. Încă din 2005 cercetăm combinații cu aronia, un fruct cu putere antioxidantă uluitoare și ne-am gândit să creăm un produs medicament, dar fără a strica echilibrul vinului. Suntem încă la nivel experimental, dar cred că vom pune pe piață un produs foarte valoros.

Red.: Sunteți renumiți și pentru calitatea vinurilor pe care le obțineți. Cum a fost 2020 din punctul de vedere al valorificării?

M.I. Avem foarte multe vinuri spre comercializare. Prețurile încep de la 8 lei/litru, dacă vorbim de cel vrac, avem și variantă bag-in-box, dar și îmbuteliat. Stăm mai bine la vinurile roșii,  multe dintre ele sunt și medaliate la concursuri naționale. 2020 a fost deficitar în ceea ce privește comercializarea, însă noi avem și două magazine, plus târgul de produse tradiționale de la București, unde vindem vinurile, dar și colaborări cu mici en-grosiști pentru zona de sud și o colaborare în Transilvania. Din păcate, zona de HoReCa a căzut foarte mult și am avut cu toții de suferit. Pot spune că avem vin pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele.

Larissa DINU

COVID-19: Situația cererilor depuse în sectorul vitivinicol

Sectorul viticol rămâne unul dintre cele mai dezvoltate sectoare ale agriculturii, fiind și fruntaș la fondurile absorbite. Investițiile în modernizarea cramelor, a plantațiilor, în tratamente și în utilaje, precum și strategia de marketing și comunicare ar trebui să se vadă în viitorul apropiat. Dar până la rezultate, și acest sector a fost afectat de pandemia de COVID-19. Iată care este situația cererilor depuse la APIA.

Mai puțin de o mie de producători din sectorul viticol au depus cereri pentru ajutoare de stat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la 14 decembrie 2020, când s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Potrivit APIA, au fost 913 de cereri pentru o suprafață eligibilă la plată de 18.837,36 hectare. Bugetul alocat acestei scheme este de 59.500 mii lei și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). De asemenea, plata ajutorului de stat trebuie să se fi efectuat până la data de 31 decembrie 2020.

Situația pe județe

Din datele centralizate de APIA reiese că cele mai multe cereri au venit din Vrancea, numărul acestora fiind de 361, ceea ce reprezintă o valoare de 3.670,23 hectare de teren. La mare distanță față de Vrancea, dar în topul listei, este Arad. Numărul cererilor depuse se cifrează la 67 pentru o suprafață de 870,92 de hectare. Cu o suprafață mai mare decât în Arad, respectiv 1.490,78 de hectare, a fost Prahova. Aici au fost depuse 63 de cereri. La polul opus se află județe ca Teleorman, Maramureș, Neamț, Ialomița, Hunedoara, Dâmbovița, Caraș Severin, Brașov. În aceste județe s-a depus doar câte o cerere.

COVID 19 ANEXA APIA

Incursiune lingvistică prin vechea viticultură din Moldova

Editura Academiei a publicat, deocamdată în on-line, o broșură cu valoare excepțională, Denumiri pentru soiuri de struguri în Moldova, scrisă de prof. Ion Nuță, în urmă probabil cu 30-35 de ani. Basarabean născut în 1937 la Bălți, în România Mare a acelor vremuri, Ion Nuță (d.-2011) a fost un reputat lingvist și istoric literar, cu studii efectuate la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza“ Iași. A predat întâi la o școală din Mogoșești, apoi a fost promovat cercetător principal în domeniul lingvisticii la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Universității „Al.I. Cuza“ și, ulterior, a activat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Academiei Române-Filiala Iași. A publicat în Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, Limbă și literatură, Ateneu etc. Este autorul mai multor volume, între care amintim: Chestionar dialectal, Noul Atlas lingvistic al României, Date despre localități, Dicționar de termeni viticoli, Tezaurul toponimic al României etc.

Printre scrierile lingvistului se regăsește și un capitol dedicat denumirii vechi a soiurilor de struguri din Moldova, o lucrare cu valoare științifică, documentară și sentimentală deopotrivă. Cel puțin în felul acesta putem afla o parte din zestrea spațiului nostru rural. De la prof. Nuțu aflăm, de exemplu, că primele încercări de clasificare a varietăților de struguri datează din 1844, iar începând cu 1850 tratatele de agricultură încep să descrie soiurile de viță-de-vie. Tot autorul ne spune însă că denumirile varietăților de struguri sunt mult mai vechi, având în vedere că toată Moldova, dar nu numai, avea deja podgorii de prin anii 1400 la Bucium, Uricani, Copou, Huși. Dar planta se cultiva prin Asia cu și mai multă vreme în urmă, poate cu cca 3500-3000 î. Hr., ajungând curând și pe teritoriile românești.

Denumiri populare date de culoarea boabelor

Galbenă, răspândită în toată Moldova, mai puțin Cotnari, definește probabil soiul Galbenă de Odobești, care popular a luat denumiri diverse: poamă galbenă sau galbenă grasă (Vrancea), bucium de poamă galbenă (Huși), gălbuie, gălbenușă (Iași), gălbenică (Vaslui), gălbișoară, gălbioară, gălbinoasă, gălbiniță, gălbinea (Vaslui, Iași). Se găsesc și forme compuse, cum ar fi galbenă ca aurul sau galbena cea sticloasă (Vaslui).

Pentru varietatea de struguri cu bobul negru, cultivatorii din mediul rural au găsit derivate diverse, cum ar fi negru moale, vânătă, poamă vineție, murgă (Vaslui, Botoșani, Iași).

În Botoșani, pentru o varietate care se aseamănă cu Grasa, s-a găsit varianta iordană, specialiștii sugerând că denumirea vine de la faptul că strugurii pot rezista până târziu, în iarnă, de sărbătoarea Iordanului. Ca denumiri arhaice sunt iordana neagră și albă, iordovan, iordovană, poamă iorgană, poamă iorgovană (iorgovan = liliac în versiune bănățeană).

Braghina (denumire la origine rusească) este un strugure cu boabe roșii, puternic brumate și cu pulpa foarte suculentă, cunoscut și sub numele brăghinoară, brăghioară, brăghiță, brăghinor, brăghinar. Braghina poate fi bătută, rară, mare, cu bobul mare, cu bobul mic, braghină de Drăgășani. Alteori, același strugure este numit roșioară, poamă roșie, strugure roș, vulpe bătută sau vulpe roșie bătută.

Crâmpoșie (crâmpei, crâmpoi, în Oltenia) definește un strugure alb-verzui sau ruginiu, cu boaba rară, lunguiață, asimilat în Moldova (Odobești, Cotnari, Huși, Copou) sub numele de viță crâmpoșie, crâmpoșie mică sau mare, poamă crâmpoasă, trosnitoare sau trăsnitoare (bobul trosnește între dinți), poamă cârligoancă (de la cârlig), clempușă, schimpoșie.

Tămăioasa (de la tămâie) se transformă, în Moldova, în busuioacă (miros de busuioc) de Moldova, albă, neagră, tămâioară, tămâiată, tămâiță, busuiociță, poamă tămâie, tămâie de butuc, busuioacă sau tămâioasă de Bohotin, tămâioasă vânătă (sau roșie) de Bohotin, joiana sau joienică (de la o plantă ce conține un suc gălbui).

Pentru soiurile hibride sunt o multitudine de denumiri „inventate“ de podgorenii satelor Moldovei, în funcție de mărimea, gustul și culoarea bobului, calitatea vinului: apoasă, bețivană, boscănată, crăpătoare, frumușică, malacă sau malagă, mălăioasă, mămăligoasă, neam rău, necăcioasă, țâșpoagă, vinoasă etc.

Denumiri după forma boabelor și a ciorchinilor

Soiul Băbească sau băbască (struguri rămuroși și boabe rotunde, rare, de culoare neagră-albăstruie) este denumit și crăcană, crăcănată, crăciță (Vrancea și Neamț), rară și răricică (Iași și Botoșani), rănțurată sau rășchirată (Galați și Vaslui), căldărușă sau căndeluță (de la planta cu același nume, Botoșani), cinci clopoței, rară neagră sau crăcană neagră, babă-crăcană (Iași și Botoșani).

Bășicata (bob alb, rotund, bășicat) este o denumire cu originea în podgoria Dealu Mare, preluată apoi în Moldova sub diverse forme: beșicată, bășicoasă, bășică, bășicuță, bășicată albă, neagră, acră, poamă acră, albă bășicată (Cotnari și Huși), poamă cu bășici, ghileșaie (de la o varietate arhaică de cireșe).

Berbecel (boabe mici, rotunde, dese, albe) este specific Olteniei, în Moldova fiind preluat peste tot și doar arar la Huși și Cotnari, sub regionalismele: poama berbecului, bărbăcuț, cucoană sau poama cucoanei (specific mai degrabă Argeșului), alb mărunțel, alb prăjit, albișoară, albuț, albitură, albuică etc.

Cruciulița (origine în Oltenia, derivat din cruce, care este și forma ciorchinuilui) a fost preluat în Moldova drept poamă cruciuliță, cruce întoarsă, poamă în cruci, poamă sfântă, sfântă bătută, cruce de strugure, neagră în cruci.

Țâța caprei (bob asemănător cu al soiului Coarnă) este un soi răspândit sub foarte multe denumiri populare, respectiv poama caprei, căprița, țâța caprei albă sau neagră, țâța oii, coada oii, poamă țâță, țâțche, poamă țâțari.

Țâța vacii (tot soi similar Coanei) este un soi cunoscut sub derivatele poama vacii, pulpa vacii, cornul vacii, ochiul vacii, văcărească.

Fetească (soi autohton, alb sau negru, care are la bază termenul fată + terminația esc) se întâlnește sub numele de festișoară, fetiță, poama fetei, poama albă sau neagră a fetei, rândunică, păsărească neagră sau albă, coada rândunicii, pădureață (Galați, Vrancea).

Grasa își are originea la Cotnari (Grasă de Cotnari), numindu-se și furmint, grasă românească, grasă de Cotnari, poama cea grasă, grasa cea mare, cotnăreancă, grăsuță, grăsulie, grăsană. Alteori, având în vedere că, în anumite condiții, pielița bobului crapă, i se mai spune plesnitoare, poamă crăpătoare.

Gordinul este unul dintre cele mai vechi soiuri, denumirea venind probabil de la varianta rusească a dârmozului. În Moldova este întâlnit sub numele de gordin țuguiat, mititel, păsăresc (boabe mici), alb, negru, mierliță, gordan, gorgan, băldoaie (via unei oarecare Băldioaiei).

Vulpe (struguri bifurcați la vârf, cu boabe negre, dese și rotunde) apare cel mai des ca hulpe, hulpoaică, vulpoșiță, vulpoaie, mierlesc, poamă mierlă, vulpe neagră, coada vulpii.

Zghihară (asemănătoare soiului Galbenă de Odobești) este un soi specific Hușilor, fiind atestat sub diverse alte forme precum chihoară, ghihară, zghihoară, zghiardă, chiharcă, zăsănească.

Maria BOGDAN

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc trage un semnal de alarmă public

Companiile afectate de efectele pandemiei COVID19  așteaptă  sprijinul financiar promis de Guvernul.

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc atenționează că din păcate, acest sprijin – așa cum este formulat în Ordonanța de urgență 130/2020, “privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19” – ignoră cu desăvârșire un sector foarte grav afectat, aflat în pragul stopării activității: producția de struguri și vinuri. Cum dovedesc cifrele, volumul de vin românesc tranzacționat intern și intracomunitar au suferit scăderi semnificative – cu efecte dintre cele mai severe asupra competitivității sectorului și asupra forței de muncă angrenate în sistem.

 Deși s-au discutat soluții care să reducă impactul negativ al crizei, nimic din toate aspectele discutate nu se regăsește în actul normativ. În schimb, se regăsesc activități economice nevitale relansării economice, dintre care unele nici măcar nu au suferit un impact major: închirierea de casete video și discuri, fabricarea de articole din ceramică sau împletituri din paie și alte fibre vegetale, închirierea de autoturisme, leasing de automobile etc. 

Sectorul vitivinicol este instrument de dezvoltare rurală, generator de produse agricole cu valoare adăugată mare, angajator important în economie și purtător de imagine de țară. În timp ce alte țări producătoare din Uniunea Europeană dau o prioritate deosebită sectorului și îl susțin eficient, Guvernul României îl neglijează, cu consecințe extrem de grave nu doar pentru continuarea activității și pentru șansele de competitivitate economică viitoare, ci și pentru supraviețuirea economică a lucrătorilor din domeniu.

Anca Lăpușneanu

TOȚI PENTRU VIN, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești

Syngenta a lansat în data de 11 august platforma de e-commerce „TOȚI PENTRU VIN” în cadrul unei întâlniri digitale în direct cu viticultorii din România, împreună cu reprezentanți ai presei de profil. La lansarea platformei, gazdele au fost Andreea Caimac, director de marketing culturi horticole România și Republica Moldova, Iulian Zafiu, director vânzări culturi horticole România și Republica Moldova, Mihaela Prevenda, jurnalist și pasionat de vinuri, iar în direct de la distanță, au intervenit Iulia Nicola, director marketing zona Mării Negre și Ștefan Dragoș, expert în tehnologii noi, regiunea Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

La deschiderea întâlnirii, Iulia Nicola a detaliat contextul în care a luat naștere proiectul „TOȚI PENTRU VIN”. „Începând cu luna martie am primit informații din piață, de la dumneavoastră - viticultorii, cu privire la situația delicată a comerțului vinurilor în contextul pandemiei, în care multe dintre contractele cu industria ospitalității au fost suspendate, ducând astfel la o creștere a stocurilor de vin a majorității producătorilor, de la cei mai mici până la cei mari. Acesta a fost momentul când am lansat un studiu de piață cu privire la oportunitatea dezvoltarii unei platforme de e-commerce, exclusiv pentru vinuri românești. Prima parte a studiului s-a încheiat în luna iunie, confirmându-ne nevoia susținerii ramurii viticole pentru a depăși această perioadă dificilă prin care trecem cu toții. În calitate de lider în industria agri, credem cu tărie că aici și acum este momentul să ne aducem contribuția și să venim în sprijinul viticultorilor și a pune la dispoziția acestei ramuri un instrument care aduce în spate toate cunoștințele de marketing și promovare în mediul online pe care Syngenta le are. „TOȚI PENTRU VIN” este o initiativă Syngenta pentru susținerea viticultorilor, care va funcționa ca un serviciu gratuit pentru viticultori, iar compania Syngenta se va ocupa de întreaga zonă de promovare către publicul larg” a menționat Iulia.

Referitor la tendințele către digitalizare în industria agri, Ștefan Dragoș a menționat în cadrul intervenției sale, că „ne aflăm în mijlocul unei noi revoluții în sectorul agro-alimentar, condusă atât de tehnologiile noi care apar, dar și de preferințele și cerințele consumatorilor, care sunt din ce în ce mai conștienți de impactul pe care deciziile de consum le au asupra mediului și asupra economiei”.

În calitate de invitat la întâlnire, Mihaela Prevenda a vorbit despre nevoia de a crea un brand viticol pentru România care poate fi susținut printr-o strategie la nivel național, dar și prin asocierea viticultorilor. „În acest mod, viticultorii ar putea accesa mai ușor programele dedicate pentru viticultură la nivel național și european, și de asemenea ar putea să își crească vânzările de vinuri din soiuri românești. De asemenea cramele ar trebui sa promoveze vinurile din soiurile românești în afara granițelor țării”, a completat Mihaela.

Detaliile cu privire la modul în care cramele pot accesa platforma www.totipentruvin.ro, cum pot să își creeze un cont și ce beneficii pot avea, au fost prezentate de către Andreea Caimac și Iulian Zafiu. Iată pașii care trebuie urmați pentru înscriere:

  • Accesați totipentruvin.ro și înscrie-ți-vă crama. Puteți completa datele podgoriei atât de pe telefonul mobil cât și de pe calculator. Profilul creat va fi validat și activat de către echipa Syngenta.
  • Veți putea să faceți în cont prezentarea cramei, și să încărcați logo-ul cramei pe care o reprezentați. În secțiunea Catalog de produse, puteți adăuga sticlele de vin pe care doriți să le vindeți, apasând pe "ADAUGARE PRODUS" și completând câmpurile pentru fiecare produs. Puteți adăuga oricâte produse doriți.
  • Ulterior veți vedea ce comenzi ați primit și ce vânzări ați efectuat din PANOUL DE COMANDĂ.
  • Printr-un singur click pe contul de pe platforma „TOȚI PENTRU VIN”, veți putea oferi clienților posibilitatea de a plăti online, un lucru foarte important în această perioadă.

Platforma va fi disponibilă consumatorilor în aproximativ 2 luni, timp în care cramele românești pot utiliza versiunea actuală pentru a își crea contul și pentru a își încărca sortimentele de vin. Considerăm că responsabilitatea pentru succesul platformei trebuie împărțită: pe de o parte Syngenta își ia angajamentul de administrare, monitorizare și promovare a platformei „TOȚI PENTRU VIN” și pune la dispoziția viticultorilor resurse dedicate proiectului și cunoștințele pentru promovarea acestui instrument digital către public. Pe de altă parte, viticultorii au responsabilitatea de a își administra pagina de profil a cramei, de a își stabili prețurile pentru sortimentele încărcate, creând oferte speciale atunci când doresc și preluând zona de comenzi și livrări” a subliniat Andreea Caimac.

În încheiere, prezentatorii din cadrul întâlnirii digitale au răspuns întrebărilor adresate de către participanți. Syngenta a fost și rămâne un partener de încredere, mereu #aproapedefermieri care își propune să vină în întâmpinarea cerințelor și nevoilor tuturor agricultorilor din toată țara cu un portofoliu performant de semințe, produse pentru protecția culturilor, consiliere personalizată dar și cu soluții inovatoare care să ofere sprijin industriei agro-alimentare, cum este platforma de e-commece „TOȚI PENTRU VIN”. Acest

proiect vine să susțină angajamentele de sustenabilitate lansate la începutul lunii iulie de către Syngenta, prin formarea parteneriatelor și sprijinirea lanțurilor de aprovizionare. Astfel de proiecte și parteneriate au un impact pozitiv asupra întregului sector agro-alimentar, aducând beneficii atât viticultorilor cât și consumatorilor.

Despre Syngenta

Syngenta este o companie internațională de vârf, cu peste 28.000 de angajați în mai mult de 90 de țări, cu toții dedicați scopului nostru de a elibera potențialul plantelor. Prin cercetare, o prezență globală și angajament față de partenerii noștri, contribuim la creșterea productivității culturilor, protecția mediului înconjurător, a sănătății populației și calității vieții. Pentru mai multe informații despre Syngenta vă rugăm să accesați www.syngenta.ro, www.syngenta.com sau www.growmorefromless.com.

Avertisment referitor la declarațiile previzionale

Acest document conține o serie de informații cu privire la viitor, ce pot fi recunoscute prin folosirea verbelor la modul viitor sau condițional sau prin termeni ce implică o proiecție în viitor. Asemenea declarații pot fi obiectul unor riscuri şi incertitudini ce pot face ca rezultatele reale să difere esențial de cele prezentate în acest document. Pentru mai multe informații referitoare la aceste riscuri şi incertitudini, precum şi la altele, vă invităm să consultați formularul oferit publicului de Securities and Exchange Commission din SUA. Syngenta nu îşi asumă nicio obligație în a actualiza declarațiile cu caracter previzional pentru a reflecta rezultate existente, ipoteze modificate sau alți factori. Acest document nu constituie sau nu face parte din nicio ofertă sau invitație de vânzare sau emitere, din nicio solicitare a unei oferte de achiziționare sau abonare la acțiuni ordinare ale Syngenta AG sau Syngenta ADS si nici nu stă la baza sau nu este legat de niciun contract în acest scop.

Contact media:

Andrei Măruţescu Tel. +40 21 528 12 00

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ecoprotect L3, un nou echipament destinat viticulturii

Gregoire introduce pe piață echipamentul pneumatic, inovativ, denumit Ecoprotect L3, pe trei rânduri, ce ajută la recuperarea surplusului de soluție folosind elemente aplicate cu succes la vehiculele tractate.

Echipamentul Ecoprotect L3 se montează pe combinele de recoltat struguri, în locul capului de recoltare. „Lansarea acestui echipament are loc ca urmare a tendinței mondiale de reducere a impactului pesticidelor asupra mediului și a produselor agricole venind în sprijinul viticultorilor care vor să producă struguri în regim ecologic“, explică dr. ing. Florin Neacșu, directorul general adjunct al NHR Agropartners – unic importator autorizat Gregoire în România.

Totodată, prin astfel de echipamente se pot realiza tratamentele în condiții optime, fără a pierde o mare cantitate de soluție în atmosferă sau pe sol (limitarea derivei), reducerea dozelor de produse fitosanitare, recuperarea excedentului de substanțe active.

Potrivit expertului NHR, mașina Ecoprotect L3 utilizează un sistem de pulverizare cu 3 perechi de panouri flexibile ușoare din polietilenă (brevet Gregoire), așezate de o parte și de alta a rândului de viță-de-vie. Acestea se rigidizează sub efectul aerului generat de către turbină, dar rămân flexibile și fără risc de deteriorare la lovire, când panourile se rabat și, după depășirea obstacolului, își reiau poziția inițială. Forma lor se păstrează datorită unor cilindri gonflabili de la periferia panourilor. Structura nu are niciun element rigid în zona rândului și nu este casantă.

Soluția se pulverizează din părți opuse, realizând un tratament complet și eficient, iar surplusul de substanțe se prelinge pe panouri în partea de jos, de unde se recuperează și se transferă înapoi în rezervor. Aceste panouri, împreună cu o perdea de aer în spate și în partea inferioară, creează o incintă închisă care permite evitarea pierderilor de soluție în atmosferă sau pe sol, răspunzând perfect așteptărilor utilizatorilor în ceea ce privește eficiența și calitatea deosebită a tratamentelor pe ambele fețe ale frunzelor printr-o atomizare și repartizare perfectă a produsului, reducerea derivei și recuperarea excedentului de soluție printr-un sistem simplu și eficient, reducerea costurilor tratamentelor fitosanitare, cât și protecția mediului, viteza de aplicare ridicată și fiabilitatea ridicată a sistemului de pulverizare datorită modulelor gonflabile încasabile.

Economie la substanțele folosite

Gândit pentru eficiență, echipamentul este conceput pentru reducerea dozei de lichid la hectar, utilizarea unei concentrații mai mari a soluției și o aplicare optimă indiferent de condițiile atmosferice.

La începutul vegetației se recuperează 50-80% din soluția utilizată. Curentul de aer este dirijat din părți opuse, iar în timpul vegetației, la ultimele tratamente, când vița-de-vie are multe frunze, se recuperează cca 10% din soluție, în funcție de grosimea stratului de frunze care trebuie penetrat. Difuzoarele sunt poziționate în flux încrucișat pentru a optimiza calitatea aplicării. În funcție de starea culturii se folosește un număr suficient de duze de pulverizare pentru a acoperi întreaga suprafață a plantelor.

Curentul de aer este produs de o turbină închisă, cu diametrul 520 mm, cu ambreiaj centrifugal, asigurând un debit de aer necesar pentru rigidizarea panourilor de pulverizare și pentru pulverizarea propriu-zisă a soluției. Difuzoarele sunt poziționate în flux încrucișat pentru a optimiza calitatea aplicării. În funcție de starea culturii se folosește un număr de la 3 la 5 capete de pulverizare speciale DYNADiff 3D pe fiecare panou, pentru a acoperi întreaga suprafață a plantelor. Acestea au posibilitatea de rotire pe 360 de grade pentru reglarea înălțimii de tratare în funcție de stadiul de evoluție al vegetației, iar prin creșterea vitezei aerului realizează o micronizare și o repartiție perfectă a soluției.

Păstrează avantajele combinei de recoltat

Dacă se montează pe o combină de struguri autopropulsată Gregoire în locul capului de recoltare, mașina de stropit cu recuperarea surplusului de soluție Ecoprotect L3 extinde domeniul de utilizare a acesteia în alte perioade în afara recoltării strugurilor. Păstrează avantajele combinei de recoltat, printre care motorul de ultimă generație, ușor accesibil pentru verificări și întreținere tehnică, cu consum redus de combustibil și cu poluare redusă (Tier 5) și cabina confortabilă, montată pe centrul mașinii deasupra rândului de viță-de-vie, care asigură o vizibilitate optimă.

Capul de recoltare se demontează rapid și se stochează pe un suport, iar în locul lui se atașează echipamentul de stropit. Prinderea este rapidă și nu presupune un efort, iar furtunurile și cablurile electrice ale echipamentului de stropit se conectează rapid în aceleași cuple ca și capul de recoltare. Calculatorul mașinii de recoltat se conectează prin sistemul ISOBUS și recunoaște imediat echipamentul de stropit și se afișează toate elementele necesare reglajelor și funcționării mașinii de stropit.

Echipamentul are bazin de soluție cu capacitatea de 2.500 l, cu hidro-injector pentru amestecarea soluției, iar pentru spălarea întregii instalații după încheierea lucrului este prevăzut un rezervor de 250 l de apă curată. Rezervorul de soluție este dotat cu un indicator de nivel cu afișare pe monitorul combinei. De asemenea, există un rezervor de 20 l pentru apă curată pentru spălarea pe mâini a operatorului după utilizarea substanțelor periculoase.

O pompă cu 4 membrane asigură un debit de 105 l/min și o presiune maximă de 50 barr.

Pentru filtrare, mașina este prevăzută cu filtru sită la gura de umplere, filtru de aspirație de 365 microni și filtru de înaltă presiune. Pe circuitul de recuperare care transferă în rezervor surplusul de soluție există un filtru interior și 6 filtre de sucțiune, câte unul în fiecare panou.

Sistemul electronic asigură controlul automat al dozei de soluție în funcție de viteza de deplasare, menținând doza indiferent de topografia terenului. Doi senzori cu ultrasunete mențin rampa la înălțimea reglată față de sol.

Înălțimea, distanța între panouri în funcție de distanța între rânduri și de lățimea masei vegetale pe rând, precum și înclinarea rampelor pentru corecția pantei se reglează hidraulic, toate comenzile fiind electrohidraulice.

Simona Nicole DAVID

Ecoprotect L3, un nou echipament Gregoire pentru tratamente fitosanitare în vii cu recupararea surplusului de soluție

De mai bine de 40 de ani, Gregoire oferă o gamă largă de utilaje pentru mecanizarea lucrărilor din viticultură: combine de recoltat struguri, șasiuri încălecătoare portante pentru diverse utilaje de prelucrarea solului, mașini de stropit și mașini pentru recoltarea măslinelor, ale căror caracteristici principale sunt performanța, fiabilitatea și costurile reduse de operare și întreținere. Acestea fac ca mașinile Gregoire să fie printre cele mai premiate din segmentul lor și cele mai preferate de cei mai exigenți viticultori.

După cunoscutele modele de echipamente de stropit montate pe combinele de recoltat struguri Gregoire, Multiflow Progress și Multiflow Quatro Idea, care folosesc  sistemul pneumatic (jetul de lichid este micronizat de curentul de aer) respectiv cel de aeroconvecție (lichidul presurizat se atomizează la trecerea printr-o duză și este transportat de un curent de aer produs de un ventilator axial), Gregoire aduce pe piața de profil un nou echipament pneumatic, inovativ, denumit Ecoprotect L3. Este un echipament pe 3 rânduri cu recuperarea surplusului de soluție, care folosește elemente aplicate cu succes la mașinile tractate, dar se montează pe combinele de recoltat struguri în locul capului de recoltare.

Preocuparea pentru realizarea acestui echipament se încadrează în tendința mondială de reducere a impactului pesticidelor  asupra mediului și a produselor agricole venind în sprijinul viticultorilor care vor să producă struguri în regim ecologic. De asemenea, Gregoire urmărește creșterea eficienței tratamentelor și necesitatea de a face față constângerilor datorate vântului și ferestrelor scurte în care se pot face tratamentele în condiții optime, fără a pierde o mare cantitate de soluție în atmosferă sau pe sol (limitarea derivei), reducerea dozelor de produse fitofsanitare, recuperarea excedentului de substanțe active.

NHR1

Fig. 1. Combina Gregoire pentru recoltat struguri, cu echipamentul de stropit Ecoprotect L3

Mașina Ecoprotect L3 utilizează un sistem de pulverizare cu 3 perechi de panouri flexibile ușoare din polietilenă, (brevet Gregoire), așezate de o parte și de alta a rândului de viță de vie. Acestea se rigidizează sub efectul aerului generat de către turbină, dar rămân flexibile și fără risc de deteriorare la lovire, când panourile se rabat și, după depășirea obstacolului, își reiau poziția inițială.. Forma lor se păstrează datorită unor cilindri gonflabili de la periferia panourilor. Structura nu are niciun element rigid în zona rândului și nu este casantă.

Soluția se pulverizează din părți opuse, realizând un tratament complet și eficient, iar surplusul de substanțe se prelinge pe panouri în partea de jos, de unde se recuperează și se transferă înapoi în rezervor. Aceste panouri, împreună cu o perdea de aer în spate și în partea inferioară creează o incintă închisă, care permite evitarea pierderilor de soluție în atmosferă sau pe sol, răspunzând perfect așteptărilor utilizatorilor în ceea ce privește eficiența și calitatea deosebită a tratamentelor pe ambele fețe ale frunzelor printr-o atomizare și repartizare perfectă a produsului, reducerea derivei și recuperarea excedentului de soluție printr-un sistem simplu și eficient, reducerea costurilor tratamentelor fitosanitare cât și protecția mediului, viteza de aplicare ridicată și fiabilitate ridicată a sistemului de pulverizare datorită modulelor gonflabile încasabile.

Mașina este concepută pentru reducerea dozei de lichid la hectar, utilizarea unei concentrații mai mari a soluției și o aplicare optimă indiferent de condițiile atmosferice.

NHR2

Fig. 2. Construcția panoului de protecție și de pulverizare

La începutul vegetației se recuperează 50-80% din soluție. Curentul de aer este dirijat din părți opuse, ca în fig. 3. În timpul vegetației, la ultimele tratamente, când vița de vie are multe frunze, se recuperează cca.10% din soluție, în funcție de grosimea stratului de frunze care trebuie penetrat. Curentul de aer se intersectează ca în fig. 4. Difuzoarele sunt poziționate în flux încrucișat pentru a optimiza calitatea aplicării. În funcție de starea culturii se folosește un număr suficient de duze de pulverizare pentru a acoperi întreaga suprafață a plantelor.

NHR3

Fig.3

NHR4

Fig.4

Curentul de aer este produs de o turbină închisă, cu diametrul 520 mm, cu ambreiaj centrifugal asigurând un debit de aer necesar pentru rigidizarea panourilor de pulverizare și pentru pulverizarea propriu-zisă a soluției. Difuzoarele sunt poziționate în flux încrucișat pentru a optimiza calitatea aplicării. În funcție de starea culturii se folosește un număr de la 3 la 5 capete de pulverizare speciale DYNADiff 3D pe fiecare panou, pentru a acoperi întreaga suprafață a plantelor. Acestea au posibilitatea de rotire pe 360o pentru reglarea înălțimii de tratare în funcție de stadiul de evoluție al vegetației, iar prin creșterea vitezei aerului realizează o micronizare și o repartiție perfectă a soluției.

 NHR5NHR5.1

Fig.5   Cap de pulverizare 3D DYNADiff

Montându-se pe o combină de struguri autopropulsată Gregoire în locul capului de recoltare, mașina de stropit cu recuperarea surplusului de soluție ECOPROTECT L3 extinde domeniul de utilizare a acesteia în alte perioade în afara recoltării strugurilor. În plus, mașina păstrează avantajele combinei de recoltat, printre care motorul de ultimă generație, ușor accesibil pentru verificări și întreținere tehnică, cu consum redus de combustibil și cu poluare redusă (Tier 5), cabina foarte confortabilă, montată pe centrul mașinii deasupra rândului de viță de vie, care asigură o vizibilitate optimă atât asupra rândului de plante cât și a echipamentului de stropit, protecție maximă a operatorului față de contactul cu substanțe chimice periculoase, posibilitatea orizontalizării pe pante, utilizând o cursă de 600 mm între roțile din stânga și din dreapta, transmisie hidrostatică 4x4, rază de întoarcere sub 4 m și multe altele.

Capul de recoltare se demontează rapid și se stochează pe un suport, iar în locul lui se atașează echipamentul de stropit. Prinderea este rapidă și nu presupune un efort mare, iar toate furtunurile și cablurile electrice ale echipamentului de stropit se conecteaza rapid în aceleași cuple ca și capul de recoltare. Calculatorul mașinii de recoltat se conectează prin sistemul ISOBUS și recunoaște imediat echipamentul de stropit și se afișează toate elementele necesare reglajelor și funcționării mașinii de stropit.

Echipamentul are un bazin de soluție cu capacitatea de 2500 l, cu hidro-injector pentru amestecarea soluției, iar pentru spălarea întregii instalații după încheierea lucrului este prevăzut un rezervor de 250 l de apă curată. Rezervorul de soluție este dotat cu un indicator de nivel cu afișare pe monitorul combinei. De asemenea, există un rezervor de 20 l pentru apă curată pentru spălarea pe mâini a operatorului după utilizarea substanțelor periculoase.

O pompă cu 4 membrane asigură un debit de 105 l/min și o presiune maximă de 50 barr.

Pentru filtrare, mașina este prevăzută cu filtru sită la gura de umplere, filtru de aspirație de 365 microni și filtru de înaltă presiune. Pe circuitul de recuperare care transferă în rezervor surplusul de soluție, există un filtru interior și 6 filtre de sucțiune, câte unul în fiecare panou.

Sistemul electronic asigură controlul automat al dozei de soluție în funcție de viteza de deplasare, menținând doza indiferent de topografia terenului. Doi senzori cu ultrasunete mențin rampa la înălțimea reglată față de sol.

NHR6

Fig. 6. Vedere din spate a echipamentului de stropit Ecoprotect L3

Înălțimea, distanța între panouri în funcție de distanța între rânduri și de lățimea masei vegetale pe rând precum și înclinarea rampelor pentru corecția pantei se reglează hidraulic, toate comenzile fiind electrohidraulice.

Pentru recuperarea soluției se folosesc două pompe cu 2 membrane cu debit de 23 l/min, filtrele de recuperare fiind cu diametrul de 105 mm și desimea sitei de 50 microni.

După ultimul tratament, echipamentul se demontează de pe șasiul combinei de recoltat și se pregătește deja, ca orice mașină de stropit, pentru stocare. Mașina se curăță, se golesc rezervoarele de soluție, de apa de clătire a instalației și de spălare pe mâini. Se introduc aproximativ 20 l antigel în rezervorul de soluție, se acționează mașina până când începe pulverizarea soluției de antigel la duzele DynaDiff și se păstrează în instalație antigelul rămas. Stocarea trebuie făcută la loc uscat, dar aerisit. Mașina trebuie gresată la toate punctele de gresare, iar componentele electronice de comandă trebuie demontate și păstrate într-un loc uscat și încălzit. În primăvară trebuie acționată mașina pentru eliminarea completă a soluției de antigel din pompă și din întreaga instalație și se montează din nou pe șasiul combinei de recoltat struguri pentru noul sezon de tratamente.

Principalele avantaje ale acestei mașini sunt:

  • realizarea unui tratament de foarte bună calitate și la momentul optim, fără a ține cont de condițiile de vreme
  • eliminarea derivei prin crearea unei incinte etanșe (lateral, în spate, în partea de jos și de sus a panourilor), care nu permite pierderea soluției în atmosferă
  • economii importante de substanță activă în raport cu tratamentul convențional, în funcție de faza vegetativă în care se află cultura în momentul tratamentului, prin aplicarea unei cantități optime de substanță activă și recuperarea excesului de soluție, realizând pe lângă un tratament complet și reducerea impactului pesticidelor asupra mediului și creșterea autonomiei mașinii de stropit prin reducerea cantității de lichid aplicat la hectar etc.
  • suplețea panourilor de pulverizare, de doar 20 kg pe rând și flexibilitatea lor, elimină riscul de deteriorare la lovirea cu un corp solid, dur, oferind siguranță atât în transport cât și în lucru
  • reglarea automată a poziției de lucru prin setare pe computer a distanței între rânduri și a grosimii stratului vegetal al viței de vie; prin apăsarea unui singur buton de pe maneta multifuncțională panourile se așează singure în poziția de lucru corespunzătoare
  • urmărirea topografiei terenului și păstrarea poziției față de sol, prin utilizarea unor senzori cu ultrasunete care măsoară distanța de la rampă până la sol
  • ușurința exploatării: pregătiriea soluției se face de la sol datorită unei cuve speciale prevăzute și cu posibilitatea de spălare a recipientelor cu soluție; gresare centralizată pentru ușurința întreținerilor; acces ușor la filtre
  • posibilitatea de reglare a debitului de aer pe fiecare rând
  • protecții la tijele cilindrilor hidraulici pentru creșterea duratei de viață a acestora etc.

Pentru detalii vă puteți adresa oricărei filiale NHR Agropartners, care este unicul importator autorizat Gregoire în România.

FLORIN NEACȘU - NHR AGROPARTNERS

Bolile fungice ale lemnului viței-de-vie, o provocare contemporană pentru viticultori

Pe site-ul Uniunii Europene Eurostat Statistics Explained este prezentată situația generală a culturii viței-de-vie în Europa și în statele membre. Astfel, în 2015, UE a avut 3.2 milioane de ha cultivate cu viță-de-vie în țările membre.

Au fost identificate 17 state cultivatoare de viță-de-vie pe suprafețe întinse. Trei state membre – Spania, Franța și Italia — dețin 74,1% din arealul cultivat cu viță-de-vie a UE. Portugalia, România, Grecia și Germania sunt pe locul următor în șirul producțiilor de struguri obținute, totalizând proporția de 18,2%, fiind urmate de Ungaria, Bulgaria, Austria, Croația, Cehia, Slovenia și Slovacia. Cipru, UK și Luxemburg dețineau la acea dată (2015) mai puțin de 8.000 ha de viță-de-vie fiecare (0,3% din suprafața totală cultivată cu viță-de-vie). Spre deosebire de datele statistice precedente, în 2015 Malta a fost sub nivelul admis pentru raportare pentru Eurostat în ceea ce privește cultura viței-de-vie, deținând doar 450 ha.

Una dintre cele mai relevante provocări pentru viticultură sunt bolile lemnului viței-de-vie (BLV), acestea fiind considerate cele mai distrugătoare boli ale acestei plante din ultimii treizeci de ani, fiind în creștere rapidă în toate țările cultivatoare. Aceste boli distructive cauzează în podgorii tot mai multe daune în fiecare an și preocuparea pentru combaterea lor crește rapid în toate țările cultivatoare de viță-de-vie. Hofstetter și colab. estimau în 2012 că, în cadrul economiei mondiale, costul pentru înlocuirea viței-de-vie moarte în plantații este estimat la peste 1,5 miliarde de dolari pe an. Declinul viței-de-vie cauzat de ciupercile de scoarță și lemn este un fenomen lent, care este puternic influențat de condițiile de cultură și de stresul la care sunt supuse plantele în urma modificării formelor de conducere, a introducerii pe scară largă a mecanizării în viticultură și datorită evenimentelor climatice.

Ciuperci diferite

Există patru boli majore ale lemnului viței-de-vie, toate cauzate de ciuperci diferite: esca, eutipoza, înnegrirea și moartea brațelor (BDA) și excorioza. Esca este o problemă majoră în Europa, în timp ce eutipoza se găsește în întreaga lume. BDA este de asemenea globală, dar nu este la fel de bine înțeleasă și nici identificată de mulți viticultori.

Complexitatea BLV rezultă din diversitatea ciupercilor asociate, perioada nedeterminată de latență a viței-de-vie (stare asimptomatică), expresia eratică (dezordonată) a simptomului foliar de la un an la altul și, probabil, corelată cu toate aceste puncte, lipsa strategiilor eficiente pentru controlul acestora. Metodele distincte (diferite) pot fi benefice pentru îmbunătățirea cunoștințelor noastre despre BLV. 

Complexitatea BLV-urilor ar putea fi explicată prin diversitatea ciupercilor și a metaboliților pe care aceștia le produc (toxine și exopolizaharide), în special contribuția lor la exprimarea mai multor simptome asociate cu BLV. Acești factori, împreună cu cunoștințele incomplete despre influența factorilor de mediu asupra dezvoltării simptomelor BLV, au dus la o lipsă de informații despre conexiunea dintre actorii care condiționează expresia BLV. De-a lungul anilor, au fost dezvoltate și transferate mai multe metode de la laborator în teren pentru a răspunde la întrebări despre BLV și pentru a testa diverse ipoteze.


În acest context cercetătorii de la SCDVV Blaj își propun înființarea unei platforme de studiu și prezentare a bolilor lemnului fungice, atât la nivel regional cât și la nivel național. Îi informăm pe această cale pe viticultori că ne-am bucura să avem întrebările, nelămuririle și sugestiile lor la adresa de e-mail:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și la numărul de telefon 0768.246.221.

Dr. ing. Veronica Sanda CHEDEA,
Ing. Alexandra Doina SÎRBU

Informaţii privind sectorul vitivinicol din judeţul Vaslui

Specialiștii Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui atrag atenția asupra caracteristicilor specifice pe care trebuie să le aibă vinurile de calitate, astfel de vinuri fiind identificate pentru consumatori prin denumiri de origine controlată (DOC) și indicații geografice (IG) protejate. Acestea reprezintă un produs de calitate superioară, deosebit, cu origine ușor de identificat, care este controlat de o autoritate competentă, respectiv Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, pe toată filiera de producere şi comercializare. Strugurii din care este produs vinul cu DOC provin exclusiv din arealul viticol delimitat pentru denumirea de origine respectivă, iar în cazul vinului cu IG, 15% din cantitatea de struguri poate proveni din afara arealului geografic delimitat pentru IG respectiv.

„Denumirea de origine/indicația geografică reprezintă modalități prin care se garantează consumatorului un grad de control al produsului care i se prezintă, care are caracteristici aparte, este autentic și poate fi identificat în piață din multitudinea de produse prin originea sa exactă”, a precizat ing. Gigel Crudu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui.

În județul Vaslui, suprafața ocupată cu viță de vie pentru vin este de 11.247 ha, din care aproximativ o treime cu soiuri nobile și restul cu vii hibride. Dintre soiurile nobile, aproximativ 64% sunt albe, iar producția de struguri din soiuri nobile obținută în toamna anului 2019 a fost de circa 35 de mii de tone, din care s-a obținut o cantitate de 230.987 hl de vin. Din această cantitate, 38% reprezintă vinuri autorizate DOC și IG.

Prin programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, finanțate prin Programul național de sprijin în sectorul vitivinicol, producătorii vitivinicoli autohtoni din județul Vaslui și-au îmbunătățit constant calitatea vinurilor, prin înlocuirea soiurilor existente în cultură, cu clone ale acelorași soiuri sau alte soiuri, în scopul adaptării producției la cerințele pieței. Din 2014 și până în prezent, la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui au fost aprobate 12 planuri individuale de restructurare/ reconversie pentru suprafața totală de 302 ha, sprijinul financiar total fiind de 4.412.004 lei.

Sursă: DAJ Vaslui

BASF susţine şi premiază vinurile produse de micii viticultori din România

  • Trei faze regionale ale concursului “Poveşti cu vinuri româneşti”, corespunzătoare marilor zone viticole din ţară
  • Juriu format din degustători experţi, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România
  • Premii în valoare totală de 84.900 lei şi promovare a câştigătorilor

BASF România organizează în lunile februarie-martie ediția a V-a a concursului „Poveşti cu vinuri româneşti”, menit să identifice, să premieze şi să promoveze vinurile create de micii viticultori din întreaga ţară. Producătorii care se înscriu în concurs trebuie să aibă suprafața cultivată cu viță de vie mai mică de 100 de hectare, iar probele de vin înscrise sa nu fie mai vechi de anul 2017.

Concursul național ”Povești cu vinuri românești” se desfășoară în 3 faze regionale, urmate de marea finală națională. În cadrul fiecărei faze regionale, membrii comisiei de jurizare desemnează câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, sunt desemnate 27 de vinuri calificate în marea finală națională.

Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul ”Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Asociația este recunoscută ca organizație profesională reprezentativă în analiza senzorială a vinurilor și băuturilor alcoolice din România. ADAR reunește 138 de specialiști în vitivinicultură, din toată țara și selectează permanent cei mai buni degustători autorizați pentru participarea în comisiile de jurizare ale concursurilor de profil. Încă din 2016, ADAR a colaborat cu BASF în efortul organizării concursului ”Povești cu vinuri românești” la nivel național, în încercarea de a oferi micilor viticultori o evaluare obiectivă a calității vinurilor înscrise în concurs.

„România are o tradiţie incontestabilă în producţia de vinuri de calitate, tradiţie care a atras, de-a lungul vremii, mulţi investitori sau pasionaţi ai vinului să testeze calitatea solului, a climei şi a strugurilor de pe la noi,” a spus Georgel Costache, Preşedintele Juriului şi al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România. „Prin intermediul acestei competiţii, care a ajuns deja la a cincea ediţie, încercăm, alături de BASF, să descoperim cele mai bune vinuri „de nişă” şi să-i inspirăm pe micii viticultori să-şi dezvolte şi să-şi rafineze creaţiile şi să le aducă unui număr tot mai mare de consumatori.”

Pentru faza națională (6 mai, Poiana Brașov), cele 27 de vinuri finaliste vor fi jurizate pentru a desemna cel mai bun vin al fiecărei categorii în parte (alb, roșu și roze), conform criteriilor prevazute în Regulamentul concursului. La final, fiecare câștigător al categoriei  va primi unul din cele trei premii, constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare de 28 300 lei (TVA inclus).

Comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV), norme folosite la toate concursurile internaționale de vinuri, fapt care permite concursului să dea o imagine foarte bună participanţilor cu privire la calitatea produselor lor şi potenţialul de atractivitate pe pieţe mai mari. Toate înscrierile sunt gratuiteşi toate probele înscrise sunt evaluate de experţii degustători, membri ai juriului.

Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. Fiecare probă de vin este evaluată de toți membrii juriului. Nota maximă, respectiv nota minimă sunt eliminate, după care se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.

„Credem foarte mult în potenţialul viticol al României şi în contribuţia pe care o pot avea produsele noastre pentru a asigura cultivatorilor de viţă de vie recolte stabile, bogate şi de calitate,” explică Mario Tomsic, Country Manager Agricultural Solutions BASF România. „Prin intermediul competiţiei noastre anuale, permitem viticultorilor să-şi evalueze şi să-şi compare creaţiile viticole cu cele ale producătorilor de nişă din toată ţara şi să estimeze potenţialul lor de piaţă, totul gratuit. Concursul este un bun şi relevant punct de pornire către înscrierile în competiţiile internaţionale, care pot duce faima vinurilor româneşti peste hotare.”

Câştigătorii de anul trecut au fost, la categoriile alb, rosé, respectiv roşu: Sauvignon Blanc sec, din 2018, produs de Valea Ascunsă, merlot de Dobrogea din 2018, de la Crama Hamangia şi Cabernet Sauvignon de 2016, de la Moşia Galicea Mare.

Despre divizia BASF Agricultural Solutions division

Cu o populație în creștere rapidă, lumea devine din ce în ce mai dependentă de capacitatea noastră de a dezvolta o agricultură sustenabilă și de a păstra un mediu sănătos. Colaborând cu agricultori, profesioniști în agricultură, experți în managementul dăunătorilor și alții, ne asumăm să contribuim la acest lucru. De aceea, investim în cercetare și dezvoltare și într-un portofoliu complex, inclusiv de semințe și trăsături genetice, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, conectăm gândirea inovatoare și activitatea practică de zi cu zi pentru a crea idei ale lumii reale care funcționează - pentru agricultori, societate și planetă. În 2018, divizia noastră a generat vânzări de 6,2 miliarde de euro.

Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.

Gurbanul viilor la Domeniile Ostrov

Ziua de 1 februarie are o semnificație importantă în popor pentru că este considerată începutul noului an agricol. Mai mult decât atât, în această zi se sărbătorește Sfântul Mucenic Trifon, cel supranumit și ocrotitorul livezilor și viilor, iar la biserici au loc slujbe în timpul cărora credincioșii se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotirea culturilor de boli și dăunători, iau agheasmă și stropesc livada, ogorul, animalele, practic întreaga gospodărie. Slujbe se săvârșesc și în vii și gospodării. Plantațiile Domeniilor Ostrov au fost sfințite de Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de alți preoți din zona Ostrovului.

Obicei vechi, respectat an de an

Kurban Ostrov

Potrivit etnologilor, denumirea de gurban ar proveni din turcescul „kurban“, care înseamnă tăiere, deci în acest context înseamnă tăierea viilor.

Ostrovul este o importantă zonă viticolă din țară, motiv pentru care acest obicei este păstrat cu sfințenie de oamenii locului. În fiecare an, viile sunt sfințite cu agheasmă, iar reprezentanții Domeniilor Ostrov invită preoții din zonă pentru a săvârși o slujbă chiar în plantațiile cu viță-de-vie. Aceștia citesc rugăciunea Sf. Trifon, îi binecuvântează pe cei prezenți și sfințesc viile.

„Slujba Sf. Trifon este o rugăciune de binecuvântare a grădinilor, livezilor și câmpurilor și de alungare a bolilor, dăunătorilor și a tuturor calamităților care ar putea veni peste culturile credincioșilor. Înainte, țăranii își puneau nădejdea numai în Dumnezeu pentru că nu aveau acces la produsele pentru protecția culturilor, de aceea începeau anul agricol cu rugăciune și cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Ar fi bine ca și astăzi agricultorii și țăranii să se roage mai mult lui Dumnezeu pentru ocrotirea culturilor și livezilor, pentru vreme bună, ploaie la timp pentru ca astfel roadele să fie cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu. În toate bisericile au loc slujbe închinate Sf. Trifon, iar țăranii iau apa sfințită și stropesc gospodăriile și animalele“, a punctat starețul Mănăstirii Dervent, arhimandrit Andrei Tudor.

Kurban2

În această zi se taie corzi de viță-de-vie, iar participanții le poartă la piept sau pe cap. Tot acum se dezgroapă vinul îngropat în vie anul trecut și se îngroapă cel din producția obținută anterior, urmând ca la rândul lui să fie dezgropat în următorul an.

„Prin această slujbă ne rugăm Sf. Trifon pentru a alunga dăunătorii, insectele și toate celelalte vietăți potrivnice pomilor și viței-de-vie. L-am chemat pe Dumnezeu, dragostea Sf. Trifon, pentru că El nu și-a părăsit semenii la nevoie. Fără Dumnezeu suntem orfani, nu avem spor. Noi lucrăm, udăm, iar Dumnezeu face să crească și să rodească totul. Fie ca această familie de aici să fie binecuvântată și la toamnă să binecuvântăm roadele pentru care noi ne-am rugat lui Dumnezeu“, a precizat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Vin cu tradiție

Kurban3

Reprezentanții Domeniilor Ostrov respectă cu sfințenie acest obicei, dar în același timp respectă și tehnologia necesară pentru a obține an de an producții bune de struguri și, implicit, vinuri de calitate.

„1 februarie reprezintă o zi sfântă pentru noi, agricultorii, deoarece astăzi sfințim viile pentru a obține struguri sănătoși iar livezile să rodească cât mai multe fructe sănătoase. Ne rugăm pentru îndepărtarea tuturor relelor care ar putea apărea în cultură, să avem un an roditor și să fim cu toții sănătoși“, a declarat Oana Belu, director Domeniile Ostrov.


Domeniile Ostrov înseamnă în acest moment aproximativ 2.000 ha de plantații viticole, pomicole dar și teren arabil. Include două mari centre: Ostrov, cu un total de cinci ferme și o suprafață de cca 600 ha, și Lipnița, cu un total de nouă ferme și o suprafață de cca 1.000 ha. Soiurile care se cultivă la Domeniile Ostrov sunt: Merlot, Cabernet Sauvingnon, Fetească Neagră, Pinot Noir, Syrach și Rebo pentru vinurile roșii, iar pentru vinurile albe se cultivă soiurile: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris, Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Muscat Ottonel și Crâmpoșie.
În rugăciunea Sf. Trifon se spune și cauza pentru care insectele dăunătoare sunt blestemate și alungate: „... ca să nu stricați via, nici holda, nici grădina, nici pomii și nici legumele robului lui Dumnezeu, ci duceți-vă în munții cei pustii, în copacii cei neroditori în care v-a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele. (...) Să nu stricați nici holda, nici via, nici grădina, nici orice pom roditor și neroditor; nici frunza legumelor să nu stricați din cuprinsul și locul robului lui Dumnezeu. Ieșiți din locurile acestea și vă duceți în locuri neumblate și fără apă și neroditoare, cum mai înainte am zis vouă. Ieșiți din locul și cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine mă cheamă în ajutorul, folosirea și mântuirea lor. Ca și întru acestea să se slăvească preasfântul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și să se împlinească rugăciunile și cererile smeritului Trifon. Că lui Dumnezeu se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.“

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Novac, soi de perspectivă pentru vinuri roșii

Novac este un soi de viță-de-vie cu struguri negri pentru vinuri roșii. Acesta a fost obținut la SCDVV Drăgășani de către Mărculescu Mircea, prin hibridare sexuată între soiurile Negru vârtos și Saperavi, fiind omologat în 1987.

În condițiile solurilor nisipoase din sudul Olteniei, în funcție de factorii climatici, intră în vegetație în perioada 4-20 aprilie, înflorește în perioada 16 mai-12 iunie, începe pârga între 16 și 27 iulie, iar strugurii maturează în perioada 8-30 septembrie.

Butucii prezintă un grad de rezistență medie la mană (Plasmopara viticola) și făinare sau oidium (Uncinula necator), și este tolerant la putregaiul cenușiu al strugurilor (Botrytis fuckeliana), forma sexuată, și Botrytis cinerea, forma asexuată.

Fertilitatea lăstarilor a realizat valori mari, cu diferențe de la un an la altul. Valorile coeficientului de fertilitate relativ au fost cuprinse între 0,83 și 1,44, iar cele ale coeficientului de fertilitate absolut au oscilat în limitele 161 și 1,82. De remarcat că apar frecvent lăstari cu 3 și 4 inflorescențe.

De asemenea, indicele de productivitate relativ a înregistrat valori de 0,19-3,34, iar indicele de productivitate absolut a înregistrat valori cuprinse între 0,29 și 0,69.

Producția de struguri realizată în cei 7 ani de testare la SCDCPN Dăbuleni a oscilat între 11,7 și 27,6 t/ha, cu diferențe mari de la un an la altul determinate, în principal, de condițiile climatice.

Prezintă boabe de mărime mijlocie, cu greutatea cuprinsă în limitele 168-315 g/100 boabe, de formă ovoidală, cu pielița de culoare neagră-albăstruie, acoperită cu pruină. Pulpa are culoare roşie, este zemoasă, nearomată şi gust dulce acrişor plăcut.

La maturitate strugurii acumulează între 191 și 220 g/l zaharuri totale și o aciditate titrabilă totală cu valori cuprinse între 4,2 și 5,6 g/l H2SO4.

Principalele date climatice din perioada de testare au fost reprezentate de temperatura medie, cu valori cuprinse între 11,4-12,5oC, temperatura maximă absolută, care a înregistrat valori de până la +35,7…+41,2oC și temperatura minimă absolută care a oscilat de la -17,6 la -23,4oC, de la un an la altul.

În această perioadă suma gradelor de temperatură a fost cuprinsă între 4.427 și 4.457oC, precipitațiile au însumat între 743,6 și 1.055,5 mm anual, cu o repartiție neuniformă pe parcursul anului.

Dr. ing. Rățoi Iulian, SCDCPN Dăbuleni

„Fabricat în Vrancea“, la prima ediție

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, a avut loc deschiderea oficială a primei ediții a evenimentului „Fabricat în Vrancea“, organizat de către Consiliul Județean Vrancea în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus“ 2019, cu scopul de a promova producătorii locali de vinuri și de produse tradiționale fabricate exclusiv în Vrancea.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, alături de Excelența Sa Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România, ministrul Agriculturii Petre Daea, prefectul județului, domnul Ticu Constandache, alți distinși invitați și toți cei care au trecut pragul Muzeului Satului Vrâncean din Crângul Petrești au putut admira standurile expuse printre casele tradiționale, au redescoperit meșteșugurile păstrate din străbuni de artizanii vrânceni, s-au bucurat de varietatea de produse expuse și au asistat la spectacolele ce au completat atmosfera specific vrânceană.

fabricat in Vrancea 1

Companiile ce au prezentat produsele publicului larg au fost: Ana Are, Apcovin, Aurora, Avicola, Carpatvin, Crama Gîrboiu, Căprițele Lui Robert, Domeniile Panciu, Dyonisos Cotești, Diacarn Food, Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea, Maressia, Muguri de Lavandă, Odovitis Jariștea, Rotrade Wine, Senator Wine, Vincon, Vinexport Trademark, Vingex, dar și producători de pâine cum ar fi: Pâinea lui Pitiș, Pâinea lui Cuza, Pâinea tradițională de Cotești.

Alături de producătorii din Vrancea s-a aflat și Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea, prin inimoasa echipă care a susținut și promovat evenimentul așa cum se cuvine, cu roadele bogate ale toamnei și produse atestate tradițional ori în curs de atestare.

  • Preocuparea pentru tradiții reprezintă în ziua de astăzi o virtute și o misiune ce trebuie transmise mai departe generațiilor care vor veni.

Adrian BUDESCU

Cei mai îndrăgiți struguri de masă din România

România dispune de 6.335 ha de struguri de masă, ceea ce reprezintă 24,43% din suprafața cultivată în 1990 (25.931 ha). Scăderea este una drastică. 5.515 ha din această suprafață regăsindu-se în exploatațiile agricole individuale. Producția realizată se ridică la 71.405 tone, rezultând o recoltă medie de 11,2 tone/ha. Randamentul, să recunoaștem, este unul scăzut, mai ales că toate soiurile au, cel puțin teoretic, potențial enorm de producție.

Pe aceste suprafețe, cele mai multe aflându-se în regiunile Sud-Est (4.903 ha), Nord-Est (438 ha), Sud-Vest Oltenia (370 ha) și Sud-Muntenia (290 ha), se cultivă cu pregădere 10-12 soiuri. Însă, în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2019 sunt înscrise 22 de sortimente de struguri de masă: Afuz Ali, Augusta, Aurana, Auriu de Ștefănești, Cardinal, Chasselas roz, Coarnă neagră selecționată, Italia, Memory, Mihaela, Muscat de Adda (sau d`Adda), Muscat de Hamburg, Oltean, Perlă de Feredeu, Putna, Select, Silvania, Tamina, Victoria, Xenia. Dintre cele apirene, se regăsesc Călina și Norocel. Au fost însă menținute în catalog și soiurile omologate anterior: Azur, Chasselas de Băneasa, Chasselas doré, Greaca, Istrița, Milcov, Muscat timpuriu de București, Napoca, Someșan, Splendid, Timpuriu de Cluj, Timpuriu de Pietroasa, Transilvania, precum și apirenele Centenar Pietroasa, Otilia și Perlette.

struguri masa afuz ali

Afuz Ali: soi rezistent la secetă și putregaiul cenușiu, de productivitate consistentă, cu strugurii foarte mari, de 350-600 g/ciorchine, boabe mari, cilindrice, de culoare verde-gălbui, cu pete de rugină pe partea însorită. Pulpa este cărnoasă, crocantă. Se coace între 20 septembrie și 10 octombrie.

struguri masa cardinal

Cardinal: soi cu coacere timpurie, rezistență mijlocie la ger și sensibilitate la putregai, mană și făinare. Ciorchinii cilindro-conici au 19-28 cm, cu masa medie de 340-510 g; boabele rotund-ovale sau ovale, de culoare roșie-violetă, acoperite cu pruină fumurie, sunt foarte mari. Pulpa este suculent-cărnoasă, crocantă, cu gust plăcut, ușor tămâios. Maturarea strugurilor începe încă de la sfârșitul lunii iulie, început de august.

Coarna neagră: are perioadă de coacere 15-25 septembrie, soiul fiind rezistent la ger și putregaiul cenușiu. Strugurii sunt mari, de 180-350 g, cilindro-conici, cu boabe mijlocii și omogene ca mărime, ovale, cu pielița neagră. Pulpa este crocantă, rezistentă, cu gust dulce. Se recomandă în zonele sudice ale țării, unde reușește să își matureze strugurii.

struguri masa italia

Italia: soi cu productivitate abundentă, cu rezistență mijlocie la ger și maturare a strugurilor în luna septembrie. Strugurii sunt mijlocii spre mari, de 450-600 g/ciorchine, piramidali, aripați, cu boabe mari, ovale, de culoare galben-aurie și pieliță acoperită cu un strat fin de pruină. Pulpa este crocantă și suculentă, cu gust discret de muscat și 1-2 semințe.

struguri muscat de hamburg

Muscat de Hamburg: are o perioadă de vegetație mijlocie, strugurii maturându-se la sfârșitul lunii august. Este mijlociu rezistent la ger și foarte sensibil la putregai, mană și făinare. Ciorchinii sunt mijlocii ca mărime, conici, uneori aripați, dispersați, având masa medie de 300 g. Boabele, mijlocii spre mari, au formă sferică, ușor ovale, cu pielița subțire, neagră-albăstruie, acoperită cu un strat gros de pruină și pulpă crocantă, zemoasă, cu aromă fină de muscat.

struguri muscat adda

Muscat De Adda: se coace între 25 august și 15 septembrie, prezintă struguri foarte mari, de 500-800 g, cilindro-conici, uneori biaripați. Boabele sunt sferice, mari, așezate des pe ciorchine, de culoare neagră-violacee, acoperite dens cu pruină. Pulpa este cărnoasă, crocantă, cu gust slab de muscat. Soiul este sensibil la mană, oidium și putregaiul cenușiu. Se pretează la păstrare îndelungată peste iarnă, dar rezistă și mult pe butuc după maturare.

struguri moldova

Moldova: soi cu coacere târzie, între 25 septembrie – 5 octombrie, prezintă rezistență sporită la ger, dar și la secetă sau boli criptogamice, plus că are rezistență la transport, o lungă conservare pe butuc sau iarna, în depozite frigorifice. Ciorchinii sunt foarte mari, cu o masă de 500-800 g, cu boabe ovale, mari, de culoare albastru-violacee, cu pieliță groasă, însă fragedă. Pulpa incoloră este tare, crocantă și dulce.

struguri victoria

Victoria: maturarea strugurilor începe la sfârșitul lunii august, soiul având rezistență mijlocie la ger, fiind și sensibil la boli. Strugurii sunt mari, cilindro-conici, aripați, cu boabe compacte, mari și ele, de formă oval alungite și culoare galben aurie. Pielița este acoperită cu pruină, iar pulpa este cărnoasă, densă, cu gust plăcut, armonios.

Maria BOGDAN

Negru Aromat, un soi de struguri creat la ICDVV Valea Călugărească

Cercetarea în agricultură a avut mult de suferit după Revoluție și asta în principal din cauza slabei finanțări de care stațiunile din domeniu au avut parte. Însă, chiar și așa rezultatele cercetării se pot observa în prezent, drept dovadă că specialiștii au reușit să își facă treaba și în condiții dificile. Un exemplu că se poate face performanță este Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească deoarece activitatea de cercetare aici nu a fost întreruptă și, mai mult decât atât, viticultorii beneficiază și de rezultatele ei. Una dintre cele mai recente realizări ale Institutului este lansarea vinului Negru Aromat, produs din soiul de struguri cu același nume, creat chiar la Valea Călugărească.

Plantații vechi… plantații noi

În prezent, Institutul dispune doar de 60 ha cu vie din cauza faptului că în acest moment foarte multe terenuri sunt în litigii. Aceste 60 ha nu înseamnă doar plantații pe rod, ci și colecții ampelografice, loturi demonstrative și poligoane experimentale pentru că, deși aici se produce și se comercializează vin, cercetarea este principala activitate. Nu lipsesc nici plantațiile noi; pe 3,5 ha existând astfel de plantații, iar reprezentanții Institutului intențio­nează să înființeze alte 3 ha cu plantații bază cu soiuri noi și clone tocmai pentru a putea furniza pepinierelor private material bază.

Am vizitat viile de aici pentru a vedea cum arată după fenomenele meteorologice din această primăvară, iar din discuția avută cu domnul director am aflat cum se prezintă situația și care sunt rezultatele în prezent în ceea ce privește activitatea de bază. „Grindina nu a lăsat aceleași efecte ca în alte părți, înregistrându-se totuși o pierdere de circa 40%. Vița-de-vie are o putere de regenerare fantastică, noi am luat măsurile nece­sare, am stropit cu produse pe bază de cupru și sperăm ca prin tehnologie să recupe­răm cumva o parte din această pierdere“, a declarat Ion Marian, directorul ICDVV Valea Călugărească.

Acesta a punctat faptul că, în ciuda tuturor condițiilor din ultimii ani, cercetătorii de aici s-au ocupat inclusiv de crearea de noi soiuri și de selecție clonală. În prezent, soiul vedetă al Institutului este Negru Aromat.

Un nou vin în piață

Pentru a obține un nou soi de struguri este nevoie de 21 de ani. Astfel, soiul a fost omologat în anul 1987, de aceea mulți îl consideră ca fiind unul vechi, ne-a precizat directorul Institutului. Soiul Negru Aromat este autofertil, are vigoarea butucului mijlocie și florile herma­frodite. Strugurii au bobul mic și sferic, pielița de culoare neagră-albăstruie și groasă, pulpa este verzuie, zemoasă, cu gust plăcut și aromat, iar greutatea unui strugure este în jur de 130 grame.

Totuși, de ce este nevoie de un astfel de vin în piață? „Pentru că este un soi unic! În prezent, nu există pe piață un vin roșu aromat. Există vinuri aromate albe obținute din Tămâioasă, din Muscat Ottonel, rosé din Busuioacă de Bohotin, dar un vin roșu nu exista și atunci cred că el va surprinde. Noi vom lansa în curând acest vin, iar toți cei care l-au degustat până în prezent sunt surprinși de complexul lui polifenolic. Este un soi foarte rezistent, provine din Cabernet Saugvinion și Muscat Otonel. Are și rezistență genetică foarte bună, oferă producții bune, chiar se pot obține 16 t/ha, dar pentru că de obicei se dorește ca producția să fie de calitate, 8 t/ha este cea mai indicată, asta ținând cont și de regulile impuse pentru obținerea vinurilor cu origine protejată care limitează producția. Pe lângă cantitatea de struguri pe care o oferă și calitatea vinului obținut, cred că viticultorii vor obține și un preț mulțumitor pentru el“, a precizat Ion Marian.

Institutul de la Valea Călugărească și-a desfășurat activitatea și datorită activității de producere a vinului. Din acest motiv așteptările pentru noul vin sunt destul de mari, motiv pentru care înscriu vinul și la concursurile de specialitate din țară și străinătate.

Cercetare, dar cu cine?

În acest moment la Valea Călugărească lucrează 62 de persoane, chiar dacă schema de personal prevede 91 de persoane. „Sperăm să se ajungă și la o creștere salarială, care în momentul de față împiedică tinerii să se orienteze spre acest domeniu. Cei care vin… pleacă, nu prea rămân. Nivelul salarial este foarte mic pentru primele etape în cercetare, este mic și pentru cei care lucrează în administrație și fără ei nu putem funcționa normal. Avem nevoie de investiții majore; am început să primim banii anul trecut pentru investiții, așa că pentru următorii 3-4 ani avem un program îndrăzneț. Aparatură avem, chiar la nivel internațional, marea noastră problemă este însă cu renovarea clădirilor, de aceea vrem să realizăm și proiecte europene pentru a începe aceste demersuri deoarece unele clădiri nu au mai fost renovate de 20-30 de ani“, a conchis directorul ICDVV Valea Călugărească.

Larissa SOFRON

APIA: Sprijin financiar pentru restructurarea/reconversia plantațiilor viticole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește posibililor beneficiari, oportunitatea accesării fondurilor pentru finanțarea programelor de restructurare/ reconversie a plantațiilor viticole în temeiul OMADR nr. 1508/2018.

Fondurile sunt disponibile prin Programul Național de Sprijin (PNS) în Sectorul Vitivinicol 2019 – 2023. Prin accesarea acestei măsuri, producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu viţă-de-vie care să corespundă cerinţelor actuale ale pieţei. Aceasta este una din măsurile de administrare a potențialului productiv viticol, care a fost luată de Comisia Europeană atât pentru a întări echilibrul pieţei vitivinicole, cît şi în vederea unei mai bune adaptări a ofertei la cerere pentru anumite tipuri de produse vitivinicole ce vizează anumite suprafeţe viticole a căror producţie nu este adaptată cererii, dar se poate adapta cu ajutorul unei restructurări a plantaţiilor prin:

a) reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire;

b) reamplasarea parcelelor viticole;

c) replantarea ca urmare a defrișării obligatorii a plantațiilor viticole din motive sanitare sau fitosanitare

d) modernizare:

  • proiectare, instalare/înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj;
  • modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă;
  • modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor și instalarea a 3 rânduri de sârme, dintre care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerea lăstarilor;
  • instalarea de sisteme de irigații prin picurare, inclusiv pentru viticultorii care au accesat programele anterioare de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.

În perioada 2019 - 2023, România îşi propune să restructureze, anual, o suprafaţă de viţă-de-vie de aprox. 1000 - 1800 ha, ceea ce ar reprezenta un procent anual de 0,5 – 1% din suprafața viticolă totală. Precizăm că în perioada anterioară de programare, 2014-2018, în România a fost supusă măsurii de restructurare/reconversie o suprafață cultivată cu viţă-de-vie de 16235 ha.

Beneficiarii programelor de restructurare/reconversie sunt producătorii viticoli, persoane fizice sau juridice care deţin şi/sau exploatează suprafeţe de viţă-de-vie cu soiuri nobile.

În anul financiar 2019, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată  până la această dată, suma de 8,45 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.

De asemenea, din PNS al României se mai acordă ajutoare pentru următoarele măsuri:

  • Ajutor financiar la plata primelor de asigurare a recoltei pentru suprafețele cu soiuri de struguri pentru vin
  • Investițiile în sectorul vinicol
  • Ajutorul financiar pentru distilarea subproduselor
  • Promovarea vinurilor

Pentru mai multe detalii cu privire la condițiile de accesare a acestei măsuri și la condițiile de eligibilitate vă rugăm să consultați site-ul APIA și Ghidul solicitantului privind sprijinul financiar pentru restructurarea/reconversia plantațiilor viticole – 2019: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/viti-vinicole

Sursa: apia.org.ro

Tratamente la vița-de-vie

Stropiți VIȚA-DE-VIE pentru combaterea manei, făinării, putregaiului cenușiu, pătării roșii a frunzelor, acarienilor cu unul dintre următoarele amestecuri de pesticide:

  • NOVOZIR MN 80 – 0,2% sau CURZATE MANOX – 0,25% + FOLICUR SOLO 250 EW – 0,4 l/ha sau
  • SULFOMAT 80 PU – 0,4%  + DECIS 25 WG 0,003% sau KARATE ZEON – 0,015% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%
  • SHAVIT F 72 WP – 0,2% sau CABRIO TOP 1,5-2 kg/ha sau UNIVERSALIS 593 SC – 2 l/ha + KARATE ZEON – 0,015% + NISSORUN 10 WP – 0,03%.
  • RIDOMIL GOLD MZ 68 WG – 0,25% sau ALCUPRAL 50 PU – 0,6% sau MIKAL FLASH – 3,0 kg/ha sau DITHANE M 45 – 0,2% sauMELODY COMPACT 49 WG –1,5 kg/ha + DECIS 25 WG 0,003% + NISSORUN 10 WP – 0,03%.   
  • DITHANE M 45 – 2 kg/ha + VERTIMEC 1,8% EC – 0,1% până la 0,15%.

Tratamentul se va efectua în perioada 27 iunie – 02 iulie 2019.

Produsele acaricide se vor folosi doar dacă s-a depășit pragul economic de dăunare de 5-10 acarieni pe frunză.

La toate rețetele de tratament se poate adăuga îngrășământ foliar în concentrațiile recomandate de producător.

Sursa: Oficiul Fitosanitar Bistriţa-Năsăud

În premieră la Ostrov - mașina de stropit EcoProtect S2-800

Compania NHR Agropartners a prezentat viticultorilor români o nouă mașină de stropit via – EcoProtect modelul S2-800, produsă de firma franceză Gregoire. Evenimentul a avut loc în viile Domeniului Ostrov, acolo unde au fost prezenți viticultori din zonă, precum și presa de specialitate.

„Vrem să fim consecvenți și să punem la dispoziția fermierilor utilaje și echipamente de ultimă generație, astfel că la vie am adus pe piață o mașină tractată ce are posibilitatea de recuperare a soluției. Practic, este o mașină formată din două panouri, care se situează de fiecare parte a rândului, lucrând două rânduri în același timp. Aceste panouri sunt flexibile, însă se rigidizează în momentul în care ventilatorul suflă presiune în sistem. Pe aceste panouri se află niște diuze care pulverizează pesticidul, iar surplusul se prelinge pe pereții acestor panouri care au în partea de jos o pompă ce transportă lichidul înapoi în rezervor. Așadar, soluția tratează vița pe ambele părți ale frunzelor și oferă astfel un tratament de foarte bună calitate, iar surplusul nu se pierde în atmosferă, cum se întâmplă în cazul altor echipamente. Din acest motiv mașina poate aplica tratament și atunci când bate vântul, iar acest lucru nu este posibil cu o mașină clasică“, a specificat Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

Modelul prezentat la Ostrov are capacitatea de 800 litri, permite reglarea hidraulică a înălțimii și are comenzi electrohidraulice. Pompa are 4 diafragme cu debit  105 l/min la 540 rpm, filtrare triplă: sită în rezervor, filtru de sucțiune 365 microni, filtru de presiune din bronz și filtrare pe circuitul de reciclare. În același timp, beneficiază de unitate de comandă DPAE cu afișare digitală a presiunii, care corelează debitul și presiunea în funcție de viteza de lucru.

„Asigurăm cu această mașină un tratament eficient, fermierul putând reduce cantitatea folosită pe un hectar, protejează mediul înconjurător și va avea mai puține substanțe remanente în struguri“, a conchis Neacșu.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Soiuri românești de struguri cu faimă internațională (II)

Continuăm, în numărul de astăzi al revistei noastre, să vă prezentăm cele mai valoroase soiuri de viță-de-vie autohtone, cultivate și astăzi în România. Se cuvine să facem o precizare: soiurile Fetească albă și Tămâioasă românească, pe care le-am descris anterior, împreună cu Grasa de Cotnari și Frâncușa, alcătuiesc singurul sortiment tradițional care se mai găsește în România, acela de la Cotnari, motiv pentru care acest important centru viticol este supranumit „rezervația viticolă națională“.

Fetească regală

Este poate cel mai cultivat soi din România, grație calităților deosebite ale strugurelui, din care se obțin vinuri de masă pentru consum curent, superioare seci, spumante sau distilate învechite din vin, de culoare alb-verzui spre galben-pai sau galben-auriu spre maturare, cu un gust plăcut, bine conturat, plin de finețe, de o savoare aparte, cu o vioiciune de tip floral. El a fost descoperit în 1920, în comuna Daneș, lângă Sighișoara (Mureș), fiind prezentat sub această denumire opt ani mai târziu, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București. Se crede că Feteasca ragală este rezultatul unei încrucișări naturale între Grasă de Cotnari și Fetească albă. Popular se mai numește Dănășană sau Galbenă de Ardeal. Strugurele, care asigură o producție medie de 15-20 tone/ha, este mijlociu, cilindro-conic, uni sau biaripat, compact, cu bob sferic, mijlociu, galben-verzui, cu punct pistilar persistent și miez zemos.

Frâncușa

Provine din perioada prefiloxerică, fiind un soi indisolubil legat de Cotnari, acolo unde și azi își are cel mai important bazin de cultură. A purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri: Frenchie sau Frenchișe – la Huși, Creață – la Odobești, Țârțără – la Cotnari sau Mustoasă de Moldova, Poama muștei, Poama franchie, Vinoasă, Poama creață etc. – în alte zone din țară. Strugurii au boabe omogene ca mărime, sferice, foarte bogate în must, de culoare galben-verzui și ajung la maturitate în septembrie-octombrie. Din Frâncușă se obține un vin elegant, cu o aromă fină de fructe, gust echilibrat și catifelat, de culoare galben-pal sau galben-verzui. De regulă însă nu se vinifică separat, ci împreună cu soiurile din sortiment. Se armonizează cu aperitivele (ghiudem, salam de Sibiu, cârnați), cu peștele alb, mâncăruri ușoare din pui, brânzeturi.

Galbenă de Odobești

Așa cum sugerează și denumirea, soiul își are originea în Vrancea, în podgoria Odobești, județ în care se cultivă pe suprafețe întinse și astăzi, în cele patru centre viticole din sudul zonei. Este cunoscut de la jumătatea secolului al XIX-lea și a purtat, popular, numele de Galbena de Căpătanu, Poamă galbenă, Bucium de poamă galbenă – în Moldova, Galbenă grasă – în Muntenia și Sars Izum – în Dobrogea. Ca și alte soiuri autohtone, a supraviețuit invaziei filoxerei, fiind la un moment dat unul dintre cele mai cultivate în România. Galbena de Odobești este un soi foarte valoros, viguros și productiv (în anii favorabili, producția poate atinge și 20 tone/ha), cu struguri mijlocii spre mari, aripați, cilindro-conici, cu boabe dese, rotunde, de culoare galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare. Vinurile obținute din acest soi sunt seci, ușoare, vioaie, cu o senzație plăcută de proaspăt și răcoros, consumându-se de preferat în primul lor an de viață (vin tânăr).

Grasă de Cotnari

Grasa de Cotnari (Grasă mică, Grasă mare, Poamă grasă) este un soi de viță-de-vie autentic românesc, cultivat de prin secolul al XV-lea sau chiar mai devreme: în orice caz, era cunoscut de pe vremea domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Sunt unii autori care acreditează ideea că soiul s-ar fi născut mult mai devreme, în inima Daciei, pe undeva la Alba Iulia, dar cei mai mulți îl localizează la Cotnari. Indiferent de proveniență, trebuie știut că centrele viticole din Cotnari, Pietroasele sau Alba Iulia produc, spun oenologii, unul dintre cele mai bune vinuri demidulci sau dulci din lume. Strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, uneori ramificați, cu boabe rare, ovoide, neomogene, mijlocii ca mărime, de culoare galben-verzuie și cu pete ruginii pe partea însorită. Secretul extraordinar al acestui soi este că, la supracoacere, în toamnele calde și uscate, se înnobilează cu putregaiul, denumit popular, grație acestei boli care provoacă stafidirea boabelor, chiar așa, „putregaiul nobil“ sau „mucegaiul nobil“. Botrytizarea conferă vinului calități excepționale, evident, cu o tehnologie aparte și costisitoare de obținerea a acestei licori rare.

Zghihara de Huși

Cunoscut și ca Poamă zoșănească, Zghihară galbenă, Ghihară, Zghihară verde bătută, Galbenă de Huși, Poamă vinoasă, Zghihara de Huși este un soi cu productivitate ridicată, cu origini în podgoria Hușilor, fiind cultivat din timpuri străvechi, poate cu 5-6 secole în urmă, pe malul Prutului, chiar înainte de atestarea orașului căruia i-a luat numele. În „Descriptio Moldaviae“, Dimitrie Cantemir așeza vinul de Huși, din ținuturile Fălciului, al doilea cel mai bun după Cotnari. Se cultivă preponderent în podgoriile Huși și Averești, dar și în alte centre viticole din Vaslui. Strugurii sunt rămuroși, răsfirați, cu boabe neomogene și dese, sferice, de culoare verde-gălbui, cu pete ruginii pe partea expusă la soare. Din acest soi se obțin vinuri albe seci, ușoare, de culoare verde-gălbui, cu aciditate ridicată, ceea ce le conferă vioiciune și prospețime, care se consumă tinere. De asemenea, Zghihara de Huși se folosește pentru prepararea spumantelor românești, a distilatelor de vin și a sucurilor.

Șarba

Este un soi recent, obținut la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești (cercetător Gheorghe Popescu), din încrucișarea Rieslingului italian cu Tămâioasa românească, fiind omologat în 1972. Se cultivă într-un areal limitat din județul Vrancea. Soiul dispune de un strugure de mărime mijlocie, tronconic, compact, cu bobul mijlociu, sferic, zemos, discret aromat, de culoare galben-verzui. Vinul este ușor, puțin acid, proaspăt, cu arome delicate de trandafir, busuioc, flori de tei, miere de albine; se recomandă a fi băut tânăr. Denumirea soiului a fost împrumutată de la Culmea Șarbei, un loc înalt din care, în depărtare, poate fi zărit Milcovul.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS