Ţânţarii fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri etc., fiind specii care se hrănesc cu sângele oricărei vietăți care mişcă în jurul lor, inclusiv al oamenilor.

În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor, în general, le este greu să trăiască la temperaturi scăzute. Dacă iarna este blândă, unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului. 

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3,5-5 mm și are o constituţie fragilă, este de culoare gri maroniu, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

După ce se hrăneşte cu sânge femela țânțar depune 150-300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei, cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor.

Întregul ciclu evolutiv, cu durată de 2-3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători din cauza zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunători pentru igienă şi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

Femelele se hrănesc cu sânge o dată la 2-3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia eritemelor în zona de contact, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depinde de genele fiecăruia. Îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii.

De asemenea, există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, dintre care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii îi atrag, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, iar în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate din cauza provocării unor alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume ca urmare a bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum sunt malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor, scăzându-le dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Există însă pericolul ca, din cauza încălzirii globale, speciile care transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

Anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea la rumegătoare a Bolii limbii albastre sau a Dermatozei nodulare contagioase, la câine transmit Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale se impune aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.

Recomandările în acest context se referă la:

  • Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari;
  • Responsabilitatea autorităţilor locale şi a unităţilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedica băltirea apelor;
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale etc.;
  • Solicitarea de către autorităţiile locale implicate sau de către populaţia interesată să se efectueze dezinsecţii în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medici veterinari;
  • Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă, efectuarea dezinsecţiei în două etape: în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18-21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte;
  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antiparazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
  • Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi, după caz, folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor;
  • În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ţânţarii fac parte din categoria de insecte considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global deoarece au un areal de răspândire foarte vast. Sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există bălţi, lacuri, etc., fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietăți care mişcă în jurul lor, inclusiv oamenii.

Pe plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute; dacă iarna este blândă, unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului.

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3,5-5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge, depune 150-300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei, cu predilecţie apă stătătoare: băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor.

Întregul ciclu evolutiv, cu durată de 2-3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători din cauza zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunători pentru igienă. De asemenea, sunt agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

Femelele se hrănesc cu sânge o dată la 2-3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia în zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depinde de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii. De asemenea, există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii, prin iritarea zonei înţepate care devine dureroasă.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume din cauza bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor, scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Există însă pericolul ca urmare a încălzirii globale a climei ca speciile care transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre sau a Dermatozei nodulare contagioase, la căine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale se impune aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.


Recomandările în acest context se referă la:

  • identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari;
  • responsabilitatea autorităţilor locale şi a unităţilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedica băltirea apelor;
  • efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale etc.
  • solicitarea de către autorităţiile locale implicate sau de către populaţia interesată a efectuării dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medici veterinari.

Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:

  • Folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă.
  • Efectuarea dezinsecţiei în două etape; în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18-21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.
  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţii în care aceste acţiuni se impun.
  • Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi, după caz, folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
  • În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ţânţarii fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri etc., fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietăți care mişcă în jurul lor, inclusiv oamenii.

În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă, când unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului. 

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3, 5-5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge, depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei, cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor.

Întregul ciclu evolutiv, cu durată de 2-3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Agenţi importanţi în transmiterea unor boli

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători din cauza zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunători pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

Femelele se hrănesc cu sânge o dată la 2-3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia în zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depinde de genele fiecăruia, iar îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii.

De asemenea, există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman care au capacitatea fie de a respinge ţânţarii, fie de a-i atrage. Așadar, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii au preferinţe diferite, de la specie la specie.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri putându-se ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume din cauza bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor, scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Ca urmare a încălzirii globale, există pericolul ca speciile care  transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre sau a Dermatozei nodulare contagioase, la câine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Măsuri de prevenție

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impune aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.

Recomandările în acest context se referă la:

  • Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari.
  • Responsabilitatea autorităţilor locale şi a unităţilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedica băltirea apelor.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale etc.
  • Solicitarea de către autorităţile locale implicate sau de către populaţia interesată pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medici veterinari.
  • Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:

– folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă;

– efectuarea dezinsecției în două etape; în prima etapă se urmărește exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18-21 de zile să fie exterminate ouăle și larvele de insecte.

  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antiparazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizărilor, în situaţiile în care aceste acţiuni se impun.
  • Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi, după caz, folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
  • În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Dirofilarioza este o parazitoză produsă de Dirofilaria immitis, parazit care se găsește acum foarte des la animalele de companie (câini și pisici), în zonele cu număr crescut de țânțari, climat cald și cu bălți. După ce un țânțar suge sânge cu larve (microfilarii) de la un câine infestat, transferă prin înțepare, la alt câine, aceste larve microscopice. Timp de 6-7 luni, larvele migrează lent prin corpul câinelui și, ajungând la inimă, devin viermi adulți care pot trăi între 5-7 ani în corpul câinelui.

Cum recunoaștem boala?!

În general, câinii nu prezintă niciun semn în primele stadii ale bolii. Însă, când, acestea încep să se manifeste, primul semn de boală este îmbătrânirea prematură, cu albirea părului în zona botului și a membrelor anterioare, cu pierderea luciului blănii și scăderea efortului depus în activitățile fizice. Din păcate, în general proprietarii nu observă acest lucru.

În timp, debutează o tuse uscată, persistentă, accentuată noaptea, când câinele se odihnește. Tusea apare din cauza bronșitei provocate de viermii morți care ajung în pulmoni, a lichidului care se acumulează în pulmoni în urma insuficienței cardiace și a dilatației inimii bolnave care apasă pe traheea câinelui.

Apare și ascita, adică acumularea de lichid în abdomen, pe măsură ce ficatul se mărește și astfel abdomenul câinelui capătă aspect de butoi.

Inima și arterele pulmonare se dilată din cauza obstrucției mecanice a viermilor, a inflamației și deteriorării valvelor inimii, apărând blocarea parțială a arterelor care conduce la epuizarea cordului. Nu se mai produce oxigenarea sângelui și apare colapsul cardiovascular care debutează brusc, cu respirație greoaie, gingii decolorate și urină de culoare roșu-brun.

Dacă numărul viermilor este mare, aceștia pot rupe arterele pulmonare, ducând la moartea subită a animalului.

Diagnosticul se poate face prin teste ELISA, testul KNOTT sau microscopic (o picătură de sânge proaspăt se observă la microscop, dar trebuie avut în vedere că acest test poate fi uneori fals negativ).

Tratamentul este costisitor, se poate face cu un singur medicament scump (Melarsomine), dar care are numeroase efecte secundare, putând provoca chiar moartea animalului în stadiile avansate ale bolii.

Prevenția este cea mai importantă! Din păcate, nu toate produsele antiparazitare interne au efect asupra acestor viermi. De aceea, este imperioasă administrarea terapiilor corecte.

Astfel, se vor folosi LUNAR, din martie până în octombrie, antiparazitare care ucid microfilariile (larvele):

  • ROMBENDAZOL SUPER (conține avermectină și albendazol) 1 comprimat/2,5 kg greutate vie/zi, timp de 2 zile.
  • PARACAN (conține levamisol și albendazol) 1 cpr/5 kg greutate vie/zi, timp de 2 zile.
  • Administrarea simultană a produsului PARAKILL asigură și acțiunea de combatere a puricilor și căpușelor care pot transmite, printre altele, babesioza – o boală parazitară mortală a sângelui.
  • OBLIGATORIU se vor efectua acțiuni de combatere regulată a tânțarilor cu TETRACIP Zapi, administrat prin pulverizare în adăposturi, dar și în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.).

Dr. Cătălin TUDORAN
Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Dirofilarioza este o parazitoză produsă de Dirofilaria immitis, parazit care se găsește acum foarte des la animalele de companie (câini și pisici), în zonele cu număr crescut de tânțari, climat cald și cu bălți.

După ce un țânțar suge sânge cu larve (microfilarii) de la un câine infestat, transferă prin înțepare, la alt câine, aceste larve microscopice. Timp de 6-7 luni, larvele migrează lent prin corpul câinelui și, ajungând la inimă, devin viermi adulți care pot trăi între 5-7 ani în corpul câinelui.

Semne clinice

În general, câinii nu prezintă niciun semn în primele stadii ale bolii. Însă, când acestea încep să se manifeste, primul semn de boală este îmbătrânirea prematură, cu albirea părului în zona botului și a membrelor anterioare, cu pierderea luciului blănii și scăderea efortului depus în activitățile fizice. Din păcate, în general proprietarii nu observă acest lucru.

În timp, debutează o tuse uscată, persistentă, accentuată noaptea când câinele se odihnește. Tusea apare din cauza bronșitei provocate de viermii morți care ajung în pulmoni, a lichidului care se acumulează în pulmoni în urma insuficienței cardiace și a dilatației inimii bolnave care apasă pe traheea câinelui.

Apare și ascita, adică acumularea de lichid în abdomen, pe măsură ce ficatul se mărește și astfel abdomenul câinelui capătă aspect de butoi.

Inima și arterele pulmonare se dilată din cauza obstrucției mecanice a viermilor, a inflamației și deteriorării valvelor inimii, apărând blocarea parțială a arterelor care conduce la epuizarea cordului. Nu se mai produce oxigenarea sângelui și apare colapsul cardio­vascular care debutează brusc cu respirație greoaie, gingii decolorate și urină de culoare roșu-brun.

Dacă numărul viermilor este mare, aceștia pot rupe arterele pulmonare, ducând la moartea subită a animalului.

Diagnosticul se poate face prin teste ELISA, testul KNOTT sau microscopic (o picătură de sânge proaspăt se observă la microscop, dar trebuie avut în vedere că acest test poate fi uneori fals negativ).

Tratamentul este costisitor, se poate face cu un sigur medicament scump (Melarsomine), dar care are numeroase efecte secundare, putând provoca chiar moartea animalului în stadiile avansate ale bolii.

Prevenția este cea mai importantă! Din păcate, nu toate produsele antiparazitare interne au efect asupra acestor viermi. De aceea este imperioasă administrarea terapiilor corecte. Astfel, se vor folosi, LUNAR, din martie până în octombrie, antiparazitare care ucid microfilariile (larvele):

Rombendazol super Romvac

  • ROMBENDAZOL SUPER (conține avermec­tină și albendazol) 1 comprimat / 2,5 kg de greutate vie / zi timp de 2 zile;
  • PARACAN (conține levamisol și albendazol) 1 cpr / 5 kg de greutate vie / zi, timp de 2 zile;
  • Administrarea simultană a produsului PARAKILL asigură și acțiunea de combatere a puricilor și căpușelor care pot transmite, printre altele, babesioza, o boală parazitară mortală a sângelui;
  • OBLIGATORIU se vor efectua acțiuni de combatere regulată a țânțarilor cu TETRACIP Zapi, administrat prin pulverizare în adăposturi, dar și în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.).

Paracan Romvac

Dr. Cătălin TUDORAN

Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Tetracip Zapi Romvac

 

Ţânţarii, fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global, deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri, etc, fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietăți care mişcă în jurul lor, inclusiv oamenii.

În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă când unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului. 

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3,5-5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor,

Întregul ciclu evolutiv, cu durată de 2-3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunătorilor pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

Femelele se hrănesc cu sânge o dată la 2-3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia in zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depind de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii,

De asemenea există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume, datorită bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Există însă pericolul datorită încălzirii globale a climei, ca speciile care  transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre, sau a Dermatozei nodulare contagioase, la căine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impun aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.

Recomandările în acest context se referă la:

  • Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari
  • Responsabilitatea autorităţiilor locale şi a unităţiilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedeca băltirea apelor.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale, etc.
  • Solicitarea de către autorităţile locale implicate, sau de către populaţia interesată, pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medicii veterinari,
  • Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:
    • folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă;
    • efectuarea dezinsecţiei în două etape, în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18 – 21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.
  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
  • Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi după caz folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
  • În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

Dr. Penţea Ioan Viorel - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Gălbenelele

Aceste flori minunate au, pe lângă aspect, culoare, proprietăți medicinale, și o calitate deosebită – țin țânțarii la distanță. Prezența lor în grădină vă va feri familia și animalele de țânțari. Ceea ce este interesant este faptul că ele pot fi plantate atât primăvara, cât și toamna. Tot ce trebuie să faceți este să le asigurați o zonă însorită și un sol fertil. Pentru a vă păzi cât mai eficient plantați-le cât mai aproape de zona de luat masa sau unde stați mai mult în grădină. În acest sens, puteți folosi spațiul din grădină sau, și mai bine, le plantați într-un recipient, ghiveci, coș pe care să-l puteți muta apoi când și unde doriți.

planta galbenele

Roinița

Melisa sau „floarea stupului“, așa cum mai este numită această plantă, are o serie întreagă de proprietăți, nu doar curative, ci și repelente pentru fluturi și păsări, dacă doriți ca acestea să nu vă viziteze grădina. Plantați câteva tufe de roiniță pentru că vă poate oferi extrem de multe beneficii. Sub formă de ceai, tinctură băi sau chiar ca umplu­tură în realizarea unei pernițe aromatice, ea poate face minuni. Grație uleiurilor volatile, frunzele au efect ușor sedativ, oferind un somn liniștitor, o acțiune antivirală și antibiotică, dar este considerată și cea mai bună plantă împotriva bolilor de inimă. Nu are nevoie de prea multă îngrijire, în schimb mirosul ei va debusola țânțarii atunci când vor încerca să găsească gazdele lor obișnuite în grădină.

planta roinita

Busuiocul

Considerat la indieni planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar la romani planta dragostei și a fertilității, busuiocul a avut întotdeauna o aură sacră. Dincolo de această dimensiune spirituală, busuiocul are incredibile proprietăți vindecătoare. El poate fi recoltat din iunie până toamna târziu și folosit proaspăt, sub formă de tinctură, ceai, băi sau ulei volatil. Pentru efectul repelent împotriva țânțarilor acesta se plantează în ghivece individuale pentru a fi mutate în spațiile unde doriți să aveți protecție împotriva insectelor înțepătoare.

planta busuioc

Lavanda

Dacă vreți să renunțați la spray-urile din comerț pline de chimicale, aflați că lavanda poate fi o soluție naturală, plăcut mirositoare și eficientă în a ține țânțarii departe de familie. De altfel, acest ulei este de multe ori folosit ca ingredient în substanțele repelente de pe piață, doar că în compoziția acestora mai apare și DEET (dietil toluamida), o substanță chimică despre care cercetările spun că până la 15% este absorbită prin piele direct în fluxul sanguin, afectând celulele nervoase și determinând schimbări comportamentale. De aceea, mult mai sănătos ar fi să apelăm la uleiul de lavandă pe care să îl diluăm într-un alt ulei cum ar fi cel din migdale dulci, nucă de cocos sau uleiul organic de soia care și el, aplicat pe piele, va avea același efect împotriva țânțarilor. Lavanda vă poate apăra înveselind totodată grădina sau poate fi o bună santinelă plantată într-un ghiveci și ținută în preajma membrilor familiei.

planta lavanda

Usturoiul

Dacă stați mai mult prin grădină și aveți zone umbroase sau mai umede în care știți că sălășluiesc țânțarii, vă puteți feri de ei cu ajutorul usturoiului. Pregătiți într-un blender un amestec din 4 căței de usturoi și câteva linguri de apă, treceți mujdeiul obținut printr-o strecurătoare, pentru că veți avea nevoie doar de uleiul din usturoi, nu și de pulpă, apoi amestecați totul cu 3,5 litri de apă. Turnați lichidul într-un recipient cu pulverizator și stropiți zonele în care își fac veacul țânțarii. În felul acesta veți scăpa nu doar de țânțari, ci prin efectul antibacterian al usturoiului veți feri și plantele de multe boli. Din păcate, metoda poate fi aplicată doar în grădină, pentru că în casă mirosul v-ar ține și pe dumneavoastră la distanță. În schimb, puteți folosi atât în casă cât și pe piele ulei de mentă. Va avea același efect împotriva țânțarilor.

usturoi capatana

Patricia Alexandra POP

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti