Băieţii deştepţi există nu numai în energie. Ei sunt şi în zootehnie. Cum sună următorul plan de afaceri? Cumperi un vapor de vaci, le înregistrezi la APIA ca să primeşti subvenţii, le vinzi a doua zi şi îţi intră banii în cont timp de cinci ani, în timp ce tu stai la soare în Saint Tropez sau în insulele exotice din Caraibe. Această schemă a funcţionat în vechiul PNDR între 2008 şi 2013. Şi nu pentru o vacă-două ci pentru 600.000 de vaci, jumătate din efectiv, cu o subvenţie de 400 lei/cap de vacă.

„Au fost mulţi care au luat subvenţie degeaba. Nu-ţi face nimeni nimic. Înregistrai vacile şi apoi le vindeai, dar încasai în continuare, ani de zile, subvenţia. Condiţia era să mai ai măcar două vaci ca să nu închizi exploataţia. Degeaba te controlează pentru că, pe sprijin decuplat, eşti în regulă“, a declarat Claudiu Frânc, preşedintele Alianţei ROPAC şi al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.

Schema, aplicată pentru 600.000 de vaci

Schema a fost aplicată la scară mare pentru că între 2008 şi 2013 au dispărut jumătate din efectivele de vaci.

„Această schemă de plată funcţionează din 2007. În 2008 a fost actualizată, iar în 2010 actualizată din nou. Acest sistem de plată s-a aplicat pentru efectivele din perioada 2008-2013. Între 2008 şi 2012 aveam 600.000 de capete de animale care acum nu mai există, adică jumătate din efective. În prezent, exploataţiile de tranzit nu mai intră la plată, dar în perioada 2008-2013 erau eligibile“, a mai spus Frânc.

Exploataţiile „de tranzit“ au făcut averi

Aşa-numitele exploataţii de tranzit, cele realizate de intermediarii între fermieri şi procesatori, au putut face averi profitând de această prevedere legislativă.

„A fost vorba despre declaraţiile de la 31 ianuarie 2008. Dacă în 2008 aveai 5.000 de vaci, le-ai înregistrat şi apoi le-ai vândut a doua zi atunci ai primit subvenţii în toată perioada 2008-2011. Dacă un arab a avut 5.000 de tăuraşi în 2008 pe care i-a vândut imediat a luat subvenţii ani de zile“, a spus Mihai Petcu, unul dintre cei mai mari fermieri din ţară, cu fermă de vaci la Pantelimon, judeţul Ilfov.

Chiar dacă prevederea a fost modificată anul trecut, timp de cinci ani, cât a fost în vigoare, unii au făcut adevărate averi.

„Anul trecut s-a schimbat. S-a introdus şi aprecierea performanţei. Adică se dau 25 de euro pentru 1.000 de litri de lapte şi 4,5 euro de vacă. Uniunea Europeană n-a venit să schimbe legea pentru că noi avem atâta credibilitate că nu dau doi bani pe noi. Nu avem nici măcar un europarlamentar care să aibă cât de cât tangenţă cu agricultura, în afară de faptul că consumă produse agricole. Aceasta în condiţiile unei ţări în care peste 30% din PIB este reprezentat de agricultură“, a continuat Petcu.

Spre deosebire de vechiul PNDR, acum doar o mică parte din subvenţie mai este dată pe cap de animal.

„A fost înainte prevederea asta, dar, între timp, s-a reglementat. Acum se dau bani puţini pe vacă. Acum grosul merge către performanţă, acum se dau pe cantitatea de lapte produsă, pe tona de lapte. Doar o mică parte se mai dă pe cap de animal. A fost o mare tâmpenie. Au fost oameni care au vândut vacile şi, totuşi, au luat subvenţie ani la rând“, a arătat Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din ţară, cu fermă în judeţul Arad.

Cei care au aplicat schema de îmbogăţire rapidă, protejaţi de lege

Reprezentanţii asociaţiilor de fermieri spun că, deşi schema frizează ridicolul, cei care au apelat la ea sunt acoperiţi de lege.

„Vorbim aici despre legislaţie. Este o reglementare europeană care permitea plăţi decuplate de producţie. Această reglementare te duce la date statistice care n-au, de multe ori, nicio legătură cu realitatea. Într-o ţară normală producţia de lapte este exprimată prin cote, iar variaţia efectivelor este nesemnificativă. La noi ar trebui să se aplice sistemul propus de noi – transformarea animalelor în hectare“, a conchis Claudiu Frânc. El a arătat că federaţiile de crescători de animale au redactat un proiect de strategie de dezvoltare a sectorului pe care l-au prezentat pe 3 iulie Ministerului Agriculturii, în care există câteva propuneri de modificare a legislaţiei.

Teoria sconcsului

Fermierii acuză Ministerul Agriculturii, europarlamentarii români, dar şi asociaţiile din agricultură de lipsă de interes şi pasivitate în trasarea direcţiilor de dezvoltare ale agriculturii.

„Toate fiinţele de pe pământ fac câte ceva. O găină face un ou. Chiar şi sconcsul face ceva. Face o putoare acolo. Trebuie să ne raportăm la sconcs. Dacă putem face mai mult decât el, atunci e ceva. La noi sunt mulţi care nu fac nimic, nici măcar cât sconcsul. (...) Eu am vândut în viaţa mea juninci cât toţi contemporanii mei la un loc“, a conchis Mihai Petcu.

Marius Şerban

România subvenţionează combinatele de creştere a animalelor, deşi acestea au acţionariat străin, iar o mare parte din producţie este direcţionată către export, susţin fermierii. Situaţia este valabilă nu doar pentru carnea de porc – unde chinezii deţin cel mai mare combinat –, ci şi la carnea de pasăre sau ovine, unde libanezii fac legea.

Această anomalie conduce la subdezvoltarea sectorului şi la importuri masive de carne în detrimentul producţiei locale, sunt de părere fermierii autohtoni.

„Uitaţi-vă la Smithfield. La nivel mondial, din 2012 această companie este cumpărată de China şi deţine 33% din producţia mondială de carne de porc. Toată producţia din complexul de la Timişoara, care trăieşte din subvenţiile românilor, este dusă în China. Oare facem bine că subvenţionăm acest complex care nu este al românilor şi nimic din ceea ce se produce în complexul acesta nu se vinde în piaţa românească? Dar noi dăm banii, inclusiv din PNDR, din banii alocaţi României ca să plătim bunăstarea la porc acolo, plătim toate celelalte lucruri, dar noi rămânem doar cu dejecţiile şi cu problemele de mediu pe care le fac aceste complexe“, a declarat Claudiu Frânc, preşedintele Alianţei ROPAC.

Smithfield a fost anul trecut cel mai mare exportator de carne din România, cu o valoare de 29 milioane de euro, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, în care se mai menţionează că aproape o treime din vânzările la export ale Smithfield au fost făcute în Ungaria, Grecia (21%) şi Bulgaria (18%). În top mai intră alte firme cu acţionari străini precum Agroli şi Agrisol – carne de pasăre sau Maria Trading – carne de vită şi ovine. De altfel, aceste companii se numără şi printre firmele care au primit cele mai mari subvenţii pentru bunăstarea animalelor în 2013.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, anul trecut exporturile de carne de porc au atins 14.500 tone, comparativ cu 18.300 de tone anul anterior, valoarea acestora ridicându-se la 31.900 tone. La carnea de pasăre exporturile au fost de 69.000 tone, comparativ cu 78.600 de tone în 2012, în valoare de 138,2 milioane de euro. România este în continuare un importator net de carne, fie că vorbim de carne de porc sau de pasăre. La porc ţara noastră a importat 150.100 tone, faţă de 156.500 tone în 2012, în valoare de 268,5 milioane de euro. La pasăre importurile au fost de 96.000 tone, raportat la 111.000 tone în 2012, în valoare de 122 milioane de euro.

Chinezii vor fermele cu totul

Fermierii cred că aşa-numitul export către China de vaci din rasa Bălţată Românească este doar o temă electorală deoarece chinezii nu sunt interesaţi să cumpere doar animale din România, ci să preia fermele cu totul.

„Câţi fermieri vor rezista presiunii de a fi cumpăraţi? Oare nu vor ajunge europenii, chinezii ducând toată producţia de aici, să mâncăm noi laptele din Noua Zeelandă?“, s-a întrebat retoric preşedintele Alianţei ROPAC.

Mai nou, chinezii şi-au manifestat intenţia, în cadrul recentei vizite a vicepremierului Liviu Dragnea în China, de a investi în silozuri în sudul României. Investiţia ar urma să se realizeze chiar în acest an, urmând să fie construite două silozuri cu o capacitate de circa 50.000 de tone fiecare. Aşa că, cel mai probabil, mare parte din producţia de cereale a României va lua drumul Chinei.

Radu Timiş, fondatorul grupului de firme Cris-Tim, cel mai mare producător local de mezeluri, spune că pe bună dreptate este justificat interesul chinezilor pentru materia primă din România.

„Toată lumea are nevoie de materie primă. Valoarea adăugată se face în fabrici şi în abatoare. Conducătorii noştri ar trebui să negocieze astfel încât noi să dăm materie primă, dar ei să ia şi ceva procesat de la noi“, a declarat Radu Timiş la o emisiune tv (Money Channel).

Libanezii, poziţii importante în avicultură

Avicultura se numără printre puţinele sectoare în care producătorii români au reuşit să se menţină în top. Cei mai puternici concurenţi sunt libanezii, printre primii străini care au investit în domeniu. Aceştia se confruntă cu tot felul de probleme în ultima vreme, fiind acuzaţi că sunt implicaţi în scandaluri legate de evaziune fiscală. În toamna lui 2013, de exemplu, potrivit reprezentanţilor DNA, banii din evaziunea fiscală de la Avicola Crevedia şi Tărtăşeşti – societăţi membre ale grupului Agroli – au fost transferaţi în Liban, o parte din aceştia întorcându-se totuşi în ţară pentru a susţine investiţiile. Şi Youssef Laoun, acţionar la Agrisol, a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT în 2012 pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi contrabandă în operaţiuni comerciale cu cereale (Laoun este şi acţionar la Maria Trading), paguba ridicându-se la circa 30 milioane de euro.

Marius ŞERBAN

Fermierii mici care cresc vaci de lapte dezvoltă de cele mai multe ori un business de familie, pus pe picioare din bani proprii sau credite bancare. Veniturile lor, chiar dacă nu sunt pe măsura aşteptărilor, provin din vânzarea laptelui, dar şi din subvenţii, cu ajutorul cărora îşi pot menţine afacerea în viaţă.

A renunţat la porci pentru un venit... mai sigur

Vasile Zdrenghea, de profesie inginer agronom, deține o fermă de vaci în Silivașu de Câmpie, situată la 45 km de Târgu-Mureș. Este o afacere de familie, fiind o investiție din bani proprii, în care mai sunt implicați soția acestuia și familia finilor.

Acesta ne-a povestit că a început să crească vaci după o „experiență severă cu porcii.“ În urmă cu 12 ani, prețul porcilor scăzuse cu 50% față de cel anterior, iar copiii lui trebuiau să meargă la facultate. Fiind strâmtorat cu banii, a fost nevoit să se orienteze spre o altă activitate și a ales creșterea vacilor, gândindu-se că în acest mod va obține un venit lunar din vânzarea laptelui.

În momentul de față are în grijă 20 de vaci de lapte, rasa Bălțată Românească, plus tineret, în total ajungând la un efectiv de 35 de capete. De asemenea, lucrează 30 ha de teren, cultivate numai cu furaje, alegând atât „hibrizi rustici, cât și moderni“. „În zona unde am eu terenul, în Câmpia Transilvaniei, seceta este mai evidentă decât în alte părți și am încercat să fac o îmbinare între hibrizi rustici, mai puțini productivi, dar mai siguri, mai stabili și hibrizii mai noi. Cel mai important, cred eu, este să asiguri niște proporții optime între unii și alții, adică am doi hibrizi pentru siguranță și doi pentru performanță“, ne-a explicat fermierul.

Succesul afacerii, diversificarea

Cât despre câștigurile bănești pe care le obține din vânzarea laptelui, Vasile Zdrenghea spune că reușește să-și acopere cheltuielile și să asigure și două salarii în valoare de 1.500 de lei/persoană. De asemenea, mai primește subvenția pe cap de animal și pe teren, un venit mai consistent decât cel provenit din lapte (prețul de vânzare fiind de 1,2 lei/l) sau producția de cereale, după cum ne-a spus acesta.

Pe lângă fermă, domnul Zdrenghea deține și un magazin unde vinde input-uri pentru agricultură, semințe de legume, de flori, pesticide, dar în același timp oferă și consultanță pentru fermieri. „Am ferme de 700 de vaci sau 300 de vaci pe care le consiliez. Eu mă ocup de analiza terenului, îi oblig să ia probe să le ducă la laborator, în funcție de terenul pe care îl au, de specie, de structura efectivului, apoi fac planul de bază furajeră, cultivăm atâtea ha de porumb, atâta iarbă, atâta lucernă, atâta amestec. Urmează încă un plan, cu ceea ce recoltăm. Din ăsta facem fân, din ăsta facem semifân, din ăsta siloz, din ăsta recoltăm boabe și la sfârșitul anului facem rația pentru animale. Dăm atâta siloz de porumb, atâta fân de lucernă și urmărim efectele în producția de lapte. Până acum sunt mulțumit. Am ferme de la care am pornit de la 13 l și după 3 ani am ajuns la 27 l. Asta după ce am mers pe structura propusă de mine“, ne-a menționat fermierul.

 Tehnologii tot mai performante, oameni tot mai slab pregătiţi

Dintre problemele reale existente în agricultură, fermierul a amintit lipsa oamenilor calificați din domeniu, în special cei care conduc mașinile agricole și dezinteresul multor fermieri care nu aplică ceea ce cunosc la momentul potrivit.

„Fermierii știu că trebuie să cultive la o anumită perioadă, că trebuie să cosească la un anumit moment și amână. Motivul ar fi, în primul rând, conceptual și mai puțin din cauza banilor, «lasă că merge și mâine» și așa se întârzie. O altă problemă este cu salariații, oameni calificați sunt foarte puțini și se găsesc greu. Nu există o școală de tractoriști, iar reglajele în câmp sunt multe, reglarea la disc, plug, combinator, reglaje pe care oamenii nu le cunosc. Firmele care vând utilaje fac instructaje cu noii cumpărători, dar fermierul care a făcut un liceu teoretic, să zicem, nu are cunoștințe în domeniu și după două manevre strică utilajul și apoi îl cheamă pe depanator. Asta pentru că nu au cunoștințe; un liceu agricol, o școală profesională tehnică de agricultură ar fi foarte utile. Și toate acestea în condițiile în care trăim într-o epocă în care hibrizii sunt tot mai valoroși, animalele la fel, mecani­zarea este tehnic tot mai înaltă, iar pregătirea celor care rămân să lucreze cu acestea este tot mai slabă. Întotdeauna trebuie să intervină și omul, nu se poate altfel, iar asta va fi o problemă. Acum mai avem un tată al unui copil pe care îl mai învață, dar bătrânii se duc și rămân copiii ca să gestioneze tot“, a spus acesta.

Makkai Csongor Deneș deține o fermă mică, însumând 30 de vaci de lapte, 66 de juninci și 32 ha de teren în comuna Ocland, județul Harghita. În cadrul afacerii sunt implicați și fratele acestuia, dar și tatăl. Acesta este de părere că singurul merit pentru care crește vaci sunt subvențiile, altfel pentru doar 1,2 lei/l, bani obținuți din vânzarea laptelui, afacerea nu ar fi profitabilă. Așadar, nu-și dorește decât să primească subvențiile la timp.

De asemenea, fermierul ne-a spus că a câștigat un proiect pe fonduri europene în valoare de 25.000 de euro, bani cu care vrea să achiziționeze o balotieră de la Claas.

Bogyor Irma a fost croitoreasă înainte de a crește vaci. A locuit în Brașov, iar apoi s-a mutat la țară, în Racoșul de Sus, județul Covasna, împreună cu soțul și copiii, unde a pus pe picioare o fermă cu 10 vaci de lapte plus juninci, rasa Bălțată Românească. De asemenea, a luat în arendă 20 ha de teren, plus ce a mai moștenit de la părinți, ajungând să lucreze 30 ha, pe care cultivă grâu, cartofi, lucernă și alte culturi furajere.

Pentru începerea afacerii a fost nevoită să ia un credit de la bancă, în valoare de 40.000 de lei, din care a cumpărat câteva vaci, un tractor mai mic cu utilaje pentru furajare și o combină. Banii pe care îi obține de pe urma vânzării laptelui ajung la aproximativ 2.500 de lei – 3.000 lei/lună, pe timp de vară, iar iarna în jur de 1.000, 1.500 de lei.

Cel mai mare of al tinerei fermiere este că nu poate accesa fonduri europene pentru că nici ea și nici soțul ei nu au terminat 12 clase, iar planurile de viitor ar fi mari, incluzând extinderea la un efectiv de cel puțin 100 de animale.

Daniela CRISTESCU

Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale a anuntat ca subventia pe suprafata pe care o vor primii fermierii romani in 2013 va fi de aproximativ 160 de euro la hectar, comparativ cu 154 de euro in anul precedent.

Din totalul de 160 de euro, 139 reprezinta plata europeana iar restul de 21 de euro este contributia de la bugetul de stat. Fermierii insa se plang ca banii pe care ii primesc efectiv vor fi cel mai probabil sub cifrele anuntate de minister. Acest lucru se datoreaza corelarii nivelului subventiei cu suprafata reala de teren raportata in prezent care este cu aproximativ un milion de hectare mai mare decat suprafata negociata in tratatul de aderare.

Desi subventia la hectar a crescut in ultimii ani, fermierii romani spun ca nivelul acesteia continua sa fie prea mic comparativ cu media europeana. Reforma Politicii Comune Agricole (PAC) care va fi aplicata dupa 1 ianuarie 2014 vizeaza in principal reducerea acestor decalaje intre tarile membre privind platile directe. Romania este una dintre cele sase tari care in perioada 2014-2020 vor inregistra cresteri ale platilor la hectar. Asfel, daca anul acesta Romania va primi aproximativ 135 de euro la hectar (fara contributie nationala), aceasta suma va creste pana la aproximativ 196 de euro la hectar in 2020 (fara contributie nationala), anunta comisarul european Dacian Ciolos in vara, dupa ce Parlamentul European, Consiliul de Ministri al UE si Comisia Europeana au ajuns la un acord privind reforma PAC.

Potrivit obiectivului convergentei vizat de reforma, repartizarea bugetului PAC va garanta faptul ca pana in 2019, niciun stat membru nu va primi mai putin de 75% din media la nivel de Uniune.

Insa reforma PAC in domeniul platilor directe nu se refera doar la sumele propriu-zise primite de fermieri ci si la modul in care acestea vor fi disponibile. Aceasta prevede ca numai agricultorii activi vor beneficia de plati directe iar instalarea tinerilor in agricultura va fi incurajata, prin oferirea unui ajutor suplimentar de 25% pe durata primilor 5 ani. De asemenea, va exista si optiunea unei scheme de plata simplificate pentru micii agricultori iar 30% din subventie va fi conditionata de implementarea de practici agricole sustenabile.

Ce masuri din reforma PAC referitoare la platile directe vor fi implementate in Romania? Ce conditionari aduce reforma PAC in domeniul platilor directre pentru fermierii romani si in ce conditii se vor oferi sume suplimentare? Subiectul va fi discutat pe larg in cadrul celei de-a treia editii a evenimentului Focus on Agriculture organizat de Business Review pe 31 octombrie si 1 noiembrie la INDAGRA.

Mai multe detalii despre cum va puteti inscrie la eveniment, program complet si speakerii invitati puteti gasi la: http://www.business-review.eu/br-events/focus-on-agriculture-4/

Primarii din ţară susţin că nu îi afectează noua ordonanţă a Guvernului care prevede ca subvenţiile pentru întreţinerea păşunilor să fie luate de fermierii care le întreţin şi nu de fermierii inventaţi „pe hârtie“, pentru că păşunile sunt deja concesionate în multe cazuri. Reprezentanţii asociaţiilor de fermieri se tem însă că banii vor intra tot în buzunarele primarilor, dar pe căi ocolite – prin asociaţii de crescători de animale constituite ad-hoc, care subînchiriază apoi adevăraţilor fermieri.

Guvernul a aprobat recent ordonanţa de urgenţă cu privire la pajiştile permanente care stabileşte că subvenţiile nu vor mai fi îndreptate spre primării, ci spre utilizatorii păşunilor.

„Primăriile şi consiliile locale vor primi subvenţii pe suprafaţă numai dacă nu există cereri din partea fermierilor. Dacă nu există în anumite comune fermieri sau crescători de animale care să solicite subvenţiile, primăria are obligaţia, prin consiliile locale, să ceară aceşti bani pentru întreţinerea păşunilor respective“, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ordonanţa prevede că pajiştile aflate în domeniul public şi privat al comunelor, oraşelor, respectiv municipiilor pot fi utilizate atât de către persoanele fizice, cât şi de cele juridice, care cresc animale. Actul normativ a introdus obligativitatea ca utilizatorii pajiştilor să aibă animalele înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor, făcându-se legătura între utilizatorii pajiştilor şi scopul utilizării pajiştilor, respectiv asigurarea hranei animalelor.

Lucrările de întreţinere a pajiştilor şi a utilităţilor zoopastorale se vor efectua de către crescătorii de animale care le folosesc şi vor fi cuprinse în contractele de concesiune sau închiriere, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă de maximum 5 ani.

Crescătorii se tem de asociaţiile „căpuşă“

Reprezentanţii crescătorilor de animale privesc cu scepticism ordonanţa de urgenţă şi cred că banii se vor întoarce tot la primari, dar pe căi ocolite.

„Majoritatea primăriilor văd subvenţia ca pe o sursă de venit. E adevărat că nu mai iau banii direct. Au făcut tot felul de asociaţii căpuşă formate din consilierii primarului, prieteni, secretare, şeful de post din comună. Şi uite aşa, asociaţia Ciobănaşul, care n-are nicio oaie, subînchiriază păşunea adevăraţilor ciobani“, susţine Ioan Agapi, directorul executiv al Federaţiei Agricultorilor de Munte Dorna din Suceava.

Primarii nu neagă că au mai existat astfel de situaţii, dar oricum cei care au „greşit“ au plătit.

„Banii de subvenţii nu au cum să fie luaţi de primării. Am avut acum doi ani un caz. O primărie de pe la noi a luat banii de păşuni şi apoi a avut controale peste controale pe cap“, afirmă Dorin Magda, primarul comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu.

Şi primarul de la Bucium, județul Alba, recunoaşte că există cazuri de primării care au luat subvenţii, dar şi de crescători care au dat o altă folosinţă fondurilor. O situaţie mai aparte a fost semnalată chiar la el în judeţ, la Câmpeni.

„În restul ţării subvenţiile au fost luate de primării, dar la noi, la Alba, nu le-au luat primăriile, ci s-au dus direct către asociaţiile de crescători de animale. Trebuie ştiut că, dacă nu sunt administrate bine fondurile pentru pajişti, se duce totul de râpă. La Câmpeni (judeţul Alba – n.r.) şi-au luat maşini şi şi-au renovat casele cu banii de la pajişti. La noi, cei care au preluat pajiştile s-au ocupat de ele, le-au curăţat şi au făcut adăpători, dar nu le-au şi împrejmuit“, declară Cornel Năbău, primarul comunei Bucium din judeţul Alba.

Din păcate, au existat şi situaţii de primari care şi-au însuşit ilegal subvenţiile pentru păşuni. Un exemplu este primăria din Smeeni (judeţul Buzău), unde fostul primar nu a împrăştiat niciun îngrăşământ pe terenuri, subînchiriate la cunoscuţi pe criterii strict politice, după cum a relatat presa locală. Ulterior, primarul a reuşit să dea cu îngrăşământ într-o singură noapte, de teamă să nu fie  amendat de oficialităţi.

Primarii vor reguli mai clare de cheltuire a banilor

Reprezentanţii primăriilor spun că este necesar să fie extinse categoriile de lucrări pentru păşuni, care pot fi realizate cu banii din subvenţii, fiind necesară stabilirea unor reguli mai clare de cheltuire a banilor.

„Trebuie nişte reguli mai clare şi mai uşor de aplicat cu privire la investiţiile pe care le pot face oamenii pentru amenajarea păşunii. Sunt numeroase lucrări care nu sunt exemplificate clar de regulamentele APIA. Sunt zone în care nu ai apă şi trebuie să tragi conducte, dar acest gen de investiţie nu este cuprins în plan“, declară Grigoraş Păstrăv, primarul comunei Comăneşti, judeţul Suceava.

Tot el afirmă că „este dificil de cheltuit banul de subvenţii“, mai ales că mulţi crescători realizează lucră­rile pe cont propriu.

„Există lucrări clar stipulate care trebuie executate. E adevărat că omul le face în regie proprie şi se vede de la an la an cum îşi modernizează şi îşi îmbunătăţeşte ferma şi utilajele“, precizează Păstrăv.

Există şi zone în care lucrurile merg bine

La Moeciu, județul Brașov, de exemplu, pășunile au fost concesionate de mai multă vreme şi nu sunt probleme.

„Să știți că pe noi nu ne afectează ordonanța asta pentru că subvenția mergea și până acum la utilizatori. Am avut șapte pășuni pe care le-am scos la licitație. Le-au luat șapte utilizatori care le administrează. Este treaba lor cum se descurcă. Fiecare a făcut lucrările necesare. (...) Efectivele de animale au scăzut dramatic la noi în ultima perioadă, dar tot mai sunt în comună vreo 2.000 de capete de bovine și 10.000 de ovine pentru că animalele fac parte din tradiția locului. Pajiștile au fost întreținute, dar nu s-a pus niciodată problema împrejmuirii, pentru că vorbim, în total, de aproape 500 ha de pășune“, spune Niculaie Clinciu, primarul comunei Moeciu, județul Brașov.

Primarii susţin că nu se pune problema ca lucrările de întreţinere a păşunilor să nu fie efectuate, în condiţiile în care în fiecare an starea aces­tora este verificată de reprezentanţii APIA, instituţie prin intermediul căreia ajung banii.

„Noi am concesionat pajiştile către crescătorii de animale încă din 2009, când au fost luaţi în evidenţă de APIA. S-a luat atunci decizia în consiliul local să fie concesionat izlazul individual pentru toţi proprietarii de animale din comună pentru că primăria nu are creşterea de animale printre atribuţiile legale. Cei care au luat pajiştea în concesiune sunt obligaţi de APIA, unde s-au înregistrat cu animalele, să facă toate lucrările necesare pentru întreţinere. Când depun documentele la APIA primesc un regulament cu nişte norme care precizează cum trebuie întreţinută pajiştea. Aceste lucrări trebuie făcute pentru că, cel puţin din 2008 încoace, nu a fost niciun an în care să nu vină cineva de la APIA să verifice starea păşunii“, declară Grigoraş Păstrăv, primarul comunei Comăneşti. 

La Cârţişoara, judeţul Sibiu, în schimb, pajiştile montane sunt arendate de un singur cioban care se îngrijeşte de oile comunei.

„Păşunile de la noi au fost date de mult în arendă. Noi avem pajişti alpine pe care le dăm cu contract de arendă şi primim chiria. S-a făcut licitaţie şi a câştigat-o cineva de aici, care ia toate oile de la toată lumea şi merge cu ele pe munte. La noi nu se fac cine ştie ce amenajări pentru că e gol alpin şi are şi regim de rezervaţie. Nici jnepenii nu pot fi tăiaţi fără autorizaţie. Pajiştile sunt întreţinute, pur şi simplu, prin păşunare 2-3 luni pe an“, afirmă Dorin Magda, primarul comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal aferente anului 2013, a anunţat joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"APIA informează potenţialii beneficiari că în perioada 5 - 30 aprilie 2013 pot depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul 'Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine'. De această primă pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale", se arată într-un comunicat al APIA, remis AGERPRES.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul APIA judeţean/local pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine. 

Potrivit APIA, prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa agenţiei cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu. Pentru a primi plata pe cap de animal, beneficiarii trebuie să deţină un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul pentru care se solicită prima trebui să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.

De asemenea, numărul de animale trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal, trebuie să fie afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional şi pot depune toate documente necesare la centrul judeţean al APIA sau al municipiului Bucureşti, în perioada 2 - 4 aprilie 2013. Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. 

Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai - 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.

Sursa: AGERPRES

Toţi cei 1,08 milioane de fermieri îşi vor primi subvenţiile pe suprafaţă până la sfârşitul lunii martie, în avans faţă de anii trecuţi, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

"În câteva zile, până la sfârşitul lunii martie, toţi cei 1,08 milioane de fermieri îşi vor primi subvenţiile pe suprafaţă, subvenţii care urmau să fie plătite până la 30 iunie, adică cu mult timp în avans faţă de anii trecuţi. Există toate fondurile în bugetul MADR astfel încât să ne îndeplinim obligaţiile şi dorinţa politică de a ajuta fermierii an de an", a precizat ministrul Agriculturii.

Discuţiile pe care şeful MADR le-a demarat cu reprezentanţii agricultorilor vizează politicile MADR în contextul perioadei 2014-2020, dar şi ale anului agricol 2013, respectiv pregătirea lucrărilor agricole de primăvară şi de toamnă.

Acesta a precizat că România, alături de Polonia, a reuşit să obţină prelungirea actualei scheme unice de plată pe suprafaţă până în anul 2020, dar şi acordarea unor fonduri complementare de la buget pentru a oferi competitivitate fermierilor din România.

"La solicitarea României s-a aprobat ca şi după 2014 să acordăm complementar de la buget sume importante la plata pe suprafaţă astfel încât să oferim competitivitate fermierilor din România. Dacă nu era aprobată această solicitare eram în situaţia în care plata pe hectar urma să fie în 2014 mai mică ca în 2013 pentru că ne raportam la o suprafaţă mult mai mare. Şi drepturile de plată pe cap de animal se transformau în drepturi pe plată pe suprafaţă şi atunci pachetul financiar care este acelaşi se împărţea la o suprafaţă mult mai mare. În condiţiile în care s-au acceptat aceste solicitări şi ale României cred că fermierul român are garanţia că odată cu creşterea subvenţiei de la bugetul UE poate să compenseze lipsa de competitivitate cu fonduri de la bugetul de stat", a spus Constantin.

Potrivit sursei citate, o altă prevedere importantă pentru România discutată în Parlamentul European arată că tinerii fermierii vor avea posibilitatea timp de 5 ani să primească ca plată unică pe suprafaţă mai mult cu 25% pentru o suprafaţă cuprinsă între 25 şi 100 hectare.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se întâlneşte miercuri, la sediul MADR, cu membrii Consiliului Director ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - PRO AGRO.

Reprezentanţii Asociaţiei Fermierilor din Romania, Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Producători Agricoli din România, Patronatului Planta Romanica, Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Dobrogea, Federaţiei Oierilor de Munte vor prezenta problematica fiecărui sector şi vor încerca, împreună cu ministrul de resort şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii să identifice cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultura românească în prezent.

Sursa: AGERPRES

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi din bugetul naţional în valoare de 756 milioane de lei (166,5 milioane euro) pentru un număr de 642.737 fermieri din sectorul vegetal autorizaţi la plată.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, vineri, AGERPRES, plăţile sunt efectuate în cadrul Schemei de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) - Campania 2012.

Pentru anul 2012 cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la care se aplică coeficientul de reducere liniară.

Potrivit APIA, în cursul lunii decembrie 2012 au mai fost efectuate plăţi pentru PNDC vegetal în sumă de 166 milioane lei (36,5 milioane euro).

Suma totală plătită până în acest moment se ridică la 922 milioane lei (203,15 milioane euro), reprezentând un procent de 91,56% din suma alocată acestei scheme de plată pentru Campania 2012.

Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01 din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro

Sursa AGERPRES

Agrana România reiterează sprijinul permanent şi ataşamentul față de fermierii săi. Astfel, Agrana România a depus eforturi considerabile în ultimii doi ani în vederea creşterii suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr, fapt ce a dus la realizarea cotei de zahăr alocată României la aderarea în cadrul Uniunii Europene. Fără aceste eforturi România nu realiza cota, care reprezintă aproximativ 20% din consumul național.

 

Mihail Dimitriu -  Director de Materie Prima AGRANA ROMANIA a declarat: 

„Creşterea în ultimii ani a suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr este un rezultant firesc al dezvoltarii competitivității şi profitabilității acestei culturi, precum şi a creşterii nivelului de tehnologizare în zona noastră de cultură. Este adevărat că nivelul subvențiilor a scăzut, dar acest lucru s-a petrecut datorită unei prevederi ce face referire la suprafața cultivată cu sfeclă în 2007, care astăzi desi nu mai este valabilă, incă se aplică. 

Prevederea enunţă că fermierii care au cultivat sfeclă în 2007 şi ulterior au renunțat la cultură, primesc un cuantum fix de subvenție. Suprafețele la care se face însă referire în cadrul prevederii insumează 4200 ha, care practic  nu mai sunt cultivate, dar diminuează  subvenția totală.

Ținând cont de dificultățile prin care au trecut fermierii noştri în anul 2012 şi de faptul că unele costuri ale culturii sfeclei de zahăr au crescut, Agrana România a luat două măsuri esențiale ce vin în sprijinul cultivatorilor săi de sfeclă de zahăr.

Mai exact, am mărit prețul pe tonă a sfeclei - neto de plata, cu 2 EUR  pentru contractul din 2013, în vederea stimulării productivității la cultură. Această valoare se atribuie fermierilor care obțin o producție medie pe suprafața cultivată de minim 35 t/ha; Am ținut să compensăm pierderile (şi datorită diminuării subvenției) suferite în 2012, cu suma de 100 EUR /ha de sfeclă cultivată.”

 

Agrana în Europa

Agrana reprezintă un pilon de vârf al industriei de zahăr şi în România. Dezvoltarea companiei austriece Agrana are la baza specializarea asupra a trei elemente care le asigură creşterea, şi anume zahăr, amidon şi procesarea de fructe.

Compania Agrana utilizează toate resursele sale pentru a fi lider calitativ în agricultură, prin rafinarea materialelor brute în zahăr, amidon şi fructe procesate. Această viziune a Agrana oferă valoare adăugată industriei de procesare, prin gama variată de produse pe care compania le are şi continuă să le dezvolte în permanenţă.

 

Agrana în România

Agrana este primul producător de zahăr din România, având o cotă majoritară de piață. Din 1998 şi până în prezent, Agrana a dezvoltat două fabrici de zahăr în România: una în Roman şi una în Buzău.

De asemenea, compania deţine şi o fabrică de amidon în oraşul Ţăndărei. Fabrica de zahăr din Roman reprezintă un partener de lungă durată şi de încredere pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr din zona Moldovei, prin interesul pentru dezvoltare şi performanţă.

Agrana are o echipă de specialişti agro-tehnici care oferă consultanţă în permanenţă cultivatorilor de sfeclă de zahăr, în scopul dezvoltării culturilor arabile. Prin interesul faţă de agricultura din România, Agrana urmăreşte atingerea unui înalt standard calitativ, competitiv cu cel din Europa.

Agrana România  este un furnizor important pentru sectorul retail, este prezent în toate reţelele mari de hypermarket-uri, dar şi în magazinele mici, servind o paletă largă a nevoilor clienţilor prin gama diversificată de produse.

Banca Comercială Romană (BCR) acordă credite pe termen scurt agricultorilor care urmează să primească subvenţii de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene, în vederea finanţării activităţilor din sectorul vegetal sau zootehnic, relevă un comunicat al băncii remis luni AGERPRES.

Astfel, beneficiarii de subvenţii APIA pot obţine de la BCR credite pentru finanţarea capitalului de lucru necesar desfăşurării activităţii curente, în proporţie de 80 - 90% din subvenţia rămasă de încasat de la APIA.

Creditele vor fi acordate în baza unor convenţii tripartite semnate cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) pentru schemele de sprijin financiar din sectorul vegetal, respectiv plăţile naţionale directe complementare (PNDC) 1 campania 2012, pentru plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic - PNDC bovine, ovine caprine campania 2012, dar şi pentru măsura 215 - plăţi pentru bunăstarea animalelor - porcine campania 2012, Axa II PNDR campania 2012 şi pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) - campania 2012. 

Totodată, BCR a încheiat cu fondurile de garantare (FGCR şi FNGCIMM) convenţii bilaterale pentru garantarea în proporţie de până la 80% a acestor categorii de credite.

Aceste tipuri de împrumuturi de la BCR pot fi obţinute de producători agricoli, persoane fizice sau juridice care prezintă Adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării. Beneficiarii de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.

BCR, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, valoarea activelor fiind de peste 16 miliarde de euro. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 41 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 622 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR are cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.400 de bancomate şi POS - 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est. Aproximativ 50.000 de angajaţi deservesc 17 milioane de clienţi în cadrul a 3.100 de filiale din 8 ţări (Austria, Republica Ceha, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 septembrie 2012, Erste Group deţnea active totale în valoare de 217 miliarde euro, înregistrând un profit operaţional de 2,618 miliarde euro şi un raport cost/venituri de 51.9%.

Sursa: AGERPRES

Principala organizaţia europeană a producătorilor agricoli, Copa-Cogeca, a cerut joi şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană să nu sacrifice subvenţiile agricole în cadrul negocierilor lor pentru bugetul european în perioada 2014-2020, transmite AFP.

Ultimele propuneri referitoare la reducerea sumelor alocate pentru Politica Agricolă Comună sunt 'complet inadmisibile', a apreciat preşedintele Copa, Gerd Sonnleitner, reprezentând sindicatele agricultorilor europeni. Potrivit acestuia, propunerile 'ar conduce la o reducere considerabilă, de până la 30% în unele ţări, a plăţilor directe către agricultori'.

Bugetul Politicii Agricole Comune reprezintă aproape 40% din bugetul european. Comisia Europeană a propus reducerea PAC de la 420,6 miliarde de euro în perioada 2007-2013 la 386 miliarde de euro în perioada 2014-2020. Într-o primă variantă trimisă celor 27 de lideri europeni, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a propus chiar reducerea PAC până la 364,4 miliarde de euro.

'Este vorba de o reducere inacceptabilă', a declarat preşedintele Cogeca, Christian Pees, care reprezintă organizaţiile profesionale agricole europene. Potrivit acestuia, este foarte îngrijorător să vezi cum politica agricolă comună este victima arbitrajului bugetar european.
Consiliul European a demarat joi prin întâlniri bilaterale între preşedintele Herman Van Rompuy şi cei 27 de şefi de stat sau de guvern.

AGERPRES

Potrivit ordinului ministrului Agriculturii 215 din anul 2010, fermele de bovine, ovine, caprine cu datorii, inclusiv pe anul în curs, pierd ajutorul de la stat în 2012 şi, în plus, trebuie să returneze şi subvenţiile deja primite în ultimii doi ani.

Decizia semnată de fostul şef al Agriculturii, Valeriu Tabără, a produs confuzie în rândul fermierilor din zootehnie şi riscă să-i ducă pe unii în faliment.

Astfel, când aceştia au mers la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să îşi declare suprafeţele şi numărul de animale pentru a primi ajutorul de la stat, au raportat şi că nu au datorii, crezând că Ordinul 215/2010 se referă doar la restanţele pe anii precedenţi. Nimeni nu le-a explicat că este vorba şi despre datoriile curente.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Marian PĂVĂLAŞC
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii de funcţionare a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), precum şi alte acte normative ce vizează ajutoarele de stat care se acordă fermierilor pentru perioada 2011-2012, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"Astăzi, s-a aprobat o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii de funcţionare a ADS prin care - aşa cum este normal, se întâmplă în toate statele europene -, colectarea redevenţelor trece în sarcina Ministerului Finanţelor. Aceasta este principala modificare pe care o aduce ordonanţa de modificare a legii", a afirmat Constantin, la finalul şedinţei de Guvern de marţi.

De asemenea, Constantin a mai spus că Executivul a aprobat o serie de acte normative ce vizează ajutoarelor de stat care se acordă fermierilor dar şi valoarea plăţilor naţionale directe care se acordă în sectorul vegetal.

"După ce sâmbătă aţi asistat cu toţii la rectificarea bugetară care a fost aprobată prin ordonanţă de urgenţă, la nivelul Guvernului, şi Ministerul Agriculturii a primit atunci o sumă de 400 de milioane de lei, în completarea bugetului Agriculturii, astăzi, am adoptat o serie de acte normative care stabilesc destinaţiile acestei sume, pe de-o parte, şi pe de altă parte desăvârşesc formele de sprijin pe care le acordăm în acest an în agricultură", a spus Constantin.
El a subliniat că Executivul a aprobat în şedinţa de marţi o hotărâre de guvern de modificare a HG nr 975/2011 privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru perioada 2011-2012.

"În principal, s-au alocat sume suplimentare pentru bunăstarea păsărilor. Dacă bugetul iniţial era de 346.895.000 de lei, printr-o alocare de încă 86 de milioane am ajuns la un buget total de 432.895.000 de lei, atingând astfel plafonul maxim care a fost transmis către Comisia Europeană în acest an. Tot prin această hotărâre de guvern, am suplimentat fondurile destinate bunăstării şi protecţiei porcilor, astfel, încă 48 de milioane au venit către această formă de ajutor de stat, complementar faţă de cele 207 milioane de lei care erau deja alocate", a explicat Constantin.

Potrivit ministrului Agriculturii, un alt act normativ adoptat în şedinţa de marţi a Executivului este hotărârea de guvern privind stabilirea pentru anul 2012 a cuantumului plăţilor naţionale directe complementare care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.

"Practic, în acest an avem două categorii de beneficiari atunci când vorbim de plata pe suprafaţă. O categorie care se califică la sprijinul european, sprijinul de la bugetul de stat dar şi la măsura de minimis pe care am acordat-o în acest an, aici - după ce am primit toate cererile de la fermieri -, avem un număr de 527.000 de beneficiari, care în acest an vor primi sprijinul, cumulat, de 176, 66 de euro pe hectar. Cea de-a doua categorie - cu diferenţa până la 1.072.000 de fermieri, care au depus cereri pentru sprijin pe suprafaţă în acest an şi care se califică doar la sprijinul european şi la cel de la bugetul de stat -, va primi în acest an un sprijin de 154,66 de euro pe hectar", a spus ministrul Daniel Constantin. AGERPRES

Crescătorii de animale pot solicita Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) adeverinţe pentru obţinerea de credite pentru finanţarea activităţii curente.

Beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare din sectorul zootehnic, care se ocupă cu creşterea bovinelor, ovinelor şi caprinelor pot obţine astfel fondurile necesare până la efectuarea plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal.

Până la această dată APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank, BCR, BRD, OTP Bank, Banca Transilvania, Raiifeisen Bank, Procredit Bank, Creditcoop, Intesa Sanpaolo România, Bancpost, Pireus Bank, Garanţi Bank, Banca Carpatic, Unicredit Ţiriac.

Condiţiile de solicitare prevăd ca solicitantul să fi cerut subvenţia pe acest an şi că acesta a fost verificat.
Valoarea creditului acordat de bănci este de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei. Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditelor.

Subvenţia la bovine este de 500 de lei pe cap de animal, iar la ovine şi caprine de 40,8 lei pe cap de animal.

Sursa: Ziarul de Vrancea

ProCredit Bank România a semnat convenţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru finanţarea sectorului zootehnic, în baza subvenţiilor primite de beneficiari pentru anul 2012, informează, vineri, banca.

Finanţările pot fi accesate începând din această lună.

Potrivit sursei citate, în baza acestei convenţii, banca acordă finanţare pentru capitalul de lucru pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, la speciile bovine, ovine şi caprine, în sumă maximă de 90% din valoarea subvenţiei ce urmează a fi încasată de la APIA.

Linia de credit oferită de ProCredit Bank are maturitate maximă până la data de 30 septembrie 2013, data limită pentru încasarea ultimelor tranşe din subvenţiile APIA de către agricultori. Atât creditul iniţial, cât şi dobânda aferentă se restituie în momentul încasării sumelor de la APIA.

Banca acceptă garanţii flexibile (cesiune de creanţă pe sumele încasate de la APIA sau contract de garanţie personală, în funcţie de suma acordată). În plus, clienţii pot apela la garanţiile oferite de Fondul de Garantare a Creditului Rural cu care ProCredit Bank are încheiată o convenţie de colaborare.

ProCredit Bank este o bancă cu servicii complete, orientată spre dezvoltare. În România, ProCredit Bank a fost înfiinţată în 2002 şi reprezintă rezultatul unui parteneriat între instituţii financiare de renume internaţional, cum ar fi: BERD, IFC - Membră a Grupului Băncii Mondiale, Commerzbank, KfW, ProCredit Holding (companie germană de investiţii) şi IPC.

Sursa: AGERPRES

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut recent o nouă rundă de convorbiri cu reprezentanţi ai fermierilor. Discuţiile s-au axat pe valoarea formelor de sprijin care urmează să fie acordate atât pentru sectorul vegetal cât şi pentru cel zootehnic.

Agricultorii au fost informaţi că pentru sectorul vegetal se vor acorda aproape 170 de euro/ha. „Dacă anul trecut sprijinul pe suprafaţă a fost în valoare de 132 de euro/ha, contribuţia naţională fiind doar de 12 de euro/ha, putem spune că anul acesta sprijinul de la bugetul de stat creşte cu peste 400%. Cu alte cuvinte, ajutorul de la bugetul de stat este de 50,75 de euro/ha. Per total, în jur de 170 de euro/ha“ – a declarat ministrul.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Agricultorii români au solicitat în 2012 plata subvenţiilor europene pentru o suprafaţă de 9,7 milioane hectare, cu aproape un milion mai mult decât suprafaţa de referinţă cu care România a intrat în Uniunea Europeană, creşterea suprafeţei contribuind însă la diminuarea subvenţiei acordate, până la 107,7 euro pe hectar.

"În 2012 s-a solicitat la plată 9,7 milioane hectare, ceea ce ne bucură pentru că avem din ce în ce mai multe suprafeţe lucrate, acesta fiind de fapt şi obiectivul fondurilor acordate prin politica Agricolă Comună (PAC). Pe de altă parte, pe măsură ce aceste suprafeţe cresc se diminuează procentual sumele acordate. Acest coeficient de corecţie a fost aplicat an de an în funcţie de suprafaţa solicitată la plată pentru că suprafaţa de referinţă cu care România a intrat în 2007 a fost de 8,7 milioane de hectare", a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

Astfel, suma stabilită pentru 2012 de 119,66 euro la hectar din fonduri europene va fi diminuată până la 107,7 euro pe hectar, la care se va acorda suplimentar plafonul maxim de la bugetul de stat de 50 de euro pe hectar, până la un total de 158 de euro pe hectar.

Fermierii români vor primi, începând cu 16 octombrie 2012, un avans de 50% din sprijinul pe suprafaţă acordat din fonduri europene pentru anul 2012, la un curs de schimb de 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană.

România beneficiază de o alocaţie financiară de 1,043 miliarde de euro în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - SAPS 2012 din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Sursa: AGERPRES

Pagina 6 din 6
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti