Adama Sultan iulie 2020
update 10 Aug 2020

Pursept - virulicid, bactericid, fungicid pentru cea mai eficientă dezinfecție

În această perioadă, folosirea dezinfectanților de calitate asigură evitarea contaminării cu virusuri cu potențial de contagiune și patogenitate ridicată, atât la oameni, cât și la animale. Pentru a înțelege cum poate fi folosit un dezinfectant trebuie, mai întâi, să știm ce reprezintă dezinfecția și cum se realizează aceasta.

Operațiunea de dezinfectare

Dezinfecția reprezintă procedura prin care se distrug microorganismele cu potențial patogen de pe orice suprafață, inclusiv tegumente, utilizându-se agenți fizici precum radiații UV, temperatură etc. sau agenți chimici. Biocidul PURSEPT este un dezinfectant chimic, cu acțiune largă bactericidă împotriva germenilor Gram pozitivi și Gram negativi, cu efect virulicid, bactericid, micobactericid și fungicid. O tabletă efervescentă conține 2,7 grame dicloroizocianurat de sodiu și eliberează, după dizolvarea în apă, 1,5 grame de clor activ.

Operațiunea de dezinfecție trebuie să fie precedată de cea de curățenie deoarece dezinfecția nu suplinește curățenia, ci o completează. Curățenia presupune îndepărtarea mecanică a diferitelor resturi organice sau anorganice.

Utilizarea biocidului Pursept

Dezinfectantul PURSEPT se folosește după dizolvarea tabletelor efervescente în apă, la o concentrație diferită, în funcție de starea de curățenie a substratului ce urmează a fi dezinfectat după cum este descris în rândurile de mai jos.

Biocidul Pursept este utilizat în industria alimentară, pentru dezinfecția echipamentului, recipientelor, ustensilelor de consum, suprafețelor sau conductelor aferente producției, transportului, depozitării și consumului de alimente, furaje sau băuturi pentru oameni și animale, în doză de 6 tablete / 10 litri de apă, cu timp de așteptare 10 minute, în condiții de curățenie și 6 tablete / litri de apă, cu timp de așteptare 20 minute, în condiții de murdărie. Pentru efect dezinfectant asupra micobacteriilor se administrează 1 tabletă / litru de apă în condiții de curățenie și 8 tablete / litru de apă în condiții de murdărie, cu timp de așteptare 10 minute.

Se utilizează în laboratoare, pentru dezinfecția ustensilelor și recipientelor cu încărcătură organică redusă, în doză de 2 tablete / litru de apă, cu timp de așteptare 10 minute.

Se dezinfectează instrumentarul și ustensilele de inox cu încărcătură organică redusă, cu o doză de 4 tablete / 12 litri de apă, cu timp de așteptare 5-10 minute și 6 tablete / litru de apă la cele cu încărcătura organică ridicată, cu timp de așteptare 30-60 minute.

În decontaminarea, în general, a suprafețelor cu încărcătură organică redusă, produsul se folosește în doză de 7 tablete / 10 litri de apă, iar în cazul celor cu încărcătura organică ridicată, doza este de 3 tablete / litru de apă, cu timp de așteptare 30 minute.

Pursept se utilizează și pentru dezinfecția și albirea lenjeriei exclusiv din bumbac, în doză de 1 tabletă / 10 litri de apă, cu timp de așteptare 30 minute. Produsul este compatibil cu detergenții obișnuiți și, prin urmare, dezinfecția se poate face concomitent cu spălarea. Nu se folosește pentru lenjeria din lână sau mătase.

Dezinfecția apei din fântâni se face cu 6-8 tablete de produs / m³ de apă, cu timp de așteptare 24 de ore. Apa poate fi consumată după expirarea timpului de contact.


Produsul este disponibil în farmaciile companiei Romvac, în farmaciile partenere, dar și online (https://imunoinstant.romvac.ro/magazin/biocide/pursept-x-50-tb/). Biocidul Pursept este condiționat în flacoane de 50, 200 și 300 tablete sau vrac, la prețuri accesibile.


Dr. Ion IACOB, Romvac Company S.A.

Tratament 2 viță de vie - lăstar 20-25 cm, răsfirarea inflorescențelor: Curzate® F 2,5 l/ha + Systhane™ Forte 0,1 l/ha - “Paza bună, trece primejdia…”

Propunerea se bazează pe studiul riguros al substanțelor active din componența celor două produse: miclobutanil (Systhane™ Forte) și cymoxanil, folpet (Curzate® F) al căror mod de acțiune este perfect corelat cu faza de vegetație a viței de vie din acest moment și în special cu simptomele prezente deja pe frunze.

Creșterea accelerată a plantelor, temperaturile ridicate și precipitațiile căzute în ultimele zile, fac previzibilă apariția primelor pete undelemnii, simptomele manei (Plasmopara viticola) și a primelor semne lăsate de putregaiul negru (Guignardia spp.), în special în zonele unde în anul 2019, acest patogen, mai puțin cunoscut, a dus la pierderi considerabile de recoltă.

  • pete undelemnii - foto din data de 05.05.2020, plantații DJ, VN

 pete undelemnii vita de vie

  • necroza, putregai negru - foto din data de 05.05.2020, plantație MH

necroza putregaiul negru vita de viejpg

În aceste condiții, recomandăm:

  • Curzate® F (cymoxanil și folpet) în doză de 2,5 l/ha:
  • cymoxanil este sistemic local, actionează rapid, afectează o serie de funcții vitale ale patogenilor, combate toate biotipurile de mană și induce reacția de autoapărare a plantelor împotriva manei;
  • folpet asigură protecție imediată prin contact, fungicid multi-side, previne reinfectarea țesuturilor prin inhibarea germinației sporilor.

Conform literaturii de specialitate, folpetul acționează și împotriva putregaiului negru (Guignardia spp.), putregaiului cenușiu (Botrytis spp.) și antracnozei (Elsinoe spp).

  • Systhane™ Forte (miclobutanil) 0,1 l/ha:
  • miclobutanil, substanța activă sistemică din grupa triazolilor, omologată împotriva făinării (Uncinula necator), pătrunde rapid în țesuturi și se translocă acropetal prin xylem, stopând creșterea miceliului și procesul de sporulare.

De asemenea, este bine de știut că spectrul de combatere al substanței active miclobutanil include bolile: putregai negru (Guignardia spp) și antracnoză (Elsinoe spp).

Spor în toate și nu utați că “Paza bună, trece primejdia!”.

Alexandru Staicu – KAM Specialty Crops Corteva Agriscience Romania

Cele mai eficiente fungicide pentru combaterea făinării și manei viței de vie: Talendo® și Zorvec™ Zelavin™ Bria

Odată cu venirea primăverii și reluarea ciclului vegetativ al plantelor apar și riscurile de îmbolnăvire. Diferiți agenți patogeni care au iernat sub diferite forme în sol, în mugurii sau scoarța coardelor afectate în anul precedent asteaptă acum condițiile ideale de temperatură și umiditate pentru a germina și a parazita vița de vie. ­­­­­­­

Făinarea este denumirea populară a bolii produse de agentul patogen Uncinula necator. Acesta și-a făcut simțită prezența din ce în ce mai mult în plantațiile viticole mai ales în ultimii ani. Acest agent patogen poate ataca tot timpul anului iar în cazul în care nu se iau măsuri de combatere eficiente pagubele pot fi substanțiale atât asupra aparatului foliar dar mai ales asupra ciorchinilor și boabelor.

Se generează astfel nu numai pierderi de producție dar și o depreciere calitativă a boabelor.

Boabele afectate de făinare sunt predipuse în condiții de umiditate la atacurile mucegaiurilor iar vinul rezultat va fi de o calitate slabă.

Făinarea atacă cu precădere în verile secetoase deoarece conidiile nu au nevoie de apă pentru a germina, iar după infecție evoluția bolii este favorizată de temperatura și umiditatea moderată a aerului.

Compania Corteva Agriscience recomandă pentru combaterea făinării produsul Talendo®, un fungicid pe bază de proquinazid 20% care se aplică în doza de 225 ml/ ha.

Proquinazid este o substanță activă specializată pe combaterea făinării cu eficiență deosebită datorită acțiunii sale trivalente, de contact, sistemică locală și prin vaporizare.

Talendo® protejează țesuturile adiacente zonelor tratate cat și creșterile noi datorita acțiunii în stare de vapori, oferind un control sigur și de lungă durată împotriva făinării.

Cultura de viță de vie poate fi atacată și de alți agenți patogeni precum Plasmopara viticola, mana viței de vie.

Pentru o combatere eficientă a manei viței de vie compania Corteva Agriscience vine în sprijinul fermierilor cu un pachet nou, Zorvec™ Zelavin™ Bria.

Zorvec™ Zelavin™ Bria este o combinație în co-pack de Oxathiapiprolin și Folpet, cu o activitate biologică remarcabilă împotriva patogenilor, cu o excelentă activitate translaminară și sistemică acropetală.

Pachetul tehnologic are efecte multiple asupra ciclului de viață al agentului patogen (acțiune preventivă, curativă, eradicantă și antisporulantă) pentru o eficacitate sporită și de lungă durată.

Zorvec™ Zelavin™ Bria protejează frunzele tratate pe măsură ce cresc și se dezvoltă, inclusiv frunzele nou formate.

Experiențele efectuate în diverse țări cu Zorvec™ Zelavin™ Bria au demonstrat un control excepțional la mană, comparativ cu produsele existente în acest moment pe piață.

Pentru evitarea apariției fenomenului de rezistență, Corteva Agriscience a ales Flovine® (Folpet) ca partener de amestec cu Zorvec™ Zelavin™. Se administrează preventiv, în bloc de 2 aplicări consecutive, efectuate la interval de 10 zile, primul tratament la începutul înfloritului (BBCH 61), urmat de al doilea tratament la sfârșitul înfloritului (BBCH 69).

Zorvec™ Zelavin™ Bria este absorbit rapid în interiorul stratului ceros epicuticular al plantei, în mai puțin de o oră de la aplicare, oferind o rezistență mai mare la spălare. Pentru acest motiv, chiar și în situația în care apar precipitații imediat după aplicarea produsului, nu este necesară repetarea tratamentului. Doza recomandată este 0,2 l/ha Zorvec™ Zelavin™ + 1,25 kg/ha Flovine®. Pachetul se aplică pe o suprafață de 4 ha.

Reprezentanții companiei Syngenta s-au reîntâlnit cu fermierii, în județul Neamț, pentru a vorbi despre eficiența produselor de protecție a plantelor

Schimbarea a fost atuul care a stat la baza evenimentului, dedicat fermierilor, organizat pe 21 iunie 2019 la Traian, în județul Neamț, de compania Syngenta România. În prezența a sute de fermieri, evenimentul a fost structurat pe patru ateliere de lucru, dedicate protecției culturilor de cereale păioase, porumb, rapiță și floarea-soarelui.  

Schimbări climatice & legislative

În deschiderea evenimentului, Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova, a vorbit despre schimbare, soluții și dialogul cu fermierii. Acesta a menționat produsele cu care compania Syngenta România răspunde schimbărilor climatice și legislative din ultima vreme. „Venind către dumneavoastră, mi-am dat seama de un lucru, că sunt câteva lucruri care sunt constante în viață, și primul care mi-a venit în minte, a fost schimbarea, pentru că mă uitam, în stânga și-n dreapta, pe câmpuri, și-n locul unde anul trecut era secetă și te rugai să plouă, acum apa băltea (...), se schimbă lucrurile, și asta e doar o schimbare, pe partea de schimbări climatice. Se mai schimbă lucrurile și în alte zone, respectiv pe partea legislativă, după cum știți, probabil foarte bine, produsele pe bază de neonicotinoide, nu mai sunt disponibile pe piața din Europa. O altă constantă, este partea de dialog, iar atunci când venim în fața fermierului, și avem un dialog cu acesta, vrem să înțelegem care sunt nevoile și provocările, astfel încât, să răspundem lor. Dar mai este un al treilea lucru, care pentru mine este constant în viață, este o vorbă românească care spune că "Omul sfințește locul", și când spun asta, mă refer la echipa Syngenta, dar și la fermieri, deoarece fără ei rațiunea noastră de a fi și a face, ceea ce facem, nu ar exista! Totodată, vorbeam de schimbările legislative, de produsul care înlocuiește neonicotinoidele, respectiv tratamentul la sămânță, Austral Plus. Acesta este singura soluție insecto-fungicidă pentru tratamentul la cereale, astfel încât, să ne putem proteja culturile“, a precizat Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova.

După cuvintele de bun augur, rostite de către, Sergiu Staicu, directorul general Syngenta, a urmat vizitarea atelierelor, unde câte un specialist Syngenta a oferit informații și noutăți celor prezenți în câmp.

Elatus Era, asigură o protecție fungicidă la cereale

Într-unul din ateliere am văzut soiuri de grâu Syngenta și un produs eficient pe partea de protecție la această cultură, prezentat de managerul companiei Syngenta, Gabriela Dragoș. „Avem patru varietăți de grâu, respectiv Ingenio, Illico, Moisson și Falado. Am ales să prezint soiul Falado, deoarece este un soi de grâu intrat pe piața noastră, în urmă cu doi ani, un soi foarte adaptat condițiilor de aici. Acesta se pretează foarte bine zonelor cu mai multă secetă și totodată vine cu un bagaj de toleranță la boli mai bun, deoarece are un strat de ceară protector, care îl ajută să aibă evapotranspirația mai redusă și o protecție mai bună împotriva bolilor. Anul acesta a fost un an de precipitații abundente, a fost și o presiune de boli, și atunci vorbim despre Elatus Era, un fungicid la care Syngenta a lucrat 19 ani, până când a fost adus pe piață, dar este fungicidul, care se pretează pe noul standard, în materie de protecție fungicidă la cereale“, a punctat Gabriela Dragoș, managerul companiei Syngenta.

Austral Plus, insecticid unic pentru cultura de cereale

Tot la cultura de cereale, Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta, a prezentat  unica soluție pe piață, pentru tratamentul semințelor de cereale, insecto-fungicidul Austral Plus. „Spunem că este unic pentru că suntem singurii care venim cu un ready-mix, către fermieri, pentru tratamentul semințelor. El va oferi o protecție completă, atât împotriva bolilor, cât și a dăunătorilor din sămânță și sol. În Austral Plus avem două substanțe active, fludioxonil și teflutrin, iar tehnologia noastră ne-a oferit ocazia să putem face o singură moleculă perfectă, care să îmbine cele două substanțe. Fludioxonilul este un fungicid, care controlează foarte bine principalele boli cu transmitere prin sămânță și sol (Fusarium spp., Septorioza și Mălura comună), iar cea de-a doua substanță activă din Austral Plus este teflutrin, care combate cu succes cei mai importanți dăunători pentru sămânța de grâu,  Agriotesul și Zabrosul“, a menționat Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta.

Elumis & Calaris Pro, eficiente împotriva buruienilor

Unul dintre atelierele pe care împreună cu fermierii l-am vizitat a fost cel dedicat culturii de porumb, unde Ionuț Nae, reprezentant al departamentului de marketing la cultura de porumb, a vorbit despre produsele de protecție aplicate hibrizilor de porumb, cultivați pe platforma demonstrativă de la Traian. „Hibrizii de porumb au fost semănați în două densități, sunt hibrizii noștrii Artesian, lansați începând cu anul 2018, dar și o parte din hibrizii lansați anula acesta, și  cei care, vor putea fi comercializați, începând cu anul 2020. Pe partea de protecție la porumb avem soluții, începând din preemergență până în postemergență tardivă. Întotdeauna, recomandarea noastră este să se aleagă produsul, în funcție de spectrul de buruieni. Ca și produse, avem un portofoliu complet, începând din preemergență, vorbim despre clasicele erbicide, Dual Gold și Gardoprim Plus Gold. De altfel, avem două soluții pe care le propunem, în partea de tehnologie a culturii de porumb, vorbim despre o soluție deja cunoscută pe piață, Elumis, care poate fi aplicat din perspectiva de 2 frunze până în stadiul de 8 frunze, și care conține ca substanțe active, mesotrione și nicosulfuron. Aceasta este una din cele mai sigure soluții pe partea de postemergență, din perspectiva combaterii integrale a buruienilor. O a doua soluție pe care Syngenta o propune, începând cu anula acesta, este Calaris Pro, un erbicid nou-nouț, care are în compoziție două substanțe active, mesotrione și terbutilazin, vorbim și de această dată despre o fereastră de aplicare, care pleacă din preemergență până în stadiul de 8 frunze al culturii de porumb“, a punctat Ionuț Nae.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Informare Syngenta legată de modificările apărute în domeniul de utilizare a produselor Switch 62.5 WG

Compania Syngenta dorește să informeze toți utilizatorii de produse de protectia plantelor cu privire la modificările apărute cu privire la domeniul de utilizare a produsului Switch 62,5 WG.

Conform autorizației temporare nr. 12077 din 10.06.2019 emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, produsul de protecția plantelor Switch 62,5 WG poate fi utilizat și în cultura de afin, pentru combaterea organismelor dăunătoare Botrytis cinerea și Monilinia spp. aplicat în doză de 1 kg/hectar, maxim 3 tratamente/sezon la un interval minim între tratamente de 7-14 zile. Timpul de pauză de la ultimul tratament până la recoltare este de 10 zile.

Autorizația temporară este valabilă 120 de zile, produsul Switch 62,5WG putând fi utilizat în cultura de afin până la data de 04.10.2019.

Syngenta menționează că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest document nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițiile legale aplicabile activitățillor pe care le desfășoară.

Sursa: Syngenta

Systiva, un concept revoluționar

Compania BASF vrea cu ajutorul unui nou produs să facă viața fermierilor mai ușoară. Este vorba de Systiva, un fungicid care, aplicat toamna, simplifică foarte mult lucrările de primăvară. De fapt, acesta este primul fungicid aplicat odată cu tratamentul seminței pentru protecția culturii până la al doilea tratament foliar. În plus, Systiva este primul fungicid cu acțiune foliară aplicat direct pe semințe. Acesta oferă combatere eficientă pe o perioadă lungă de timp a unui spectru larg de boli ale grâului și orzului, cum ar fi: septorioza, făinarea, mucegaiul de zăpadă, pătarea reticulară, sfâșierea frunzelor de orz sau Pyrenophora teres. Produsul începe să acționeze încă din toamnă, odată cu germinarea semințelor.

Optimizarea activităților

„Este un concept nou; practic, este o inovație a BASF-ului. Spun acest lucru pentru că Systiva se aplică toamna și protejează plantele de grâu și orz până în primăvară. Trebuie spus că acest tratament nu face altceva decât să optimizeze activitățile din toamnă pentru că știm că atunci se suprapun multe tratamente într-o perioadă foarte scurtă de timp. De aceea, dacă protejăm încă din toamnă cultura, fermierul poate să-și organizeze mult mai optim activitățile. Practic, Systiva este o nouă gândire, o nouă concepție a tratamentului cu fungicid care credem că va revoluționa protecția culturii la cereale“, ne-a declarat Mircea Chetrone, director de marketing BASF.

„Este foarte important de adăugat faptul că la testele pe care le-am efectuat cu Systiva plusul de producție a fost considerabil. De exemplu, la o cultură din județul Vaslui s-a aplicat un insectofungicid împreună cu Systiva în toamnă, s-a sărit peste primul tratament și s-a aplicat direct al doilea tratament. Cantitatea a fost de 4.837 kg/ha, iar în varianta martor, unde s-a aplicat insectofungicid, tratament 1 și 2 în primăvară, s-a obținut o producție de 4.132 kg/ha. Adică sporul de producție a fost de 705 kg în favoarea martorului unde s-a tratat cu Systiva“, a explicat Silviu Roșca, reprezentant BASF.

Beneficii

Potrivit BASF, fungicidul oferă mai multe plante la hectar datorită unei răsăriri uniforme, sprijină dezvoltarea sistemului radicular şi optimizează condiţiile de creştere. În concluzie, principalele beneficii pe care Systiva le oferă fermierilor sunt: asigură o bună dezvoltare a plantelor în toamnă, oferă protecţie pe timpul iernii şi un start excelent în primăvară, este total independent faţă de condiţiile climatice, necesită efort minim din partea fermierilor, elimină orice grijă pe timpul iernii şi, bineînţeles, determină producţii şi profituri mari. Alt beneficiu este că oferă protecţie de lungă durată, din toamnă şi până primăvara târziu, şi, nu în ultimul rând, oferă flexibilitate în primăvară.

Ion Bogdan

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Recomandarea Corteva Agriscience pentru protecția culturii de floarea-soarelui

Din cauza condițiilor vitrege din toamnă, acest an agricol este caracterizat prin suprafețe mari cultivate cu plante prășitoare, îndeosebi porumb și floarea-soarelui. Mare parte din culturile înființate în toamna anului trecut au răsărit slab și nu au rezistat peste iarnă sau din cauza densității mici vor trebui reînsămânțate în primăvară cu alte culturi. Pe lângă efortul financiar, suplimentar, fermierul întâmpină probleme de amplasare a culturii.

Dacă porumbul este mai puțin pretențios la planta premergătoare, nu același lucru îl putem spune și despre floarea-soarelui, care este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive și care are predispoziție la anumite boli păgubitoare cu transmitere prin sol. Din acest considerent, această cultură necesită o rotație corespunzătoare și uneori s-ar impune revenirea pe același amplasament doar după o pauză de câțiva ani.

Anul acesta, nefiind posibilă respectarea acestei condiții, este posibil să avem în culturile de floarea-soarelui o presiune mare de infecție, iar în funcție de particularitățile locale, o serie de agenți patogeni se pot instala în cultură.

Dintre aceștia amintim:

  • Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb), Botrytis cinerea (putregaiul cenușiu), Plasmopara helianthi (mana florii-soarelui), ca fiind cele mai cunoscute și păgubitoare boli;
  • Phomopsis helianthi (necrozarea și frângerea tulpinilor), Leptosphaeria lindquistii f.c. Phoma macdonaldi (înnegrirea tulpinilor).

De asemenea, în anumite condiții, boli precum: Puccinia helianthi (rugina), Septoria helianthi (septorioza) sau Pseudomonas syringae pv. Helianthi (arsura bacteriană) pot fi întâlnite mai ales în cazul unor hibrizi sensibili.

O singură boală rămasă netratată poate afecta parțial sau total cultura de floarea-soarelui și poate influența într-un mod negativ producția.

De aceea, CORTEVA AGRISCIENCE recomandă aplicarea în vegetație a fungicidului Tanos® 50 WG, un fungicid extrem de eficient, cu două substanțe active cu mod de acțiune diferit, și anume:

  • Famoxadon are proprietăţi lipofilice, fiind aderent la cuticulă și foarte greu de spălat după 1 oră de la aplicare. Are acţiune antisporulantă și blochează creșterea ciupercii. Famoxadon difuzează în cuticulă și determină o bună redistribuire a substanţei active la suprafaţa frunzei, fiind remobilizat prin ploaie și rouă. Sporii ciupercii devin incapabili să încolţească, germinarea sporilor, fiind blocată.
  • Cimoxanil penetrează ţesutul frunzei și se distribuie translaminar. Stopează creșterea leziunilor și sporularea, inducând reacţia de autoapărare a plantei.

grafic intensitate atac floarea soarelui

Recomandăm fungicidul Tanos® 50 WG în doza de 0.4 kg/ha pentru a fi aplicat în apropierea formării butonului floral, când încă se poate interveni cu mașina de stropit în lanul de floarea-soarelui, aplicare recomandată în special pentru protejarea calatidiului.  

În cazuri excepţionale de atac de mană (Plasmopara helianthi), aplicaţi 2 tratamente succesive la un interval de 7-10 zile imediat ce depistaţi atacul.

Este de preferat să aplicăm produsul preventiv pentru a elimina orice risc de îmbolnăvire, pentru o dezvoltare armonioasă și pentru a pune în valoare potențialul excepțional de producție al hibrizilor.

Pentru o mai bună informare și o prezentare detaliată a bolilor specifice florii-soarelui, dar și pentru detalii despre produsele noastre de protecție a plantelor, puteți vizita site-ul nostru  www.corteva.ro.

Ana Maria Pascariu
Category Marketing Manager Fungicides & Insecticides

Două noi fungicide lansate de Corteva Agriscience

În prezența a peste 300 de participanți, compania Corteva Agriscience – Divizia de Agricultură a Dow DuPont a lansat două noi fungicide din gama Zorvec: Enicade NZeb și Zelavin Bria.

„Am așteptat foarte mult ca aceste fungicide să fie înregistrate în România, pentru că în alte țări din Europa se vând deja de 2-3 ani, iar fermierii care le-au folosit sunt foarte încântați de rezultatele pe care le-au obținut. Această moleculă nouă, Oxathiapiprolin, ce va fi cunoscută sub denumirea comercială Zorvec, a fost descoperită acum mai bine de 15 ani. În tot acest timp s-a lucrat la perfecționarea ei, s-au făcut tot felul de teste pentru a vedea cu ce alte substanțe active poate fi combinată, astfel încât să combată mana în cel mai eficient mod și să nu inducă rezistență. În urma testelor, atât în Europa, cât și în țara noastră, aceste două fungicide s-au dovedit a fi cele mai performante“ – Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience – Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Fungicid pentru cultura cartofului

Zorvec Enicade NZeb este un fungicid sistematic pentru combaterea manei la cartof, salată verde, ceapă și usturoi. La cartof se aplică preventiv atunci când apare riscul de infestare, însă are o acţiune curativă foarte bună. Doza recomandată este de 0.15 l/ha. Printre avantajele acestui produs se numără fiabilitate chiar și în condiții meteorologice deosebite și are rezistență la spălare. Este recomandat ca produsul să fie administrat în două aplicări succesive, la un interval de 10 zile. Pachetul pentru 5 ha pe care compania Corteva Agriscience îl pune la dispoziția fermierilor este compus din Enicade NZeb – 100 g/l Oxathiapiprolin și Trimanoc 750 g/kg Mancozeb.

Fungicid pentru vița-de-vie

Zorvec Zelavin Bria este un fungicid preventiv, curativ, antisporulant, sistemic și translaminar pentru controlul manei viței-de-vie. Are o protecție de lungă durată și asigură inclusiv protecția lăstarilor noi, exclude repetarea tratamentului în caz de ploaie, prezintă rezistență la spălare, se recomandă administrarea lui în două aplicări succesive la interval de 10 zile, iar doza recomandată este de 0,2-0,6 l/ha. Pachetul pentru 4 ha este compus din Zorvec Zelavin – 10% Oxathiapiprolin și Folpan – 80% Folpet. Se recomandă administrarea lui în două aplicări pe sezon, iar timpul de pauză este de 10 zile.

Produsele se aplică în faza de creștere intensă, înainte de preînflorit, înflorit și imediat după, atunci când plantele sunt în plină dezvoltare. În țara noastră testarea acestor produse a început încă din anul 2013, iar la finalul lunii martie au fost omologate, urmând ca doar o parte dintre fermieri să le poată utiliza încă din acest an.

„Este o zi mare pentru compania Corteva Agriscience pentru că cele două produse pe care le-am lansat astăzi vor fi în cel mai scurt timp lideri de piață pe segmentul lor. Zorvec are un mod de acțiune radical îmbunătățit față de tot ceea ce există în acest moment pe piața din România. Suntem absolut convinși de faptul că, după ce le vor utiliza pentru prima oară, fermierii vor aprecia plus valoarea pe care o obțin. Este clar faptul că investim foarte mult în cercetare, nu doar pe acest segment de protecția plantelor, pentru că ne dorim să fim o companie novatoare, iar soluțiile pe care le punem la dispoziția fermierilor români să fie pe măsura așteptărilor“, Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Începe o nouă eră a fungicidelor pentru cereale!

Septorioza este una dintre principalele boli din cultura de cereale care poate cauza, în funcție de o serie de factori, pagube de până la 50%.

În primăvară, odată cu reluarea vegetației și creșterea temperaturilor, atacul septoriozei devine mai virulent din cauza timpului redus de incubare a sporilor. Odată cu creșterea plantelor, sporii ajung pe frunzele superioare, provocând noi infecții. Dacă atacul pe frunzele inferioare nu aduce pagube importante, odată cu urcarea spre etajele superioare pierderile provocate de acest agent patogen se transpun direct în pierderi de producție. De aceea vom acorda o atenție deosebită controlării acestui agent patogen pentru a proteja ultimele etaje și frunza stindard. Este necesară o aplicare preventivă a fungicidelor pentru a reduce la minimum efectele acestei boli.

Specialiștii Syngenta au desfășurat un proiect de cercetare pentru a înțelege mai bine ciclul de dezvoltare a Septoria și a Puccinia spp. Au desfășurat o intensă muncă de laborator, prin analize la microscop, pentru a vedea care sunt efectele dezvoltării acestor patogeni, atât în interiorul frunzei, cât și la suprafața acesteia. În concluzie, după cum se știa deja, odată ce boala se manifestă la exteriorul frunzei, este prea târziu să o tratezi și dauna este deja produsă.

După mulți ani de cercetare, Syngenta lansează produsul Elatus Era, fungicid pe bază de Solatenol™, cu aplicare de la începutul alungirii paiului până la sfârșitul înfloritului.

Elatus Era este un produs puternic, care, odată aplicat, are atât efect preventiv, cât și curativ și eradicativ asupra septoriozei și a celorlalți agenți patogeni. Este nevoie de un produs capabil să combată eficient chiar și eventualele forme de rezistență apărute în câmpurile fermierilor, cu flexibilitate în alegerea perioadei de apli­care, dar și a dozei aplicate, care să dea libertate specialistului din fermă să aleagă doza potrivită fiecărei sole, în funcție de gradul de atac al agenților patogeni.

Practica agricolă ne-a dus la concluzia că nici o solă nu seamănă cu alta, iar o solă semănată devreme va fi diferită de una semănată târziu. Grâul semănat în monocultură tot timpul va avea nevoie de o atenție deosebită, de o doză mai mare de fungicid sau de un tratament în plus.

Elatus Era este un produs consistent care păstrează ce este mai bun din efectele deja consacrate ale triazolilor, dar care conține și o nouă substanță activă din altă grupă chimică. Dovedește eficacitate excepțională an de an, atât în câmpurile noastre, cât și în testele făcute de instituții independente.

De asemenea, Elatus Era este un produs complet, care îmbină ultimele tehnologii în materie de formulare și adjuvanți încorporați și care beneficiază de sinergia celor mai eficiente substanțe active din grupa triazolilor, respectiv a SDHI. Odată  aplicat pe plantă, este eficace, chiar dacă survin ploi la scurt timp de la aplicare. Nu se degradează la lumina solară și are o acțiune în plantă atât translaminară, cât și sistemică.

Nu a fost ușor, nu am făcut compromisuri, am investit, pe lângă resurse financiare, timp, talent și multă determinare pentru a oferi fermierilor un produs cu adevărat Puternic, Consistent și Complet pentru cultura de cereale păioase – Elatus Era.

Elatus Era are în componența sa cea mai eficientă substanță activă din grupa nouă SDHI (Inhibitor de Hidrogenază), și anume Solatenol™, combinată cu cel mai eficient triazol de pe piață, Proticonazol, sinergia celor 2 substanțe active făcând din Elatus Era un produs greu de egalat ca eficacitate pe cerealele păioase în următorii ani.

Focul bacterian (Erwinia amylovora)

Recomandăm efectuarea tratamentului fitosanitar pentru combaterea bolii: focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora) la speciile pomicole: gutui, păr și măr.

Vor fi tratați pomii cu simptome caracteristice bolii și anume:

  • ofilirea vârfurilor lăstarilor și încovoierea sub forma unei cârje;
  • brunificarea țesuturilor de sub scoarța lăstarului atacat.

Folosiți unul dintre produsele de mai jos:

FUNGICIDE

PRODUS

DOZA

ALCUPRAL 50 PU

0,3 - 0,04%

ALIETTE 80 WG

3,75 kg/ha

CUPROXAT FLOWABLE

3,5 litri/ha în 1.000 l/ha apă

CHAMP 77 WG

2 kg/ha

FUNGURAN OH 50 WP

0,04%

TRIUMF 40 WG

0,25%

Perioada optimă de tratament: postfloral.

Alte recomandări :

Folosiți numai produse de protecția plantelor omologate în România și provenite din surse autorizate.

Citiți cu atenție eticheta produsului înainte de utilizare și respectați recomandările.

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

Respectați cu strictețe normele de lucru cu produsele de protecția plantelor, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și animalelor.

Vă recomandăm „Ghidul pentru utilizarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor“ aflat pe site-ul: http://www.madr.ro, pentru o mai bună informare a dumneavoastră.

Sursa: AUTORITATEA NAŢIONALĂ FITOSANITARĂ - OFICIUL FITOSANITAR BRASOV

Lansarea BASF. Un nou fungicid pentru vița-de-vie

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate, compania BASF a anunțat lansarea pe piața din România a unui nou fungicid inovator pentru combaterea făinării la vița-de-vie, Vivando. „Fermierii așteptau de mult un produs pentru prevenirea apariției făinării. Având în vedere că în cursul acestui an făinarea a creat cele mai mari probleme cultivatorilor de viță-de-vie, Vivando va îmbogăți lista de produse destinate combaterii acesteia“, a declarat Robert Baicoianu, Speciality Crops Manager BASF.

Acesta are o acțiune preventivă și parțial curativă bazată pe metrafenonă, o substanță din familia chimică a benzofenonelor. Observațiile morfologice cu privire la modul biologic de acțiune al făinării au arătat că, în urma aplicării preventive, metrafenona a inhibat germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresoriei. Mai exact, metrafenona blochează penetrarea agentului patogen în cuticulă și disturbă procesele normale de dezvoltare a miceliului și sporularea. Noul produs a fost deja testat pe loturi demonstrative în Ungaria, unde și-a demonstrat eficacitatea.

Practic, prin modul său unic de acțiune, Vivando inhibă ciuperca în diferite stadii de dezvoltare și infecție, acționând pe mai multe niveluri și protejând planta împotriva atacului de făinare. Produsul dispune de 500 g/l substanță activă, se aplică în doză de 0,2 l/ha, iar aplicarea lui sub formă de vapori este recomandată de la stadiul de 5-6 frunze până la coacere, în 3 tratamente pe sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive. Intervalul dintre tratamente este de 12-14 zile, cu o reducere la 10-12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare.

Riscul dezvoltării rezistenței prin folosirea fungicidelor este bine cunoscută. De aceea, utilizarea substanțelor active trebuie făcută cu responsabilitate pentru a menține eficacitatea lor pe termen lung. În ceea ce privește produsul Vivando, acesta nu prezintă rezistență încrucișată la produsele utilizate sau recomandate împotriva făinării la struguri. Totuși, reprezentanții BASF sfătuiesc fermierii să alterneze acest fungicid cu produse aparținând altor grupe chimice. „Vivando ar trebui folosit ca parte a unei strategii a managementului rezistenței care include atât tratamente chimice împotriva făinării, cât și metode nechimice care reduc presiunea bolii, cum sunt lucrările în verde“, spun cei de la BASF.

În urma studiilor realizate pe loturi demonstrative, Vivando a prezentat o bună rezistență la spălare, fiind necesară numai o oră de la aplicare până când pot surveni ploi. Mai mult, noul produs nu necesită reaplicare după ploaie, asigurând un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de aplicare. Dar la întocmirea acestui program trebuie să se țină cont de condițiile locale. Ar mai fi de adăugat că Vivando este sigur pentru acarienii prădători și albine.

În concluzie, controlul preventiv al făinării, dublat de o activitate reziduală de lungă durată, face din Vivando o alegere excelentă pentru a fi utilizat pe tot parcursul sezonului.

Nicuşor Oprea Banu, Patricia Alexandra POP

Agroconnect, locul în care inovaţiile se îngrămădesc pe metru pătrat

Aflată la cea de-a patra ediţie, seria evenimentelor Agroconnect organizate de compania BASF a continuat şi în acest an. Astfel, în perioada mai – iunie, fermierii din judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Slobozia, Giurgiu, Bihor, Cluj şi Neamţ au putut vizita loturile demonstrative organizate de compania BASF în colaborare cu fermierii locali pentru culturile de câmp: rapiţă, floarea-soarelui, cereale păioase şi porumb.

Sloganul evenimentelor -  Inovaţii pe metru pătrat, - vorbeşte despre povestea companiei BASF – povestea unui deschizător de drumuri, care de-a lungul timpului a descoperit, a inovat şi a schimbat. Paşii pe terenul inovaţiei au fost făcuţi pentru ca partenerii noştri, fermierii, să poată obţine rezultate mai bune, pentru ca, împreună, să putem contribui la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

În acest an, compania BASF a avut alături o serie de parteneri: compania New Holland, cu o gamă completă de maşini şi utilaje agricole, compania Bancpost, cu soluţii de finanţare pentru domeniul agricol şi, evident, companiile de seminţe care au oferit hibrizii pentru înfiinţarea culturilor.

Caracterul “internaţional” al evenimentelor s-a păstrat şi în acest an în cadrul evenimentului de la Diosig – Bihor, la care 100 de fermieri sârbi au interacţionat cu fermierii români pentru a face schimb de experienţă în domeniul celor mai eficiente soluţii de protecţie a plantelor.

În cadrul unui tur al suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, rapiţă, porumb sau cereale, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu  tehnologii diverse, în contrapunct cu rezultatele obţinute pe loturile martor.  Loturile demonstrative nu au fost organizate pe suprafeţe mici, atent îngrijite, aşa cum se procedează de obicei, ci pe  suprafaţe mari, de zeci de hectare, în condiţii reale de producţie, aşa cum lucrează agricultorii în propriile ferme.

Pe tot parcursul prezentării tehnice, reprezentanţii BASF au explicat în detaliu tehnologiile de protecţie a plantelor pentru fiecare tip de cultură în parte, precum şi avantajele utilizării produselor BASF în cadrul tehnologiei intensive de exploatare a terenurilor agricole. Pe suprafeţele cultivate cu floarea - soarelui, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu tehnologia Clearfield aplicată pe diferite tipuri de hibrizi ai companiilor de seminţe.  A fost prezentată în premieră tehnologia Clearfield Plus, noua generaţie a sistemului de producţie Clearfield. Sistemul de producţie Clearfield Plus aduce fermierii cu un pas mai aproape de profituri excelente la cultura de floarea-soarelui datorită beneficiilor sale: toleranţă crescută la erbicid, eficacitate mai mare în combaterea buruienilor, producţie mai mare de ulei, recolte mai mari. Efectele noului erbicid al tehnologiei Clearfield Plus au putut fi observate concret, în câmp.

 

În cadrul culturii de rapiţă a fost prezentat sistemul Clearfield, lansat în toamna anului trecut, fiind evidenţiate beneficiile acestuia: o singură aplicare cu eficacitate excelentă în combaterea buruienilor mono şi dicotiledonate (inclusiv a buruienilor dificile) din cultura de rapiţă, flexibilitate excelentă în aplicare şi faptul că funcţionează foarte bine, indiferent de condiţiile de umiditate şi de sistemul de cultivare. A fost prezentată şi aici colecţia de hibrizi ai companiilor de seminţe, precum şi modul în care a acţionat erbicidul Cleranda.

Reprezentanţii BASF au subliniat importanţa aplicării unor fungicide precum Caramba Turbo sau Pictor pentru obţinerea unor recolte maxime pe suprafeţele cultivate cu rapiţă. Pe lângă efectul fungicid, aceste produse îmbunătăţesc stabilitatea tulpinii, previn căderea, asigură o inflorescenţă omogenă şi stimulează efectele fiziologice ale plantei de rapiţă pentru o absorbţie îmbunătăţită a apei şi nutrienţilor, protejarea plantelor de stres şi prevenirea coacerii premature. În plus, produsul Caramba Turbo este esenţial pentru îmbunătăţirea rezistenţei la iernare a plantelor de rapiţă, crescând în mod exponenţial şansele de supravieţuire a culturii de rapiţă peste iarnă.

La cereale a fost prezentată tehnologia BASF de combatere a bolilor în diferite variante şi combinaţii. Specialiştii BASF recomandă tehnologia intensivă, cu 2 sau 3 tratamente pe sezon, pentru prevenirea apariţiei bolilor şi menţinerea unor culturi sănătoase, productive. A fost evidenţiat în mod deosebit produsul Capalo, un fungicid performant, cu formulare inovatoare de tip “stick and stay”, flexibil în utilizare. Cele trei substanţe active (epoxiconazol, fenpropimorf şi metrafenonă) garantează o eficacitate foarte bună împotriva bolilor (şi în mod special asupra făinării), fapt ce asigură o protecţie deosebită încă de la început. Eficacitatea produsului securizează dezvoltarea culturii şi producţia.

 

Produsul Opera rămâne pilonul de rezistenţă al tehnologiei BASF pentru protecţia culturii de porumb atunci când se urmăreşte obţinerea unor sporuri de producţie considerabile prin stimularea efectelor fiziologice ale plantelor pentru protecţia împotriva factorilor de stres. Parte integrantă a tehnologiei AgCelence, produsul Opera permite hibrizilor de porumb să îşi exprime întregul potenţial genetic şi asigură producţii şi profituri ridicate. O importanţă deosebită a fost acordată erbicidului Frontier Forte, un erbicid cu aplicare în preemergenţă pentru combaterea buruienilor graminee anuale şi a unor buruieni dicotiledonate importante, o soluţie demnă de luat în calcul în condiţiile interzicerii utilizării acetoclorului.

Agroconnect nu a însemnat, însă, doar vizitarea unor loturi demonstrative, ci şi implicarea efectivă a fermierilor, conectarea  lor cu produsele BASF. Beneficiile produselor BASF au fost prezentate într-un mod creativ, interactiv şi amuzant, oferind fermierilor şi un strop de distracţie. Şi pentru că şi-a dorit să recompenseze răbdarea şi perseverenţa fermierilor de a parcurge acest traseu al inovaţiilor, pentru fiecare interacţiune a lor cu  produsele BASF, fermierii au fost recompensaţi cu Agrodolari, bancnotele oficiale Agroconect, ce au putut fi preschimbate la final în premii!

 “Suntem în plin sezon agricol şi sperăm că vom avea un an bun. Aş vrea să mulţumim fermierilor că au fost  alături de noi până acum, ca au utilizat produsele noastre şi  să îi asigurăm de sprijinul nostru total până la finalul sezonului. Prin produsele BASF pe care le oferim, prin tehnologiile BASF de protecţie a culturilor pe care le promovăm, încercăm să ajutăm fermierii  să prevină problemele dificile ce ar putea apărea în procesul agricol pe care îl derulează, oferindu-le totodată soluţii şi sprijin pentru depăşirea momentelor complicate cu care s-ar putea confrunta la un moment dat”, a declarat Tiberiu Dima, Country Manager Crop Protection Romania.

 

Despre divizia BASF de protecție a plantelor

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde EUR în 2012, divizia BASF pentru protecţia plantelor oferă soluțiiinovatoare de protecție a plantelor de cultură, gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul său cuprinde tehnologii de tratare a semințelor și control biologic precum și soluții de management al apei, nutrienților și factorilor de stres ai plantelor. Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, pentru populația mondială aflată în continuă creștere. Informații suplimentare pot fi obținute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţelele de socializare.

 

BASF - The Chemical Company

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor, până la petrol și gaze. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele și sistemele noastre de soluții contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a realizat vânzări de 72,1 miliarde euro  și peste 110.000 angajați la sfârșitul anului. Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com.

Abonează-te la acest feed RSS