Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Atenție! Se extinde rețeaua de irigații

Extinderea suprafețelor irigate este o binefacere pentru agricultura României deoarece se reduce din coșmarul secetelor tot mai frecvente. Dar, în același timp, este o răspundere mai mare pentru toți cultivatorii din zonele irigate pentru a aplica tehnologii de cultură foarte corecte și evitarea proceselor de sărăturare secundară și înmlăștinire a solului. Potențialul irigabil al țării noastre, prognozat la începuturi, este de 5 mil. ha folosind apă din Dunăre, pe 1/3 din suprafață, iar pentru restul suprafeței, din râurile interioare. Amenajările pentru irigații care au fost executate înainte de 1989 reprezintă 3.001.617 ha folosind ca sursă de apă 85% din Dunăre și 15% din râurile interioare. După cum se știe, acestea au fost distruse aproape în totalitate.

În ultimul timp, Ministerul Agriculturii are o preocupare permanentă pentru reamenajarea zonelor irigate, fiind multe șantiere care lucrează la realizarea infrastructurii principale care să fie gata pe 70% până în 2020 și pe 90% până în 2030. Se are în vedere și canalul Siret-Bărăgan. Se prevede ca în anul 2020 să se irige 2 milioane de hectare.

Apa este factorul decisiv pentru nivelul și calitatea producției agricole, având următorul rol: are putere de dizolvare și de menținere a nutrienților sub formă de ioni; asigură absorbția și conducerea substanțelor nutritive în corpul plantelor; menține stabilă temperatura plantelor, având rol de regulator; participă la procesele de hidroliză, oxidare, reduceri, fotosinteză.

Apa folosită la irigarea culturilor agricole trebuie să aibă următoarele însușiri: conținutul în săruri solubile (cloruri, sulfați, carbonați) să fie sub 5 g/l; să aibă o reacție neutră, cu pH-ul de 6,5-7,5; conținutul în aluviuni să fie de 1-3 g/l; temperatura apei ajunsă la plante să fie de 20-28°C (cea din subteran are 12-13°C); să aibă un bun grad de aerație, cu 7-14 g oxigen/m3 apă.

Dar irigarea poate avea și o serie de urmări negative ca: aplicată nerațional, mărește cheltuielile și deci prețul produselor agricole; umezirea repetată, exagerată a solului, este nefavorabilă plantelor și activității microbiologice din sol; cantitățile mari de apă aplicate deteriorează structura solului; cel mai grav este că irigarea nechibzuită poate duce la fenomenele de sărăturare secundară și de înmlăștinire a solului.

Sărăturarea secundară constă în ridicarea apei freatice mineralizate spre suprafața solului unde apa se evaporă, iar sărurile rămân și se concentrează în zona respectivă. Aceasta depinde și de nivelul la care se găsește pânza freatică, nivel care se numește adâncime critică, fiind la 2-3 m adâncime. Când nivelul pânzei freatice ajunge la suprafața solului provoacă fenomenul de înmlăștinire a solului.

Toate acestea au loc atunci când nu se practică o irigare rațională, se folosesc volume mari de apă în loc de volume mai reduse și la intervale mai mici pentru a beneficia și de precipitațiile care apar în aceste intervale. Pierderi mari de apă mai au loc prin infiltrare în canalele de aducțiune, atunci când nu sunt bine etanșate. S-a constatat că în canalele vechi se pierd peste 70% din apă, iar în cele noi, bine executate, se pierd sub 15%.

O altă cauză a sărăturării secundare a solului este folosirea apei care conține peste 5 g/l săruri. De aceea spuneam mai înainte că agricultorii din zonele irigate trebuie să aibă un minimum de cunoștințe despre aceste aspecte, să se documenteze și să aplice măsurile cuvenite pentru evitarea fenomenelor nedorite.

Pentru prevenirea fenomenelor de sărăturare secundară este necesar: să se cunoască adâncirea pânzei freatice și gradul de sărăturare al apei; să se cunoască gradul de capilaritate a solului.

Pentru a împiedica ridicarea apei la suprafața solului este necesar: să se ia măsuri de evitare a infiltrării apei în canalele de aducțiune prin compactare, folii de plastic, betonare și prin perdele de arbori de-a lungul canalelor, care pot elimina prin transpirație 20.000 m3 apă/ha; să nu ajungă apa de irigații la apa freatică; să funcționeze corect rețeaua de evacuare și drenaj; să se aplice norme de udare moderate pe un teren perfect nivelat; nivelul pânzei freatice să fie la peste 10 m adâncime.

Din cele de mai sus rezultă că activitatea agricolă în zonele irigate necesită un profesionalism ridicat și o rigoare în aplicarea tehnologiilor de cultură care sunt specifice pentru culturile irigate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

O familie din Prahova nu și-a primit nici acum terenul conform Legii nr. 18

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

Dezordinea funciară şi consecinţele ei

Anul trecut am părăsit apartamentul de la etajul 9 din oraşul Braşov şi m-am mutat într-o casă dintr-un sat din apropiere. De atunci percepţia mea asupra gospodăririi zestrei funciare din trecut şi în prezent a devenit mai ascuţită, punându-mi mai multe întrebări la care până acum nu am găsit un răspuns acceptabil.

Încep prin modul de aşezare a localităţilor din vechime şi forma lor mai mult sau mai puţin circulară, cu străzi drepte, case, grajduri, şuri şi curţi aliniate, grădini una în spatele celeilalte, drumuri de acces facile etc.

Această ordine s-a bazat pe o logică simplă, veche de peste 800 de ani, a obştilor saşilor colonizaţi pe aceste meleaguri, care au adus cu ei din vestul Europei principiile sistematizării localităţilor şi aşezarea caselor pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu din arabil, a fi cât mai funcţionale şi mai uşor de apărat împotriva invaziilor de tot felul. Modernizarea actuală a acestor localităţi prin asfaltarea drumurilor de acces, alimentări cu apă, curent electric, gaze şi canalizare s-a făcut extrem de uşor înainte şi după 1990.

În prezent, în apropiere de Braşov şi de localităţile învecinate se construiesc case într-o dezordine de neînchipuit altădată. Abia după ce se construiesc casele se pune problema drumurilor de acces, alimentării cu apă, gaz, electricitate, canalizare, cu costuri foarte mari din cauza aşezării ultra dezordonate, după bunul plac al fiecăruia.

O altă problemă gravă este reducerea drastică a suprafeţelor de terenuri arabile cu fertilitate ridicată din Ţara Bârsei, prin construirea a tot felul de depozite, făbricuţe, supermarketuri etc., în loc ca acestea să fie amplasate pe terenuri neproductive sau mai puţin fertile pentru practicarea agriculturii.

Un caz aparte îl constituie terenurile arabile din apropierea Fabricii de zahăr Bod. Această fabrică a fost construită în 1889, cât mai în mijlocul suprafeţelor apte pentru a fi cultivate cu sfeclă de zahăr, ţinând seama de greutăţile cauzate de transportul cu tracţiune animală al sfeclei la fabrică şi al tăiţeilor după procesare.

În ultimele două decenii, în apropierea acestei fabrici, pe cele mai fertile terenuri arabile au apărut o fabrică de mezeluri, o fabrică de procesare a laptelui, o fabrică de prelucrare a lemnului pentru furnire, un han şi alte construcţii de parcă acestea nu se puteau construi pe alte terenuri mai puţin productive, inapte pentru cultura sfeclei de zahăr.

Pe terenul arabil rămas liber în urma construcţiilor amintite, pe alte zeci de hectare din cele mai fertile s-au amplasat câmpuri de panouri fotovoltaice, s-au plantat arbori „Paulownia“, degeraţi astă iarnă, şi există intenţia de a se cultiva salcie suedeză şi iarba elefantului pentru biocombustibil.

Când dăm frâu liber dezordinii şi risipei funciare, se gândeşte cineva la criza alimentară care bate la uşă? Conform previziunilor, în anii 2050 populaţia globului va trece pragul celor 9 miliarde şi necesarul de hrană pentru combaterea foametei şi creşterea populaţiei Terrei va trebui să fie cu cel puţin 70% mai mare decât nivelul actual.

Poate atunci când va fi prea târziu vom fi aspru criticaţi pentru nonşalanţa cu care acum risipim terenurile agricole în loc să le valorificăm durabil la adevăratul lor potenţial pentru hrana noastră şi a urmaşilor noştri.

Teodor MARUŞCA

Abonează-te la acest feed RSS