Crescători de ovine și caprine, producători locali și zeci de persoane au participat în luna septembrie a.c. la Podu Iloaiei, la Târgul Crescătorilor de Animale din Iași, ediția a II-a, ce s-a desfășurat în incinta Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei.

În cadrul evenimentului au fost organizate workshopuri prin intermediul cărora instituții publice cu activități în sectorul agricol au prezentat informații privind: înregistrarea animalelor; subvențiile acordate de stat crescătorilor de animale, precum și ce fonduri europene pot fi accesate pentru zootehnie.

Târgul Crescătorilor de Animale din Iași a fost organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în colaborare cu Primăria Orașului Podu Iloaiei, cu Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

Evenimentul, unic în județul Iași, a fost dedicat crescătorilor de animale din județ și a avut ca scop prezentarea de rase de animale și rezultate de producție, degustarea și valorificarea de produse locale, prezentarea noutăților din domeniul creșterii animalelor, dar și realizarea unui schimb de experiență între participanți.

targ de oi

Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași:

„La noi creșterea oilor este pasiune, este suflet sau hobby, dacă vreți. Din cadrul Direcției Agricole Iași aici avem undeva la o sută de mii de capete de ovine și caprine. Noi, în cadrul Asociației, dispunem de cca 37.000 de capete pentru că suntem în perioada în care facem contractele pentru anul următor și asta ar fi suma mamelor aflate în Controlul oficial al producțiilor din județul Iași.“

Seceta, dar și temperaturile ridicate le-au creat ceva probleme crescătorilor de ovine și caprine din județul Iași, adaugă Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

„Seceta a scumpit hrana pentru animale, dar în ceea ce privește în furajul păios, fân, dar, dacă este să vorbim despre cereale, prețul este un pic mai mic decât anul trecut.“

Totodată, organizatorii au urmărit, prin intermediul acestui eveniment, și promovarea și încurajarea consumului de produsele locale. În acest sens a fost amenajată o stână în care s-a pregăti, după metoda tradițională, urdă.

Fotoreportaj de Beatrice Alexandra MODIGA

Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine, Ovis Mold Vaslui, ne prezintă mai multe amănunte despre asociație, dar și despre situația actuală a sectorului zootehnic și a fermierilor, interlocutorul nostru fiind el însuși un cunoscut crescător de oi de rasă din județul Vaslui și din zona istorică Moldova.

Președintele Asociației Ovis Mold din Vaslui, Ion Agafiței, are un efectiv de 1.000 de capete, rasa Karakul neagră brumărie, iar de mic copil a moștenit această îndeletnicire.

„De mic copil, la părinți am avut animale, am crescut între animale, după ce m-am căsătorit mi-au dat părinții în jur de 100 de oi, iar de atunci tot le-am înmulțit. Am un băiat care este inginer zootehnist și muncește în fermă cu mine. Și el va duce mai departe ferma de animale“, specifică crescătorul vasluian.

7 lei de tuns o oaie, prețul bun oferit de echipa de tuns oi

Probleme la asociație sunt tot timpul, dar încearcă să le rezolve în beneficiul fermierilor, adaugă Ion Agafiței.

„Noi ne luptăm cu sistemul, am făcut o cooperativă, iar în ultima vreme am încheiat un contract cu o echipă de tuns oi. A fost o firmă de tuns care a lucrat până de curând în Spania, dar s-a retras în județul Vaslui, acasă. Tunsul unei oi ajunge să fie 7 lei, un preț bun!“

În asociație sunt în jur de 45.000 de oi, cu 170 de fermieri, iar pentru aceștia 2022 a fost un an foarte dificil, mai specifică crescătorul vasluian.

„În județul Vaslui am avut probleme cu seceta, a fost lipsă de nutreț, de cereale, a fost foarte greu. În ceea ce privește prețul mielului, până la 1 iunie 2022 a fost un preț foarte bun, iar după această perioadă a fost un preț foarte slab. De la 17-18 lei/ kg a scăzut la 12 lei/ kg. Anul acesta, deocamdată, prețul este 17 lei/ kg, un preț normal.“

Față de acum 10 ani, efectivele de animale au scăzut cu 20%, iar una dintre cauze este lipsa forței de muncă, a ciobanilor, încheie Ion Agafiței. „De regulă, oile care au fost mai puține s-au strâns grămadă la fermierii mai mari. În asociația noastră predomină rasa Karakul, dar avem și Țurcana românească, Merinos de Palas, Île-de-France și trei rase de capre, dar și Țurcana albă; în principiu, avem cam toate rasele care se găsesc în România. Sfatul meu pentru tineri ar fi să se apuce să crească animale, cu toate că este o muncă grea, dar până la urmă, când vor trage linie, vor fi mulțumiți. Cea mai mare problemă în zootehnie este lipsa ciobanilor. Au fost, dar au plecat în străinătate și au îmbătrânit.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Filip Gheorghiță, un crescător de ovine din comuna Boțești, județul Vaslui, care are un efectiv de circa 250 de oi, spune că oieritul nu mai este profitabil pentru piața autohtonă, iar singura speranță a crescătorilor sunt exporturile.

Ciobanii din județul Vaslui nu au mai făcut profit cu mieii ca în alți ani și afirmă că exportul rămâne baza pentru supraviețuirea fermelor. Crescătorii de ovine spun că animalele care rămân nevândute după Sărbătorile Pascale pleacă spre țările arabe, unde clienții sunt serioși, cu toate că anul acesta prețul de 17 lei/kg în viu nu este unul bun.

17 lei/kg nu este un preț bun pentru crescătorii de ovine

„Fătările au început pe data de 15 februarie. A fost bine că a fost cald în februarie și martie, mai rău a fost când a venit zăpada în luna aprilie. Anul acesta nu am vândut în carcasă, dau doar în viu la arabi, de ani de zile. Am înțeles că acum costă 17-18 lei/kg, cu tot cu ANAF. Anul trecut a fost mai bine, deoarece am vândut cu 20 lei/kg, plus ANAF; prețul de 17 lei/ kg nu este unul satisfăcător pentru noi, crescătorii. Dacă nu ar fi piața arabă, ne-ar fi foarte greu“, specifică Filip Gheorghiță.

De la vârsta de 8 ani a păscut oile...

Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, iar această tradiție trebuie dusă mai departe, specifică crescătorul vasluian.

„De la tata am prins drag de oi. De la vârsta de 8 ani am păscut oi, veneam de la școală, eram în clasa a IV-a, și mă așteptau oile acasă. Am început așadar de mic copil, cu un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 250 capete, rasa Karakul.“

Karakulul de Botoşani, oaia cu depozit de grăsime la coadă

Dacă este să vorbim din punctul de vedere al ovinelor crescute în România, rasa Karakul de Botoşani are clar un specific aparte sau, ca să fim corecţi zootehnic, fenotipic arată diferit faţă de celelalte rase.

Particularitatea Karakulului de Botoşani vine din faptul că este o oaie cu depozit de grăsime la coadă, care îi conferă o altă compoziţie tisulară a carcasei, aspecte pe care a mizat și crescătorul din județul Vaslui.

„Rasa aceasta este mai pretențioasă, dar mi-a intrat în sânge; este mai mult de muncă, poate de asta am prins drag de ea. Producția de lapte nu este ca la Merinos de Palas, dar e mult mai bine cu mieii, cu frumusețea lor, îți intră în sânge și nu mai poți să te lași!“

Când a izbucnit războiul din Ucraina, prețurile la cereale au sărit în aer. Odată ce piața a fost inundată de cereale ucrainene, prețul pe bursă a scăzut.

„E greu, e foarte greu, grăunțele au ajuns la 2 lei/kg. Avantajul nostru cu războiul a fost că au venit ucrainenii și au scăzut prețurile. Dar, dacă era să mergem la 3 lei/kg, cum vor fermierii, cred că renunțam la jumătate din efectiv“, încheie crescătorul de oi din Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Corina este o tânără de 15 ani din județul Botoșani, care are grijă de oi alături de părinții săi, crescători cu o veche tradiție în județ. Familia Chelariu din comuna Santa Mare, sat Rânghilești, are un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Tânăra a învățat de la părinții săi încă de la o vârstă fragedă cum să aibă grijă de animale, cum să fie un om de bază la stână și nu concepe să trăiască departe de mioare.

Corinei îi place viața la stână și îndrăgește animalele de la fermă. Pe viitor, chiar dacă vrea să-și continue studiile, nu vrea să se îndepărteze de fermă și de familie.

„Mă mândresc cu acest lucru, îmi place viața la stână, este frumos și îndrăgesc foarte mult animalele“, mărturisește Corina, fiica lui Chelariu Petrică Valentin, crescător de ovine din Santa Mare, județul Botoșani.

Elevă în clasa a VIII-a, Corina vrea să își continue studiile la Liceul Pedagogic. „Sunt colegi care mă și jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă. Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine, chiar mă și laud cu meseria aceasta și o voi face în continuare. Vreau să rămân aproape de ele, să nu mă îndepărtez de acest sector“, specifică tânără.

Familia Chelaru a moștenit această îndeletnicire din străbuni, iar Corina vrea să o ducă mai departe.

„După școală, de obicei, după ce vin seara acasă, am de făcut sectorul la fermă și în weekend, dacă se poate, merg cu tata la stână. Pe viitor, voi vedea unde mă duce viața“, încheie Corina Chelariu.

Petrică Valentin Chelariu a început și el de mic copil viața la stână, iar în prezent deține un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Chiar dacă acest sector este problematic, își găsește puterea să continue din pasiunea pentru mioare.

„Tata a avut oi, tot timpul am fost printre ele. Cel mai greu la fermă a fost în primul an de activitate, când am început“, adaugă crescătorul.

Deficitul de forță de muncă, mai precis de ciobani profesioniști, are un impact negativ asupra oierilor români. Meseria de cioban se potrivește numai pentru oameni pasionați de oi, viguroși, căliți, pricepuți și curajoși, adaugă botoșăneanul.

„Este foarte greu în acest sector, deoarece nu există forță de muncă. Dacă plătești oamenii și nu îți bați joc de ei, mai stau și la treabă, dar sunt și alții care vin și pleacă. După seceta de anul trecut, acum e o perioadă mai bună, chiar dacă ne-au necăjit ninsorile. Anul acesta kilogramul de miel a fost 40 lei de Paște, un preț bunicel, dar eu n-am vândut, am tăiat mai mult pentru pielicele, pentru cheaguri“, mai menționează fermierul din Santa Mare.

Rasa de ovine Karakul este foarte căutată, având un randament bun la lapte, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de Karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

„Karakul este o rasă care se adaptează foarte bine la noi în zonă, iar exemplarele sunt frumoase și ca pielicele, și ca animale. În ceea ce privește producția de lapte, ele merg în medie de la 400 grame până 700 de grame, nu este o oaie prea productivă, dar laptele este foarte gras și se obține o brânză bună din laptele de oaie din rasa Karakul“, conchide crescătorul de ovine Karakul.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Horlești, din comuna Rediu, județul Iași, Petru Omușoru face ciobănie cu spor și pasiune de cca 40 de ani. În perioada de dinaintea Paștelui i-am făcut și noi o vizită La Stâna Omușoru, astfel am aflat că are 600 de oi, un efectiv redus de la 1.300 anul trecut, și două rase, Karakul și Țurcană.

„Povestea mea cu ferma de oi nu pot spune că este de când m-am născut, dar oricum de la o vârstă mai tânără. Când m-am apucat aveam în jur de 40 de oi, care au rămas de la părinți, rasa Karakul, iar în prezent am un efectiv de 600 de oi, două rase, 200 Karakul și 400 Țurcane. Plăcerea mea a fost de a crește oi, vorba aceea astăzi 10, mâine 20, poimâine 30, altceva nu prea ai ce face la țară. Am optat pentru rasa Karakul pentru că era o perioadă când pielicele se căutau și aveau valoare. În plus, acesta era specificul zonei noastre, iar în prezent am mers pe rasa Țurcană pentru că se întreține mult mai ușor și produce mult mai mult lapte“, adaugă Petru Omușoru.

IMG 7913

În momentul când i-am făcut și noi o vizită era spre sfârșitul lunii martie. Astfel am aflat că fătările erau finalizate aproape de 100%, în jur de 450 de miei. Cât va costa kg de carne miel în viu sau în carcasă aflăm chiar de la crescătorul ieșean.

„Oile au fătat bine, au fost date la montă mai târziu, nu am avut furaje pentru că anul trecut a fost secetă și ca să le cumpărăm hrană nu ne-am permis. Le-am adus pe câmp la 1 martie. Mieii au greutatea de la 6 la 9 kg, am și mai mici pentru sacrificare. Kilogramul de miel anul acesta cred că o să fie 40 lei, după cheltuielile pe care le-am făcut noi. Acest preț ar fi mulțumitor, dar nu știu cum va fi pentru cumpărător. În acest moment am 450 de miei, care ajung atât pe piața națională, cât și pe cea internațională. Acum kilogramul în viu este între 18 și 25 lei; pe perioada verii cred că prețurile vor fi mai mici“, specifică ieșeanul.

„Nu mai avem furaje!“

Anul trecut a fost foarte greu pentru crescătorii de animale deoarece a fost secetă mare, iar statul nici nu prea îi ajută, adaugă crescătorul din comuna Rediu.

„La doi ani consecutivi de secetă, statul nu ne-a ajutat cu nimic, iar subvențiile nu ni le dă la timp. La ora actuală noi nu am luat subvenția, avem o schemă la ecologic și încă nu ne-au băgat banii în cont. Nu mai avem furaje, seceta se vede, încă nu plouă și suntem obligați să ieșim la câmp pentru că nu mai avem cu ce le întreține acasă. Pentru 2022 preconizăm să fie mai bine, să fie un an mai bun, dar pe moment nu se vede anul bun pentru că nu plouă.“

IMG 7940

Zootehnia, o știință exactă

Petru Omușoru este de părere că pentru tinerii din ziua de astăzi este greu să studieze zootehnia pentru că în agricultură pașii sunt foarte grei.

„La noi în România este o agricultură foarte lentă, nu avem o agricultură accelerată astfel încât tinerii să vină înspre agricultură sau spre zootehnie. Eu acum nu m-aș apuca de zootehnie pentru că este foarte greu. Ca să faci zootehnie trebuie să fii detașat, să îți placă prea mult animalele ca să poți să le ții. Dacă le ții doar pentru bani nu merită. Greu a fost tot timpul, dar mi-a plăcut, nu prea am stat la tânguială să văd când e greu și când e ușor. Noi tot am sperat că o să fie mai bine, de la un an la altul. Anul trecut am avut un efectiv de 1.300 de oi, dar am împuținat, am redus la jumătate din lipsa furajelor, dar și a oamenilor; este o problemă mai mare ca oricare, dacă nu ai oameni să lucreze, nu ai ce face, aici e ca la matematică, dacă nu știi, nu te apuca, dacă nu știi tabla înmulțirii, nu te duci la piață“, încheie crescătorul de oi din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (brânzeturi, specialități din carne de oaie, precum și articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru ţesături etc).

Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii ani dinamica efectivelor totale și de oi mame existente în gospodăriile populației să aibă o evoluție constantă, cu unele creșteri naturale prin menținerea în efectiv a mieluțelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute în viu, sacrificate, moarte, dispărute, creșteri evidente faţă de alte specii de animale care se cresc în ţara noastră (bovine, cabaline, porcine).

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a animalelor, condiţie care determină o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradițional pe durata unui an este extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, dar și pentru felul în care această specie reușește să reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea condițiilor de creștere și exploatare sau față de boli cauzate de viruși, bacterii ori paraziți.

Pentru a asigura o stare de sănătate bună se impune monitorizarea permanentă a efectivului de ovine prin examene clinice, prin respectarea normelor tehnologice, a normelor de furajare și adăpare, a condițiilor de igienă și prin examene anatomo - patologice, la animalele moarte sau sacrificate, după caz, acțiuni în responsabilitatea proprietarilor de animale și a medicilor veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, în baza unui contract de colaborare.

Măsurile de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor la ovine, pe parcursul unui an, se desfășoară având în vedere specificul acțiunilor care sunt grupate în acțiuni obligatorii, la cerere și de necesitate, iar după sezon, în acțiuni derulate în funcție de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulație, fie în cea de pășunat.

În perioada de stabulație a ovinelor, respectiv în lunile decembrie –  martie, sunt recomandate următoarele acțiuni sanitar-veterinare:

  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă și a stării fiziologice, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Inspecția zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de medicul veterinar.
  • Controlul general și permanent al furajării prin administrarea unor rații echilibrate nutritiv în condiţii igienice, aditivate cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale, evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Controlul stării de întreținere a mieilor, asigurând o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, suplimentarea furajării lor prin acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Efectuarea unor acțiuni imunoprofilactice importante pentru această perioadă, vaccinarea contra anaerobiozei, a avortului salmonelic și agalaxiei. Se efectuează și acțiuni antiparazitare prin controlul pentru depistarea scabiei, izolarea și tratarea animalelor cu leziuni locale, controlul ongloanelor și tratamentul contra necrobacilozei și a altor îmbolnăviri podale.
  • Efectuarea cu trei săptămâni înaintea ieșirii la pășune a tratamentelor împotriva fasciolozei, a dictiocaulozei și trichostrongilidozelor la toate categoriile de vârstă, cu excepția mieilor din anul curent;
  • Vaccinarea anticărbunoasă și contra enterotoxiemiei la miei, vaccinarea antirabică și deparazitarea câinilor ciobănești

În perioada de pășunat, pentru a prevenii dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulaţie la păşunat, precum şi pentru asigurarea protecţiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicaţii majore asupra stării de sănatate a animalelor şi implicit a producţiei animaliere, se recomandă crescătoriilor de ovine, în colaborare cu medicii veterinari, să respecte măsurile şi acţiunile specifice ce se impun în această perioadă, respectiv:

  • Stabilirea trupurilor de păşuni delimitate pentru fiecare specie şi categorie de animale, să execute lucrări de întreţinere a suprafeţelor de păşune prin defrişări de arboret, fertilizări, supraînsămânţări (unde este cazul), amenajarea umbrarelor şi a locurilor de refugiu, să asigure surse suficiente cu apă potabilă şi să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condiţiile necesare animalelor pe perioada păşunatului.
  • Efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe păşuni decât animalele sănătoase.
  • Deparatizarea internă şi externă a ovinelor pentru a preveni infestarea pajiştilor, a altor animale şi a oamenilor, prin îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie); tratamente contra monesiozei (aprilie-mai) tratamente de necesitate împotriva dictiocaulozei la miei (iunie) şi deparazitarea câinilor de pază de la turmele cu animale.
  • Supravegherea ovinelor prin prelevarea de probe specifice privind incidenţa Bluetongue (boala limbii albastre) și a scrapiei, supravegherea pentru mamite și hemosporidioze (babesioze, anaplasmoze, teilerioze).

Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când se recomandă următoarele acțiuni:

  • Examene serologice pentru depistarea Brucella ovis, Brucella melitensis și paratuberculozei.
  • Efectuarea acțiunilor antiparazitare: tratamente contra fasciolozei. a dictiocaulozei și a paraziților gastro-intestinali, tratamente generale și locale pentru scabie.
  • Curățirea, dezinfecția, deparazitarea, demuștizarea și pregătirea saivanelor pentru o nouă perioadă de stabulație.

Aceste acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de ovine, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Crescătorii de oi și capre se confruntă cu mari probleme în găsirea celor dispuși să se angajeze ca ciobani. Proprietarii de animale nu mai găsesc personal, chiar dacă le dau 3.000 de lei în mână. Ciobanii cu experiență au plecat în străinătate pe un salariu mult mai mare și condiții mai bune. Care sunt motivele și cum văd fermierii lipsa forței de muncă din acest sector aflați în articolul de mai jos.

În ultima perioadă, tot mai mulți proprietari ai turmelor de animale fac eforturi mari pentru găsirea unui cioban serios, care să aibă grijă de o turmă de animale, în schimbul unei locuințe cu condiții foarte bune și a unui salariu decent. Cert este că o astfel de meserie este pe cale de dispariție, de la condițiile vitrege de muncă invocate de ciobănași, până la un salariu de subzistență, fără o carte de muncă. Toate acestea îi fac pe mulți să aleagă drumul străinătății.

Ciobănia e pe ducă... Oaia are 100 de secrete

„Care sunt ciobani și au oile lor ori sunt la oi de ani mulți“, este de părere Ioan Suciu, un crescător de ovine din Făgăraș, Brașov.

„Există cei care merg la oi câte o lună, două, trei. Nu sunt ciobani decât foarte puțini, o fac de forță majoră, nu de plăcere, pentru un ban sau o sticlă de rachiu. Din urmă nu mai vine nimeni care practică această meserie; puțini tineri se mai îndreaptă către oierit. Când nu or mai fi aceștia, care mai știu din trecut despre oi, s-a dus ciobănia! Oi vor fi, dar în garduri nepăzite! Și mulți dintre proprietarii de oi nu au habar de animale, ce să învețe ciobanii de la ei? Sunt destui cu oi care nu știu să mulgă, tundă, curețe, sau să păzească o oaie! Se uită la o oaie ca curca-n lemne! Oaia are 100 de secrete și nu are cine să le mai învețe.“

Pe cont propriu...

Realitatea este că o parte dintre proprietari preferă să facă totul în familie, să se descurce pe cont propriu, spun că este mult mai rentabil. De această părere este și Natalya Miksha, din Timișoara.

„Să ai cioban înseamnă să fii sluga lui, să stai după el să dea la animale apă, să le ducă la păscut, nu să le țină la umbră, să-i gătești și să-i plătești o grămadă de bani. Eu singură îmi îngrijesc cele 400-500 capre, eu le mulg, eu le pasc, eu fac brânza. Doar vara este nevoie de ajutor la muls și atât. Acum instalăm gard electric și voi fi o doamnă, o să am timp și de odihnă la prânz, și de casă, și de copii. Nu costă gardul electric cât costă ciobanul pe o singură lună, doar nervi consumați cu ei. De exemplu, aparatul de muls de 6 posturi costă sub 5.000 lei. Trebuie angajați 1-2 oameni din sat care au familie, casă, să vină negreșit la muls, de 2 ori pe zi, împreună cu unul din proprietari, și în rest program lejer, rânduială lângă stână.“

De cealaltă parte, proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Cu această situație se confruntă și Simon Marian Biba, din Gura Siriului, Brașov. Cu toate că oferă un salariu de 3.000 de lei/lună, acesta ne mărturisește că ciobanii fug de fermele de capre în favoarea celor de ovine.

„Este extrem de greu! Aproape imposibil! Foarte greu se găsește un cioban, am 100 de capre, ofer un salariu de peste 3.000 de lei și tot nu găsesc om bun. Păi de aceea nu găsesc eu oameni, că stau unii pe 1.500 lei pe lună la 400 de oi, munciți până nu mai puteți, la 100 de capre vă e frică, vă mănâncă caprele? Eu am curajul să dau și banii înainte, dar să fie om capabil“, mărturisește crescătorul.

Fără o pensie, este greu la bătrânețe!

Greu nu le-ar fi dacă ar fi plătiți mai bine sau să li se facă o carte de muncă, este de părere Marian Marian din Romina, Caraș-Severin.

„Să beneficieze și ei de o pensie, că majoritatea ciobanilor la bătrânețe ajung bolnavi din cauza statului prin ploaie, vânt etc. și, fără o pensie, este greu.“

Cu subvenția din ziua de astăzi, toți spun că se numesc crescători. Dar, dacă vrei să crești oi, trebuie să cunoști meserie de cioban, este de părere Petru Niță din Boroaia, Suceava.

„Cei care au avut ciobani au în continuare, cei care nu au, nici nu o să aibă pentru că ciobanii nu mai sunt ce erau odată, care mai sunt își văd de treaba lor, acolo unde sunt, nu umblă din târlă în târlă. Crescătorii le promit marea și sarea și, când își cer drepturile, îi bat sau le dau bani mult mai puțini. Mulți ciobănași au pățit așa, au ales să nu mai meargă la oi și au plecat în străinătate, că trebuie să trăiască cumva. În plus, au rămas și cam puțini.“

Doar o experiență turistică?

Fie că rămân în țară, fie că merg în străinătate, ciobanii ar putea oferi și o experiență turistică. România, alături de alte 8 țări, cere ca obiceiul transhumanței să fie înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Astfel, oamenii ar putea călători odată cu turmele, ar vizita stâne și ar putea afla mai multe despre meșteșugul oierilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pe Ionuț Dragoș Zaharia l-am cunoscut la un târg agrar din județul Alba. Este unul dintre cei mai tineri oieri din zona Apusenilor. Vorbește cu pasiune despre oile sale. Are aproape 200 de mioare, toate din rasa Țurcană, varietatea Brează, mai puțin întâlnită în această parte a țării. „Am oi care dau peste un litru de lapte la o mulsoare și cântăresc peste 100 de kilograme. Ar putea rivaliza cu rasele străine de lapte sau de carne. Țurcana brează este, după părerea mea, cea mai bună dintre oile noastre românești.“

Povestea lui Ionuț, tânărul fermier din Valea Mică, un sătuc de lângă Zlatna, începe în ținutul mocanilor, crescători de oi din cele mai vechi timpuri. „Pasiunea pentru oierit o am din copilărie, de la bunicul meu. El creștea 15-20 de oi, doar așa, din pasiune, fără să aștepte vreun profit de pe urma lor, le ținea de frumusețe, cum s-ar spune. Toate erau Breze și din acestea mi-am luat și eu. Am lucrat, ca mulți alții, prin străinătate, m-am întors acasă și, cu câteva oi rămase de la bunicul, m-am apucat de treabă! Am cumpărat Țurcane breze din zona Petroșanilor pentru că acolo este rasa cea mai pură și încerc să fac și muncă de ameliorare pentru că în zona noastră sunt singurul care are acest tip de țurcană.“

Numărul Țurcanelor breze este destul de mic în România. Chiar dacă este una dintre cele mai performante și bine înzestrate genetic populații de ovine autohtone, după 1990 a fost  în pragul dispariției. Este destul de puțin cunoscută de fermieri și chiar de specialiști. Singurele locuri unde s-a păstrat puritatea rasei este Valea Jiului și alte câteva zone montane din Gorj și Hunedoara. Oierii hunedoreni au reușit să obțină registrul genealogic și să omologheze, în acte, Țurcana brează. În ultimii ani a fost redescoperită și de crescătorii de animale din alte regiuni ale țării.

Ionuț Zaharia a luat, în zona Apusenilor, locul specialiștilor în genetică. Este printre cei care contribuie la ameliorarea acestei varietăți de ovine autohtone. „Eu, când m-am apucat de oierit, am vrut să fac lucrurile cât mai bine. Am fost și la început, merg și acum, periodic, în zona Petroșanilor să aduc berbeci performați, rasă pură. Berbecul transmite 80% din bagajul său genetic, nu putem face altfel pentru a avea oi de calitate. Acum mi-e mai ușor, am făcut și cursuri de specialitate, dar este nevoie de răbdare ca să ai rezultate bune. Secretul unei selecții sănătoase este să nu ții berbecii foarte mulți ani. Eu, de exemplu, îi schimb la doi ani și iau alții de la oieri de încredere, pe care îi cunosc. Fac acest lucru pentru că sunt convins că sunt cele mai performante oi românești și munca de selecție nu prea mai are cine să o facă, mai ales că în regiunea noastră stațiunile de cercetare au cam dispărut de peste tot.“

Cu obrazul alb-negu, brăzdat, Breaza este una dintre cele patru varietăți genetice ale Țurcanei, alături de Oacheșă, Bălă și Bucălaie. Este viguroasă și bine adaptată zonelor montane și colinare. La fătare, mielul poate depăși 5 kilograme, iar berbecii pot atinge peste 150 de kilograme. Oaia, dacă este bine îngrijită, poate să dea peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce o apropie de rasele specializate. Ionuț, oierul de la Zlatna, ne spune că „Breaza poate fi comparată cu orice rasă din lume și de aceea mă zbat să fac singur selecția genetică și cred că rezultatele se văd. Am oi cu o greutate de 100 de kilograme.“

Ionuț ne povestește și despre necazurile oierilor din Apuseni, despre lipsa ciobanilor și amenințarea permanentă a animalelor sălbatice. Ne spune și că desfacerea produselor pe piață este din ce în ce mai dificilă din cauza pandemiei, dar și a lipsei de organizare. Regretă că sunt din ce în ce mai puțini tineri atrași de zootehnie, mai ales de oierit. Urmând exemplul mocanilor de pe timpuri, din Alba și Hunedoara, încearcă să facă și muncă de ameliorare, aplicată și practică, așa cum se pricepe, luată și din cărți, dar și din experiența oierilor de odinioară.

Vasile BRAIC

Fermele familiale de ovine se împuținează de la o zi la alta pentru că problemele din acest sector și munca zi-lumină îi fac pe crescători să vândă tot samsarilor și să apuce un alt drum. Doar dragostea pentru mioare mai face ca o fermă să funcționeze în aceste vremuri, cred soții Dorel și Florica Filip din localitatea Unimăt, comuna Acâș, județul Satu-Mare.

„Povestea noastră începe încă din copilăria soțului care, rămas fără tată la vârsta de 11 ani, a fost nevoit să muncească pe la fermele din zonă. Primele 100 de animale au fost cumpărate în anul 2011 cu banii adunați după o perioadă lungă de muncă în străinătate. Noi munceam în străinătate, iar sora și cumnatul nostru se ocupau de animale. În 2016 am revenit în țară cu mari speranțe că o să reușim să ne descurcăm, dar animalele, nefiind înscrise în Registrul Genealogic, nu am reușit să facem față doar cu banii produși de mielușei. În plus, lâna nu are nicio valoare. În 2019, cu mare regret am decis să vindem toate animalele (800 de capete) și să ne reîntoarcem în străinătate. Am rezistat doar trei săptămâni pentru că nu ne-am împăcat cu ideea de nu a mai avea animale. Așa că ne-am întors și cu banii de pe cele 800 de oi am reușit să cumpărăm doar 250 oi cu origine“, ne spune Florica Filip, crescătoarea din Acăș. În prezent, familia Filip este proprietara a 700 de oi mame, iar rasa pe care o deține este Țurcană Bălă.

„Este o rasă foarte apreciată, cu exemplare mai mari decât media, foarte bune de lapte. În marea majoritate a anului, oile sunt la pășunat, în diverse locații, în funcție de anotimp. Momentan, toată familia este adunată la stână deoarece în această perioadă au loc fătările și oile necesită o supraveghere constantă în această perioadă. Hrănirea se face dimineața și seara cu cereale și fân. Rația pentru fiecare oaie este de cca 1 kg cereale și 5 kg de fân pe zi. Oile care abia au fătat le ținem în boxe special amenajate, fiecare mamă cu mielul ei pentru o perioadă de cca 3/4 zile, până se cunosc mai bine. După această perioadă încep înțărcatul mieilor și, implicit, mulsul și producția de brânză.“

Pentru că în piață concurența este acerbă, au hotărât să facă un alt produs decât telemeaua clasică. „Fiica noastră a venit cu ideea de a face o telemea semiuscată cu anumite condimente și tot ea a reușit să promoveze produsele noastre. Marca noastră de brânzeturi se numește Brânza de oaie à la Florica Filip, iar livrarea se face o dată pe săptămână. După înțărcatul oilor urmează monta, o perioadă mai relaxată (cca 3 luni)“, specifică femeia.


„Sfatul nostru pentru cei care vor să înceapă această afacere este să se înarmeze cu răbdare. Neapărat trebuie să fii o persoană tânără ca să poți răzbi într-o meserie grea precum aceasta. Oieritul îți fură tot timpul, pentru ciobani nu există nici sărbători, nici vacanțe, nimic. Oricum, părerea mea este că această meserie va dispărea deoarece nu se mai găsesc deloc oameni dispuși să muncească la stână, iar cei pe care îi găsești vin aici pentru că nu au altă alternativă.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creștere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, vitamina E și selenit de sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterioară a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi a stării ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“


Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

  • întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
  • animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
  • apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
  • unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Nu sunt puțini românii care, după ce au muncit ani buni în străinătate, se întorc în țară și investesc aici. De aceea vă prezentăm și povestea fraților Sima, Cristian și George, din localitatea Surduc, județul Sălaj. Aceștia au părăsit Italia pentru ridica de la zero o fermă mixtă de animale. Frații Sima au început cu câteva ovine și bovine din rasa Holstein și Bălțată, iar în prezent se mândresc cu un efectiv destul de mare adunat în ograda lor.

„În această activitate suntem doi frați, Sima Cristian și George. În momentul de față avem o fermă de vaci de lapte cu 100 de capete, dar am început să lucrăm în zootehnie în 2005 cu o altă specie, și anume oaia. O lungă perioadă de timp am lucrat în Italia, iar cu banii strânși am zis să încep un business în agricultură. Astfel am ajuns să achiziționez 200 de oi, în martie 2005. Totodată, lucrăm în jur de 100 ha de teren, avem o suprafață de 25 ha pe care o cultivăm cu porumb siloz, în jur de 25 ha cu lucernă, restul porumb boabe. În ceea ce privește  alegerea rasei, pot spune că rasa Holstein este deosebit de productivă, dar în același timp și foarte sensibilă. În cazul fermelor cu vaci de lapte este într-adevăr o muncă foarte solicitantă, dar ai avantajul că primești banii pe lapte în fiecare lună. Rația de hrană a animalelor din ferma noastră este alcătuită din fân de lucernă, siloz de porumb, șrot de soia, șrot de floarea-soarelui și rapiță“, ne spune Cristian Sima.

Pentru că mulți fermieri asociază termenul de cooperativă cu regimul comunist care i-a forțat să cedeze pământurile și animalele statului pentru ca apoi să le exploateze în comun în așa-numitele cooperative agricole de producție construite după model sovietic, după 1990 asocierea în agricultură a avut un start extrem de dificil. Așa că mulți proprietari de terenuri agricole au preferat să le dea în arendă decât să se asocieze. Ce-i drept, în prezent lucrurile au început să se schimbe și cu ajutorul fondurilor europene. Cooperativele agricole sunt o alternativă viabilă pentru facilitarea obținerii de fonduri europene și tot mai mulți români au reușit să treacă peste prejudecățile legate de asociere și au ales să se asocieze pentru a-și asigura continuitatea pe piață. Principalul factor pentru care mulți fermieri s-au asociat îl constituie, așa cum am menționat, accesul la fonduri europene, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje în privința punctajului şi au putut accesa bani nerambursabili la o valoare de până la 90% din investiție. Așa și-au asigurat dezvoltarea mai rapid. De altfel, în ultimii ani fermierii s-au asociat şi pentru a-şi vinde marfa. Așadar, tinerii agricultori și fondurile europene încep să schimbe această paradigmă. Frații Sima au ales, de asemenea, să adere la o asociație. „În prezent, facem parte și dintr-o cooperativă agricolă – Cooperativa Bovis Someș, care are în jur de 40 de membri și care a fost înființată în anul 2005. Prin intermediul ei livrăm laptele către un procesator. Am ales să fac parte din această cooperativă pentru a rezista și a merge mai departe, dar și pentru că aveam anumite avantaje în momentul achiziționării diverselor inputuri. Legat de investiția în fermă, aceasta se ridică la câteva sute de mii de lei, dar am început totul de la zero. Am fost nevoiți să cumpărăm terenul, să facem planul urbanistic zonal și după construire“, a adăugat Cristian Sima.


„Anul 2020 a fost mulțumitor, dar 2021 pare mult mai greu pentru că toate s-au scumpit. În plus, din perspectivă agricolă a fost un an cu mai multe probleme din cauza faptului că a plouat foarte mult.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Un străvechi obicei al oierilor începe să renască în mai multe zone ale țării. Este un obicei de toamnă târzie care, în anumite zone ale ţării, se numeşte răvăşitul oilor, în alte zone poartă numele de alesul mioarelor, iar bucovinenii îi spun răscolul stânii. Este o tradiţie pe care începem să o regăsim, în ultimii ani, în regiunile unde creşterea animalelor era, pe vremuri, ocupaţia care asigura sătenilor pâinea cea de toate zilele.

Femeile nu aveau voie la stână

Pe vremuri exista un adevărat ritual al predării turmelor către gospodari după ce, din primăvară până-n toamnă, erau în grija ciobanilor. În satele de munte de pe Valea Mureșului se numește alesul oilor sau ospățul oilor. Vechea sărbătoare a oierilor a fost reînviată în acest an și la poalele Călimanilor, în Lunca Bradului. Din luncă până sus, pe tăpșan, e cale lungă, dar zarva de sărbătoare și cântecul molcom al fluierului ciobanilor te călăuzesc până la stână. De dimineață până și câinii au presimțit că azi nu e zi de lucru, ci de ospăț pentru că stau toți tolăniți în soarele zgârcit al toamnei. Solistul de muzică populară Ciprian Istrate a adus proiectul al renașterii acestei vechi tradiții aici, în defileul Mureșului. „Este un proiect de suflet pentru că, pe vremuri, era o sărbătoare importantă pentru crescătorii de animale și am dorit să ni-l aducem aminte. Sărbătoarea aceasta, prin tradiție, se află sub patronajul Sfântului Dumitru pentru că atunci, toamna, la început de noiembrie, coborau turmele din munte și oile erau împărțite gospodarilor.“ Iulian Praja, managerul Centrului de Creație și Conservare a Tradițiilor Populare Mureș, completează: „Pe vremuri, ciobanul trăia într-un fel de asceză, acolo pe munte. Credința populară spune că femeilor le era îngăduit să vină la stână decât la anumite sărbători pentru a nu tulbura rodul animalelor. De obicei veneau la Sfântul Ilie, când se încingeau ospețe adevărate, și aici, la stânele din Călimani.“

Rostul și rodul muncii

Ceaunele clocotesc, focul trosnește la Fâncel, deasupra defileului Mureșului. Artiștii mureșeni veniți la sărbătoare ațâță și focul din inimile oierilor. Dar nu toată lumea petrece. Viorel Teslovan și baciul de la stâna unde este proprietar de peste 10 ani s-au apucat de muls. „Mulsul oilor este foarte important la stână pentru că așa vedem rostul muncii noastre. Unele dau mai mult lapte, altele mai puțin. Problema noastră este că, nu prea mai are cine să mulgă cele aproape 200 de oi pe care le am. Nu găsim ciobani, tinerii nu vor să muncească la animale, mai ales aici la munte, izolați de lume.“ Alături, Emi Vlaic, cioban din moși-strămoși, e supărat că nici ciobănia nu mai e ce era odată. „Eu am ciobănit de mic. Am 58 de ani de ciobănie. Îmi aduc aminte că pe la cinci ani mă lua tata la stână și noaptea dormeam lângă el, pe cetină de brad. Eu de-atunci îndrăgesc animalele, am trecut de șaizeci de ani și nu vreau să renunț la oile și caprele mele. Amu ciobanii, câți mai sunt, îs boieri mari, nu mai dorm cum dormeam eu pe pământul gol, dorm pe saltele domnești, toți au mașini și când apucă mai fug pe la mândre, prin sat... nu-i nimic cum era odată.“

„M-am gândit să mă las, dar nu pot“

În jurul stânii forfota continuă. Mulțimea s-a adunat să asiste la un concurs menit să stârnească nostalgia semenilor crescuți la țară, care aveau vite în bătătură – un neobișnuit concurs de muls vaca. Mulți și-au adus aminte cum erau puși să mulgă vacile în copilărie. Unul dintre participanți ne mărturisește că este obișnuit de mic și acum îi este ușor. „Vaca te simte, își cunoaște stăpânul. Și, ca să dea lapte, trebuie să știi cum să te porți cu ea. Tehnica mulsului manual nu o stăpânește oricine. Pentru începători nu este chiar așa de ușor.“ Concursul a fost câștigat, se-nțelege, de un fermier care face acest lucru zilnic, de două ori, dimineața și seara, și are peste 20 de vite. După concurs, Viorel Teslovan ne spune că, de multe ori, i-a venit ideea să renunțe la ciobănie, dar încă nu are curaj, îndrăgește prea mult ocupația aceasta. „M-am gândit să mă las de ciobănie, dar deocamdată merg înainte, chiar dacă este din ce în ce mai greu. Produsele obținute de la oi nu sunt apreciate cum trebuie. Lâna și pieile, în multe locuri, zac pe câmpuri, prin pășuni. Eu le mai păstrez acasă poate, odată, cândva, cineva va avea nevoie de ele!“

Puterea exemplului

Ospățul încă nu s-a sfârșit, dar, ca la orice sărbătoare apropiată sfârșitului de an, crescătorii de animale trag linie, fac planuri, adună, scad, scad bucuriile, adună necazurile. Există însă câteva exemple de oameni de succes și în acest domeniu. Petru Vultur a renunțat la oi și s-a apucat să crească vaci – Bălțată românească –, dar și vaci de carne din rasa Charolaise. Spune că lucrurile merg bine dacă te implici în permanență și ai un plan bine gândit. „Am constatat că și vacile de carne se pot adapta foarte bine la noi, în zona montană. Iar carnea este plătită la prețul ei adevărat. Cât despre bălțatele noastre, sunt mulțumit de ele pentru că producția de lapte este foarte bună, chiar și în acest an destul de capricios.“ Nea Emil, veteranul ciobanilor de la Lunca Bradului, s-a tras și el deoparte să-și îngrijească animalele aduse astăzi la expoziție pentru a le vedea toată lumea. „Am oi, dar și câteva capre de-ale noastre carpatine. Sunt foarte mulțumit de ele, uite cum mă ascultă“: Și se îndreaptă spre ocolul caprelor și începe să strige: „Ciuculica, hai la tata, hai la tata, ți-o fi foame!“ O căpriță zglobie se urcă imediat pe gardul de lemn al ocolului și-i răspunde, cu un behăit familiar, stăpânului. Nea Emil se uită cu coada ochiului spre noi și zice, zâmbind: „Vedeți cum mă ascultă și mă înțelege. No, de aia eu stau de aproape 60 de ani cu animalele la stână!“

Lumea nu mai miroase a oaie...

În curând se va lăsa seara peste luncă. Sărbătoarea trece și se pierd pe nesimțite turmele, cuminți, prin brădetul de la Lunca Bradului. Nea Emil, cel care stă la taclale cu caprele și toți ciobanii de aici se întorc, încet-încet, la treaba lor, așa cum a fost orânduită din vechime. Mulți simt că nu prea își mai știu rostul în această lume care nu mai miroase a oaie, a fum de stână și a Miorița.

Vasile BRAIC

În județul Hunedoara, prin Munţii Şureanu-Parâng ne întâlnim cu câțiva dintre crescătorii de ovine care au aceeași pasiune. Dragostea pentru animale a condus în timp la statornicirea unei strânse relaţii între specialiștii din ameliorare, medicii veterinari și înșiși bacii. Cu toţii şi-au dat mâna şi s-au reunit în Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, Hunedoara, structură care vine în întâmpinarea crescătorilor de ovine cu sugestii și soluții pentru sporirea și valorificarea producției.

Dumitru Andreșoi – președintele asociației, cu sprijinul unor specialişti de marcă din domeniu, se axează în special pe lucrările de selecție. Potrivit acestuia, Registrul genealogic are rolul de a separa populațiile de rase ovine între ele, de a menține și de a crește performanța acestora. În acest context, cu prilejul unei întâlniri, Dumitru Andreșoi spunea, printre altele: „Avem în jur de 2.800 crescători de ovine din toată țara, cu un efectiv de 1,400 milioane capete, din care aproximativ 480 mii capete femele de reproducţie fac parte din procesul de selecţie şi ameliorare. În mod deosebit ne axăm pe oaia țurcană, cu toate varietățile sale, începând cu bucălae, oacheșă, bălă, brează. Avem în rândul crescătorilor pasionați de ovine care fac eforturi pentru a dezvolta fiecare ecotip de rasă. Avem, de asemenea, un nucleu de animale foarte valoros care numai de noi depinde cum îl vom perfecționa în continuare“.

Crescătorii de ovine își consolidează fermele pentru perfecționare și o valorificare a producţiei cât mai eficientă, de aceea lucrările de selecție pentru aceștia sunt tot mai importante. Tocmai de aceea specialiștii în ameliorare și gestionare a Registrului Genealogic sprijină crescătorii, fiindu-le aproape pentru a dezvolta şi perfecţiona rasele pure de ovine.

Revenirea sectorului...

Deși după anii ’90 sectorul ovin a înregistrat o scădere drastică a efectivelor, din 2006 şi până în prezent, acestea au înregistrat o creştere semnificativă atât numeric, cât şi calitativ, sigur şi ca urmare a sprijinului financiar de care crescătorii au beneficiat. Astfel, sectorul ovin este într-o continuă creștere, mai cu seamă din anul 2014, când s-a elaborat HG 1179 prin care statul alocă sume importante Controlului Oficial al Producțiilor (COP). Există peste 500 de angajați în asociațiile de ameliorare, iar 40% din subvenții revin acestei activităţi. Pajiștile din România pot suporta minimum 20 milioane de ovine, iar în prezent sunt aproximativ 10 milioane de capete. De aceea rolul ameliorării este de a crește producția de lapte, carne și lână şi, în acelaşi timp, efectivele de animale.

Totodată, Dumitru Andreșoiu susţine că rasa țurcană este una dintre cele mai valoroase: „Deși nu a fost înregistrată ca rasă ţurcana, cu toate că s-au făcut demersurile necesare în acest sens, pot spune că acest tip de oaie se pretează cel mai bine la nivelul României atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi ca adaptabilitate în zonele de creştere. De asemenea, ne propunem să facem ferme de elită, înmulțire și comerciale, unde vom putea diferenția subvențiile în funcție de performanțele crescătorilor de ovine.“

La rândul său, dr. ing. Gheorghe Neață, director general la Registrul Genealogic ACO – Hunedoara, sprijină membrii asociației pentru promovarea acestei populaţii de ovine: „Dorim omologarea ca rasă a oii țurcane. Odată având o diversitate mare de rase, avem și capacitatea de producție și capacitatea de consum de iarbă. Oaia țurcană brează este o minune a naturii, cu performanțe valoroase în special în producția de lapte.“

Valorificare optimă a pășunilor

Specialiștii din selecție și ameliorare evidențiază faptul că țurcana este potrivită pentru arealurile din România, în special în zona montană de pășunat. Acestea au o capacitate mare respiratorie și forță la pășunat, valorificând astfel optim resursa vegetală din aceste zone. De asemenea, oaia țurcană este ușor adaptabilă și cu o producție mare de lapte. Natalitatea în unele turme poate fi de peste 170%, astfel că prin numărul mare de miei sporește și producția de carne. Iar pentru baci, mulsul mecanic al oii țurcane nu este o problemă. Dr. Ing. Gheorghe Neață a argumentat: „Dacă această oaie brează ar fi exploatată așa cum sunt exploatate în țările din vest oile pentru lapte, adică să le adauge la iarbă un supliment de concentrate – proteine, vitamine, minerale – pe zi, garantez că nu stă nicio rasă din Europa în fața ei, ca și economicitate. Nicio rasă nu valorifică mai bine ca oaia țurcană pășunile.“


Dumitru Răscolean, președintele Compososeratului din Obștea Ajiană din orașul Petrila, Hunedoara, sprijină și el asociațiile crescătorilor de ovine: „Composesoratul din Obștea Ajiană a fost fondat încă din 2001 și este cel mai mare composesorat din județul Hunedoara, cu peste 1.140 de membri. Acesta se întinde pe o suprafață de păduri de 5.000 ha și aproape 2000 ha de pășuni alpine. Un sprijin pentru composesorat vine din subvențiile APIA pe care le alocăm executării lucrărilor de întreținere a pășunilor construcțiilor stânelor – așezăminte pastorale – căilor de acces. Încercăm să păstrăm stânele vechi. Am creat și un ocol silvic privat pentru a gospodări mai bine proprietățile de păduri. De asemenea, încercăm să contribuim cât mai mult în dezvoltarea producției animaliere și creșterea numărului de animale“, a conchis Dumitru Răscolean.


Liliana POSTICA

Crescătorii de ovine și caprine din Asociația Moldoovis își vând produsele, începând cu 10 aprilie, din cele patru rulote cumpărate de asociație și amplasate în centrul municipiului Botoșani. Ionică Nechifor, președintele Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, a specificat faptul că achiziția rulotelor a durat câțiva ani, până când fermierii au reușit să strângă banii necesari, fără niciun sprijin din partea autorităților locale.

Până la Sărbătorile Pascale, cele patru rulote vor fi în centrul municipiului Botoșani pentru a putea fi cumpărate produse locale direct de la fermieri, după care ele vor merge și în alte localități din județ. Pe lângă produsele lactate și mieii vânduți de fermierii membri ai Moldoovis, lângă rulote sunt vândute și legumele, dar și delicioasele sortimente de miere de albine. Totul a fost posibil ca urmare a eforturilor depuse de Ionică Nechifor pentru a-i face pe fermieri să își dea seama de beneficiile investiției făcute în achiziția și personalizarea celor patru rulote, de a transforma tot județul într-o piață de desfacere pentru fermierii botoșăneni.

Asociația crescătorilor de ovine Moldoovis, care reunește cei mai buni crescători de oi, în special karakul, din județul Botoșani, a reușit să realizeze această piață mobilă pentru a-și vinde produsele tradiționale, achiziționând rulote speciale. Ideea i-a venit lui Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor de la Popăuți, după ce a văzut ceva asemănător într-o vizită în Olanda, investiție care a costat în jur de 28.000 de euro. „Vom face în așa fel încât această acțiune să fie la nivelul municipiului Botoșani, tocmai ca toți cumpărătorii să poată beneficia de produse locale botoșănene. Este un moment prielnic de a ne promova produsele. Va fi caș dulce, telemea, brânză sărată, smântână, lapte de vacă, ouă, miei, păsări și multe altele. Pot să-și valorifice tot ceea ce au în ferma proprie, odată ce sunt înregistrate în registrul agricol al unității care-și desfășoară activitatea“, a punctat Ionică Nechifor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Conducerea Asociației Județene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” BN, asociație acreditată C.O.P. care efectuează selecția și ameliorarea genetică la rasa Țurcană Albă 100% în conformitate cu toate reglementările aferente atât de nivel național cât și de nivel european , prin intermediul subsemnatului face următoarea

DEZMINȚIRE :

I ) Afirmația unor oficiali M.A.D.R. preluată de o parte a presei precum că asociațiile care au realizat în anii trecuți demersurile de înscriere/înregistrare a ovinelor în Registrele Genealogice sunt frauduloase, sunt neadevărate și jignitoare față de sute sau chiar mii de crescători de ovine/caprine de la noi din țară.

Este adevărat că au existat suficienți „vânători de subvenții ” cărora fostele ordine de ministru le facilitau fraudele, dar acest lucru nu-i îndreptățește pe actualii oficiali  să acuze toți reprezentanții oierilor de fraude.

II )  Respectiva afirmație lansată în urma contestării de către miile de crescători de ovine/caprine dar și bovine a Ordinului ministrului agriculturii care poartă nr.180/2020 este răutăcioasă la adresa reprezentanților crescătorilor de ovine/caprine sau bovine de la noi din țară, fiind acuzați pentru exact inversul a ceea ce ei au făcut, adică lupta cu frauduloșii.

III ) Prevederile eronate ale O.M. 180/2020 sunt contestate nu numai de crescătorii de ovine/caprine și bovine, ci de absolut toți cei competenți în domeniu, mai cu seamă că acel O.M. încalcă flagrant prevederile prevăzute de Regulamentul european 1012/2016.

Mandatarea pentru intervenția de față mi-a fost dată datorită următoarelor atribute pe care le pot dovedi :

  • Sunt crescător de ovine (fără întrerupere) din anul 1982
  • Efectuez la modul concret selecția și ameliorarea de rasă la ovine încă din anul 1984
  • Sunt cofondator al primei asociații de crescători montani de ovine din România, care are ca obiectiv important susținerea intereselor profesionale ale oierilor de munte foarte dezvantajați de specificul montan
  • Am fost (pe rând) Secretar general al primelor două federații din domeniul oieritului profesional din România, așa încât cunosc în amănunțime întreaga mișcare din acest domeniu autohton sau european
  • Am avut și am importante relații de colaborare cu diverși specialiști din învățământul universitar din domeniul oieritului, cu specialiști din diferite instituții de stat din domeniul pășunilor montane, medicină veterinară, formare profesională, etc., etc.
  • Sunt coautor al unei lucrări științifice despre „Băla de Bistrița” publicată cu prilejul celei de a 39-a sesiune internațională de comunicări științifice ținută în anul 2010 la Facultatea de Zootehnie București, dar și multe alte atribute dobândite în anii de implicare în creșterea, selecția și ameliorarea ovinelor.

* * *

Declarându-ne sentimentele de respect cuvenite oficialilor din M.A.D.R., precizăm că această situație nu exclude contestarea aberațiilor foarte grave ale O.M. 180/2020, care nici nu ține cont de particularitățile fiecăreia dintre speciile de animale domestice vizate.

Cu mulțumiri,

Turculeț Vasile
Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud

Despre Dumitriţa Şoiman şi Ionel Şandor, din localitatea Socodor, judeţul Arad, putem spune că se ocupă de o viaţă de om de creşterea oilor. Fac asta cu drag, iar pentru ei este un mod de viaţă, chiar dacă sunt probleme mari în acest sector, precum distribuţia produselor şi lipsa forţei de muncă.

Este o afacere proprie care a luat viaţă de vreo 30 de ani, ne spune Dumitriţa. „Proprietarul acestei ferme este soţul meu, care de mic copil, chiar de pe la vârsta de 14 ani, a început cu câteva oiţe. Pot spune că aceasta ne este ocupaţia, suntem permanent la ele şi ne sunt foarte dragi. De la 50 de oi şi un berbec, acum am ajuns la un efectiv de 700, rasa Ţigaie. Este o rasă de oi foarte bună de lapte şi carne, plus că sunt foarte blânde şi se pretează bine pentru creştere atât la munte, cât şi la câmp. Comparativ cu alte rase, randamentul de creştere a mieilor este mult mai ridicat. Plus că are şi o constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă mare la boli şi un grad mare de adaptabilitate la condiţiile diferite de exploatare.“

Situație grea…

În acest moment, în ferma de la Socodor situaţia nu este deloc pe linia de plutire, ne mai spune crescătoarea. „La fermă suntem numai noi doi şi copiii, o fată de 14 ani şi băiatul de 9 ani, dar ne descurcăm cum putem, chiar dacă pe noi, crescătorii de animale, nu ne bagă nimeni în seamă. Pot spune că vindem mieii pe nimic, brânză nu facem că nu avem unde să o dăm, iar lâna o ardem pentru că nu avem ce face cu ea. În legătură cu laptele, o bună perioadă l-am dat la lăptărie, dar de vreo 2 ani nu l-am mai putut da pentru că nu avem personal. De aceea lăsăm mieii să sugă la oi până toamna şi apoi îi înţărcăm.“

În legătură cu hrana pentru animale, crescătorii lucrează în jur de 4 hectare de lucernă, iar restul se cumpără. „Trifoi, tocătură, paie şi porumb, totul din banii pe care îi producem de pe urma oilor. Avem păşune, dar nu este iarbă şi în momentul de faţă noi hrănim oile şi mieii de două ori pe zi, plus că sunt multe animale în zonă“, ne mai mărturiseşte Dumitriţa Şoiman.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

În ferma familiei Ceret din comuna Băbăița, judeţul Teleorman, primii miei au venit pe lume încă din luna martie... Sunt frumoși și sănătoși, spre bucuria crescătorilor, care speră ca de Paște să obțină un preț bun pe ei. Despre cum este viaţa la stână, problema păşunatului din localitate, dar şi cât va costa anul acesta kilogramul de carne de miel în viu sau în carcasă aflaţi de la doi crescători de oi pasionaţi.

Iulică este de meserie inginer în construcţii, locuieşte în Bucureşti, dar 80% din timp este aici, la stâna de la Băbăiţa, alături de tatăl său Mihai. „De patru ani de zile, dintr-un hobhy, am pornit la drum cu 20 de animale şi am ajuns la 400 de capete; predomină rasele mixte Ţurcană şi Carabaşă, oi autohtone care se întreţin mai uşor şi nu sunt aşa sensibile la boli şi, din punctul meu de vedere, sunt cele mai frumoase rase româneşti, spune tânărul.“

Păşunile sărace în nutrienţi dau bătaie de cap crescătorilor de oi

crescatori de ovine

Păşunele sunt cea mai mare problemă din zonă deoarece oierii nu-şi permit să ţină un efectiv mare de animale, iar, în absenţa fertilizării cu îngrăşăminte, de la un an la altul terenurile destinate păşunatului sau pentru producerea furajelor conservate sub formă de fân sau de siloz devin tot mai sărace în nutrienţii necesari creşterii şi dezvoltării plantelor, mai adaugă crescătorul. „Nu avem păşuni necesare şi nici ajutor pentru îngrăşăminte; de exemplu, de 16 ani la noi pe păşune nu s-a dat cu îngrăşăminte. Asta vrem noi acum, să administrăm în calitate de crescători păşunile, să putem să le dăm cu îngrăşăminte, să avem furaje pentru animale. Un preţ pe furaje şi cereale pe cap de animal, pe un an de zile, este în jur la 300 lei; totul este achiziţionat pentru că nu avem teren agricol. Îmi doresc să extind efectivul de animale, să am şi câştig; sincer, la un efectiv aşa de mare trebuie să fim pe plus, dar aşteptăm să vedem dacă putem să facem ceva cu păşunile, să le administrăm, pentru că abia atunci o să fie ceva mai bine. Ne dorim să luăm şi păşune arabilă să ne facem fân şi cereale pentru animale, să nu mai cumpărăm totul. Avem promisiune de la autorităţi că o să ne ajute, ni s-a aprobat şi scris şi verbal, iar acum aşteptăm!“

Lâna se aruncă pe foc!

Mihai, tatăl tânărului, crede despre fiul său că este harnic şi ambiţios, dar va duce la bun sfârşit pasiunea doar cu ajutorul instituţiilor de stat deoarece, în condiţiile existente, este dificil. „De exemplu, cu subvenţia dată de APIA, de 20 lei pe cap de oaie, şi nici aceasta dată la timp, e greu (…). Lâna nu o ia nimeni, merge la gunoi. Nu se scoate nici mâna de lucru a tunsului, un tuns la o oaie costă 5 lei, iar subvenţia este undeva la 2-3 lei pe oaie, de aceea prefer să nu o vând şi să-i dau foc; nici nu vine nimeni să o cumpere, în zona de munte se mai cumpără, dar nu pentru a se produce ceva în ţară, ci tot pentru export.“

La o vizită în ţarc, tânărul crescător ne spune că monta începe în luna septembrie şi durează aproximativ o lună, dar se mai întârzie până la sfârşitul lui octombrie. „Primii miei îi avem la începutul lunii februarie, iar fătările se termină în luna martie sau aprilie. Anul acesta estimăm să avem în jur de 300 de miei la cerinţele cumpărătorilor. 70% din oi fată câte un miel, iar restul de 30% câte doi miei.“

Anul acesta carnea de miel în viu va costa 15 lei/kg şi 25 lei/kg în carcasă

ovine miei

La o alergătură prin ocol, Iulică prinde un miel de 3 săptămâni. Acesta are în jur de 15 kg, iar până de Paşte va cântări peste 20 kg, exact greutatea dorită, specifică fermierul. „Până de Paşte o să îi avem la greutatea dorită de cumpărător, iar o parte din ei, care sunt mai mici, o să rămână pentru toamnă. Anul acesta carnea de miel în viu va fi de 15 lei/kg şi undeva la 25 lei/kg în carcasă. Anul trecut a fost undeva la 9-10 lei/kg în viu şi 20 lei/kg tăiat. Nu avem o piaţă de desfacere bună; de exemplu, noi vindem doar la bişniţari, iar o parte ajung la arabi. Sincer, nu am redus niciodată preţul, am preferat să rămân cu ei, să îi dau în toamnă, vorbesc despre berbecuţii mai mari pentru pastramă; nu pot să reduc preţul pentru că eu unul chiar cumpăr absolut tot şi nu-mi permit să fac acest lucru.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti