cemrom iulie 2018
update 14 Dec 2018

Toamna se numără performanța la USAMV Iași

De curând, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USAMV) a avut loc inaugurarea unei clădiri noi de cercetare care a costat 10 milioane de euro și la care s-a lucrat peste 10 de ani, destinată specializărilor din Industria alimentară: Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, în cadrul căreia studenții acestor specializări vor beneficia de șase ateliere, unde vor fi prelucrate produse alimentare. Mai concret, este vorba de ateliere de microproducție pentru prelucrare lapte, prelucrare carne, carmangerie, patiserie, panificație și procesare bere. Odată cu inaugurarea noii clădiri, studenții acestor specializări vor avea acces și la 18 laboratoare didactice, 4 laboratoare de cercetare și 3 săli de conferințe ultramoderne.

Un deceniu pentru cercetare

usamv IMG 2338

Lucrările la noua clădire de la USAMV Iași, de aproape 7.000 mp, au început în anul 2008, iar timp de zece ani s-au investit 10 milioane de euro, ne spune prof. dr. Ioan Ţenu, de la Departamentul de Pedotehnică: „Fondul de investiție privind domeniul industriei alimentare a început la USAMV Iași în anul 2008 și deservește activitatea de formare a specialiștilor din acest amplu domeniu. Ținând cont că universitatea noastră are la ora actuală trei specializări din cadrul acestui domeniu, respectiv Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, era absolut necesară realizarea unei astfel de baze materiale, astfel încât studenții să poată aplica în practică toate cunoștințele teoretice pe care le dobândesc în cadrul activității de curs și seminar. Acest corp a costat în jur de 10 milioane de euro și este un obiectiv de investiție complex, care are spații de producție, spații pentru cursuri și pentru activitatea de laborator, respec­tiv de cercetare și de educație, cu rolul de a-i obișnui pe studenți să înțeleagă procesele de lucru din industria alimentară.“

Pregătire practică la nivelul cerințelor pieței muncii

usamv IMG 2363

În noul corp de clădire se găsesc săli de curs și de seminarii, dar și 6 microlaboratoare de producție în care studenţii vor dobândi activități de producție, în așa fel încât pregătirea lor practică să fie la nivelul cerințelor pieței muncii, adaugă același ilustru profesor.

„Sunt 3 săli de curs pentru desfășurarea diverselor activități, de la cursuri și până la conferințe internaționale, 22 de laboratoare didactice și de cercetare dotate cu tot ce este necesar, astfel încât să se realizeze o activitate performantă privind formarea viitorilor specialiști. Pe lângă aceste utilități, obiectivul de investiție va include și 6 ateliere de microproducție, care simulează funcționarea marilor fabrici de producţie a alimentelor, respectiv ateliere de microproducție pentru: fabricarea berii, prelucrarea laptelui, prelucrarea cărnii, patiserie și panificație. Toate acestea sunt echipate cu linii tehnologice performante și complete, dar de mică capacitate, astfel încât, practic, să îi obișnuiască pe studenți să realizeze diferite produse, în funcție de rețeta dorită, atât produse găsite în rețeaua comercială, cât și produse realizate pe bază de cercetare. De altfel, rolul acestor materiale de microproducție nu este de a realiza producție, ci de a face educație, astfel încât studenții să vină să lucreze și să poată acumula și să dobândească activități de producție, respectiv să capete cunoștințe strict profesionale în domeniul în care se pregătesc.“

usamv IMG 2366 1

Materia primă – respectiv: carnea, făina sau laptele – provine de la fermele USAMV: „Materia primă, în mare parte, provine tot de la USAMV, prin fermele pe care le avem, respectiv laptele de la ferma de vaci de la Rediu, iar produsele pentru fabricarea făinii se achiziționează de la ferma vegetală în care se cultivă diferite culturi. În ceea ce privește producția obținută, aceasta nu este destinată exclusiv comercializării, ci privește în primul rând formarea și pregătirea studenților din domeniul industriei alimentare, dar acolo unde se va constata că producția corespunde din punct de vedere calitativ, ea sigur poate fi comercializată fie prin intermediul cantinei, fie vom organiza un sector special pentru comercializarea produselor realizate în aceste ateliere.“ 

Produse după rețete proprii

În țară există astfel de ateliere, dar nu la nivelul în care sunt realizate cele de față, respectiv să aibă toate liniile tehnologice și să fie, în același timp, de mică capacitate și flexibile, reamintește distinsul prof. dr. Ioan Ţenu: „Privind industria alimentară, singurul centru care exista înainte de anii ’90 se afla la Galați. De altfel, și la ora actuală acolo există toate laboratoarele și atelierele de microproducție, din toate sectoarele, din industria alimentară. Dar acestea de aici, așa cum le-am conceput sau mai bine zis cum sunt realizate, sunt aduse la zi din punct de vedere tehnologic deoarece am avut în vedere ca toate liniile tehnologice să fie de mică capacitate, flexibile și să permită studenților să realizeze diferite produse, după rețete proprii. De exemplu, la fabrica de bere producția este de 250 l/șarjă, deci asta înseamnă că pot fi realizate lunar în jur de 4 până la 5 șarje de bere, dar fiecare șarjă poate să fi diferită, deci ca atare studenții au posibilitatea să-și implementeze rețetele proprii. Pe de altă parte, la fabrica de lapte capacitatea nu este una industrială, ci undeva la maximum 500 l/zi, care permite obținerea tuturor sortimentelor de brânzeturi și de lapte de consum.“

usamv IMG 2325

Materii prime sănătoase în defavoarea medicamentelor

Noua clădire de la Iași este dovada că cercetarea în domeniul agricol a început să prindă aripi prin intermediul mecanizării, care pe zi ce trece este tot mai avansată, în contextul în care agricultura și industria alimentară sunt sectoare de bază, care asigură mâncarea necesară omenirii: „Cercetarea agricolă din acest moment este undeva unde (…) aproape că nu visam acum 10-15 ani, mai ales din punctul de vedere al mecanizării, unde eu sunt specialist. Dacă atunci efectuam lucrările de mecanizare, iar toate tehnologiile se bazau pur și simplu pe un agregat simplu și respectiv pe o resursă energetică, așa cum este un tractor, la ora actuală cercetarea a avansat atât de mult încât practic au intervenit roboții, iar forța de muncă începe să fie din ce în ce mai puțin utilizată, iar utilajele din agricultură ajung să fie conduse de operatori și nu de mecanizatori. Ca atare, sigur că văd un viitor foarte frumos pentru agricultură! De altfel, vrem, nu vrem trebuie să asigurăm acestor două sectoare importante, cum sunt agricultura și industria alimentară, importanța cuvenită. Și sigur că, datorită creșterii demografice, trebuie ca producția agricolă să crească, iar acest lucru este posibil doar folosind tehnologii noi. De altfel, o viață sănătoasă nu trebuie să se bazeze pe medicamente, ci pe alimentație, și atunci avem nevoie de materii prime sănătoase. În acest sens, ne dorim să reușim și să punem în funcțiune toate atelierele necesare pentru microproducție și să putem convingem absolvenții că la universitatea noastră se poate realiza un program de studiu performant pe domeniul industriei alimentare“, a încheiat prof. dr. Ioan Ţenu, fost prorector cu activitatea educaţională la USAMV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Proiecte de cercetare la Stațiunea Dancu

Revenim inevitabil la cercetare, pentru că în pofida restructurărilor repetate la care a fost supusă, rezistă. Și nu doar atât. Încă oferă rezultate care pot fi implementate în fermele românești. În articolul de față vorbim despre Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu – Iaşi, despre structura ei și cele mai recente proiecte de cercetare.

– Dle director Șteofil Creangă, care este dimen­siunea fermei zootehnice pe care o deține stațiunea?

– Ferma zootehnică din cadrul stațiunii Dancu are un efectiv  total de 766  taurine, din care 634 taurine din rasa Bălţată cu Negru Românească, (378 efectiv matcă, 303 vaci şi 75 juninci), 86 taurine Fleckvieh Simmenthal (57 vaci şi 4 vaci), 46 taurine din rasa Sura de Stepă în conservare de fond genetic. În anul 2002, la SCDCB Dancu, Iaşi a fost adus de la SCDB Mărgineni – Neamţ un nucleu de 24 taurine din rasa Sura de stepă varietatea moldovenească, în scopul conservării de fond genetic valoros şi unic în ţară, aflat în situaţie critică de dispariţie la nivel naţional. SCDB Dancu îşi propune menţinerea şi creşterea efectivului de taurine Sură de Stepă la un minim de 50 de capete, pentru a limita creşterea consangvinităţii, a se evita driftul genetic şi care să asigure posibilitatea creării unei bănci de gene, folosind cele mai moderne biotehnologii de reproducţie: însămânţarea artificială, recoltarea de ovocite, fertilizarea in vitro, conservarea gameţilor şi transferul de embrioni. În prezent, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi este proprietara Registrului genealogic naţional pentru rasa Sură de Stepă.

– Stațiunea dispune și de terenuri agricole care asigură baza furajeră a fermei zootehnice.

– Ferma vegetală are o suprafaţă de 47 ha păşuni și 49 ha fânețe, care asigură nutreţurile necesare furajării animalelor din fermă. Sistemul de întreţinere la vaci este de stabulaţie liber la grajd, cu 200 de locuri, pe întreaga perioadă a anului, cu alee centrală pentru furajare. Furajarea animalelor este diferenţiată, în funcţie de vârstă, starea fiziologică, sezon, nivele productive. Administrarea amestecului de nutreţuri are loc mecanic cu remorca tehnologică. Sistemul de exploatare cu circuit închis, precum şi respectarea tehnologiilor şi a normelor sanitar veterinare au contribuit la menţinerea stării de sănătate a întregului efectiv de taurine care este indemn de bolile infectocontagioase, TBC, LEB, IBR, BVD etc. Mulsul vacilor crescute la SCDCB. Dancu Iaşi se face mecanic, echipament Strangko – Danemarca, în sistem centralizat, tip brăduleţ cu 32 de locuri pe două rânduri.

– În cei 36 de ani de activitate de cercetare-dezvoltare în domeniul ameliorării taurinelor la SCDCB Dancu, Iaşi au fost create genotipuri superioare privind potenţialul de producție și cu însuşiri deosebite de rezistenţă şi adaptabilitate la factorii de mediu.

– Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale SCDCB Dancu Iaşi au contribuit substanţial atât la accelerarea progresului genetic al speciei în zona Moldovei şi nu numai, cât și la formarea de populaţii performante, cu înalt potenţial genetic în unitatea proprie şi la îmbunătăţirea genofondului structurii de rasă la nivel naţional prin livrările de taurine, femele şi masculi de prăsilă către diferiţi crescători de taurine. Totalizând numărul de capete de animale de prăsilă livrate în ţară de la înfiinţare şi până în 2007 au fost peste 4.500 de capete, din care în perioada 1990-2007 s-au livrat 969 de capete (117 masculi şi 852 de femele). În perioada 2011-2014, spre exemplu, în cadrul unui proiect de cercetare din Programul Sectorial ADER au fost obţinuţi  hibrizi de carne  prin încrucişarea vacilor de rasă Bălţată cu Negru Românească reformate productiv  cu tauri din rase de carne Aberdeen – Angus, Limousin, Charolaise, Blue Blanch Belgique. Rezultatele au indicat o bună dezvoltare a hibrizilor de carne corespun­zătoare categoriei de vârstă, cu unele variaţii în cadrul celor patru loturi experimentale. Rezultatele finale ale proiectului au evidenţiat faptul că utilizarea vacilor reformate pentru producţia de lapte din fermă prin realizarea unor hibrizi pentru producţia de carne prin hibridarea cu rase de carne este o soluţie foarte bună pentru creşterea veniturilor într-o fermă de taurine prin valorificarea superioară a resurselor genetice existente.

– Aveți însă și proiecte de cercetare mai recente.

– În prezent sunt în derulare trei proiecte de cercetare contractate cu MADR. Este vorba despre „Conservarea şi prezervarea taurinelor pe cale de dispariţie, respectiv rasa Sura de stepă în vederea asigurării biodiversităţii resurselor genetice a populaţiilor de animale“. Prin acest proiect ne-am propus să facem caracterizarea morfologică și genetică a rasei de taurine Sură de stepă și să conservăm nucleul de taurine din această rasă pe care îl avem în vederea asigurării diversităţii genetice a populaţiilor de animale în scop ştiinţific, economic, cultural şi turistic. Un alt proiect este intitulat „Cercetări privind intensivizarea procesului de reproducţie la taurine prin biotehnologii reproductive“. Acesta are ca scop îmbunătăţirea indicatorilor de reproducție la animalele de fermă prin utilizarea biotehnologiilor specifice, respectiv inducerea și sincronizarea estrului la vaci postpartum prin utilizarea diferitelor produse hormonale, singure (gestageni, prostaglandina F2α) sau în asociație (gonadoreline și prostaglandina F2α sau gonadoreline, gestageni și prostaglandină F2 α). Alte obiective ale proiectului sunt creşterea ratei de manifestare a estrului, a ratei de concepție, reducerea intervalului fătare-concepţie sub 100 zile și a intervalului între fătări cât mai aproape de 365 zile, interval considerat optim pentru o exploatare eficientă a vacilor. Cel de-al treilea proiect se referă la „Îmbunătățirea potențialului productiv în fermele de vaci pentru lapte din N-E României prin producerea de embrioni in vitro folosind donatoare de ovocite înalt productive și material seminal (sexat și nesexat) provenit de la tauri testate“ – creşterea numărului de ovocite recoltate prin metoda OPU. În cadrul acestui proiect vorbim practic despre creşterea numărului de embrioni obţinuţi prin fertilizare in vitro, creşterea ratei de concepţie a femelelor inovulate cu embrioni fertilizaţi in vitro și creşterea potenţialului productiv al femelelor, comparativ cu cel al donatoarelor de ovocite.

Laura ZMARANDA

130 de ani de cercetare ştiinţifică organizată în agricultura României

În rândul unor specialiști agronomi s-a acreditat ideea, în mod eronat, că cercetarea științifică organizată în agricultura din țara noastră a început odată cu înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în anii 1927-1928.

În mod voit sau fără o documentare temeinică s-au neglijat realizările obținute în cercetarea agricolă românească înainte de înființarea ICAR-ului.

Încercăm să aducem în atenție o parte din activitatea de cercetare științifică modernă din agricultura României care a început odată cu înființarea Stațiunii Agronomice București în anul 1886, adică acum 130 de ani.

Stațiunea Agronomică era afiliată Școlii Centrale de Agricultură Herăstrău și avea aceeași conducere, pe marele agronom Vlad Cârnu-Munteanu. După decesul acestuia, conducerea Stațiunii a revenit agronomului chimist Corneliu Roman. La început stațiunea a funcționat în diferite sedii, pe lângă școală și numai în anul 1905 s-a mutat în sediul propriu.

Construcția sediului Stațiunii Agronomice București s-a realizat la Șoseaua Kiseleff, pe actualul teritoriu al Muzeului Satului. Ea era amplasată pe locul unde se află în prezent construcția în care a funcționat, un timp, Ministerul Culturii.

În anii ’50, când eram student la Agronomie, în acest sediu încă funcționau câteva laboratoare ale Institutului Agronomic. Ce păcat că nu a fost lăsată și această clădire în curtea Muzeului Satului, fiind prima construcție din țară destinată cercetării științifice din agricultură! Primele rezultate ale Stațiunii au fost publicate în anii 1891-1901 și se referă la: Les céréales roumaines, Le sol arable de la Roumanie și Vinurile României.

În acord cu Ministerul Agriculturii, Stațiunea efectua analiza calității producției de cereale, analize privind fertilitatea solului, analiza calității strugurilor ș.a.

Totodată, în stațiune se executau experiențe cu îngrășăminte, experiențe fitotehnice etc. Stațiunea a publicat studii asupra maturității rapiței, experiențe culturale cu sfecla-de-zahăr, cu varietăți de cartof, cu porumbul timpuriu. Toate acestea au fost realizate de Corneliu Roman, alături de care au activat Ion Enescu, I. Păsăreanu și D. Căruntu și care din 1904 au editat Analele Stațiunii Agronomice.

O preocupare importantă a Stațiunii a fost studiul calității grâului pe județe la care se urmăreau indicii: masa hectolitrică (MH), masa a 1.000 boabe (MMB), facultatea germinativă, sticlozitatea bobului, conținutul în proteină, umiditatea, indici care erau foarte importanți la exportul grâului.

Au fost realizate studii importante asupra culturii și industrializării sfeclei-de-zahăr deoarece multe voci din exterior afirmau că în România nu sunt condiții favorabile pentru cultura acestei plante, informații care au fost total infirmate de rezultatele stațiunii.

De asemenea, s-au făcut cercetări asupra culturii și compoziției florii-soarelui care au scos în evidență condițiile prielnice din țara noastră pentru extinderea acestei culturi. Prin urmare, Stațiunea Agronomică București a fost precursorul cercetării științifice în agricultura româ­nească, fiind dezvoltată ulterior, pe o treaptă superioară, de ICAR și în continuare de ASAS.

Considerăm că este necesar să așezăm eveni­mentele în cronologia lor firească privind cercetarea agricolă în România.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Petre Daea vrea să șteargă datoriile stațiunilor de cercetare prin hotărâri de Guvern

Datoriile stațiunilor de cercetare ar putea fi șterse până la finele anului, prin hotărâri de Guvern, astfel încât activitatea de cercetare din sectorul agricol să se poate dezvolta, a declarat, luni, ministrul de resort, Petre Daea, prezent la un eveniment pe tema problemelor în horticultură.

El a fost întrebat de jurnaliști care sunt planurile ministerului privind ștergerea datoriilor institutelor de cercetare din acest sector.

"În acest an ne-am propus să rezolvăm toate problemele pe care le avem la stațiunile de cercetare, în așa fel încât, prin hotărâre de Guvern, să le curățim (de datorii — n.r.) și să le dăm o șansă meritată și obligatorie, astfel încât activitatea de cercetare în România să se îmbunătățească. Din fericire, am reușit să dăm drumul la 17 hotărâri de Guvern care au văzut lumina tiparului la Monitorul Oficial. Sunt în lucru, în avizare, 13 și alte 19 care au avut mici observații și sperăm ca, până la sfârșitul anului — eu îmi propusesem până la 1 noiembrie să fac acest lucru, din nefericire nu am reușit — dar până la sfârșitul anului să scoatem toate hotărârile de Guvern, astfel încât să dăm un cadru juridic clar, limpede, pentru stațiuni, pentru a intra în direcție dreaptă pe culoarul acesta al cercetării", a afirmat ministrul.

Daea a susținut că dezvoltarea sectorului de cercetare este esențială, în contextul schimbărilor climatice.

El a adăugat că, anul viitor, programul de irigații va fi obiectivul principal de investiții al Ministerului Agriculturii.

"Anul viitor vom continua proiectele pe care le-am început. Avem un program de guvernare bine stabilit, cu obiective foarte clare, cu termene, cu responsabilități, cu sume pe care le-am prins în schița de buget pentru 2018. Vom continua cu programul de irigații, care este primul obiectiv de investiții al țării în atenția noastră, cu combaterea grindinei, cu programul de tomate, cu programul la suine, cu programul în avicultură, cu programul lânii, că tot este de actualitate și mereu mă cronometrați pe culoarul ăsta, parcă n-ar mai fi și alte culoare pe care să alergăm împreună", a spus Daea.

Ministrul a mai anunțat că urmărește acordarea de sume importante pentru zona montană, în așa fel încât să fie valorificate resursele de la munte.

În luna mai, Șerban Valeca, ministrul Cercetării și Inovării, declara că toate structurile de cercetare agricolă au datorii foarte mari și numărul cercetătorilor s-a diminuat foarte mult, revitalizarea acestui domeniu fiind o prioritate pentru actuale guvernare.

"Problema de fond este că tot domeniul cercetării a fost în mare suferință, dar un domeniu este în cea mai mare suferință, și anume cercetarea agricolă. Practic, toate institutele și (...) stațiunile de cercetare (...) le-am găsit cu datorii foarte mari la bugetul de stat și la terți. Totodată, un raport al Curții de Conturi, pe care l-am primit în urmă cu două săptămâni, conține și analiza personalului din cercetarea agricolă. Din nefericire, au rămas, nu ca angajați, ci ca cercetători, cei care pot derula programe, sub 600 în toată România, situația este groaznică", a declarat Valeca.

Ministrul a adăugat că, potrivit unor estimări, la nivel național mai sunt în total aproximativ 9.000 de cercetători în toate domeniile, fiind avute în vedere măsuri pentru încurajarea atragerii de personal către cercetare.

"Prin politicile pe care le vom dezvolta, un vector important va fi un sistem de bonificații pentru cei care execută programe și angajează personal în cercetare. Vor primi la competițiile de programe puncte suplimentare cei care vor angaja cercetători pe o perioadă de minimum cinci ani, astfel încât, dacă doi sau trei ani durează programul finanțat de minister, cel care rămâne în domeniu să mai stea cel puțin doi ani în plus", a precizat Șerban Valeca.

El a susținut că cercetarea agricolă va beneficia de cea mai importantă susținere financiară, alături de marile proiecte internaționale în care este implicată România.

"Am obținut de la bugetul de stat o suplimentare cu aproape 30% a bugetului, deci o finanțare suplimentară, iar eforturile se vor distribui cu preponderență către (...) cercetarea agricolă și pe cei trei mari piloni (...), adică laserul de la Măgurele, Danubius-RI, un proiect pe care îl gestionează România și sunt alte cinci țări implicate, și proiectul Alfred de la Mioveni (...). Deci, vor fi trei piloni aflați în diverse stadii, în jurul cărora se vor dezvolta clustere, adică parcuri științifice și tehnologice", a mai spus ministrul Cercetării și Inovării.

Sursa: AGERPRES

Cercetarea, o investiție profitabilă pe termen lung

Agricultura, linia de start pentru producerea alimentelor pe care le consumăm, nu se mai face ca acum 100 de ani, iar la baza întregii dezvoltări este cercetarea. De fapt, piramida care s-a clădit în toți acești ani de evoluție se sprijină pe cercetare. S-au demontat tot felul de mituri cu privire la cum se face corect agricultură și cum se îngrijește pământul, s-au adus argumente științifice și asta a asigurat progresul. Totuși, provocarea continuă pentru că tindem acum spre o altă extremă. Aproape că nu mai există siguranța că ceea ce consumăm este sănătos. Profitul a fost pus mai presus de sănătatea consumatorului. Și iată că revenim la cercetare. Vrem să avem certitudinea că ceea ce mâncăm nu ne omoară? Atunci să investim mai mult în cercetare, pentru că de aici vin informațiile.

Paradoxul celor două grădini

cercetare c

– Dna director, se alocă puțini bani cercetării, iar acest lucru conduce și la o vizibilitate scăzută a acestui domeniu extrem de important. Sunt informații pe care cercetarea le poate oferi, dar care nu ajung la oameni.

– Așa este. Dacă cercetarea și-ar găsi locul și ar fi finanțată corespunzător, atunci și toți cei implicați în lanțul alimentar – producători, procesatori, consumatori – ar fi mai informați. Vă dau un exemplu. Metalele grele sau alți contaminanți pot să blocheze unele procese metabolice din organism și să ne îmbolnăvească. Sunt ca niște otrăvuri. Poate cu mai multă educație și informare în sensul acesta nu am mai auzi că există agricultori care cultivă o grădină pentru ei și o alta pentru piață. Firește, aceasta din urmă este tratată cu tot felul de substanțe chimice pentru a obține cât mai multă producție, fără însă ca agricultorul să se fi consultat în prealabil cu un inginer agronom, așa că dozele aplicate sunt stabilite după ureche. La final se obțin producții bune, ademenitoare ca aspect, dar problema este că nu știm cantitatea de substanțe agrochimice care se află în aceste produse. Un lucru la care puțini agricultori se gândesc este faptul că, deși pentru ei cultivă separat o grădină în care nu folosesc substanțe chimice sau cel puțin nu la fel de multe, apa freatică este aceeași și până la urmă este contaminat și solul grădinii personale, ca să spun așa. Și atunci se consumă resurse, dar nu obținem produse de calitate care pot fi consumate în siguranță. Este păcat, pentru că pământul nostru este roditor. La fel este și în industria alimentară. Se folosește carne de bună calitate, dar după aceea se pun mulți aditivi, se mai și afumă peste măsură și se obține un produs care ne poate îmbolnăvi.

Informarea este cheia

– Este îngrijorător, mai ales că măsurile de control al acestui fenomen sunt limitate.

– Oricâte instituții și laboratoare de control ar fi, nu pot să verifice sute și sute de mii de produse. Toate con­troalele se fac prin sondaj. Ai găsit un produs nociv și l-ai scos. Informarea este cheia. Oamenii trebuie să fie educați din școli, prin proiecte, seminarii. Și vă spun, cercetarea își are rolul ei în dezvoltarea societății. Nu este vorba doar despre a scoate un produs mai bun pe piață, pentru că e posibil ca între alte sute de produse acesta să nu se vadă, dar este vorba despre informațiile noi pe care cercetarea le poate oferi. Ar trebui în acest sens să existe niște programe cu asociațiile de producători. Prin intermediul lor se pot disemina foarte multe informații. Oamenii ar trebui să știe, spre exemplu, că cenușa frunzelor arse toamna în grădini și curți conține dioxină, o substanță toxică, și de aceea nu este recomandat să fie împrăștiată. Aceasta trebuie strânsă și pusă într-o groapă. Sunt multe lucruri care pot fi spuse, însă doar prin proiecte se poate face o diseminare pe scară largă. În momentul de față Institutul de Bioresurse Alimentare București are în derulare un proiect privind transferul de tehnologie și de cunoștințe către întreprinderi. Astfel se va mări aria de cunoaștere a nevoilor industriei din România și vor putea fi realizate proiecte mai mici în colaborare cu parteneri din acest sector. Acest proiect are o valoare de aproape 3 milioane de euro, iar acum s-a ajuns la stadiul de încheiere a contractelor subsidiare cu diferite companii care au solicitat ajutorul IBA București pentru găsirea unor soluții.

cercetare a

Lipsesc verigi importante din lanțurile alimentare

– Să vorbim despre producătorul român care, deși are resurse financiare limitate, realizează totuși un produs sănătos și de bună calitate. Problemele lui încep când ajunge pe piață și trebuie să concureze, spre exemplu, cu produsele de import care nu sunt de calitate, dar sunt ieftine și, implicit, preferate de consumatori.

– Vă dau un exemplu. Înainte se cultivau roșii, dar exista și industria procesatoare. Roșiile românești sunt gustoase, dar sunt mai puțin rezistente și faptul că puteau fi procesate imediat era un avantaj. Nu exista riscul pierderilor. Faptul că s-au distrus lanțurile alimentare este o problemă. Dacă avem industrie procesatoare putem produce oricât, pentru că există această plasă de siguranță. Nu s-a vândut produsul direct în piață, atunci poate fi transformat și vândut sub altă formă. Înainte existau niște lanțuri bine stabilite, dar s-au distrus după Revoluție. Nu putem interzice importurile, dar putem dezvolta niște proiecte naționale prin care să stimulăm producătorii și procesatorii mici.

„Din nimic nu iese cercetare, dar se știe că un leu investit în acest sector înseamnă zece în economie. Se invocă de multe ori faptul că se dau bani la cercetare, dar nu se alocă pentru investiții. Dar haideți să privim cercetarea ca o investiție. Vă spun, a fost o perioadă scurtă, prin 2007-2008, când au fost mai mulți bani pentru cercetare și s-a văzut acest lucru. Chiar și managerii întreprinderilor spuneau că au exportat mai mult, că au avut cunoștințe mai multe datorită colaborării cu noi și că au intrat și pe alte nișe de producție. Investiția în cercetare se vede într-un an sau doi la nivelul societății.“

Laura ZMARANDA

„Mai mulți bani pentru cercetare și o monitorizare eficientă a cheltuirii lor“

Avem potențial și oameni care fac cercetare de excelență. Ne lipsește ceva? Da. Ne lipsesc banii care să tureze motoarele acestui sector. Pentru că nu se investește suficient în cercetarea din România, nici rezultate care să se materializeze în economie nu sunt. Și uite așa se naște un cerc vicios din care scapă cine poate. Pradoxal, Institutul de Bioresurse Alimentare București a reușit să devină un pol la nivel de cercetare europeană, însă a avut șansa de a avea la conducerea sa o doamnă care a înțeles ce strategie trebuie aplicată pentru a supraviețui și chiar mai mult. În rândurile următoare vă redăm o parte din discuția purtată cu dna Nastasia Belc, directorul IBA București.

Dotarea tehnologică ne asigură un loc în topul european

— Dna director, să începem cu istoricul acestei instituții și cu perspectivele de viitor.

— Provenim din fostul Institut de Chimie Alimentară și suntem în această formă de organizare de aproape 17 ani. În prezent avem nouă laboratoare foarte bine dotate, trei stații-pilot și departamente importante la nivel internațional. Este vorba despre Serviciul Național pentru Plante Aromatice și Medicinale și Produsele Stupului prin care notificăm suplimentele alimentare. Alte două departamente sunt cel de Dezvoltare a resurselor umane în cadrul căruia se fac pregătiri profesionale pentru cei din industria alimentară și nu numai și cel de Cercetări Interdisciplinare prin care dezvoltăm rețele de networking cu parteneri din străinătate. Laboratoarele de cercetare sunt foarte bine dotate. Suntem în top la nivel european și asta datorită unui proiect pe care l-am avut pe fonduri structurale în valoare de 10 milioane de euro. Cu banii obținuți am refăcut această clădire și am dotat laboratoarele cu echipamente de la rezonanță magnetică nucleară, cromatografe până la  echipamente de uz zilnic, folosite în controlul calității produselor agroalimentare. Avem ca parteneri companii private, ONG-uri și instituții de stat precum ANSVSA sau MADR care solicită acces la infrastructura noastră, analize de laborator sau expertize în domeniul agroalimentar, consultanță sau asistență tehnică. Însă 80% din activitatea de bază o reprezintă cercetarea în domeniul alimentar. În general, cam tot ce facem în cercetarea din domeniul agroalimentar se întoarce în societate.

Un principiu care ne trage în jos

— Ce probleme sesizați dvs. din postura de director al Institutului de Bioresurse Alimentare București?

— Întotdeauna am zis că avem un potențial agroalimentar extraordinar și că trebuie să fim cât mai mult prezenți pe piața europeană a produselor alimentare, dar și pe piața europeană a cercetării în domeniu. Avem aproape tot ce ne trebuie pentru a face cercetare de calitate în domeniul alimentar. Singurul lucru care lipsește este o finanțare mai bună a unor proiecte prioritizate înainte. Trebuie să descoperim în ce suntem noi buni și să marjăm pe lucrul acela astfel încât să devenim un pol reprezentativ la nivel european sau măcar în zona de sud-est în acest domeniu. Suntem buni în agricultură? Să facem atunci mai mult pentru acest sector. Într-adevăr, în afară de Ministerul Cercetării, Ministerul Agriculturii a oferit ceva bani pentru cercetare prin programul sectorial. Dar, prin comparație cu potențialul nostru, este insuficient. În domeniul agroalimentar institutele sunt subfinanțate și trăiesc aproape exclusiv din realizările lor. De aceea, acolo unde avem potențial am putea construi niște poli regionali care să ne reprezinte oricând în Europa și să avem astfel un cuvânt de spus atunci când se creionează o strategie la nivel european. Putem să facem asta, dar nu fără o finanțare corespunzătoare. Vă dau exemplu Olandei, care nu este o țară foarte mare, dar care este al doilea exportator din Europa. Însă institutele lor din domeniul agroalimentar au fost finanțate foarte bine, iar banii oferiți au fost eficient monitorizați. Nu s-a mers pe principiul „îți dau puțini bani și nu mai știu ce faci cu ei“. Ci dimpotrivă „te plătesc foarte bine, dar vreau să văd dacă într-adevăr obții ce ți-ai propus.“ Această abordare face ca institutele să fie atente cum cheltuiesc banii și ce rezultate obțin. Apoi, după ce instituția a fost stabilizată pe piața agroalimentară și a cercetării se poate continua susținerea însă nu cu nivel de finanțare 100%, ci de 50-30%. Asta este ideea. Întâi dai banii, monitorizezi modul în care sunt folosiți, iar pe urmă rezultatele se materializează foarte bine în economie.

Aproape nimic gratuit de la stat

— Ați menționat importanța prezenței României în domeniul cercetării europene. În ce măsură ne poate reprezenta institutul pe care îl conduceți în Europa?

— Vă pot da un exemplu. Suntem incluși în cadrul unei rețele europene de cercetare numită Metrofood. Din 35 de parteneri câți sunt în această rețea, 17 construiesc efectiv această infrastructură paneuropeană de cercetare. Noi suntem lideri de pachet de lucru la cele șase existente în această organizare și facem planificarea strategică pe următorii 20 de ani ai acestei infrastructurii. Faptul că ni s-a încredințat noua această responsabilitatea nu poate însemna decât că suntem foarte apreciați. Suntem parteneri de bază în acest proiect și ori de câte ori am fost într-un consorțiu internațional ne-am făcut foarte bine treaba. Dar depinde foarte mult și de cum și câți bani alocă țara pentru cercetare în general. Mai suntem priviți și din acest punct de vedere. Cineva care nu te cunoaște, dar știe că România alocă foarte puțin cercetării, ne poate refuza ca parteneri pentru că se gândește că nu suntem de elită.

— Cât de acerbă este competiția pentru câștigarea proiectelor de cercetare?

— Șansa de reușită într-o astfel de competiție este de 5% sau chiar mai puțin. Trebuie să depunem foarte multe proiecte ca să putem câștiga măcar unul. În momentul de față de la stat mai primim niște subvenții. Cifra noastră de afaceri este de vreo 20 milioane de lei, iar anul trecut am primit subvenții în valoare de 900.000 de lei. Anul ăsta nu știu dacă vom primi 100.000 de lei. Și ăștia sunt bani pentru niște reparații minore și pentru a înlocui ceva aparatură. În rest, totul primim prin competiție. Direct bani de la stat nu primim.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 40

Din 26 de stațiuni pomicole, mai avem 9... aflate la limita supraviețuirii

În 1989 România avea 26 de stațiuni de cercetare pomicolă cu tot atâtea pepiniere și mii de hectare pe care se înmulțeau pomii altoiți și se făcea producție. Din păcate, locul acestor stațiuni a fost luat de platforme comerciale și cartiere rezidențiale. 17 stațiuni s-au închis, iar România a pierdut colecții întregi de soiuri și genotipuri și câmpurile de hibrizi care reprezentau munca de zeci de ani a cercetătorilor români. Este o pierdere care, din păcate, nu se poate recupera. Un hibrid pierdut este pierdut pentru totdeauna.

În România cercetarea și ameliorarea piersicului au început cu peste 100 de ani în urmă și în decursul anilor s-au făcut pași mici, dar siguri. Au apărut o serie de soiuri create în principalele centre, unde clima și solul au permis o evoluție favorabilă a solului, respectiv în stațiunile de la Băneasa, Constanța și Oradea. S-au dezvoltat laboratoarele de ameliorare genetică și au fost realizate sute de combinații hibride între cei mai buni genitori. Au fost omologate aproximativ 100 de soiuri, iar 60-65 dintre ele încă se regăsesc în plantațiile comerciale. Din nefericire, după 1989 majoritatea plantațiilor existente (mii de hectare de piersic) erau îmbătrânite și o lungă perioadă de timp au fost lăsate în paragină, terenurile s-au redistribuit și abia în ultimii ani a început revigorarea piersicului prin posibilitatea accesării fondurilor europene. Ultimele creații încep acum să își găsească locul în plantațiile prezentului și ale viitorului.

Un „tezaur“ genetic distrus

În România nu a existat un sprijin pentru cercetarea piersicului, spune Melania Dumitru, dar în peri­oada 1970-1980 s-au înființat colecțiile naționale de piersic și cais de la Constanța, Băneasa și apoi Oradea. „Înființarea lor a fost un lucru extraordinar pentru că s-a acumulat în centrele respective o cantitate extraordinar de mare de soiuri create pe toată planeta. Numai colecția de la Constanța avea în anul 2000 aproximativ 853 de soiuri. Colecțiile au fost reîntinerite, dar, ca urmare a dezmembrării terenurilor, s-a pierdut material enorm, iar un soi pierdut dintr-o colecție nu mai poate fi recuperat. Apoi existau câmpurile de hibrizi cu peste 2.500 de exemplare numai din soiurile dwarf și semidwarf. Existau peste 6.000 de hibrizi clasici de piersici pavi și nectarine. Acum mai există o singură colecție de piersic, cais și migdal, la Constanța, în care sunt păstrate cca 560 de soiuri. Este totuși o biodiversitate din care poți obține rezultate. România a beneficiat de aceste colecții extraordinare, care erau un «tezaur» genetic național. Ar fi trebuit să existe mai multă grijă și cercetarea piersicului să fi fost sprijinită. Până acum nu a existat acest sprijin. Sper că poate ce a mai rămas va fi prezervat și conservat corespunzător. Am avut dintotdeauna soiuri locale cu rezistență la principalele boli și dăunători, la temperaturile și tipurile de sol de aici. De aceea cultura piersicului ar trebui reconsiderată.“ Speranța revigorării culturii de piersic în România stă în programele noi pentru dezvoltarea pomicolă și în înțelegerea faptului că soiurile românești sunt foarte valoroase și că merită să le înmulțim. Și, după cum spunea Florin Stănică, prorectorul USAMV București, „poate ar trebui să ne gândim și noi, ca și alte țări, să facem programe private de ameliorare. La ora aceasta 90% din lume este controlată de pepiniere sau firme private. Soluții trebuie găsite pentru că avem încă un patrimoniu interesant pe care trebuie să îl dezvoltăm. Numărul pepinierelor care produc acum pomi certificați este foarte mic, iar în România avem vreo 100 de pepiniere, multe fiind mici, private, şi nu produc material săditor certificat. Dezastrul agriculturii din prima parte a anilor 1990 se resimte în continuare.“

Creațiile anului 2012

Dintre soiurile clasice obținute la București-Băneasa, pe lângă cele vechi – Congres, Triumf, Victoria – sunt și unele noi – Amalia, Alexia sau Antonia. La Constanța au fost obținute soiuri de piersici și nectarine apreciate acum în întreaga Europă și în China, patria de origine a piersicului. Este vorba despre gama soiurilor de piersic plate – Florin, fruct cu pulpă galben-portocalie, Filip și Monica, fructe cu pulpă albă. Ambele soiuri au aromă, parfum și sunt delicioase. Alte soiuri valoroase obținute la stațiunea din Constanța sunt soiul clasic de piersic Raluca și cel de nectarin clasic, Costin. Poate că sunt soiuri mai puțin cunoscute în țară decât în străinătate, dar acestea sunt condițiile de la noi. Ultimele trei soiuri noi au fost obținute în 2012 și au fost brevetate în 2014. Minodora și Mimi sunt soiuri care oferă piersici mari, sferocoidale, cu pulpă portocalie, iar Iustin este un soi ale cărui fructe au formă plată, iar pulpa este albă. Este vorba despre soiuri denumite pavi, care includ piersici speciale pentru industrializare – feliuțele de pulpă nu se dezintegrează la fierbere, rămân intacte, au un conținut foarte ridicat în zahăr și substanțe pectice, iar prin procesare aroma lor se intensifică. Astfel se obțin dulceață și compot de calitate superioară, care „bat“ chiar compotul de ananas. Dna Melania spune că amelioratorii s-au străduit în decursul zecilor de ani să obțină soiuri extratimpurii, timpurii, de mijloc, târzii și foarte tardive astfel încât să poată fi asigurat un consum permanent de fructe proaspete. Un alt obiectiv este crearea unor soiuri care să răspundă tuturor gusturilor. Tendința modernă este aceea de revenire la soiurile ancestrale, care aveau pulpă roșie, sanguină.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 18-19

IBNA Balotești, un vârf al cercetării românești

Recent, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Biologie și Nutriție Animală de la Balotești, mai cunoscut sub acronimul IBNA, a împlinit 46 de activitate. Evenimentul a fost marcat, așa cum se cade la un institut de cercetare, printr-un simpozion. Cu această ocazie au fost prezentate cele mai recente rezultate ale activității cercetătorilor din acest prestigios colectiv.

Un loc atractiv pentru tinerii cercetători

IBNA a fost înființat în anul 1970, ca institut de cercetare pentru nutriția animalelor. Treptat, pe lângă activitatea inițială, au început să apară și lucrări de cercetare legate de fiziologia animală, astfel încât și denumirea a fost schimbată în acest sens. În anii ‘90, când cercetarea românească a intrat în derivă, IBNA a reușit să supraviețuiască. În ultimii ani, a reușit chiar să se dezvolte, astfel încât la ora actuală se ridică la nivelul instituțiilor similare din UE, spune dl prof. dr. Horia Grosu, directorul general al Institutului. Finanțarea activității se face cu mijloace proprii. Conform afirmațiilor conducătorului instituției, veniturile obținute în 2016 sunt duble față de cele din 2005. Cercetătorii sunt implicați atât în proiecte naționale, cât și în activități desfășurate în colaborare cu oameni de știință din alte țări. IBNA a fost dotat cu aparatură modernă, la cele mai înalte standarde.

Pe lângă laboratoare, au mai fost dezvoltate și o stație pilot de testare și pro­ducere a nutrețurilor, o biobază experimentală și un laborator de asigurare a calității. Dar, ceea ce este mai important în opinia dlui Horia Grosu, este că Institutul este atractiv pentru tinerii cercetători români, care pot să dezvolte o carieră în țară. Că așa este. Acest fapt este demonstrat de media de vârstă a colectivului de cercetători.

Principalul obiectiv al cercetătorilor de la IBNA este elaborarea unor strategii alternative de obținere a nutrețurilor pentru animale care să minimizeze impactul asupra mediului și să nu intre în competiție cu hrana omului.

Hrană mai bună, pentru rezultate mai bune

Așa cum spuneam, în cadrul simpozionului dedicat marcării a 46 de ani de activitate, au fost prezentate unele dintre cele mai noi cercetări ale specialiștilor IBNA. Ca un cadru general pentru acestea a fost proiectul intitulat „Live Nutrition“, coordonat de către dl dr. Cătălin Dragomir, directorul științific al Institutului. Premisa de la care a pornit acest proiect a fost aceea că o nutriție corectă a animalelor din fermă este un factor de creștere a profitabilității. De aici și necesitatea diseminării către fermieri și producătorii de furaje a bunelor practici și a celor mai noi rezultate ale cercetării științifice. În acest scop a fost redactat un manual, în română și în engleză, cuprinzând aceste bune practici. De asemenea, a fost elaborată și o platformă electronică, e-learning, aflată la dispoziția celor interesați.

Doamna Mihaela Hăbeanu a prezentat rezultatele studiilor asupra utilizării plantelor ameliorate în hrana animalelor de fermă. În cadrul acestui proiect s-a studiat impactul inului, soiei, semințelor de floarea-soarelui, mazării, grâului, dar și al semințelor de cânepă în alimentația suinelor. Au fost elaborate rețete de hrănire a porcilor care să cuprindă și aceste produse.

Pe aceeași linie se înscrie și studiul prezentat de dna Smaranda Toma, referitor la efectele șroturilor alternative, din in și camelină, asupra metabolismului ruminal. Una dintre premisele studiului a fost cultivarea pe scară tot mai largă a camelinei (inului sălbatic). Această plantă necesită cantități mici de apă și fertilizare redusă. Producția obținută este de până la două tone/ha, iar cheltuielile de producție pentru un hectar nu depășesc 1.000 de lei. Uleiul obținut este utilizat, în ultima decadă, pentru obținerea de kerosen. Potențialul nutritiv al camelinei, ca și al inului, este unul de excepție: proteină între 35 și 40% și grăsimi între 29 și 41%. Dar, ceea ce este cu totul deosebit, este conținutul excepțional de ridicat de acid omega-3 α-linoleic și alți acizi grași polinesaturați. De asemenea, camelina este și o importantă sursă de aminoacizi esențiali, polifenoli și vitamină E. Prin urmare, șroturile de in și camelină pot fi o excelentă componentă în hrana animalelor. Așa cum a demonstrat studiul efectuat pe suine, includerea a 12% șroturi de camelină în hrana animalelor a condus la obținerea unei cărni cu un conținut ridicat de acizi omega-3. Astfel, carnea porcilor hrăniți astfel se poate încadra în categoria alimentelor funcționale, cu un rol activ în protecția sănătății consumatorilor. În plus, s-a constatat că această rețetă de hrană produce și o creștere a imunității porcilor.

Noi surse de furaje

contributia zootehniei IBNA Balotesti

În sfera preocupărilor pentru identificarea a noi surse de furaje pentru animale s-a înscris și rezultatul studiului prezentat de dna Mihaela Sărăcilă. Domnia sa a vorbit despre cercetările întreprinse pentru valorificarea unor subproduse industriale prin dezvoltarea unor strategii nutriționale inovative pentru animalele de fermă. În condițiile dezvoltării și diversificării produselor industriei alimentare, apar o serie de subproduse care sunt tratate, în general, ca deșeuri. Cercetătorii s-au întrebat în ce măsură acestea ar putea fi valorificate în hrana animalelor. În studiul despre care vorbim au analizat rezultatele folosirii șroturilor de rapiță, semințe de struguri, fructe de cătină, de dovleac și de in asupra găinilor de carne și de ouă. Rezultatele au întrecut așteptările. Concluzia este că, folosind adaosuri de hrană provenite din aceste produse, se îmbună­tățește atât calitatea cărnii, cât și cea a ouălelor. În plus, efi­ciența economică înregistrează o creștere ca urmare a scăderii prețului furajelor.

„Sunteți la un nivel foarte bun!“

Alte studii s-au axat asupra relației dintre calitatea nutrețurilor folosite și cea a cărnii obținute. Așa sunt, de exemplu, studiile prezentate de dna Carmen Giurescu, care a cercetat influența calității șroturilor asupra eficienței hrănirii și a siguranței lanțului alimentar, și cel prezentat de dna Gina Pistol, referitor la dezvoltarea unor strategii nutriționale în vederea îmbunătățirii imunității la porci.

De mult interes s-a bucurat și prezentarea dnei Cristina Lazăr, referitoare la o metodă de estimare a calității carcasei ovinelor și caprinelor vii, folosind ecografia.

Cele enumerate au constituit doar o parte dintre temele abordate. Ceea ce se cuvine însă a mai fi menționat este prezența și intervenția unor reprezentanți ai fermierilor în cadrul simpozionului. Dintre ei, îi menționăm pe dl dr. Nicolae Zeneci, președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, și pe dl Cristian Lungu, președintele Asociației Distribuitorilor de Lapte prin Dozatoare. Cei doi au ridicat o serie de probleme de care fermierii se lovesc în activitatea curentă și pentru rezolvarea cărora și-ar dori ajutorul cercetătorilor.

În final, dna Paula Ursu, director al Departamentului „Cercetare“ din cadrul MADR, a dorit să arate prețuirea pe care o acordă rezultatelor IBNA. „Sunteți la un nivel foarte bun și mi-aș dori ca, pe viitor, să existe la Minister mai multe proiecte depuse de dumneavoastră, atât în calitate de coordonatori, cât și de cercetători“, a spus domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 34-35

Pentru BASF, viitorul este sub semnul cercetării și inovării

Reprezentanții BASF, marele producător al industriei chimice din Europa, spun că sunt mai pregătiți ca niciodată să înfrunte viitorul. Ingredientele-cheie ale strategiei lor de dezvoltare sunt: investiția permanentă în cercetare și inovare, flexibilitate în a găsi soluții personalizate în funcție de nevoile fermierilor, adaptabilitate în contextul schimbărilor climatice și de piață, dezvoltarea unor soluții cât mai prietenoase cu mediul. Iată opiniile președintelui diviziei pentru protecția plantelor a companiei BASF, Markus Heldt și ale vicepreședintelui Vincent Gros, acordate într-un interviu revistei Lumea Satului.

– Domnule Markus Heldt, atunci când vorbim despre agricultură, compania pe care o reprezentați poate fi catalogată drept gigantul care se luptă cu latura invazivă a naturii – bolile și dăunătorii plantelor de cultură. Cum se vede această luptă din perspectiva unui lider în domeniul chimic și al produselor pentru protecția plantelor, mai ales în contextul schimbărilor climatice?

– Vedem cum se schimbă nevoile pe Glob, iar răspunsul nostru este o investiție în dezvoltare, în cercetare și înțelegerea nevoilor fermierilor pentru a ne pregăti soluții care să fie relevante pentru nevoile lor. Nu este ușor, pentru că lucrăm sub cerul liber, suntem influențați de foarte mulți factori, care nu stau la îndemâna noastră, dar încercăm să fim aproape de clienți și credem că cercetarea este cel mai important lucru în acest context.

– Se pare că an de an provocările naturii sunt tot mai mari, la fel și așteptările fermierilor atunci când folosesc un produs de protecție a plantelor sau un regulator de creștere. Care este strategia companiei pentru a face față acestor cerințe?

– Sunt de 35 de ani în această industrie și întotdeauna au fost schimbări și provocări. Este foarte important să fii atent la aceste schimbări, să ai conexiunile necesare pentru a afla informații în timp real, pentru a afla informații de la fermieri și pentru a ne personaliza soluțiile. Suntem conștienți că fiecare soluție trebuie personalizată în funcție de țara în care se face agricultură.

BASF Crop Protection

– Domnule Vincent Gros, am vizitat Agricultural Center din Limburgerhof. Ce puteți spune fermierilor români despre acest centru? Ce se întâmplă mai exact aici și care sunt noutățile care vin de la acest centru?

– Sperăm că v-a făcut plăcere vizita la acest centru. Este cel mai mare centru de cercetare de acest gen de la BASF. Păstrăm o legătură strânsă cu toate celelalte centre agricole din Statele Unite sau Indonezia. Practic, aici inventăm noi produse, lucrăm în cercetare, inovare, pentru a dezvolta constant noi molecule pentru a produce noi soluţii de protecția plantelor. Majoritatea produselor BASF, inclusiv cele care ajung pe piața din România, sunt produse aici, la Limburgerhof. Legat de produsele care se vor lansa în România în următorii ani, în 2017, 2018, în funcție de evoluția legislativă ne dorim să venim pe piață cu o nouă substanță activă, dar și cu două noi fungicide. Pentru acestea lucrăm deja cu molecule care pot fi extrem de utile pentru diverse culturi și evident că inovăm constant în funcție de rezultatele pe care le obținem pe baza acestor molecule.

– Și acum o întrebare pentru ambii vorbitori, cum vedeți agricultura viitorului? Putem lăsa copiilor noștri moștenire un sol productiv, dar în același timp curat?

– Cred că agricultura are un viitor strălucit. Suntem conștienți de schimbările care vor apărea, însă pot spune cu siguranță că, având un nepot, mă văd foarte încrezător în viitorul pe care îl va avea pe această planetă. (Markus Heldt)

Așa cum știți, inovăm atât în privința produselor, cât și în ceea ce privește abordarea unei agriculturi sustenabile. Ceea ce primim este o provocare și trebuie să păstrăm un echilibru între productivitate pe de o parte și protecția mediului pe de alta. (Vincent Gros)

– Noile molecule pe care le veți folosi în noile generații de produse vor fi mai prietenoase cu mediul?

– Suntem foarte atenți, încă din primele faze de dezvoltare a produselor noastre, cu privire la profilul toxicologic, tocmai pentru a afla din fașă dacă există anumite lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare. (Markus Heldt)

După cum știți, date fiind cerințele legislative care pleacă de la Uniunea Europeană şi care sunt din ce în ce mai stricte, suntem nevoiți ca în fiecare an să fim din ce în ce mai atenți la produsele noastre și să le facem să fie cât mai prietenoase cu mediul. (Vincent Gros)

– În acest context, care este opinia dumneavoastră față de noul model de afaceri care se va dezvolta în domeniul semințelor și al protecției plantelor?

– Succesul va depinde în primul rând de o analiză pe termen lung. Ne uităm și la competitorii noștri care au dezvoltat produse similare, dar care până în prezent nu pot spune că au rezultate spectaculoase, de aceea rezultatele trebuie analizate pe termen lung. (Markus Heldt)

Este important să creăm cerere pentru aceste produse pornind de la fermier și nu invers și de asemenea trebuie să lucrăm cu oameni educaţi pentru acest domeniu, care să asiste fermierul. (Vincent Gros)

– O ultimă întrebare pentru dl Markus Heldt. Aveți un mesaj pentru micii fermieri?

– Agricultura este o profesie veche, dar care se bazează în acest moment foarte mult pe cercetare și dezvoltare. De aceea trebuie să avem în vedere ca fiecare dintre ofertele noastre să se plieze pe nevoile agricultorilor, care sunt diferite în funcție de cât de mari sunt fermele pe care le dețin.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 18-19

România educată

„O naţiune care nu contează în lumea ştiinţei devine o naţiune dependentă intelectual şi cultural. Ştiinţa nu este un rezervor de cunoştinţe oarecare din care extragem când şi cât avem nevoie. A nu produce ştiinţă înseamnă să ne condamnăm la lipsa accesului direct la progres şi cunoştinţe, limitarea contribuţiei la patrimoniul ştiinţific“, spunea Bertrand Hevieu, președintele INRA din Franța în Aula ASAS.

Educația și cercetarea nu sunt un lux, ci o necesitate

Vom avea vreodată educație obligatorie de 12 ani? Cine, când, cum, cu ce efecte?

Dreptul la educația obligatorie este cea mai înaltă formă de îngrijire și de respect pe care statul o poate da cetățenilor săi, consacrat prin art. 32 din Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În România școala nu a fost și nu este, cu excepția unor mici oaze, o bucurie, ci o pedeapsă cu care ne amenințăm copiii, iar învățarea a devenit o corvoadă. Atitudinea societății românești față de școală este una rece, cu excepția perioadei de susținere a examenelor de evaluare și bacalaureat. Mulți compatrioți își petrec anii de școală obligatorie fie încercând să memoreze mecanic niște lecții predate de dascăli fără chemare, fie căutând scurtături, căi de a păcăli sistemul sau un prost de la care să copieze, cum remarca Florin Negruțiu în republica.ro

Suntem cei mai needucați europeni

Potrivit statisticilor europene, suntem cel mai slab educat popor din Uniunea Europeană, cu un procent de 15% (9,9% în 2007) al persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație față de media UE-28 de 26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța, cu o rată a analfabetismului funcțional de 42% și cu o rată a abandonului școlar ridicat, de peste 11%. Să fii analfabet funcțional înseamnă să cunoști semnele, să poți citi, dar să nu înțelegi ce citești, să nu fii în stare să faci conexiuni logice, să nu reușești să ajungi la miezul unei idei“, cum remarca acad. Solomon Marcus.

Discuția despre educație în România se termină brusc după încheierea evaluărilor naționale, după bac sau după terminarea facultății. Ruptura se produce în momentul absolvirii. Ideea urmăririi evoluției absolvenților după terminarea școlii nu există. Statul consideră că și-a făcut datoria și-și iese din rolul de educator imediat după ce a scăpat de încă o promoție: ce se întâmplă în următorii 50-60 de ani cu cetățenii lui nu-l mai interesează. Acest dezinteres reprezintă cauza principală a înapoierii, a mediocrității și a ratării societății românești în ansamblu. Conform analizei economice.ro, procentul persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație a fost de 15% (9,9% în 2007), față de media UE de 28-26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța. Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta de 20-24 de ani a ajuns la 24,1%.

Motivul? Reformele bulversante

Reformele introduse de la începutul anilor ’90 au bulversat întregul învățământ românesc, ca acum să se facă eforturi pentru revenirea la structura dinainte de ’89: reconsiderarea rolului grădiniței și începerea educației de la 6 ani până la 14 ani, 8 clase și continuată cu școli profesionale și/sau liceul între 14 și 18/19 ani, clasele IX-XI/XII, după care urmează studiile superioare între 18-22 de ani și masterat 21-25 de ani, după caz.

Învățământul superior a fost organizat pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat pe baza sistemului de la Bologna. Școala doctorală și-a pierdut din esență. Teza de doctorat, în loc să prezinte rezultatul unor cercetări științifice complexe, în urma cărora sunt elaborate idei și propuneri originale în domeniul științific, a devenit punctul final al studiilor universitare, fiind considerată o formă de perfecționare profesională. Atunci de unde idei și descoperiri noi, contribuții proprii la valorile universale dacă doctorantul nu are experiență practică? Atunci de ce ne mirăm că tezele sunt plagiate?

S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat de comentatori pe la posturi de radio şi de televiziune, cărora li se adaugă politicieni inepţi, iar cuvintele româneşti sunt înlocuite de persoane care stau prost cu vocabularul şi cu gramatica limbii române. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai realizăm, ci implementăm, iar cazurile sunt speţe. Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai avem frizeri şi croitorese, avem hair-stilişti şi creatoare de fashion, iar cizmarii sunt designeri. Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant, iar serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.

Am avut așteptări și chiar am sugerat Guvernului Cioloș să aloce procentul de 6% pentru finanțarea învățământului și 1% cercetării din PIB, prin bugetul pe anul 2016 conform legii, în acord cu Strategia Europa Orizont 2020, pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu un program și buget de cercetare și inovare al UE pe perioada 2014 – 2020 de peste 70 mil. de euro și proiectul național al Președintelui României „România educată“ care reprezintă începutul reașezării societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La acest proces trebuie să contribuie toți cei interesaţi – elevii, studenţii, profesorii, părinţii, cercetătorii, dar și organizațiile reprezentative ale acestora, sindicatele, patronatele, asociaţiile profesionale, organizațiile neguvernamentale, reprezentanții mediului privat, instituțiile de educație sau de cercetare, instituţiile publice centrale şi judeţene cu atribuții în domeniu, dar și publicul larg.

Trebuie să devenim cetățeni educați care își înțeleg rolul în istorie, într-o societate globalizată.

Mircea M. TOMA

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 44-45

ICDVV Valea Călugărească are proiecte de aproape 2 milioane de lei

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească derulează, în prezent, 10 proiecte: 6 în cadrul Planului sectorial MADR-ADER 2020, în două fiind conducător de proiect, iar în 4 partener; 3 în cadrul PNCDI 2-Program 4 Parteneriate, ca partener; unul – COST FA 1303 – ca partener. Despre cele două proiecte în care ICDVV este titular ne-au vorbit dr. biolog Elena Brîndușe - director științific și dr. ing. Marian Ion – directorul general al instituției.

Proiectul 3.2.5. – „Diversificarea sortimentului viticol pentru struguri de masa și vin“ are o valoare totală de 1,062 milioane de lei, bani asigurați de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și o perioadă de implementare de patru ani (2015-2018). Acesta se desfășoară în parteneriat cu stațiunile de cercetare-dezvoltare pentru viticultură și vinificație de la Blaj (Alba), Bujoru (Galați), Iași, Miniș (Arad) și Odobești (Vrancea), filiala SCDVV Pietroasa (Buzău) a USAMV București și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) Ștefănești (Argeș). Detaliile au fost dezvoltate de directorul de proiect, dr. biolog Elena Brîndușe: „Proiectul se înscrie în preocupările actuale la nivel internațional privind evaluarea și valorificarea resurselor genetice. În România, utilizarea resurselor genetice în procesul de ameliorare a sortimentului a condus la obținerea unui material biologic diversificat, reprezentat prin soiuri și selecții clonale cu caracteristici superioare de productivitate și calitate, cu plasticitate ecologică ridicată, cu toleranță sporită la boli și dăunători, cu rezistență crescută la factorii de stress. În ultimii 10 ani, prin efectuarea hibridărilor în cadrul speciei Vitis, s-au obținut elite valoroase, care sunt plantate în câmpuri experimentale. Acestea se află pe rod în diferite stadii, în câmpuri comparative sau de încercare, fiind supuse selecției conservative. Elitele valoroase aflate în câmpurile de concurs vor fi omologate și brevetate ca soiuri.

Completarea fondului de germoplasmă viticolă deținut de partenerii proiectului cu soiuri și selecții clonale din soiurile românești autohtone, realizate în activitatea de ameliorare, diminuează riscul pierderii unor genotipuri din anumite motive (calamități naturale, retrocedări, reorganizarea unităților de cercetare etc.). Aceasta are efect pe termen mediu și lung, prin conservarea genelor de rezistența la factorii biotici și abiotici. Ca finalitate, printre altele, la ICDVV Valea Călugărească se va înființa un câmp demonstrativ cu cele mai valoroase genotipuri (creații) românești obținute în unitățile de cercetare viticolă“. Așadar, ca sinteză, după finalizarea proiectului, toate creațiile românești din ultimii ani se vor regăsi nu doar acolo unde au fost realizate, ci și în colecții de rezervă, pentru a avea siguranța păstrării lor timp îndelungat.

Proiectul 3.3.9. – „Menținerea materialului de înmulțire viticol – categoriile biologice material inițial de înmulțire, bază și certificate“ se înscrie în preocupările MADR privind necesitatea producerii materialului săditor viticol în vederea satisfacerii cerințelor Programului de reconversie în viticultură pentru perioada 2014-2018 și pentru înființarea plantațiilor viticole după această perioadă. Valoarea proiectului, finanțat de MADR, este de 962.850 lei, cu o perioadă de implementare de patru ani, până în 2018, având ca parteneri unitățile de cercetare de la Blaj, Iași, Minis, Murfatlar (Constanța), Odobești și INCDBH Ștefănești. Directorul de proiect este dr. ing. Marian Ion: „În ultimii 5 ani, în cadrul unităților de cercetare vitivinicole au fost omologate mai multe soiuri și clone. Ele vor fi testate virusologic, prin cele mai moderne metode, urmând să fie introduse în cadrul fondului național de germoplasmă viticolă. Pornind de la acest nucleu, prin parcurgerea tuturor etapelor specifice diferitelor categorii biologice de material de înmulțire, se evită dispariția naturală sau accidentală a soiurilor autohtone valoroase, se protejează și se promovează în producție noile creații și se pune la dispoziția marilor și micilor producători viticoli un material săditor sănătos, autentic și cu valoare biologică ridicată. Proiectul își propune ca unitățile de cercetare vitivinicolă să dispună de un stoc nucleu (G0) propriu, care să includă toate creațiile biologice valoroase realizate în cadrul unităților respective, pentru a menține valoarea biologică a acestora, prin conservarea lor în câmpuri de germoplasmă viticolă și pentru a putea răspunde prompt solicitărilor pepinieriștilor particulari care doresc să îți înființeze plantații mamă «certificat», cu soiurile și clonele create în cadrul stațiunilor. Din punct de vedere tehnic, proiectul urmărește realizarea bazei tehnice, respectiv a plantațiilor mamă «bază» și «certificat», care să stea la baza producerii materialului săditor viticol în România, în conformitate cu normele europene în domeniu. Înființarea plantațiilor mamă furnizoare de coarde altoi și butași portaltoi din categoriile «bază» și «certificat» va conduce la creșterea calității și siguranței fitosanitare a materialului de plantare, precum și la evitarea dispariției premature a plantațiilor viticole, ca urmare a infestării cu virusuri sau micoplasme (de exemplu, cancerul bacterian este cel mai dăunător). Pentru obținerea acestui material vor fi parcurse mai multe etape, fiecare cu caracteristicile tehnice și cerințele de calitate specifice, în concordanță cu Ordinul MADR nr. 1267 pe 2005. Obiectivele propuse se vor realiza prin cercetări cu caracter aplicativ care vor viza utilizarea celor mai adecvate soluții tehnologice de multiplicare rapidă a materialului biologic de înmulțire.“

Cunoscându-se faptul că, în prima etapă a reconversiei plantațiilor viticole, au fost multe discuții legate de incapacitatea României de a asigura material săditor, viticultorii aducând butași de oriunde altundeva din Europa, s-ar putea spune că, de aici înainte, stațiunile ori pepinieriștii vor putea asigura material autohton suficient. Iar răspunsul este favorabil, da, România ar putea asigura cantități suficiente, cu condiția ca viticultorul să facă o comandă certă cu un an înainte, fiindcă nimeni nu-și permite să lucreze pe stoc.

Maria BOGDAN

La Centrul de Cercetare - Hortinvest, culturi pe substraturi nutritive (II)

Cultura tomatelor

Cea de-a doua experienţă realizată în cadrul noii sere de la Agronomie, despre care ne-a detaliat conf. univ. dr. Elena Drăghici, este cultura tomatelor pe substraturi nutritive. Această cultură se realizează într-un compartiment de 160 m² dotat ultramodern, beneficiind de încălzire, ecranare, climă, instalaţie electrică, irigare prin picurare, jgheaburi suspendate, micro-aspersie şi lămpi de asimilaţie.

Dacă la ardei atenţia a fost acordată în special culturii pe saltele cu perlit, în cazul roşiilor cercetarea a fost mai amplă, observându-se comportamentul acestora pe trei substraturi nutritive diferite: perlit, vată minerală şi Jiffy. Cultura a fost înfiinţată pe 20 februarie cu răsad de 45 de zile produs în anumite tipuri de ghivece tot în cadrul serelor USAMV, iar evoluţia plantelor a fost diferită în funcţie de substratul nutritiv folosit.

„Pentru această cultură am ales hibrizi timpurii, cu rezistenţă la boli, dăunători şi variaţii mari de temperatură. Polenizarea s-a realizat cu ajutorul bondarilor; este obligatoriu să se realizeze aşa pentru că nu folosim stimularea artificială. De asemenea, încercăm să folosim şi îngrăşăminte ecologice pentru a da un plus de calitate fructelor.

În cazul saltelelor cu perlit am folosit cantităţi de 15 şi 30 de litri; de remarcat este faptul că la tomate volumul nu a influenţat cultura aşa cum s-a întâmplat la ardei, deci poate fi luată în calcul economia de substrat nutritiv. Cultura nu a avut o creştere vegetativă atât de puternică, dar inflorescenţa a apărut mai repede decât la plantele crescute pe celelalte substraturi nutritive. Primele tomate au fost recoltate în jurul datei de 20 aprilie. În ciorchine au fost în medie 6 fructe, iar gramajul unui fruct a fost cuprins între 120-140 de grame.

În cazul culturilor pe substrat Jiffy şi vată minerală, saltelele reţin o cantitate mai mare de soluţie nutritivă, ceea ce îi oferă plantei o creştere vegetativă mai mare în detrimentul fructificării. Aceste două tipuri de culturi merg foarte bine în timpul verii, producţia fiind foarte bună în această perioadă. Primele fructe au fost recoltate în jurul datei de 10 mai, iar masa medie a fost de 120 g“, a punctat dna Drăghici.

Concluziile în urma cercetării culturii de tomate sunt favorabile, fiind considerată una de viitor mai ales pentru că se pot realiza producţii eşalonate, în funcţie de substratul folosit.

Cultura de castraveţi

Una dintre cele mai reuşite culturi din cadrul experienţelor de la Agronomie a fost aceea a castraveţilor pe substrat de perlit. Răsadurile produse au avut în momentul plantării 29 de zile, criteriul de selecţie fiind dat de numărul de frunze bine dezvoltate; dacă răsadul a avut cel puţin 3 astfel de frunze, a fost transportat în compartimentul destinat acestei culturi. Despre această cultură doamna Drăghici a vorbit cu mândrie, semn că scopul cercetării a fost atins: „Înainte de a aduce răsadurile în sala de cultură, saltelele trebuie suprasaturate cu soluţie nutritivă. Apoi se plantează răsadurile, efectuându-se un orificiu în saltea. Am înfiinţat cultura pe 20 februarie şi am ales un hibrid cu fructul lung tocmai pentru că am constatat faptul că poate fi mai bine valorificat în comparaţie cu hibrizii cu fructe tip cornişor, iar primele recoltări le-am efectuat pe 20 martie. Primele fructe au fost recoltate la dimensiuni mai mici, 150-230 g, pentru a-i da voie sistemului radicular să se dezvolte mult mai bine şi să reziste şi în luna iulie, atunci când se înregistrează temperaturi mult mai ridicate faţă de cele înregistrate la startul culturii.

Aşadar, planta trebuie crescută foarte bine pentru că, în cazul castraveţilor, totul ţine de sistemul radicular care este destul de sensibil. La cea de a doua recoltare, fructele au cântărit 300 g, iar, spre finalul ciclului de producţie, au ajuns până la 450 g. Am recoltat de 2 ori pe săptămână pentru că ritmul de creştere a fost foarte alert, planta ajungând să măsoare 2,5 m.“

Salată în sistem NFT

La fel ca şi în cazul celorlalte 3 culturi, compartimentul în care se realizează cercetarea culturii de salată în sistem NFT (Nutrient film tehnology) are o suprafaţă de 160 m² şi este echipat cu echipamente ultramoderne.

În doar 23 de zile salata din sera de la USAMV poate fi consumată. „Răsadurile au fost produse în ghivece cu Jiffi sau perlit într-o perioadă de 25 de zile. Atunci când au fost puse în jgheabul de cultură, răsadurile aveau 3-4 frunze. După ce au fost aşezate, am dat drumul soluţiei nutritive care are o curgere continuă pentru că rădăcinile absorb exact elementele de care au nevoie. Nu necesită îngrijire din punct de vedere tehnologic, trebuie doar să îi asigurăm condiţiile optime de circulaţie a soluţiei nutritive, reglarea sistemului de climatizare: temperatură, umiditatea atmosferică. Am realizat şi fertilizare cu soluţii organice, dar şi fertilizare chimică şi diferenţele s-au văzut. În cazul culturii fertilizate chimic, salata a fost recoltată mai târziu cu 5 zile faţă de cea fertilizată organic. Aşadar, trebuie observat faptul că se poate face economie şi de spaţiu, şi de substanţă nutritivă“, a concluzionat dna Drăghici.

În procesul de dezvoltare a salatei un rol important îl are lumina. Astfel, un alt obiectiv al cercetării din cadrul serelor USAMV este testarea luminii ledurilor asupra creşterii răsadurilor şi a plantelor. Economisirea energiei electrice, devenită un trend, este un alt motiv pentru care s-au încheiat parteneriate cu producători de leduri. Influenţa luminii ledurilor s-a putut observa la fiecare plantă în parte.

Loredana Larissa SOFRON

Cercetarea şi producţia, la voia întâmplării

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare – Iaşi.

• O unitate de cercetare uitată.

• Suprafaţa de plantaţii viticole scade continuu.

• O reorganizare a cercetării care se lasă aşteptată.

• Sechestrul, o soluţie a finanţării?

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Vitivinicolă – Iaşi s-a făcut de-a lungul anilor remarcată în întreaga Moldovă prin rezultatele obţinute de cercetătorii de aici. Să amintim doar de obţinerea unor noi soiuri de struguri de masă ca Gelu, Paula, Mara - rezistent la boli şi dăunători, Ozana sau a celor pentru vin: Golia - rezistent la ger, Raluca, Unirea ş.a. care s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea viticultorilor. În acelaşi timp, cercetătorii de aici au realizat clone din soiurile care alcătuiesc podgoriile din judeţul Iaşi: Frâncuşa la Cotnari, Busuioacă la Bohotin acordând, atunci când erau solicitaţi, consultanţă în toate problemele de agrotehnică viticolă la standarde de ultimă oră. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Acum, din cele 450 ha de plantaţii pe care staţiunea le avea până în 2005, au mai rămas, ne spune doamna dr. Doina Damian, directorul instituţiei, doar 125 ha, dintre care 47 ha sunt în litigiu.

Problemă acută – lipsa finanţării

„Trăim de la o zi la alta, continuă doamna director, în condiţiile în care suntem înglodaţi în datorii. Din această cauză, din aprilie până în septembrie 2014, cu utilităţile tăiate, practic nu am mai putut să ne continuăm activitatea. De-abia odată cu începerea recoltării am vândut struguri, am plătit o parte din datoriile la furnizori, taxele şi impozitele locale şi le-am reeşalonat pe cele rămase. Am reuşit să plătim în parte şi salariile restante astfel încât acum suntem la nivelul lunii august 2014.“

Consecinţa imediată a acestei situaţii este evidentă în mişcarea personalului. Staţiunea mai are 43 de salariaţi, dintre care doar şapte sunt cercetători.

„Din cauza salariilor şi aşa mici şi plătite, cum se spune, din an în Paşti, o parte din personal, mulţi dintre ei deosebit de capabili, e nevoită să-şi caute de lucru în altă parte şi e păcat.“

Care este consecinţa, până la urmă, a lipsei de finanţare care este evidentă în activitatea de zi cu zi? Aflăm, de pildă, că în 2014 lucrările în plantaţii au fost efectuate la minimum, doar întreţinerea efectivă şi tratamentele. În rest, cele care ţin de lucrările solului sau lucrările în verde: cârnit, copilit, desfrunzit au fost ignorate, obţinând în final o medie de 6.600 kg de struguri la hectar, „o producţie mulţumitoare, subliniază doamna director, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a lucrat“. Lipsa acută a finanţării este evidentă şi la combinatul de vinificaţie, unde se impun retehnologizarea şi modernizarea utilajelor cu care staţiunea a fost dotată din 1970.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare şi condiţionare, care nu sunt dotate cu utilaje moderne. Cei aproape 50 de ani de existenţă influenţează, fireşte, calitatea vinului, ca să nu mai amintim de faptul că în ultimii ani staţiunea a obţinut circa 40 de vagoane, faţă de capacitatea de 480 de vagoane produsă anual altădată.

„Sprijinul“ statului şi soluţii care se aşteaptă

Ce este de făcut? La această întrebare doamna director dr. Doina Damian nu ezită:

„Se impune respectarea legii, trebuie ca Statul, în speţă ASAS, coordonatorul de credite, să şteargă, cum se spune, arieratele şi să salveze astfel unitatea. Vorbeam de lipsa acută a finanţării. E adevărat că o parte din nevoile noastre trebuie asigurate din venituri proprii. Dar cum s-o facem, în condiţiile în care, vă spuneam mai înainte, suprafaţa cu plantaţii a scăzut an cu an, iar vinul pe care îl obţinem trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe a produselor venite din afara ţării? Pentru a ieşi pe piaţă ar trebui să vindem vinul la preţuri în pierdere. Mai mult, din cauza cantităţii reduse de vin, nu putem intra în marile magazine, unde una dintre condiţii este o aprovizionare ritmică tot timpul anului.

Se vorbeşte, de asemenea, de reorganizarea cercetării în agricultură. Conform unui proiect, pentru care ni s-a cerut părerea, ar urma ca unitatea noastră să fuzioneze cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură – Iaşi şi cu cea de la Fălticeni - Suceava. Nu am fost de acord pentru că în proiect nu există niciun cuvânt care să amintească de existenţa noastră, ceea ce ar însemna că rămânem ca până acum, un fel de copil vitreg.

Şi revin la bani: în bună măsură ieşirea din această situaţie ar fi obţinerea de către staţiune a materialului săditor viticol, aşa cum până în 2007 am livrat la Cotnari cantităţi mari de Frâncuşă, Tămâioasă Românească ş.a. E drept că avem şi acum unele comenzi, dar cantităţi mici.

Cât priveşte «sprijinul» de la stat, să mai amintesc doar faptul că ANAF a pus sechestru pe multe utilaje din combinatul de vinificaţie, a sigilat, de asemenea, o cantitate importantă de rachiu care stă uitată în depozit în ciuda numeroaselor adrese pe care le-am trimis şi, în sfârşit, tot ANAF-ul a blocat sumele pe care le-am primit datorită unor proiecte câştigate de noi, bani de care aveam atâta nevoie.

În cadrul acţiunii de reorganizare, despre care se vorbeşte, probabil vom putea încheia contracte de prestări servicii, de asociere pentru întreţinerea plantaţiilor cu agenţi economici importanţi, iar la sfârşitul lunii februarie se pare că există posibilitatea accesării de fonduri europene prin Măsura 16.1. Aşteptăm.“

Activitatea continuă

În ciuda tuturor acestor greutăţi, lucrătorii şi cercetătorii staţiunii ieşene îşi continuă treaba. Se lucrează timid la tăiat în vie, pregătirea materialului pentru altoire, altoitul propriu-zis, iar cercetătorii, câţi au mai rămas, continuă munca de cercetare. Între realizări, să amintim colecţia ampelografică pe 2,3 ha – o sursă importantă de germoplasmă – care cuprinde 470 de soiuri româneşti şi străine aflate acum în anul III, precum şi serviciile de consultanţă de specialitate pe care le acordă la solicitarea atât a agenţilor economici cât şi a micilor fermieri.

„Într-un cuvânt, accentuează doamna director, încercăm să ne facem datoria, chiar dacă cei care diriguiesc cercetarea ne-au uitat. Sperăm ca în cel de al 12-lea ceas o instituţie ca a noastră, ca de altfel şi altele din ţară, să fie salvate.“

Stelian Ciocoiu

Un puternic nucleu de cercetare în domeniul energiei durabile

Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ Braşov,

Într-o societate de consum precum cea în care trăim epuizarea resurselor naturale este o realitate care ar trebui să impună cel puţin o conduită moderată în exploatarea lor. Cum acest lucru nu este respectat pe deplin, cercetarea este o armă redutabilă în faţa provocărilor viitorului. Acestea au fost şi premisele care au stat la baza înfiinţării unui institut unic în România şi sud-estul Europei prin conceptul de organizare şi dotare tehnologică. Pe data de 1 martie 2012, Braşovul a fost „scena“ inaugurării unuia dintre cele mai puternice nuclee de cercetare în domeniul energiei regenerabile, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ din cadrul Universităţii Transilvania, Braşov. La aproape trei ani de la deschiderea laboratoarelor sale, directorul general Ion Vişa a reconfirmat importanţa existenţei Institutului şi a cercetărilor întreprinse aici.

Unic în România şi în sud-estul Europei

Universitatea Transilvania, autorul moral al înfiinţării Institutului de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ de la Braşov, a parcurs în ultimii ani un proces de structurare şi restructurare ce a vizat asigurarea calităţii educaţiei şi cercetării ştiinţifice. În acest sens s-au dezvoltat linii integrate ce cuprind programe de studii noi, unice la nivel naţional. Aceste programe reprezintă instrumente de implementare a strategiei de dezvoltare integrată a educaţiei cu cercetarea ştiinţifică în Universitatea Transilvania, iar dezvoltarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică este o componentă esenţială de promovare a acesteia. Institutul reprezintă o structură care integrează cercetarea de excelenţă în domenii specifice ale dezvoltării durabile: energie durabilă, calitate a vieţii, conservarea şi dezvoltarea resurselor naturale. Obiectivele cercetărilor întreprinse aici vizează elaborarea unor soluţii complexe, flexibile – adaptate unor situaţii variate – pentru implementarea conceptelor energiei durabile în mediul urban. De altfel, sistemele de conversie a energiei regenerabile reprezintă unul dintre domeniile primordiale abordate de centrele de cercetare din institut. Potrivit dlui Vişa, această abordare integrată este necesară pentru a putea da răspunsuri competente pentru probleme complexe. În plus, afirmă domnia sa, în timp institutul va contribui la creşterea economică la nivel regional şi naţional, asigurând competitivitate pe plan internaţional cu precădere în domeniile energiei durabile.

Concepte avansate de eficienţă, economie şi conversie a energiei regenerabile

Situat într-un campus de 30 de hectare, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse Hight Tech“ cuprinde 12 clădiri cu trei niveluri şi are o suprafaţă totală desfăşurată de cca 20.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea 27 de centre de cercetare ştiinţifică. În afara spaţiilor de cercetare, educaţie şi formare profesională, Green Energy Independent University Campus cuprinde un parc solar, un herbarium, un parc sportiv, dar şi o zonă în care se face transferul produselor şi tehnologiilor high-tech către mediul economic.

În cazul institutului, o mare parte dintre rezultatele cercetării ştiinţifice sunt integrate chiar în construcţia lui. Cele 12 clădiri au fost concepute astfel încât să aibă autonomie energetică ridicată şi dispun de sute de senzori care permit cercetătorilor să testeze diferite sisteme de iluminare şi încălzire. Referitor la consumul de energie electrică, clădirile institutului consumă 70kw/oră/m²/an, în vreme ce consumul clădirilor conectate la reţeaua electrică tradiţională ajunge până la 300 kw/oră/m²/an. Câteva dintre soluţiile implementate integral sunt o noutate la nivel european, un exemplu în acest sens fiind sistemele de vitrare pentru controlul schimbului termic al clădirilor cu mediul exterior. Proiectul de construcţii, structuri şi instalaţii a fost realizat de către colective din Universitatea Transilvania, iar clădirile sunt monitorizate pentru a putea identifica permanent soluţii de optimizare. Astfel, ele cuprind soluţii cu grad avansat de noutate pentru reducerea pierderilor de căldură prin izolaţie termică, fenestraţie, utilizare raţională a sistemelor de încălzire/răcire etc.

Energia termică a institutului este asigurată prin mixuri care cuprind sisteme de energii regenerabile – pompe de căldură, colectoare solaro-termice – şi surse tradiţionale, pentru fiecare laborator fiind proiectată o soluţie diferită. Energia electrică este asigurată printr-un parc fotovoltaic (2MWp) cuplat la reţea prin module şi platforme fotovoltaice instalate pe clădirile institutului. Această varietate de surse reprezintă o situaţie ideală de testare a unor concepte avansate de gestionare a energiei prin sisteme de tip smart-grid. De altfel, Universitatea Transilvania a fost partener principal în realizarea strategiei naţionale de smart-grid şi va fi locaţie-pilot de testare şi implementare a unor soluţii care vor fi apoi aplicate la nivel naţional. Sistemul de monitorizare şi management energetic din cadrul institutului este parte a Data Center-ului care va gestiona şi aplicaţiile informatice şi a fost proiectat după conceptele „IT Green“, având consumuri energetice extrem de reduse.

Soluţii alternative pentru producerea energiei electrice

Colectivele din institut oferă deja soluţii de integrare a sistemelor de energii regenerabile în spaţiul urban şi în mediul construit. Acestea vizează sistemele fotovoltaice – independente sau conectate la reţea – care cuprind module, şiruri sau platforme fotovoltaice mici integrate în clădiri, dar şi soluţii de iluminat stradal sau de mobilier urban bazate pe fotovoltaice. De asemenea, în cadrul institutului s-a dezvoltat o gamă de turbine eoliene de foarte mică putere cu design specific pentru integrare în arealul citadin, precum şi microhidrocentrale care valorifică eficient cursurile mici de apă. În plus, institutul a realizat noi structuri de management energetic pentru sistemele care includ furnizarea de energie electrică din surse regenerabile, precum şi sistemele de tip smart-grid. La fel de importantă ca şi cercetarea, pe partea de educaţie, colectivele din institut oferă cursuri de specializare pentru implementarea sistemelor de energii regenerabile adresate dezvoltatorilor şi cursuri de conversie, umplând astfel un gol la nivel naţional în domeniul forţei de muncă specializate în acest domeniu.

Echipamente de cercetare de ultimă generaţie

Înfiinţarea şi dezvoltarea institutului a fost posibilă prin câştigarea proiectului „Institut CDI: Produse High-tech pentru Dezvoltare Durabilă – PRO-DD“. Acesta a fost depus în prima competiţie a programului POS-CCE – Infrastructuri de Cercetare Mari şi a obţinut punctajul cel mai mare pe domeniul Energie. În martie 2009 s-a semnat contractul de finanţare în valoare de  60 mil. lei din fondurile programului POS-CCE (suma maximă eligibilă acordată prin acest apel de propuneri), 27 mil. lei contribuţie proprie a Universităţii Transilvania. Aproximativ 40% din investiţiile realizate s-au direcţionat spre dezvoltarea celor 12 clădiri, iar 60% din fonduri au fost folosite pentru dotarea cu echipamente de cercetare de ultimă generaţie compatibile cu cele existente în marile entităţi de cercetare din Europa şi din lume.

Laura ZMARANDA

Forţa progresului tehnologic stă în mâna cercetării

Curând vom intra în noul an agricol 2014-2015, pe care ni-l dorim din suflet altcumva, mai aproape de dorinţele noastre, de potenţialul pământului românesc. Interviu cu academicianul Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

– Domnule Hera, ce concluzii putem trage în legătură cu anul agricol 2013-2014? Un an de la care am sperat foarte mult, însă ne-am confruntat cu schimbări climatice la care cred că nu se aşteptau nici specialiştii.

– După cum ştiţi, cam toţi anii agricoli sunt capricioşi. Numai că, în ultima perioadă, factorii extremi sunt din ce în ce mai greu de prevăzut şi mai ales de controlat, anul agricol actual caracterizându-se printr-o influenţă diversă şi intensă a acestora. Primăvara a pus probleme la început însă, pe parcurs, în urma ploilor căzute, culturile agricole s-au refăcut, mai ales cele de toamnă. Dar, la maturitate, la recoltare, în diferite zone ale ţării au căzut precipitaţii care le-au afectat calitatea. Aşadar, recolta de grâu, orz, secară a anului 2014 nu este una pe care am fi dorit-o.

– Ce este de făcut?

– Să luăm numai două exemple în ţara noastră – este vorba de factori limitativi în obţinerea unor producţii bune pe unitatea de suprafaţă –, apa şi elementele nutritive. Dacă până în ’90 sistemele de irigaţii erau amplasate pe 3.200.000 ha, acum acestea se întâlnesc pe suprafeţe nesemnificative, iar seceta domină acele regiuni care au şi deficit de apă.

Aşadar, o primă măsură ce se impune este amenajarea unor sisteme de irigaţii după concepţii noi. La dezvoltarea sistemelor de irigaţii se adaugă necesitatea lucrărilor conservative, folosind acele metode care să conducă la o pierdere cât mai redusă de apă şi o înmagazinare a unor cantităţi cât mai mari a acesteia. Apa şi lucrările solului sunt, aşadar, esenţiale, însă trebuie să vorbim şi de elementele nutritive – îngrăşămintele administrate pe unitatea de suprafaţă. La nivel mondial, cantitatea de îngrăşăminte produsă a crescut din anul 1961 – 32 mil. t., în 2001 – 140 mil. t., în 2010 ajungând la 170 milioane tone. Sunt ţări din UE care folosesc cantităţi mari de îngrăşăminte pe unitatea de suprafaţă. Dacă în anii ’80-’81 Olanda folosea cca. 800 kg de azot, fosfor, potasiu la hectar, Belgia, Irlanda, Elveţia, Luxemburg, Germania între 400-550 kg/ha, ca urmare a restricţiilor impuse de UE pentru reducerea nitraţilor din apa freatică şi pentru evitarea poluării au ajuns la 400 kg/ha Olanda şi între 350-

400 kg/ha în celelalte ţări amintite. Şi la ora actuală tendinţa este de scădere, pentru că există o rezervă extraordinar de mare în sol ca urmare a aplicării unor cantităţi mari de elemente nutritive. Se ştie că o recoltă de grâu, să zicem, de 5-6 t/ha (obţinută frecvent în ţările dezvoltate) foloseşte cca. 100-140 kg de azot, 50-60 kg de fosfor, 130-160 kg de potasiu la hectar, dar toate aceste elemente nutritive, folosite de plantă, sunt scoase din sol odată cu recolta. Iar solurile româneşti, care i-au uimit cu fertilitatea lor pe cei 1.300 participanţi la cel de-al VIII-lea Congres Mondial de Ştiinţă a Solului din 1964, pe măsură ce timpul trece, scad din punctul de vedere al fertilităţii, mai ales că în ultimii ani se aplică doar 20-30 kg de îngrăşământ s.a./ha în medie pe ţară. Majoritatea tere­nurilor arabile din România nu folosesc aproape deloc îngrăşăminte, excepţie făcând fermele performante.

Pe lângă aceşti factori, cercetarea ştiinţifică are un rol esenţial în crearea unor noi soiuri adaptate la condiţiile de schimbări climatice. Încă din 1927, când marele Gheorghe Ionescu-Şişeşti a înfiinţat Institutul de Cercetări Agronomice al României, unul dintre obiectivele esenţiale a fost crearea de soiuri adaptate la secetă şi la condiţii mai puţin favorabile de mediu. În aceşti 80 şi ceva de ani, în toate institutele de cercetări existente în România şi în staţiunile de cercetări agricole care se ocupă de genetica şi ameliorarea plantelor de cultură s-a dezvoltat o bază genetică extraordinară. La Fundulea există o bază genetică pentru cca. 80% din speciile de plante cultivate în România.

– Am constatat că soiurile româneşti dau rezultate bune chiar în condiţii mai vitrege. Numai că mulţi fermieri reclamă lipsa de sămânţă, pentru că staţiunilor de cercetări li s-au diminuat suprafeţele şi trebuie să importăm sămânţa, nu întotdeauna adaptată nouă şi cu mult mai scumpă.

– Această diminuare nu se întâmplă de azi. Încă din 2001, când am fost ales preşedintele ASAS, aceasta era cea mai mare problemă. Timp de 8 ani, cât am ocupat această funcţie, cu tot efortul depus nu am reuşit să opresc această preluare a terenurilor, pentru a se menţine măcar suprafeţe strict necesare. Era firesc a se restitui drepturile de proprietate dar, din nefericire, au fost preluate multe suprafeţe care erau absolut necesare cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice.

– Deşertificare, ariditate, spectrul crizei alimentare. Sunt acestea probleme îngrijorătoare?

– Aţi ridicat o problemă foarte importantă. Din cele 7,3 miliarde de suflete existente pe Terra, un miliard trei sute sunt subnutriţi. La noi există probleme deosebite determinate de aceste schimbări climatice globale. Avem secetă frecventă pe o suprafaţă de 17.300.000 ha, exces periodic de apă (ca urmare a ploilor torenţiale) pe 3.781.000 ha, iar eroziunea solului se produce pe 6.300.000 hectare. Eroziunea solurilor şi diminuarea fertilităţii lor creează mari probleme. În momentul de faţă, asigurarea cu azot şi fosfor este slabă, pe 5.100.000 ha, respectiv 6.330.000 hectare. În acest context, problema pădurilor este extraordinar de importantă. Ruinarea pădurilor ar însemna ruina agriculturii, iar ruina agriculturii ar însemna ruina civilizaţiei.

– A fost o vreme când se discuta mult pe tema plantelor modificate genetic. Care este părerea dumneavoastră şi „cum mai bate vântul“?

– Despre plantele modificate genetic se discută, la nivel mondial, de 10-15 ani. Statele avansate au pus deja în practică aceste culturi, SUA ajungând în prezent să cultive aproape întreaga suprafaţă cu soia modificată genetic, bumbac pe 100% din suprafaţă şi iau amploare hibrizii de porumb care au diferite gene de rezistenţă la diferite caracteristici specifice fie climatului, fie bolilor şi dăunătorilor. Este o problemă mult şi de mult discutată, mai ales în contextul Uniunii Europene. De zece ani se discută în Comisia Europeană şi de-abia acum s-a convenit ca fiecare ţară să-şi stabilească priorităţile în legătură cu aceste culturi modificate genetic. În UE se importă anual din SUA, Brazilia şi Argentina cca. 30-40 milioane de soia, şroturi de soia folosite în hrana animalelor. Nu pot înţelege de ce România importă şroturi de soia modificată genetic, dar nu poate cultiva această plantă care conferă pentru producători o serie întreagă de avantaje. În anii precedenţi, înainte de intrarea în UE (2007), noi cultivam 300-400.000 ha soia, asigurând necesarul de proteină vegetală pentru creşte­rea animalelor, având disponibilităţi şi pentru export. Acum, ca şi celelalte ţări din UE, importăm această plantă. S-au făcut multe experienţe, studii referitoare la soia modificată genetic, dar s-au dat publicităţii numai avantajele. Nu există niciun articol în literatura de specialitate care să arate efectele negative ale folosirii acestei plante. Sigur, există opoziţii de la diferite organisme nonguvernamentale dar, atâta timp cât nu sunt publicate rezultate care să conducă la inter­zicerea ei, consider că este un abuz faptul că n-o putem cultiva.

Gheorghe VERMAN

Cercetarea în agricultură, împinsă la limită de vremea capricioasă

Este binecunoscut faptul că în municipiul Braşov este „localizată“ inima cercetării în domeniul cartofului şi sfeclei de zahăr. Şi asta în condiţiile în care cartoful este considerat „ce-a de-a doua pâine a românului.“ Şi nimeni nu ar fi mai potrivit la o discuţie despre starea cartofului românesc dar şi a altor culturi în anul 2014 decât Sorin Chiru, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Cartofului şi Sfeclei de Zahăr din Braşov.

– Cum vi se pare, dumneavoastră ca specialist, că este acest an, 2014, pentru cultura cartofului?

– Pot să spun că, din punctul de vedere al condiţiilor climatice, anul 2014 este unul care se abate de la normalitate în ceea ce priveşte modul de dispunere a precipitaţiilor şi temperaturilor. Vreau să precizez că institutul nostru, pe lângă cercetarea cartofului şi a sfeclei de zahăr, mai are implementat – datorită structurii activităţii din institut, şi sistemul de rotaţie a culturilor impus de producerea cartofului de sămânţă – şi producere de cereale şi plante furajere precum şi plante medicinale. Deci funcţionăm într-un spectru mai larg, de aceea ne interesează diferitele influenţe ale climei asupra tuturor speciilor care se află la noi în studiu. Revenind la cartof şi sfecla de zahăr, pentru acestea, până acum, am avut un an apropiat de normal pentru că au fost precipitaţii şi temperaturi oarecum optime pentru zona noastră pentru aceste culturi. În schimb, am avut ceva probleme cu cerealele. Şi spun asta pentru că de peste 30 de ani nu au mai fost întrunite condiţiile pentru atacul de „rugină“, în special de „rugină galbenă“. Acest fapt ne-a impus un sistem de control şi de protecţie a cerealelor la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Şi asta în condiţiile în care noi testăm aici peste o sută de linii de cereale din creaţiile Institutelor de Cercetare de la Fundulea şi de la Turda. Aşadar a fost un an deosebit de intens din punctul de vedere al protecţiei culturilor de grâu şi triticale (soi de grâu – nr.), unde am afectat deja trei tratamente. Şi pot să spun că am controlat foarte bine toate aceste aspecte privind protecţia plantelor.

– Se spune că la fiecare examen care te supune natura este o sursă de învăţăminte pentru anii viitori. Dacă ar fi să tragem o concluzie pe acest an, pe care îl percepeţi totuşi ca un an dificil, solicitant pentru agricultori, care ar fi principala învăţătură pe care o tragem?

– Fiecare an reprezintă o competiţie pentru noi ca cercetători, iar anul 2014 reprezintă din acest punct de vedere o provocare. De exemplu, în luna mai precipitaţiile au ajuns şi la 110 de litri pe metru pătrat în zona noastră, aproape suficient să refacă deficitul de apă din sol din anii anteriori. Dar acest lucru a însemnat şi o aplicare corespunzătoare a verigilor tehnologice.

Noi am solicitat de multă vreme deplasarea mai înspre primăvară a unor lucrări, în special la cartofi, astfel încât plantatul să se realizeze în aprilie pentru că acum sunt condiţii climaterice prielnice şi culturile de cartofi beneficiază la maximum de acestea. Şi asta în condiţiile din a doua jumătate a acestei luni şi în prima jumătate a lunii iulie, când se preconizează a fi o vreme mai secetoasă. Asta în primul rând…

În al doilea rând s-a observat, în aceste condiţii climaterice dificile, ce importanţă au materialele de plantat şi semănat care aparţin categoriilor superioare ce beneficiază de sămânţă certificată şi nu luată cine ştie de unde. În al treilea rând, îmi permit să spun că factorul uman contează deosebit de mult pentru că acolo unde există experienţă poţi să iei şi decizii bune în condiţii extreme. Dacă ne uităm pe geam, dimineaţa e senin ca apoi, în câteva ore, vremea să se schimbe radical. E nevoie să iei decizii rapid, de exemplu cum să faci tratamentul culturilor – terestru sau aerian sau să iei alte decizii vitale rapid.

– Strict din punctul de vedere al activităţii de cercetare, care ar fi principala problemă cu care vă confruntaţi?

– Se ştie că nu poţi face cercetare fără bani, iar asta ar fi una dintre problemele noastre permanente. Dar trebuie să recunosc că în ultima perioadă de timp, noi, ca Institut Naţional, am beneficiat de un suport venit din partea Ministerului Educaţiei Naţionale sub forma unor proiecte care au avut o influenţă foarte bună asupra activităţii noastre. De asemenea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a desfăşurat un ciclu de proiecte cu caracter aplicativ care s-au derulat până anul acesta şi sigur va derula un ciclu nou începând cu toamna acestui an pe perioada 2015-2020. Trebuie să privim adevărul în faţă: fără investiţii nu se obţin rezultate în cercetare. În acelaşi timp trebuie să recunosc că Institutul nostru a avut o situaţie mai bună decât altele similare deoarece noi am beneficiat de investiţii de 3 milioane de euro, bani de la Guvernul României şi de la Banca Mondială. Cu aceşti bani am realizat modernizarea completă a tuturor facilităţilor de cercetare cu o dotare de ultimă oră a laboratoarelor. Din păcate, doar noi şi alte câteva instituţii de cercetare am beneficiat de astfel de fonduri, dar marea majoritate, la nivel naţional, nu au avut parte de fonduri suplimentare consistente. Adevărul este că fără o luptă permanentă nu poţi obţine fonduri în ziua de astăzi şi mă refer aici la fondurile structurale. Vestea bună este că, începând cu anul 2015, prin Politica Agricolă Comună (PAC), pentru prima dată este alocată pentru agricultură o sumă foarte mare de bani. Este vorba de 4,5 miliarde euro alocaţi pentru cercetarea cu caracter aplicativ, ceea ce nu este puţin lucru.

– Agricultorii din toate domeniile, deci şi cultivatorii de cartofi, se plâng că marea lor problemă rămâne valorificarea culturilor. Şi asta pentru că, spre deosebire de noi, agricultorii europeni, pot să trimită în flux continuu către hypermaketuri propria producţie, fiind într-o concurenţă acerbă cu producătorii autohtoni care poate nu sunt la fel de bine organizaţi. Se întrevede o rezolvare a problemei?

– Este o problemă extrem de importantă însă, din păcate, mai este mult de lucrat. Şi asta pentru că pe această piaţă comunitară orice camion poate să ajungă într-o zi şi o noapte din Germania, Franţa sau Olanda la noi în ţară, competiţia fiind acerbă pe această piaţă a cartofului. Şi sunt probleme pentru că în ceea ce priveşte depozitarea cartofului trebuie îndeplinite anumite condiţii. Totuşi, la ora actuală, comparativ cu anii trecuţi, s-a mai îmbunătăţit situaţia în sensul că s-au mai creat, în special de către tinerii fermieri, o serie de depozite de până la 5.000 tone de cartofi, s-a mai îmbunătăţit baza logistică pentru a păstra aceşti cartofi, dar încă nu este suficient. Şi aici este vorba şi de politica de piaţă în sensul că este greu să te impui într-un lanţ de supermarket-uri dacă nu ai producţie constantă în ceea ce priveşte atât calitatea culinară, cât şi a aspectul mărfii pe fondul unei structurări clare a soiurilor. Şi aici intervine rolul extrem de important al organizaţiilor interprofesionale de pe piaţa cartofului, cum ar fi Federaţia Naţională Cartoful din România, pentru că altfel este foarte greu pentru micul fermier să intre pe o piaţă puternic concurenţială. 

Gheorghe Verman

Cercetarea zootehnică, în slujba fermierilor

Interviu cu prof. Horia Grosu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti – Ilfov

– Dle profesor, deunăzi vreme discutam despre experienţa altor ţări în domeniul cercetării zootehnice şi despre transferul acesteia în unitatea dvs. În ce fel aţi reuşit să faceţi acest lucru? Vorbind aplicat, ce anume aveţi în ferma experimentală a unităţii?

– În cadrul biobazei zootehnice experimentale întreţinem trei specii de mare interes: taurine, porcine şi păsări. La taurine avem trei rase, Bălţata românească alb cu negru, de tip Holstein, Brună şi Montbéliarde. Pentru rasa franceză, din care am importat un lot de 30 de capete în 2011, am mers personal să alegem exemplarele şi, după aproape trei ani, suntem foarte mulţumiţi de rezultate, de modul în care animalele s-au adaptat condiţiilor de mediu din biobaza noastră. De exemplu, primiparele au încheiat prima lactaţie cu o medie de 6.500 lapte/cap/an, ceea ce înseamnă o producţie excelentă, având în vedere că media naţională se situează la 3.300 l lapte/cap/an.

– O paranteză: vârful de producţie când se realizează?

– Cu variabile de la o rasă la alta: a doua – a treia lactaţie la rasele perfecţionate şi a treia – a patra lactaţie la cele ameliorate şi locale. Revenind la Montbéliarde, rasa este apreciată din ce în ce mai mult pe plan internaţional, fiind, ca extindere, a doua după Holstein. Ca şi caracteristici generale, are o longevitate foarte bună, tradusă printr-o creştere cu 20% ca rată de trecere de la o lactaţie la alta, o fertilitate cu 10% mai mare decât Holstein, produce un lapte cu o frecvenţă ridicată a genei pentru fracţiunea K-cazeină (n.n. – o proteină care are funcţia de stabilizare a complexului fosfocazeinic şi asigură solubilitatea acestuia, formând soluţia coloidală), cu o calitate proteică foarte bună, pretabil pentru producţia de brânzeturi. Suntem aşadar mai mult decât mulţumiţi de această rasă, dar vom limita efectivul, fiind institut de cercetare, la 50 de capete.

– Vorbind despre rasa Brună, creată şi consolidată genetic în România, pierde cumva teren?

– Bruna este foarte bună în mediul ei natural şi nu trebuie nicicum să renunţăm la creaţiile naţionale. Şi aici, la genetica internă, includ şi Bălţata românească. Bruna este specifică şi creşte încă, potrivit zonării, de la Mehedinţi, tot perimetrul montan, până la Sighetul Marmaţiei.

– Ca unitate de cercetare în nutriţia animală, ce ne puteţi spune în acest sens, mai ales după vizita de lucru în Israel, care a avut şi o asemenea tematică?

– Pe lângă biobaza experimentală, dispunem şi de o staţie-pilot pentru producerea de nutreţuri combinate, concentrate proteino-vitamino-minerale şi premixuri. Întâi testăm reţetele în institut şi cele care contribuie la producţia calitativă şi cantitativă vor fi multiplicate şi puse la dispoziţia beneficiarilor. Referindu-mă la vizita din Israel, am văzut, printre altele, că ei pun un accent extraordinar pe respectarea cu stricteţe a tehnologiilor şi, foarte important, apelează la ştiinţă în fundamentarea deciziilor. Nimic nu este întâmplător. La urma urmei, totul se măsoară în bani. În linii mari, la taurine, de pildă, ei aplică un sistem de exploatare cu întreţinere liberă, iar furajarea se realizează pe bază de nutreţ unic, un furaj în care intră 50% concentrate şi 50% nutreţuri de volum, respectiv fân tocat şi siloz de porumb sau grâu. La un nivel de producţie de 35 l/zi de lapte predomină concentratele. În unele cazuri, doza de concentrate merge şi la 60% din compoziţia raţiei. În ceea ce ne priveşte, păstrându-ne tot în zona nutriţiei, şi noi testăm nişte reţete de nutreţuri pentru a obţine un lapte îmbogăţit în Omega 3, foarte bună pentru sănătatea umană. Acest lucru este posibil prin includerea în structura de nutreţuri a anumitor materii prime, ele însele cu un conţinut ridicat de Omega 3, care se transferă, apoi, în lapte. Institutul are o bază vegetală de 235 ha, dar colaborăm cu ICDC Fundulea cu privire la soiurile (de lucernă sau porumb) care pot asigura gama completă de principii nutritive.

– Apropo de colaborare. Sunteţi şi cadru didactic la USAMV Bucureşti. Cât reuşiţi să le împărtăşiţi studenţilor din experienţa dvs.?

– Există o colaborare, mă rog, este la început, dar sper să reuşească, în sensul că studenţii Facultăţii de Zootehnie să-şi poate efectua practica experimentală în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti. Lucrurile vor decurge probabil mai uşor întrucât, de la 1 mai 2013, INCDBNA a trecut sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale, deci ambele instituţii se află sub aceeaşi umbrelă, lucru care va facilita colaborarea instituţională dintre unitatea noastră şi toate universităţile agricole din ţară. Bine, colaborarea era la fel de bună şi când aparţineam de Ministerul Agriculturii, dar mă gândesc că lucrurile sunt întotdeauna perfectibile. Indiferent cum ar fi, scopul nostru este să atingem finalitatea – fermierii. Noi derulăm experienţe, contracte de cercetare şi punem la dispoziţia fermierilor rezultatele, indiferent de forul tutelar.

– Colaborarea cu fermierii este, din câte ştim, una bună.

– Avem o colaborare foarte bună cu asociaţiile crescătorilor de animale. De exemplu, Asociaţia Crescătorilor de Tauri din România are sediul chiar în cadrul institutului nostru. Pe urmă, la noi se fac analizele chimice pentru ceea ce înseamnă controlul oficial al producţiei de lapte şi evaluarea genetică a animalelor din cadrul unei asociaţii. Dorim să reluăm întâlnirile cu fermierii (unităţi de creştere a porcinelor, caprinelor şi păsărilor) chiar din luna aprilie, să le punem la dispoziţie cele mai recente rezultate ale cercetării atât din institutul nostru cât şi din cele existente pe plan internaţional. Este foarte important ca practicienii să utilizeze rezultatul muncii de cercetare. Performanţa se face cu inovaţie permanentă şi cu oameni foarte bine pregătiţi. Este ceea ce dorim noi să transmitem şi, de altfel, le punem fermierilor la dispoziţie întreaga noastră muncă.

I. BANU, Maria BOGDAN

La SCDL Buzău inovaţiile inteligente aşteaptă finanţare

În contextul în care cercetarea românească rămâne tot Cenuşăreasa agriculturii, fără finanţare, cu dotări rudimentare, spaţii de birouri modeste, salariaţi nemotivaţi, unele unităţi nu doar că se ambiţionează să supravieţuiască, dar rămân încă prolifice la capitolul inovaţii. Este şi cazul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, unde un colectiv de doar 10 cercetători vine cu noutăţi atât pe segmentul material săditor, cât şi în zona tehnică care stă la baza dezvoltării plantelor – serele şi utilajele agricole.

Sera inteligentă

– Domnule Vlad Constantin, sunteţi directorul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, v-aş întreba cu ce rămâne staţiunea în memoria legumicultorilor, cu ce inovaţii a venit de-a lungul timpului?

– În afară de hibrizii şi soiurile create pe linie tehnologică, staţiunea a lansat nişte proiecte şi soluţii pentru legumicultură. Eu sunt de meserie inginer mecanic, nu sunt legumicultor, însă, trăind între ei, îmi dau seama care le sunt nevoile. Avem 11 brevete de invenţie obţinute pentru utilajele mecanice, dar printre cele mai vizibile realizări şi inovative soluţii este sera verticală, o premieră naţio­nală şi poate chiar mondială.

– Cum funcţionează această seră?

– Am plecat de la ideea că într-o seră plantele care se află în apropierea unei surse de căldură suferă de prea multă căldură pentru că temperatura este prea mare, iar cele care sunt departe de sursa de căldură suferă de frig. Aşa că ne-am gândit să facem ceva pentru răsaduri.

Am construit o seră cu o înălţime de 7,5 m şi am realizat un fel de transportor cu 10 cupe care se rotesc tot timpul. Acest mecanism asigură o distanţă de aproximativ 2 m între cupe şi se roteşte cu o viteză foarte mică, cam de 10 mm pe secundă.

– Când au fost materializate toate aceste idei?

– Ei bine, această idee a fost concretizată în 2006 prin realizarea unui model experimental care a dat rezultate, în sensul că s-a redus consumul de energie termică, întrucât sursa de căldură era undeva la bază într-o fosă şi căldura cu ajutorul unei aeroterme urca şi încălzea întreaga seră până sus.

– Ce alte beneficii mai aduce această seră verticală?

– Noi am observat că plantele se dezvoltă mai bine în sera aceasta întrucât ele sunt expuse la lumină şi căldură constantă. În acelaşi timp, se multiplică suprafaţa utilizată la nivelul solului de 5 ori.

100 euro/mp, costul de producţie al serei verticale

– Vă gândiţi să multiplicaţi acest model de seră?

– Anul trecut am realizat un proiect care aşteaptă finanţare şi care vizează realizarea unui prototip de seră verticală, a unui model experimental evoluat, care va avea o suprafaţă de aproape 8.000 mp, două rânduri a câte 6 transportoare şi va fi realizată în parteneriat cu Universitatea de la Cluj şi câţiva agenţi economici. Sera va fi complet automatizată, am putea spune că va fi o seră inteligentă.

– Noul prototip va deservi staţiunea?

– Ar urma să o deservească, însă va avea la bază un proiect şi un know-how care ar putea fi folosit şi cu care legumicultorii ar putea să se lanseze pe piaţă.

– Aşadar, intenţionaţi să şi vindeţi ideea…

– Bineînţeles.

– Care ar fi costul de producţie?

– Am făcut un calcul şi am văzut că ar ajunge la 100 euro/mp, cu toate dotările, ceea ce înseamnă că nu depăşeşte cu mult costul unei sere orizontale.

După părerea mea, problema nu este cât costă, ci în cât timp se amortizează. Şi aici am făcut un calcul şi am observat că investiţia s-ar amortiza într-un timp destul de scurt, vorbim de 1-1,5 ani, depinde cât de intensiv este folosită.

– Cui i se adresează sera inteligentă?

– Este ideală pentru cultivarea florilor, pentru că sera aceasta creează, indiferent de condiţiile atmosferice din exterior, un mediu optim în interior (temperatură, umiditate, lumină, umbră), ceea ce nu oferă o seră orizontală.

În serele clasice, atunci când afară sunt temperaturi ridicate, termometrele ajung şi la 50°C, iar plantele suferă extraordinar. În schimb, în sera verticală, indiferent de ce se întâmplă afară vara, temperatura nu depăşeşte 35 de grade, pentru că ea are nişte ferestre la bază şi acoperişul este rabatabil, ceea ce permite crearea unui curent ascendent care se ridică şi reglează temperatura, în aşa fel încât să nu se depăşească 35°C. Dacă totuşi este prea cald afară se poate folosi un ventilator care forţează un pic curentul de aer, tot pentru a regla temperatura.

Un singur agregat, 5 lucrări

– Vorbeaţi de 11 inovaţii în materie de utilaje agricole pentru horticultură, ce altceva aţi mai făcut?

– O altă realizare este un agregat complex pentru care am obţinut un brevet de invenţie şi care face dintr-o singură trecere 5 lucrări. Deci, nu se mai trece cu tractorul de 5 ori peste aceeaşi suprafaţă, ci cu un singur utilaj se realizează deschiderea rigolelor, pregătirea patului germinativ, modelarea brazdei, aplicarea îngrăşămintelor şi semănatul. Dacă vom primi finanţare intenţionăm să facem un prototip care să fie baza modelului comercial.

– În ceea ce priveşte materialul săditor, reuşiţi să vă ridicaţi la exigenţele pieţei. Unde se situează seminţele româneşti faţă de produsele din import?

– A fost o perioadă în care lumea a pus bază pe imaginile frumos colorate ale plicurilor cu seminţe venite din import, însă, de câţiva ani, am reuşit să facem o promovare eficientă a seminţelor româneşti şi cred că ne batem de la egal la egal cu cei din afară. Dacă am avea un sistem de distribuţie astfel încât să intrăm în supermarket-uri am reuşi să fim majoritari în vânzarea seminţelor de legume.

– Dacă tot vorbim de seminţele care au invadat piaţa românească – şi aici mă refer la cele de import, evident – seminţele româneşti au trecut vreodată graniţa României?

– Nu. Ne-au fost cerute seminţe pentru băncile de gene din Franţa, Germania şi atât. Însă, totul este să reuşim să convingem marii producători să cultive legume produse de noi. Dacă acest lucru se va întâmpla, cred că vom reuşi să intrăm şi pe pieţele străine.

– Care ar fi atuurile seminţelor româneşti, cu ce i-aţi câştiga pe străini?

– În primul rând gustul. Nu poţi să faci sute de tone la hectar şi să păstrezi şi gustul. Firmele mari producătoare de seminţe, cei care fac hibrizi modificaţi sau nemodificaţi genetic marşează pe alte criterii de calitate a produsului: fermitate, culoare, formă.

Patricia Alexandra POP

Cercetare agricolă românească pe două continente

În condiţiile în care de mai bine de 20 de ani vorbim despre starea deplorabilă a cercetării agricole româneşti, de decăderea şi, nu de puţine ori, de dispariţia unor unităţi de cercetare, altădată vestite, de subfinanţarea cronică şi de aici dispariţia unor valoroşi cercetători, angajaţi acum peste mări şi ţări, iată că la Fundulea, în judeţul Călăraşi, o companie cu capital sută la sută românesc, Procesa Genetics, investeşte de opt ani în cercetarea agricolă, într-un program de ameliorare de porumb şi floarea-soarelui.

Cercetare cu fonduri private

– Spuneaţi, domnule Stelian Fuia, că sunteţi printre puţinii „nebuni“ din România, dacă nu singurii, care îşi cheltuiesc banii privaţi în cercetarea agricolă, dar o faceţi şi sunteţi mulţumiţi de rezultatele obţinute. Care sunt aceste rezultate?

– Societatea noastră are acum cel mai mare program de ameliorare de porumb şi floarea-soarelui din România. În fiecare an creăm 3.000 hibrizi noi de porumb şi 3.000 de floarea-soarelui, din care facem selecţie un an, rămânem cu 50-60, iar după încă un an ajungem la 5-6 din aceştia, care întrunesc exigenţele cercetării.

Aceşti hibrizi sunt testaţi în cinci centre – Fundulea, Brăila, Vâlcele, Lovrin şi Osica de Jos, dar şi în alte zone ale ţării cu ajutorul unor fermieri, pe care îi finanţăm. Lucrăm cu fermierii pentru a răspunde unor cerinţe: rezistenţa la boli, la ierbicide şi, în final, toate acestea converg către producţie. Analizăm cu atenţie hibrizii, care se apropie mai mult de exigenţele pieţei şi implicit de aşteptările fermierilor români, şi îi promovăm în reţeaua de testare ISTIS, unde în prezent avem înscrişi un număr de 10 noi hibrizi la porumb şi 8 de floarea-soarelui.

Vorbind de floarea-soarelui, aş vrea să amintesc faptul că, pentru controlul buruienilor, o problemă în această cultură, am creat Tehnologia Procesa, intrată pe piaţă cu primul hibrid Procesa - PF 100 în anul 2009. Această tehnologie permite combaterea buruienilor (pălămida, cornuţi, susai, ridichea sălbatică etc.) şi eficientizarea culturii prin reducerea costurilor.

• 18 ani de cercetare;

• Zece noi hibrizi de porumb şi opt de floarea-soarelui;

• Sămânţă românească în ţările UE şi Ucraina.

Tehnologia Q - TEC

În ceea ce priveşte porumbul, Procesa a început încă din 2005 un program de ameliorare pentru rezistenţă la erbicide nespecifice culturii convenţionale de porumb, denumit Tehnologia Q–TEC. Aplicarea acestei tehnologii înseamnă simplitate, eficacitate, flexibilitate şi un grad foarte ridicat de siguranţă a culturii. Primul hibrid de porumb care se poate cultiva în sistemul Q –TEC este CERA 391 Q-TEC.

– Dar cum Procesa Genetics este o societate cu capital privat, şi toţi banii investiţi trebuie recuperaţi, cum faceţi acest lucru?

– Aş vrea să remarc că cercetarea agricolă este o investiţie de lungă durată. Avem aşadar o muncă de nouă ani calendaristici şi 18 ani de cercetare. Toate acestea presupun cheltuieli şi de aceea accelerăm procesul de ameliorare prin efectuarea unei generaţii pe timpul iernii în emisfera sudică, astfel că perioada obţinerii unui hibrid experimental este redusă la jumătate. Ca urmare, programul de cercetare, pe care îl continuăm, a plecat în Chile până în luna martie anul viitor, unde mai facem o generaţie, după care ne întoarcem în ţară. Cât priveşte investiţia, asigurăm sămânţă pentru fermierii români, exportăm în ţări ale Uniunii Europene, am intrat pe piaţa Ucrainei şi aşteptăm aprobarea pentru cea rusească. Într-un cuvânt, suntem mulţumiţi.

Stelian CIOCOIU

Pentru prima dată, Politica Agricolă Comună a introdus și instrumente specifice de transfer al rezultatelor cercetării-inovării

Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, a afirmat la Cluj-Napoca, joi, că Politica Agricolă Comună (PAC) a introdus, pentru prima dată, pentru perioada 2014-2020, și instrumente specifice de transfer a rezultatelor cercetării-inovării.

"Pentru prima dată, Politica Agricolă Comună a introdus și instrumente specifice de transfer al rezultatelor cercetării-inovării prin intermediul Programului European de Inovare și Parteneriate. Pentru noi, Comisia Europeană, conferința de la Cluj-Napoca este un foarte bun mijloc pentru a explica oportunitățile care se deschid inclusiv pentru universitățile din regiunea dunăreană pentru a integra instrumentele financiare din cele trei politici — de cercetare, dezvoltare regională și de agricultură și dezvoltare rurală", a spus Dacian Cioloș la Conferința Rectorilor Universităților Dunărene.

Comisarul european a afirmat că alocarea bugetară pentru perioada 2014-2010 a crescut semnificativ, ca urmare a contribuției politicilor de dezvoltare regională.

Dacian Cioloș a apreciat că se poate vorbi de interferența a trei dintre principalele politici europene, care contribuie împreună, fiecare cu specificul ei, la dezvoltarea economică din regiunea dunăreană — Conferința Regională a Strategiei Dunării, care s-a desfășurat recent la București, Conferința Rectorilor Universităților Dunărene (DRC), în derulare joi și vineri la Cluj-Napoca, și Politica de Cercetare și Inovare "Orizont 2020".

În discursul rostit la reuniune, comisarul european a subliniat că este nevoie să se dezvolte capacitatea de producție agricolă din Uniunea Europeană, care "stagnează, după 20 de ani de evoluție".

Cioloș a afirmat că diversificarea producției agricole se impune ca urmare a creșterii populației lumii, dar și a exigențelor consumatorilor în privința siguranței alimentare. Comisarul european a accentuat asupra ideii că PAC aduce și un "nou concept asupra competitivității economice și ecologice, pentru o agricultură durabilă".

"Inovare înseamnă și soluții și tehnologii noi, dar și metode specifice tradiționale, care trebuie să fie puse în valoare, pentru că acestea pot contribui la creșterea competitivității europene", a spus Dacian Cioloș.

Întrebat de jurnaliști despre autorizarea de către Comisia Europeană a porumbului modificat genetic 1507, creat de firma Pioneer, Dacian Cioloș a precizat că Tonio Borg, comisarul europene pentru Sănătate, a explicat contextul tehnic în care această decizie a fost luată.

"Ceea ce mi se pare important este că nu vorbim de o decizie de introducere în cultură agricolă a porumbului 1507. Comisia a luat o decizie forțată și de decizia Curții Europene de Justiție de a trimite această propunere, cu avizul științific din partea Agenției Europene pentru Siguranța Alimentară, Consiliului de Miniștri și Parlamentului European, care sunt singurii în măsură să decidă în această privință", a spus Dacian Cioloș.

AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS