Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert într-una dintre economiile mari ale lumii. Este imposibil, în epoca modernă, ca această criză să nu lovească și România. Așa s-a întâmplat în 1991, în 1997 și în 2008 și așa se va întâmpla și data viitoare. Acele drumuri parcurse spre acele crize ar fi trebuit să ne învețe că impactul asupra economiei noastre a fost cu atât mai mare cu cât dezechilibrele noastre interne și externe au fost mai mari.

De fiecare dată, economia noastră a fost prinsă pe picior greșit, însemnând că, în perioadele care au precedat crizele, dezechilibrele macroeconomice fuseseră amplificate de politici greșite. În mod particular, în fiecare perioadă ce a precedat anii amintiți, politica noastră fiscală a promovat creșterea deficitelor bugetare, ceea ce însemna că utilizarea ei în criza ce avea să vină era aproape imposibilă, arată Lucian Croitoru, consilier guvernator, Cancelaria BNR, într-o analiză postată pe site-ul luciancroitoru.ro.

Lecția neînvățată

Nu am învățat acea lecție astfel încât, în prezent, suntem într-o situație similară. Deși s-au văzut semnale în ultimii 1-2 ani că o eventuală recesiune sau criză financiară ar putea fi relativ aproape în unele economii relevante ale lumii, noi am permis deficitului nostru bugetar să rămână relativ mare sau, așa cum s-a întâmplat în primele cinci luni din acest an, chiar să crească. Deficitul bugetar este singurul element major care face perioada actuală similară cu perioadele care au precedat anii 1991 și 1997. Dar sunt și alte elemente care fac actuala perioadă mult mai asemănătoare cu perioada care a precedat criza din 2008. Între acestea, alături de deficitul bugetar mare, elementul major îl constituie intrările de capital, care tind să aprecieze nominal leul. Există însă și un element nou, și anume stufoasa și sufocanta reglementare macroprudențială, a cărei existență se speră să atenueze consecințele unei crize financiare asupra activității economice.

Mulți analiști și politicieni cred că măsurile macroprudențiale vor face viitoarea criză mai ușor de suportat și recesiunea mai blândă. Experiențele din economiile dezvoltate din această primăvară ne-au arătat că măsurile respective nu au lucrat și că măsuri ad hoc, de salvare a unor bănci cu resurse neprevăzute în acest scop, au fost necesare pentru a evita generalizarea panicii. Rămâne de văzut la ce evoluții vor da naștere măsurile macroprudențiale și în ce măsură pot ele fi eficiente în limitarea unei contagiuni în România, când va fi cazul.

Până atunci, capitalurile străine continuă să intre în țară (o componentă importantă sunt investițiile de portofoliu), iar deficitul bugetar crește peste nivelurile programate. Aici trebuie să intervină guvernuI. Sensul intervenției ar fi acela de a face loc sectorului privat pentru dezvoltare, adică pentru a-și putea extinde investițiile. Pentru a fi mai clar, reamintesc că intrările de capitaluri contribuie la dezvoltarea sectorului privat, dar și la creșterea deficitului extern al acestui sector, care în acest fel se adaugă la deficitul de cont curent al țării. Acesta din urmă este suma dintre deficitul extern al sectorului privat și deficitul bugetar al guvernului. Pentru ca sectorul privat, care produce bunăstarea noastră, să poată mări propriul deficit prin creșterea mai rapidă a investițiilor decât economisirile, fără ca totuși deficitul de cont curent al țării să crească, guvernul ar trebui să reducă deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, sectorul bugetar ar trebui să facă mai multe economisiri.

Dacă nu face ajustarea la timp, guvernul va fi nevoit să facă ajustări mai dure în timpul crizei. Intrarea economiei în criză va însemna că producția va scădea de la un gap inflaționist, ce nu m-ar mira să fie în prezent semnificativ peste 4 la sută, la un minim ce ar putea atinge, să admitem, un minim de minus 4 la sută din PIB potențial. Aceasta înseamnă că deficitul bugetar structural ar crește spre 7-7,5 la sută din PIB. Acel nivel, în acele condiții, va necesita acțiuni dure de reducere, căci altfel aproape nimeni nu va dori să-l finanțeze, iar cei care, totuși, ar face-o vor cere prime de risc foarte mari. Cu alte cuvinte, dacă nu se va restrânge acum cât este necesar, sectorul bugetar se va restrânge mult mai târziu, cum a fost nevoit să facă și după criza din 2008.

Politica monetară va avea și ea probleme

Pe de o parte, până la apariția unei eventuale crize, intrările de capitaluri vor continua să exercite presiuni pentru aprecierea leului. Cu un leu prea apreciat, deficitul structural de cont curent va continua să se deterioreze, reflectând pierderea de competitivitate externă. Din această perspectivă, o reducere a ratei dobânzii ar ajuta în măsura în care intrările de capitaluri depind de diferențialul ratei dobânzii (diferența dintre dobânda noastră și dobânda țărilor din care vin capitalurile). Pe de altă parte, în sectorul privat, cu un leu supraapreciat și cu inflație relativ mare, creditul în valută ar continua să fie mai ieftin decât cel în lei, acesta fiind un motiv suficient pentru a continua să crească în ritmuri alerte, creând riscuri pentru stabilitatea financiară, după modelul deja cunoascut din perioada 2004-2008. Creșterea creditului în valută nu ar putea fi temperată fără o reducere a ratei dobânzii. Mai mult, cu un deficit bugetar în creștere în sectorul public, anticipațiile inflaționiste relativ mari din economie vor crește și mai mult, ceea ce ar cere o creștere a ratei dobânzii, pentru a le tempera. Astfel, politica monetară va continua să se confrunte cu o dilemă referitoare la ce ar trebui să facă cu rata dobânzii, dilemă care, probabil, va persista până la apariția unei crize la nivel global.

La fel ca în 2008, apariția recesiunii nu va însemna că banca centrală va putea reduce rata dobânzii imediat și abrupt. Ca și atunci, inflația va rămâne deasupra țintei pentru o perioadă, deviația ei de la țintă continuând să fie întreținută de anticipații inflaționiste și de excedentul de cerere, care nu se vor evapora, ci se vor reduce gradual de la nivelurile pozitive relativ înalte din prezent (vezi articolul meu „Responding to Criticism of Monetary Policy in Romania in the Decade Surrounding the 2008 Financial Crisis (2004-2013)“, RJEF, XXIV (4), pp. 39-58, 2021). O reducere abruptă a ratei dobânzii nu ar contribui la atenuarea scăderii producției, dacă ar avea ca efect deprecierea semnificativă a leului, care va stimula exporturile, dar va crea panică și va tensiona bilanțurile firmelor cu datorii externe relativ înalte, încetinind creșterea.

Ce va face guvernul?

Pe măsură ce timpul trece, opțiunile pentru măsuri de reducere a deficitului bugetar se restrâng. În aceste condiții, deciziile care vor deveni inevitabile nu vor fi cele mai bune, ci cele care se pot aplica rapid. Cea mai bună soluție o reprezintă reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt altceva decât risipă sau care rezultă ca urmare a aplicării unor reguli injuste. Ar trebui început cu renunțarea la amestecarea populistă a sectorului bugetar cu alte instituții publice care se autofinanțează, adică nu primesc resurse de la buget, și care nu au altă relație cu sectorul bugetar decât că plătesc impozite. Odată clarificat acest aspect, guvernul ar trebui să taie acele cheltuieli bugetare care, la o analiză atentă, nu sunt altceva decât risipă sau cheltuieli în virtutea unor legi injuste.

Creșterea ratelor de impozitare ghidată de concepția că ar trebui să avem un obiectiv din a ajunge la o pondere a veniturilor măcar egală cu cea medie din UE ar fi eronată. Din perspectiva unei viitoare crize, aceasta nu ar însemna decât că sectorul bugetar se salvează pe spatele sectorului privat, reducându-i acestuia din urmă libertatea economică de a produce veniturile și avuția noastră, pe care guvernul își bazează politicile de redistribuire.

În timp ce o creștere a impozitelor nu este o soluție de dorit, exceptările de la plata impozitelor existente ar trebui eliminate.

Pe măsură ce trece timpul și nimic nu se întâmplă, așa cum ne arată experiența din guvernarea anului 2009, soluțiile grele vor apărea ca inevitabile. Atunci, în 2009, situația bugetară se deteriorase așa de mult încât guvernul a decis să taie salariile cu 25 la sută, care, incluzând și diversele sporuri, au dus la o tăiere a veniturilor de 40 la sută. În plus, TVA a fost crescută la 24 la sută.

În prezent, din nou, avem nevoie de o reducere semnificativă a deficitului bugetar. Cauza problemei este localizată în perioada 2016-2019, când guvernele de atunci s-au angajat într-o politică de creștere a salariilor concomitent cu reducerea impozitelor. Acele politici au fost total greșite! Prinși de pandemia Covid-19 cu un deficit de aproape 5 la sută din PIB, am fost nevoiți să creștem deficitul de la acel nivel, în timp ce alte țări îl creșteau, din cauza aceleiași pandemii, de la 1-2 la sută din PIB.

De data aceasta nu mai este necesară reducerea salariilor din sectorul public. Economia politică a problemei ne arată că nici alte cheltuieli nu vor fi reduse. De exemplu, e război și, din acest motiv, nu mai pot fi tăiate investițiile publice, cum se făcea de obicei. Tot economia politică a problemei (vă rog să reflectați la conținutul acestei expresii), bine înțeleasă, arată că liderilor politici le apare tot mai clar ca necesară eliminarea cotelor reduse la TVA, ceea ce ar fi corect, și creșterea TVA. Nu susțin că TVA ar trebui crescut, spun doar că, împreună cu creșterea accizelor și a altor impozite indirecte s-ar putea să fi devenit soluția inevitabilă. Impozitarea progresivă a salariilor nu ar aduce venituri și nu ar rezolva o problemă, ci doar ar invita la creșterea cheltuielilor publice pentru unii pe banii altora. Asta este calea spre a ajunge cu datoria publică la 100 la sută din PIB sau mai mult, așa cum au ajuns deja multe dintre țările dezvoltate.

Creșterea TVA va rezolva problema deficitului bugetar, dar într-un mod superficial. E o soluție superficială, pentru că nu privește cauza de fond, și anume modul în care cresc cheltuielile curente în sectorul bugetar, neghidate de principii corecte. Este la fel de superficială ca și soluția de a crește economia prin politicile wage-led-growth din perioada 2016-2019. Nu este o soluție structurală. Nu este o justificare acceptabilă să spui că, dacă tot s-au făcut acele derapaje, atunci ar trebui să le acoperim prin creșteri de rate de impozitare. Până ce nu se vor crea condițiile culturale și juridice pentru a conduce politica fiscală după principii corecte, creșterea ratelor de impozite, oricât de mult, nu va duce la creșterea semnificativă a ponderii veniturilor fiscale în PIB și nu va duce nici la creșterea cantității și calității de bunuri publice pe care le oferă guvernul. Va duce doar la creșterea evaziunii fiscale. Dificultatea politică în legătură cu creșterea TVA, în cazul în care această măsură va deveni inevitabilă, este că produce inflație. O inflație despre care publicul va reuși să înțeleagă rapid că este produsă de guvern. Va fi dificil pentru politicieni să explice că deficitul acela excesiv, care nu mai poate fi susținut, „ocupa“ locul inflației bunurilor de consum, că erau, într-o bună măsură, același lucru, că era unul în locul celeilalte. (Lucian Croitoru)


„Cred că orice soluție de reducere a deficitului bugetar va fi adoptată va arăta și de această dată cum politicile greșite din trecut, neghidate de principii corecte, creează «necesități» pe care guvernele trebuie să le rezolve, punând guvernul, așa cum ne-a explicat Hayek, pe un drum pe care nu-l controlează, deși guvernul trăiește cu impresia că ia deciziile pe care le dorește“, Lucian Croitoru


 

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în Europa manifestă un trend crescător în ultimii ani, în special datorită condițiilor nefavorabile pentru culturile de toamnă, ajungând până la ~20.4 mil. Ha în 2020 (+2% vs. 2019). România rămâne și în 2020 cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, cu peste 1,1 milioane de ha semănate, ocupând locul 3 în clasamentul european după Rusia și Ucraina.

Totodată, ponderea suprafețelor semănate cu floarea-soarelui high oleic a crescut semnificativ în ultimii ani, aceasta ajungând la 14% la nivel european în 2020. Totuși, în timp ce în Franța, Spania și Ungaria, cele mai mari țări cultivatoarea de high oleic din UE,  floarea high oleic reprezintă 80%, 50% și respectiv 40% din suprafața totală de floarea-soarelui, în România aceasta ocupă în jur de 17%. Așadar România are cel mai mare potențial de creștere pentru segmentul high oleic. La aceste valori cu siguranță nu mai putem vorbi despre o piață de nișă așa cum poate segmentul high oleic a fost perceput în trecut.

Seceta pronunțată, instalată în mai multe țări producătoare de floarea-soarelui, va avea cel mai probabil un impact negativ în producția totală, producțiile medii obținute per hectar fiind estimate în scădere comparativ cu anii trecuți. Ultimele prognoze referitoare la producția totală de floarea -soarelui au fost revizuite în scădere, conform estimărilor recente aceasta fiind de 50.8 mil tone, cu 5 mil. tone mai mică vs. 2019 (Tabelul 1).

Comparând datele legate de evoluția suprafețelor și a producțiilor estimate, se poate observa că, deși suprafața însămânțată a crescut cu 2%, producția totală obținută în Europa (UE, Rusia, Ucraina și Turcia) a scăzut cu 12% comparativ cu 2019.

 

20/21 estimat

19/20

18/19

17/18

Producție totală ( Mil. tone)

50.8

55.8

52.0

49.1

UE 28

8.9

9.5

9.5

10.1

Rusia

13.0

15.4

12.8

11.0

Ucraina

14.5

16.5

15.3

13.4

Africa de Sud

0.9

0.8

0.7

0.9

S.U.A

1.3

0.9

1.0

1.0

Argentina

3.0

3.2

3.5

3.4

Turcia

1.6

1.7

1.5

1.7

Altele

7.7

7.9

7.8

7.7

Tabelul 1: Producția totală de semințe de floarea-soarelui, mil. tone

Sursă: Oil World Monthly, nr. 42, vol 63, Octombrie 2020

Revizuirea în scădere a producției obținute, a stat și la baza evoluției prețului la floarea-soarelui clasică, aceasta înregistrând un salt major în septembrie (Graficul 1), pe fondul unei oferte scăzute.

Grafic

Pentru floarea-soarelui high oleic prețul la fermă se compune în cele mai multe cazuri din prețul florii clasice la care se adaugă un bonus de high oleic. Prețul final însă, atât pentru floarea clasică cât și pentru high oleic, se modifică independent în funcție de cererea și oferta din piață. Altfel spus, dezechilibrul dintre cererea pentru consum și producția obținută (oferta),  pentru floarea clasică, impactează prețul acesteia, iar consumul și producțiile obținute în high oleic au impact asupra prețului acestuia. Bonusul în acest caz este o variabilă care se modifică în funcție de nivelul prețului celor două categorii de produse. Pentru exemplificare, în sezoanele 2018 și 2019  am avut o producție în creștere de floarea-soarelui (Tabelul 1), ceea ce a contribuit la scăderea prețului la floarea clasică (Graficul 1). În același timp, în segmentul high oleic se înregistra un deficit de producție, contribuind la creșterea prețului la high oleic. Astfel că, ambele componente au influențat pozitiv evoluția bonusului de high oleic, acesta urcând foarte mult.

Conform estimărilor, sezonul 2020 se va inchide cu un deficit de producție la floarea clasică urmare a secetei și cel mai probabil cu un echilibru între cerere și ofertă la high oleic, unde suprafețele crescute compensează mediile mai mici de producție. Cererea și oferta în acest context, a dus la o creștere semnificativă a prețului la floarea clasică și o creștere mai ponderată a prețului la high oleic. Astfel că, deși valoarea bonusului la high oleic a fost mai mică comparativ cu anul trecut, prețul final de achiziție pentru high oleic a fost mai mare.

Caracteristicile uleiurilor vegetale sunt determinate de compoziția lor chimică. Așadar, grăsimile saturate și uleiul de palmier  se solidifică la temperatura camerei în timp ce uleiurile vegetale nesaturate sunt lichide. Acizii grași din grăsimile vegetale, sunt la rândul lor de două feluri: acizi grași polinesaturați și acizi grași mononesaturați. Astăzi, experții în nutriție consideră benefică o creștere a raportului de uleiuri vegetale bogate în acizi grași mononesaturați  în dietă, cum ar fi uleiul de măsline și uleiul de floarea-soarelui high oleic.

Datorită avantajelor pentru sănătate, rezultate in urma folosirii uleiurilor high oleic, industria alimentară a considerat oportună schimbarea grăsimilor saturate din mai multe produse, cum ar fi alimentele prăjite. Uleiul high oleic crește termenul de valabilitate al produselor deoarece perioada în care uleiul din alimente devine rânced este de 5 ori mai lungă față de uleiul clasic de floarea-soarelui. Prin urmare, în industria alimentară floarea-soarelui high oleic este una din puținele opțiuni de înlocuire a uleiului de palmier. În prezent, presiunea exercitată de organizațiile  de mediu și sănătate pentru reducerea utilizării în exces a uleiului de palmier în industria alimentară, determină producătorii să caute uleiuri vegetale mononesaturate. Aceasta este principala motivație care determină o cerere sustenabilă și în creștere pentru uleiul high oleic de floarea-soarelui.

Compania Syngenta, lider la nivel european și în România la semințe de floarea-soarelui, (Conform volumului de semințe însămânțate. Cercetare de piață independentă - România 2020 și Europa 2019 - preluată de la AMIS, Grupul Kleffmann - acum parte a Kynetec), a anticipat  tendințele pieței alimentare și a dezvoltat un portofoliu de hibrizi high oleic cu performanțe de producție la același nivel cu cei mai buni hibrizi linoleici.

Oferta Syngenta în România cuprinde trei hibrizi de floarea-soarelui high oleic: Talento , SY Experto și SY Gracia CLP, foarte bine adaptați condițiilor din țara noastră. Rezultatele de producție ale acestora sunt ridicate, cel puțin egale cu cei mai buni hibrizi de floarea-soarelui clasică, și cu un potențial genetic mare în ceea ce privește conținutul în acid oleic. Astfel, sunt acoperite atât nevoile fermierilor cât și cerințele procesatorilor.

În plus, hibrizii Talento și SY Experto au toleranță genetică la toate rasele de mană cunoscute în România, care de altfel a devenit o problemă foarte mare în ultimii ani în culturile de floarea-soarelui.  

Așadar, dacă vorbim despre avantajele pentru fermieri, Syngenta oferă hibrizi de calitate, cu producții foarte mari, cu toleranță la mană și, nu în ultimul rând, cu un conținut oleic foarte ridicat.

Mai departe, Syngenta oferă și suportul tehnic pentru a susține fermierii să obțină o producție high oleic de foarte bună calitate. Tehnologia de cultivare fiind aceeași cu cea aplicată la floarea-soarelui clasică, conservarea identității hibridului utilizat trebuie să fie principalul obiectiv al fermierului, pentru a-și asigura succesul în această cultură. În acest scop am realizat un protocol de bune practici, în cultura de floarea-soarelui high oleic, care poate fi accesat foarte ușor pe site-ul nostru. (https://www.syngenta.ro/floarea-soarelui-high-oleic)

Daniela Răduică, Manager Marketing Semințe Floarea-Soarelui

Daniela Răduică

”Floarea-soarelui high oleic, este segmentul în care noi credem și îl susținem foarte mult, pentru că vedem zona de high oleic ca pe o oportunitate pentru fermier, în a se diferenția într-o mare masă de uleiuri vegetale și implicit în a-și îmbunătății profitabilitatea în cultura de floarea-soarelui. Istoric, prețul la floarea-soarelui high oleic a fost întotdeauna mai mare comparativ cu cea clasică.

Considerând oportunitățile din piață, și faptul că floarea high oleic necesită aceiași investiție ca și floarea clasică, rămâne de abordat doar subiectul productivitate, care se rezolvă foarte ușor prin alegerea corectă a hibrizilor. Recomandarea noastră pentru fermieri este să aleagă hibrizi cu un potențial ridicat de producție, cel puțin la nivelul celor mai buni hibrizi linoleici, așa cum sunt SY Experto, Talento sau SY Gracia CLP. Iar aici pot da și un exemplu referitor la hibridul SY Experto, care în ultimii trei ani consecutiv a fost în top 5 la nivel național, pe baza rezultatelor de producție obținute în rețeaua independentă de testare APPR, ce cuprinde aproximativ 60 de hibrizi din toate segmentele și tehnologiile din România.”

 Tiberiu Șerbănoiu, Inginer Cercetare Semințe Floarea-Soarelui

Tiberiu Șerbănoiu 2

”Productivitatea hibrizilor noștri este un element ce ne caracterizeză, iar în cercetare-dezvoltare această caracteristică stă în centrul fiecărui program de ameliorare, atât pentru hibrizii linoleici cât și pentru cei high oleic. A doua caracteristică urmărită la hibrizii Syngenta este stabilitatea în producție și calitate. Iar aici, investițiile făcute în achiziții de companii și germoplasmă ne dau posibilitatea să selectăm din diferite surse genetice.

De aceea, în rețeaua noastră globală de testare evaluăm producția hibrizilor high oleic utilizând martori cu cel mai înalt potențial productiv, indiferent de segment și tehnologie, pe parcursul mai multor ani.

Toleranța la boli și mană este de asemenea foarte importantă. Acestea conferă siguranță fermierilor în rezultatele obținute. Iar în acest sens, vă pot spune că tratăm cu aceiași seriozitate problema manei, la toți hibrizii pe care ii dezvoltăm. Astfel, hibrizi high oleici precum SY Experto și Talento au toleranță la toate rasele de mană cunoscute în România.

Cred că succesul nostru în high oleic, este rezultatul unui cumul de ani de eforturi și investiții în acest segment.”

Valentin Păun, Manager Dezvoltare Portofoliu Semințe Floarea-Soarelui

Valentin Paun

„În momentul în care am decis lansarea hibrizilor high oleic în România, știam că ne vom confrunta cu percepția fermierilor privind pierderile de producție ale hibrizilor high oleic versus linoleic. Această convingere, avea la bază genetica existentă în acel moment în piață ce cuprindea hibrizi cu o maturitate nepotrivită și cu o slabă adaptare la zona României.

Ce am făcut diferit, a fost să aducem hibrizi cu o bună adaptabilitate pentru regiunea noastră, cu un mare potențial productiv, testați local în comparație cu cei mai buni hibrizi de floare clasică. Astfel, putem spune că am reușit să schimbăm percepția multor fermieri, care acum știu că în segmentul high oleic pot alege hibrizi Syngenta, care să le ofere producții cel puțin la nivelul celor mai buni hibrizi linoleici.

În continuare vedem o oportunitate în segmentul high oleic, având producții și investiții  similare cu floarea clasică, iar recomandările noastre pentru fermieri în sezonul 2021 sunt să rămână fideli segmentului, asta și din perspectiva gestionării samulastrei. ”

 

Material realizat de Syngenta 

Agricultura românească va înregistra, în acest an, o producţie record, însă pericolul exploatării intensive şi nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al ţării. Cultivarea intensivă, folosind tehnologii care solicită la maximum potenţialul pământului, ar putea afecta semnificativ suprafaţa agricolă fertilă, pericolul deşertificării fiind unul foarte mare.

Aceasta este părerea experţilor de la Syngenta România, într-o analiză privind evoluţia agriculturii româneşti. Specialiștii afirmă că, în ultimii ani, agricultura a devenit tot mai intensivă, pe fondul creşterii numărului firmelor care activează în domeniu şi a suprafeţelor exploatate.

„Acest lucru înseamnă că lucrăm la potenţial maxim fiecare hectar pentru a obţine o producţie cât mai mare. Agricultura care exploatează resursele naturale peste limite poate avea însă, în timp, efecte dăunătoare pentru calitatea mediului. Un simplu exemplu îl constituie lucrările necorespunzătoare ale solului, care pot duce la reducerea fertilităţii solului, la eroziune şi limitarea surselor de apă“, afirmă Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice Syngenta România și Republica Moldova.

Dezvoltarea spectaculoasă a business-ului din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice ţării dar, pe termen lung, poate pune în pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură.

Potrivit specialiștilor, în aceste condiţii, sunt absolut necesare adoptarea şi implementarea unor politici agricole sustenabile.

„Dacă în acest moment putem spune că agricultura nu ar avea şi nu va avea un impact negativ asupra biodiversităţii ţării noastre, nu acelaşi lucru îl putem spune despre protecţia surselor de apă și utilizarea raţională a surselor de apă în agricultură, conservarea calităţii solului şi diminuarea eroziunii solurilor“, afirmă Măruțescu.

„Practicarea unei agriculturi intensive folosind tehnologii adaptate tipului de sol aduce beneficii calităţii acestuia, prin reducerea gradului de compactare, creşterea conţinutului solului în materie organică, fertilitate şi, cel mai important, reduce fenomenul de eroziune. Un alt exemplu se referă la poluarea neintenţionată a cursurilor de apă. Atunci când folosim produse pentru protecţia plantelor, este important să ne asigurăm că luăm toate măsurile pentru a proteja mediul înconjurător“, afirmă expertul.

Dezvoltarea agriculturii, efect de bumerang

Evoluţia cifrei de afaceri din sectorul agricol demonstrează că România are un potenţial semnificativ, iar viitorul arată excelent pentru acest sector de activitate. Experţii de la Syngenta spun că, în aceste condiţii, este evident nevoie de tehnologii şi soluţii moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piaţă, fermierii români trebuie să apeleze la ultimele tehnologii şi soluţii. Asta mai cu seamă că necesarul de hrană, la nivel mondial, va cunoaşte o creştere spectaculoasă în următorii 20 de ani.

INFOGRAFIC POPULATIA LUMII

„Dacă în anul 1960, de pe suprafața cultivată a unui hectar de teren se hrăneau doi oameni, în anul 2030, de pe același hectar, agricultura va trebui să hrănească 5 oameni. Cum populaţia globului creşte în fiecare zi cu 200.000 de oameni, până în anul 2050, producția agricolă va trebui să crească cu 70-100% pentru a hrăni cei peste 9 miliarde de oameni la nivel global“, afirmă Andrei Măruțescu.

Reprezentanții Syngenta spun că, în aceste condiţii, este absolut necesar ca România să adopte o agricultură performantă dar şi responsabilă, pentru a nu-şi distruge şansele la un viitor profitabil în acest sector.

„Trebuie să evităm tentaţia de a produce mult, ignorând posibilele efecte asupra mediului şi ecosistemelor. Avem nevoie de o agricultură responsabilă, care să rămână profitabilă şi generaţiilor viitoare“, a mai spus acesta.

Pericolul deşertificării României

Agricultura foloseşte, în prezent, 70% din resursele globale de apă dulce, iar 40% din suprafaţa agricolă mondială suferă de efectele fenomenului de eroziune. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că, în fiecare secundă, pierdem o suprafaţă agricolă echivalentă unui teren de fotbal, iar până în anul 2050, patru miliarde de oameni vor locui în ţări cu deficit de apă.

agricultura infografic

Nici România nu este scutită de pericolul deşertificării. Potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune şi deşertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi Sudul Moldovei.

Iar datele IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) arată că o treime din teritoriul României, aproximativ 7 milioane de hectare, şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone cu risc de deşertificare.

Una dintre cauzele majore care au condus la crearea premiselor deşertificării este dată de fenomenul distrugerii conştiente a calităţii terenurilor arabile, în special al stratului protector de sol fertil.

IMPACTUL SCHIMBARILOR CLIMA

Terenurile degradate prin eroziune, indiferent dacă este datorată exploatărilor forestiere sau agricole, se pot reface, dar procesul este foarte lent, după cum estimează specialiştii Organizație Națiunilor Unite, fiind nevoie de o perioadă de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 centimetri de sol.

Vestea bună este că, în prezent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pânza freatică este încă la un nivel optim, mai cu seamă că asigură apa potabilă pentru peste 2.000 de comune din România.

„Agricultura depinde de resursele naturale pentru a performa. Un simplu exemplu este protecţia albi­nelor. Agricultură fără albine şi albine fără agricultură nu pot exista“, afirmă reprezentantul Syngenta.

Statisticile Ministerului Agriculturii arată că agricultorii români folosesc, în prezent, jumătate din cantităţile de îngrăşăminte chimice care se aplică, de exemplu, în Ungaria şi Polonia (491.000 de tone, din care azotoase 344.000 tone, fosfatice 113.000 tone şi potasice 33.000 tone), sau chiar 25% din ceea ce se foloseşte în ţările mai dezvoltate, precum Olanda sau Spania.

Spre deosebire de ţări precum Germania sau Franţa, cantitatea de produse pentru protecţia plantelor folosite de către agricultorii români este de 3-4 ori mai mică, conform surselor citate de către Syngenta. Cu toate acestea, în timp riscăm ca lipsa unor măsuri care să susţină utilizarea durabilă să ducă la creşterea amprentei agriculturii asupra mediului şi ecosistemelor.

Potrivit estimărilor companiei, piaţa produselor pentru protecţia plantelor s-a triplat în ultimii şapte ani. În 2014, România reprezenta cea mai mare piaţă pentru produse de protecţia plantelor după Polonia (în regiunea Europei Centrale).

INFOGRAFIC SYNGENTA 2

Syngenta derulează, de câţiva ani, programe de instruiri pentru agricultori cu privire la importanţa adoptării bunelor practici în aplicarea produselor pentru protecţia plantelor.

„Provocarea de a hrăni o populaţie în continuă creştere este de actualitate. The Good Growth Plan este o iniţiativă de acum doi ani a companiei - un proiect pe termen lung care stă la baza dezvoltării strategiei noastre prin care ne-am asumat la nivel global câteva angajamente ce adresează provocările globale privind securitatea alimentară şi susţinerea dezvoltării unei agriculturii durabile“, afirmă specialiștii companiei.

Potrivit acestora, dincolo de deciziile agricultorilor, este nevoie ca şi statul să se implice în asigurarea unei agriculturi responsabile.

„Există în acest moment bazele economice care să susţină sau să stimuleze practicarea unei agriculturi intensive şi durabile. Politica Agricolă Comună (PAC) prevede plăţi suplimentare pentru fermierii care respectă anumite condiţii de agromediu, iar noi susţinem adoptarea acelor măsuri care să-i încurajeze pe fermieri să adopte tehnologii şi practici în agricultură care sunt prietenoase cu mediul“, a mai spus Măruţescu.

Planul Naţional de Acţiune, care are la bază Directiva de utilizare durabilă a produselor pentru protecţia plantelor, prevede măsuri specifice stabilite privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor pentru protecția plantelor în agricultură.

Planul Naţional de Acțiune a fost transpus în legislaţia naţională prin HG 683 din 2013 şi are la bază Directiva 2009/128/CE de stabilire a unui cadru de acţiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesti­cidelor. Acesta stabileşte o serie de obiective pentru implementarea acelor măsuri şi practici ce vin să sprijine utilizarea durabilă a produselor pentru protecţia plantelor.

Syngenta este o companie internațională cu peste 26.000 de angajați în mai mult de 90 de țări. În România, reprezentanța grupului elvețian Syngenta este prezentă de aproape 15 ani şi are o echipă de peste 100 de angajați care oferă soluții de protecția plantelor adaptate condițiilor pedoclimatice din România.

INFOGRAFIC SINGENTA

Adrian Negrescu

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 10-12-14

Fermierii şi procesatorii din România au nevoie urgentă de laboratoare noi şi performante pentru analiza produselor deoarece cele existente sunt insuficiente şi depăşite moral şi fizic. Din acest motiv, analizele sunt făcute în majoritatea cazurilor „din burtă“, susţin fermierii. Când vine vorba de export, însă, se cer o sumedenie de teste – pe relaţia cu Israelul, de exemplu –, care ajung să coste chiar şi 25 de euro pe cap de animal. Un preţ astronomic, pe care mulţi nu şi-l pot permite.

Este nevoie de laboratoare neutre

Cu dotările actuale, numai în sectorul lactatelor am avea nevoie de şapte ani ca să facem analizele necesare pentru o singură săptămână, susţin crescătorii de animale.

„Avem nevoie urgentă de laboratoare independente acreditate care să facă toate analizele necesare, pentru că, doar cu laboratoarele care funcţionează astăzi, am avea nevoie de ani de zile ca să acoperim necesarul de analize doar pentru o săptămână. Cu dotarea actuală şi cu randamentul de câteva analize pe oră am avea nevoie de şapte ani numai pentru analizele pe lapte. Acum rezultatele analizelor se trec din burtă“, a declarat Cristian Lungu, preşedintele onorific al Asociației Fermierilor Utilizatori de Automate de Lapte (AFUAL).

Chiar şi rezultatele analizelor realizate cu adevărat sunt discutabile pentru că reflectă, de cele mai multe ori, doar interesele procesatorilor.

„Majoritatea laboratoarelor de acum sunt de uzinaj, aparţin procesatorilor, aşa că rezultatele sunt inter­pretate în favoarea lor, iar producătorii iau de bune rezultatele acestora. Interesul e al meu să fac analizele ca să dau lapte la procesator. Nu am niciun interes să mi le facă procesatorul. Avem mare nevoie de nişte laboratoare neutre“, a mai spus Lungu.

Există însă şi câteva excepţii de laboratoare independente, precum cel al Romvac, de exemplu.

„Avem un laborator dotat pentru diagnostic în cel mai scurt timp pe care l-am dotat cu kit-uri pentru detecţia antibioticelor, micotoxinelor etc. Realizăm analize complexe ale laptelui şi vrem să ne extindem în acest sector. Investim anual cam 150.000 de euro în kit-uri pentru noi seturi de analize. Vrem să devenim o interfaţă între producător şi procesator, aşa cum se întâmplă în străinătate“, a declarat Constantin Chiurciu, directorul general Romvac, cel mai mare producător local de vaccinuri şi medicamente de uz veterinar.

Rezultatele, după o lună

O altă problemă în acest moment este intervalul foarte mare de timp în care se realizează analizele, fapt care face ca rezultatele să nu mai aibă nicio relevanţă.

„La noi rezultatele analizelor se dau după o lună, în timp ce în străinătate ai rezultatele după 2-3 zile. Vă daţi seama că nu mai au nicio relevanţă aceste analize, iar în cazul în care ai ceva probleme nu poţi să iei la timp măsurile necesare“, a precizat reprezentantul AFUAL.

Un alt neajuns care contribuie la alterarea rezultatelor constă chiar în modalitatea de prelevare a probelor.

„Acum aduce, pur şi simplu, producătorul proba la analiză, în loc să mergem noi să prelevăm probe aleatoriu. Nu există facilităţi la nivel naţional care să realizeze teste în timp util, ci doar după câteva săptămâni“, a mai spus Chiurciu.

Preţuri prohibitive

Infrastructura precară conduce la preţuri nerealiste pentru fermierii români, de câteva ori mai mari decât în Occident.

„Gândiţi-vă că nu cu mult timp în urmă o analiză mă costa 180 de lei. Acum s-a mai redus preţul, până la 43 de lei. În Bavaria, de exemplu, o analiză costă doar un euro“, a continuat preşedintele AFUAL.

La rândul său, directorul general Romvac crede că, dacă analizele nu ar mai fi făcute din „burtă“, în acest moment sistemul s-ar bloca.

„Micii producători nu vor putea să susţină analizele dacă vor fi făcute în mod real. De exemplu, numai analiza pentru micotoxină costă peste 100 de lei“, a punctat directorul general Romvac.

Un laborator performant, între 1,5 şi 3 mil. euro

La nivel naţional funcţionează, potrivit preşedintelui AFUAL, 49 de laboratoare, câte unul în fiecare judeţ şi restul în Bucureşti. Există şi câteva laboratoare neutre precum Pactolact (Militari), laboratorul Săftica, IBNA Baloteşti şi Romvac.

Investiţia într-un laborator nou, cu dotări de ultimă oră, variază, potrivit specialiştilor din sector, între 1,5 şi 3 milioane de euro, în funcţie de numărul şi complexitatea analizelor efectuate.

Caz concret: multe teste şi mult prea scumpe

Membrii Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România au solicitat recent ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, rediscutarea certificării exportului de ovine către Israel pentru că setul de analize costă foarte mult, iar unele boli sunt deja eradicate sau pur şi simplu nu se întâlnesc la noi.

„Dacă am putea face toate aceste teste am trece de 25 de euro pe cap de animal, ceea ce este foarte mult, e un preţ astronomic“, afirmă Cristian Nicolae Ana, un fermier din Mizil care exportă tineret taurin.

Autorităţile sanitar-veterinare din România au întocmit de comun acord cu cele din Israel un model de certificat sanitar-veterinar care prevede realizarea unei serii de investigaţii medicale pentru animalele destinate exportului. În prezent, însă, în România nu se pot realiza în totalitate seturile de analize, din diferite motive, precum lipsa kit-urilor de diagnostic sau lipsa de protocoale pentru efectuarea diferitelor teste (de exemplu, tuberculinarea oilor).

Membrii asociaţiei au cerut întocmirea de urgenţă de către ANSVSA a unor protocoale pentru efectuarea unor teste cum ar fi tuberculinarea la ovine, solicitând de asemenea ca autoritatea să aibă în vedere metode de determinare a bolilor specificate în certificate, de exemplu virusul Schamalemberg.

Crescătorii mai solicită DSVSA-urilor judeţene să cumpere kituri sau medii de diagnostic pentru depistarea agenţilor bacterieni sau virali la care se face referire în certificate. De asemenea, ei vor să se stabilească un preţ accesibil pentru aceste investigaţii, eventual o parte din valoarea acestora să fie subvenţionată de către stat.

Marius ŞERBAN

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti