- Invatamant. Cercetare
- Mai 21 2023
Tur de vizitare la USV Iași. Săptămâna verde în comunitatea Științelor Vieții
Peste 2.500 de elevi din preuniversitar au vizitat campusul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, în Săptămâna verde, care pentru o parte dintre grădinițe și școli s-a desfășurat în ultima săptămână din luna aprilie. Fie că au venit din județele Botoșani, Suceava, Vaslui sau Iași, au adus cu ei voie bună, veselie și mult entuziasm.
De ce au ales Științele Vieții din Iași? Pentru mediul academic modern, efervescent şi intercultural, menit să susțină atât dezvoltarea personală, cât şi profesională în domenii de actualitate, specifice științelor inginerești, a celor biologice şi a medicinei veterinare, în cel mai frumos campus din oraș, un mini-orășel dedicat tinerilor.
Totul începe din copilărie, iar, dacă nu suntem dispuși să încurajăm copiii să se apropie de natură și să o aprecieze, nu ne putem aștepta ca ei să o iubească și să o protejeze. Motiv pentru care comunitatea Științelor Vieții i-a primit cu brațele deschise, iar imaginile vorbesc de la sine!.
Turul de vizitare a constat în mai multe obiective specifice fiecărei facultății din structura Universității.
„Profesor Vasile Coțofan“, ce aparține de Facultatea de Medicină Veterinară, a fost pentru vizitatori un punct de atracție prin exponatele ce sunt piese conservate, reprezentând aproape toate speciile de animale domestice și unele sălbatice aparținând faunei României, unicate pe plan național și european. De asemenea, o colecție unică pentru eredopatologie, cu exemplare conservate prin mumifiere, a fost pusă la dispoziția vizitatorilor. Exponatele muzeului au o valoare fără echivalent pe plan european, care ilustrează într-o manieră unică posibilitățile explicabile ale anatomiei artistice a calului, rumegătoarelor, carnivorelor și păsărilor domestice.
Turul a continuat cu vizitarea Bazei hipice, în care cei mici i-au cunoscut pe Norocel, Novac și Yes, we can, cei trei cai de rasă de care au fost foarte încântați. De asemenea, au putut observa ce presupună o bază hipică, de la adăpostul pentru animale, până la un teren de antrenament sau un laborator de echitație.
Biobaza Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare a reprezentat bucuria supremă pentru preșcolari, precum și a elevilor în momentul în care au ajuns la capybara, iepurași, perechea de struți și șoarecii de laborator. Nici puișorii de prepeliță nu au trecut neobservați. Emoție, bucurie, fericire, empatie, zâmbete, îmbrățișări, prin toate aceste stări au trecut preșcolarii, chiar dacă unii dintre aceștia au prins și o vreme capricioasă.
Turul a continuat apoi, vizavi, la serele floricole și legumicole ale Facultății de Horticultură, de la 300 de specii floricole, printre care Strelitzia sau Pasărea paradisului, plăntuța carnivoră sau cupa maimuței, dar și numeroase specii de cactuși și diverse sortimente de mușcate. Zecile de răsaduri legumicole au atras elevilor atenția spre tot ceea ce presupune cultivarea plantelor, de la faza de răsad până în faza de fructificare și recoltare. Ultimul obiectiv de vizitare a fost sala de mecanizare a Facultății de Agricultură, utilajele agricole și piesele de utilaje, cucerindu-i pe viitorii fermieri.
Programul Săptămâna verde se desfășoară până 16 iunie 2023, fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână din această perioadă în care desfășoară activități legate de schimbările climatice și protecția mediului, înăuntru și în afara unității educaționale.
Programul Săptămâna verde este introdus pentru prima oară în anul școlar 2022-2023 în structura anului școlar, la nivel național.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Rețete
- Mai 04 2023
Teme inedite abordate în lucrările de diplomă ale studenților USV Iași. Burger cu făină de linte, ruladă de pui cu spanac și ulei de cătină inserat în mușchiuleț de porc
La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV Iași), studenții Facultăților de Agricultură și de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA), de la domeniul industriei alimentare, abordează pentru lucrările de diplomă teme de interes și sortimente de produse ce s-ar putea regăsi, în curând, pe piață datorită beneficiilor nutritive pe care le prezintă.
Determinările fizico-chimice, rețetele de producție și caracterizarea senzorială a preparatelor din carne sunt supravegheate de cadrele didactice, coordonatoare a proiectelor de diplomă necesare la susținerea examenelor de finalizare a studiilor de licență. „Prin procesul de producție realizat în atelierele de microproducție am urmărit optimizarea unor rețete tehnologice pe diferite categorii de produse pentru a ajunge la un echilibru calitativ și economic al produselor concepute. Comportamentul produselor din punct de vedere fizic, chimic și senzorial a fost determinat în mai multe sesiuni de evaluare în cadrul laboratoarelor disciplinei. Calitatea senzorială a fost primul parametru determinat, în cadrul laboratorului de analize senzoriale, unde s-au urmărit principalele atribute și caracteristici ce definesc produsele“, a declarat șef lucrări Marius Ciobanu, de la Departamentul de Tehnologii Alimentare din cadrul Facultății de Agricultură, coordonatorul lucrărilor de diplomă.
Datorită diversificării domeniilor de cercetare, studenții din anul IV au putut testa mai multe probe pentru care au folosit materii prime mai puțin uzuale, cum ar fi făina de linte și uleiul de cătină. Toate produsele propuse de tineri sunt verificate fizico-chimic, apoi degustate în cadrul laboratoarelor unde se urmărește comportamentul lor senzorial.
„În lucrarea mea am propus patru tipuri de burgeri din carne de vită, cu două cupajări diferite de grăsime și de făină de linte (5 și 10%). Scopul adăugării făinii de linte este cel de a crește capacitatea antioxidantă a burgerilor, mărindu-se astfel perioada de valabilitate a acestora; îmbogățirea texturii produsului prin adăugarea unei cantități suplimentare de fibre, cu rol benefic asupra digestiei. Cu această lucrare am mai urmărit și acceptabilitatea în rândul consumatorilor a adaosurilor vegetale (făină de linte), cu rol benefic asupra organismului uman în cadrul unui produs din carne foarte iubit de către consumatori – burgerul de vită“, a povestit Bianca Pavel, studentă în anul IV la FIRAA a USV Iași.
Pentru creșterea aportului de fier, o altă lucrare s-a axat pe studiul a patru tipuri de ruladă de pui cu două feluri de umpluturi, dintre care una cu spanac. „Scopul producerii acestor tipuri de rulade este acela de a îmbogăți o carne săracă în fier cu acest element esențial unei diete sănătoase, din două surse diferite – una animală (inimi și ficat) și cealaltă vegetală (spanac). De asemenea, a fost urmărită acceptabilitatea în rândul consumatorilor a acestor rulade, în funcție de regiunea anatomică (pulpă sau piept) din care au fost produse și în funcție de sursa de fier utilizată – vegetală sau animală“, a explicat Alla Belecci, studentă în anul IV la FIRAA a USV Iași.
Un alt preparat inedit analizat și testat este reprezentat de mușchiulețul de porc în care au fost inserate cantități diferite de ulei de cătină. „Au fost fabricate trei loturi de mușchiuleț de porc, cu adaos de ulei de cătină. Diferența între aceste loturi a fost conferită de cantitatea de ulei de cătină adăugată: 1%, 3% și 5%, iar scopul lucrării este de a urmări influența uleiului de cătină asupra măririi capacității antioxidante, asupra proprietăților texturale ale produsului și asupra palatabilității“, a declarat Simona Mihaela Coșarcă, masterandă în cadrul Facultății de Agricultură a USV Iași.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Actualitate
- Iunie 21 2022
Animal Fest by USV Iaşi, la a II-a ediție
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași a organizat Animal Fest by USV Iaşi, primul PetEvent pentru întreaga comunitate iubitoare de animale. Au fost concursuri cu premii, parade, adopții sub sloganul „Adoptă de la USV Iasi“ şi s-a oferit și consultanţă veterinară. Totul a avut loc la Rond Agronomie pe Stadionul de Rugby, la sfârșitul lunii mai 2022. În cadrul manifestării au avut loc concursuri de aptitudini și frumusețe, concursul chinologic, demonstrații de dresaj, agilitate, progresie cai, parade, ateliere pentru copii, workshop-uri demonstrative, consultații veterinare și tururi organizate spre Muzeul de Anatomie al Facultății de Medicină Veterinară.
Fiecare facultate din cadrul USV Iași a contribuit la eveniment
„Evenimentul organizat de universitatea noastră își dorește să aducă aproape cetățenii municipiului Iași, cu scopul de a face cunoscută contribuția noastră permanentă la formarea de specialiști în domeniul Științelor Vieții care să contribuie la dezvoltarea comunității locale. Este un eveniment de amploare, cu mulți participanți, cu multe activități, dar și cu multe surprize. Au fost demonstrații de dresaj cu câinii utilitari, concurs canin de frumusețe, echitație, expoziții cu păsări ornamentale, animale mici și animale de fermă. Fiecare facultate din cadrul USV Iași a participat la eveniment cu standuri, unde s-au etalat serviciile și produsele specifice, realizate de către studenți și cadre didactice. A fost un impact foarte mare pentru cei care au venit. Mai menționez și vizitele programate la Muzeul de Anatomie și Spitalul veterinar din sediul Facultății de Medicină Veterinară. În cadrul acestui eveniment am avut ca parteneri și producători locali care și-au prezentat propriile produse“, a declarat conf. univ. dr. Sorin Aurelian Pașca, prodecan la Facultatea de Medicină Veterinară a USV Iași.
La această ediție copiii au admirat câini, cai, iepuri sau păsări ornamentale. De asemenea, au putut vizita Muzeul de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan“ și Compartimentul de Urgențe ale Facultății de Medicină Veterinară. Potrivit rectorului USV Iași, Gerard Jităreanu, la deschiderea evenimentului a fost prezentă foarte multă lume, iar programul stabilit pentru cele două zile a fost foarte diversificat pe parcursul celor două zile. Facultățile de Agricultură, Horticultură, Ingineria Resurselor animale și alimentare și Medicină Veterinară au prezentat exponate din atelierele de microproducție ale studenților.
„Vrem să arătăm că putem conviețui cu necuvântătoarele noastre“
La evenimentul organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ a fost prezent și primarul Mihai Chirica.
„Motivul cel mai important pentru care am participat la acest eveniment este pentru a felicita universitatea că a reușit să acopere o nișă rămasă liberă din viața noastră, respectiv cea în care încercăm să creăm o relație armonioasă între om și necuvântătoare. Vrem să arătăm tuturor că putem să trăim împreună, să ne înțelegem cu necuvântătoarele noastre, să le admirăm și să le folosim, așa cum spunea și domnul rector, într-un mod științific, industrial, în diferite activități. Și sigur, nu în cele din urmă, cred că trebuie să promovăm dragostea pentru animale. Fac parte din ecosistem, Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri pe pământ, ci ne-a dat și animale și alte viețuitoare pe lângă noi ca să coexistăm“, a specificat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Beatrice Alexandra MODIGA
GALERIE FOTO
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV) a organizat, la sfârșitul lunii mai, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu“, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național Folcloric Studențesc „Așa-i viața omului“. Ediția din acest an a fost dedicată Ansamblului Studențesc „Mugurelul“, care sărbătorește 50 de ani de la înființare.
Festivalul a reunit ansambluri care promovează tinerele valori din diferite zone ale țării, precum Moldova, Bucovina și Muntenia. Spectacolul a fost susținut de: Ansamblul Studențesc „Mugurelul“ (USV Iași), Ansamblul Studențesc „Bucur“ (USAMV București), Ansamblul Folcloric Arcanul (al Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava), Ansamblul Folcloric „Doina Carpaților“ al Casei de Cultură a Studenților din Iași, Ansamblul Folcloric „Trei Generații“ al Comunei Heleşteni și Ansamblul Folcloric „Moldovenii din cetate“ al Comunei Moșna.
„Universitatea noastră dorește să mențină în atenția publicului bogăția tradițiilor populare românești cu ajutorul studenților iubitori de folclor. Astfel, îi încurajăm ca, pe perioada studenției tinerii să fie implicați în activități menite să dezvolte latura artistică, socială, dar și educativă. Felicitări tuturor generațiilor care mai bine de cinci decenii s-au implicat în acțiunile derulate de Ansamblul Folcloric Studenţesc „Mugurelul“ al USV Iaşi. Ne bucurăm nespus că numărul membrilor Ansamblului „Mugurelul“ depășește cifra de 150 de pasionați, iubitori de folclor și promotori ai acestuia“, a precizat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activităţile sociale.
- Festivalul Național Folcloric Studențesc „Așa-i viața omului“ a fost organizat de USV Iași, în parteneriat cu universitățile de care aparțin ansamblurile participante.
- Ansamblul „Mugurelul“ a fost înființat în anul 1970 sub forma unei formații de dansuri care s-a transformat într-un ansamblu folcloric, participând la numeroase turnee în țară și în străinătate. În prezent, grupul are în componență 90 de membri și este cel mai mare ansamblu de amatori din țară, format din foști dansatori împreună cu urmașii lor, copii, nepoți și studenți.
Beatrice Alexandra MODIGA
Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași i-a fost acordat, la sfârșitul lunii trecute, de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) brevetul cu titlul: „Echipament de plantare automată a răsadurilor cu ghiveci nutritive“, avându-l ca inventator pe Virgil Vlahidis, cadru didactic al Facultății de Agricultură.
Invenția, aplicabilă în domeniul horticol și forestier, constă într-un echipament de plantare automată a răsadurilor cu substrat prefabricat, cultivate în tăvi rigide din mase plastice. Invenția se pretează pentru înființarea plantațiilor în câmp și în mediu protejat, sere și solarii. Inventatorul este de părere că problema logistică şi tehnică rezolvată prin invenţie constă în producerea unui echipament de plantare automatizată, cu grad redus de complexitate. Astfel, utilajul este deservit de un singur operator care este și conducătorul agregatului agricol și destinat înființării unui număr redus de culturi de bază prin plantarea răsadurilor de legume, a stolonilor şi a altor organe vegetative de înmulțire produse pe plan local. „În România există microferme legumicole, majoritatea cu suprafeţe sub 5 hectare, care se confruntă cu un declin al forţei de muncă specializate şi resurse financiare insuficiente pentru investirea în maşini automate de plantare şi în sistemul aferent standardizat de producere a răsadurilor. Aceşti factori justifică studiul proiectării unei tehnologii integrate de producere şi de plantare automată cu preţ accesibil, realizată pentru condiţiile existente în ţara noastră şi care trebuie să cuprindă o maşină simplă constructiv, cu extragere şi transport gravitaţionale şi distribuţie mecanică a răsadurilor cu substrat prefabricat, crescute în tăvi rigide din mase plastic“, a punctat șef lucr. dr. Virgil Vlahidis.
Inventatorul mai precizează că, din punct de vedere economic, o monosecţie ar asigura plantarea unui hectar în circa trei schimburi (în funcţie de numărul de plante la hectar). În ipoteza realizării unui cadru cu trei secții, productivitatea ar crește, dar ar fi suficient în continuare un singur operator pentru agregatul format tot cu un motocultor atât pentru conducerea acestuia, cât și pentru alimentarea cu răsad.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Cum se face
- Februarie 23 2022
Berea cu aromă de ciocolată și cafea de la USV Iași
În cadrul atelierului de microproducție bere al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a fost produs primul sortiment de bere brună de tip Chocolate Stout, în realizarea produsului fiind folosit malț cu arome de ciocolată și cafea. După ce anul trecut studenții USV Iași au testat rețeta berii cu ghimbir, acum în atelierul propriu de microproducție sunt încercate alte rețete inedite. După finalizarea perioadei de sesiune, în cel de-al doilea semestru, tinerii de la specializările ce aparțin de ingineria produselor alimentare, de la Facultatea de Agricultură, vor participa la întreg fluxul tehnologic al șarjelor de bere, întreg demersul având în exclusivitate scop didactic.
„În ultimele decenii, industria de obținere a berii a devenit o industrie modernă și eficientă, dând naștere unei game largi de malțuri pentru fabricarea berii, fiecare cu gradul său de prăjire și particularitățile sale. Există mai multe tipuri de malț, cele mai utilizate în industria berii fiind malțul blond și brun. Malțul blond este cel mai frecvent folosit în industria berii, pe când cel brun este mai rar folosit, dar se numără și printre cele mai selective specii de malț. În cadrul atelierului nostru de microproducție bere am produs un sortiment de bere de tip Chocolate Stout. Aceste tipuri de bere au arome profunde de ciocolată și cafea. Nu sunt foarte amare și pot fi uneori dulci. Ingredientele utilizate sunt cele de bază: apă, malț, hamei și drojdii. Berea neagră se caracterizează prin adăugarea unui malț special, de tip chocolate, conform unei tehnologii dezvoltate în cadrul secției. Acest malț este folosit pentru a oferi culoare berii și conferă o aromă de cafea prăjită, mai puțin amară decât malțul black“, a transmis ing. dr. Ionuț Veleșcu, responsabil în cadrul atelierului de microproducție bere al USV Iași.
Procesul tehnologic de fabricare a berii se desfășoară în sistem complet închis, folosind echipamente din inox. Acesta este complet automatizat, urmărindu-se toți parametrii tehnologici. Toate informațiile legate de desfășurarea proceselor sunt înregistrate și păstrate, asigurându-se o trasabilitate perfectă.
„Având în vedere multitudinea de tipuri de malț, fiecare cu particularitățile sale, varietatea de produse auxiliare utilizate în prepararea berii și influența temperaturii asupra etapelor din procesul tehnologic, putem spune că diversitatea de rețete este practic nelimitată și toate pot fi obținute în cadrul microsecției noastre de bere“, a mai punctat ing. dr. Ionuț Veleșcu.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Agrotehnica
- Februarie 09 2022
Tăierea viței-de-vie iarna
În plantațiile viticole, lucrările horticole nu se opresc nici iarna, lunile cu vreme rece fiind rezervate anumitor intervenții care să asigure o producție bună în anul următor. Inginerul horticol Vlăduț Cimpoi, de la Staţiunea Didactică Ferma „Vasile Adamachi“ Iași, ne-a vorbit despre trei tipuri de tăieri aplicate viței-de-vie în sezonul rece. Tăierea de rodire se execută în perioada de repaus fiziologic al plantei, așadar de la căderea frunzelor toamna, până la dezmuguritul din primăvară. Dacă tăierea se face iarna este recomandat să se lase o încărcătură pe rod mai mare, urmând să fie corectată în primăvară în funcție de pierderile de muguri provocate de temperaturile din timpul iernii.
Trei tipuri de tăieri distincte
Tăierea de rodire pe cordon speronat. Primul tip de tăiere presupune tăierea de rodire pe cordon speronat, elementul de rod principal fiind reprezentat de cepul pe o lungime de 2-3 ochi; în acest caz coardele se taie la cep de 2-3 ochi. Distribuția cepilor trebuie să fie cât mai uniformă, iar la final trebuie să avem pe butuc un număr de la 10-15 ochi.
Tăierea de rodire pe cordon Cazenave. Al doilea tip de tăiere este reprezentat de cordonul Cazenave; în cazul acesta principalul element este veriga de rod, formată dintr-un cep de 2-3 ochi și o cordiță de 4 până la 7 ochi, se lasă un număr de 6 până la 8 cordițe, repartizate cât mai uniform pe butuc, numărul lor trebuind să fie de 4 până la 6 pe butuc.
Tăierea de rodire dr. Guyot. Al treilea tip de tăiere de rodire este reprezentat de dr. Guyot; are același element ca și la cordonul Cazenave, reprezentat de veriga de rod. De data aceasta coarda este de fapt mult mai lungă, de 12 până la 15 ochi, iar numărul de verigi de rod care se lasă este de 3-4 pe butuc. Specific acestui tip de tăiere este capul înălțat; în prima fază se elimină coardele care au fructificat în anul anterior. După care, din zona capului înălțat, 3-4 verigi de rod formate din cepi, cu 1-2 ochi și corzi lungi de 12-15 ochi, cozile trebuie să fie cât mai viguroase pentru a forma și în anul următor un cordon sănătos, iar la final trebuie să avem numărul de cepi egal, specifică Vlăduț Cimpoi, inginer horticol la Fermei „V. Adamachi“ Iași.
Executarea tăierilor de rodire
Tăierile de rodire la viţa-de-vie sunt în strânsă legătură cu formele de conducere a butucilor. Condiţiile de mediu şi însuşirile soiurilor cultivate în podgoriile din ţara noastră determină utilizarea a patru forme de conducere: cordon pe tulpină – cea mai răspândită formă dintre tăierile în uscat la soiurile pentru vin: putem avea tăieri în verigi de rod (cordiţe + cepi) sau tăieri în cepi roditori (speroane). Forma în cepi roditori se practică cu bune rezultate la soiurile Fetească Regală, Aligote, Chardonnay, Pinot Gris, Cabernet, Merlot.
Guyot pe tulpină: se aplică în verigi de rod formate din coarde de diferite lungimi (în general de 8-12 ochi) şi din cepi de înlocuire de 2 ochi. Acest mod de tăiere se recomandă pentru soiurile care rodesc pe elemente de rod mai lungi (Fetească Neagră, Fetească Albă etc.). Braţe înălţate cu înlocuire periodică: se practică în zone de cultură protejată în care temperaturile negative în timpul iernii survin cu mare frecvenţă. La această formă se aplică o tăiere în verigi de rod (coarde + cepi de înlocuire sau cordiţe + cepi). Joasă (Guyot multiplu clasic): recomandată pentru zonele de cultură protejată și pentru soiurile mai sensibile la ger (de exemplu Merlot pe şes). Se practică tăierea în verigi de rod formate din coarde de diferite lungimi şi cepi de înlocuire.
Stropirile și tăierile în livadă
Căldura neobișnuită pentru luna ianuarie a pus în pericol pomii fructiferi și vița-de-vie în anumite regiuni ale țării. Temperaturile pozitive din timpul zilei păcălesc pomii fructiferi și vița-de-vie, grăbind dezvoltarea acestora. Astfel, un eventual îngheț în perioada următoare le va distruge, au avertizat specialiștii de la Facultatea de Horticultură USV Iași.
„În ferestrele iernii (lunile ianuarie-februarie), la pomii fructiferi se fac tăierile de întreținere, cu specificația să nu se înregistreze temperaturi foarte joase și vânt. Tot atunci se pot combate bolile și dăunătorii cu insectofungicide. În luna ianuarie este recomandată plantarea de pomi fructiferi“, a precizat șef. lucrări Marius Dascălu de la disciplina de Pomicultură, Facultatea de Horticultură USV Iași.
Variațiile bruște de temperatură sunt consecința schimbărilor climatice la nivel global, spun specialiștii și, din păcate, zăpada așteptată de agricultori mai întârzie.
„Tăierile în plantațiile cu suprafețe foarte mari se pot începe chiar din luna decembrie, dar în cele cu suprafețe mai mici este recomandat, în general, să se înceapă în luna ianuarie și februarie. Indiferent de sistemul de tăieri ales, este important să evitați tăieturile fără rost, iar rănile care rezultă în urma procesului să aibă o suprafaţă cât mai mică. O greşeală frecventă a viticultorilor amatori este că taie până la 80%-90% din masa de coarde a viei. Aceste tăieri excesive nu fac altceva decât să scurteze durata de viaţă a butucului şi nu au nici efectele dorite. Pentru ca această lucrare să decurgă cât mai bine, înainte de a vă apuca de tăieri trebuie să aveți în vedere să vă aprovizionați cu foarfece și fierăstraie de calitate pentru a vă ușura munca“, ing. horticol Vlăduț Cimpoi.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Actualitate
- Ianuarie 17 2022
Germania: Soiuri românești de grâu vor fi testate în ferme experimentale
Reprezentanți din cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științele Vieții din Iași, împreună cu specialiștii de la „Justus Liebig“ University, Giessen, Germania caută soluții pentru obținerea unui soi de grâu cu rezistență crescută la secetă și productivitate mai mare. Datorită parteneriatului, aproximativ 400 de genotipuri de grâu comun de toamnă și alte specii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava au fost deja semănate la Institutul de Ameliorare a Plantelor din Giessen. De asemenea, performanța germoplasmei românești va fi testată și în fermele experimentale din Germania.
Toate acestea au loc datorită proiectului de cercetare „Ameliorarea de precizie a cultivarelor de grâu cu importanță agronomică ridicată“, cod PN-III-P2-2.1-PED-2019-0175, finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), cu desfășurare până pe 22 octombrie 2022.
Aproximativ 400 de genotipuri de grâu comun de toamnă și alte specii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava au fost deja semănate la Institutul de Ameliorare a Plantelor din Giessen.
„Am extras ADN din cele 400 de genotipuri, grâu comun de toamnă, Triticum aestivum, dar și alte subspecii precum T. aestivum subsp. vulgare var. erythrospermum, subsp. vulgare var. lutescens, var. hordeiforme sau Triticum spelta, subsp. spelta var. album și Triticum monococcum și cu ADN-ul respectiv vom face analize de înaltă calitate pe care le vom folosi pentru asocierea genotipului cu fenotipul și, spre final, să identificăm zonele esențiale implicate în anumite trăsături de importanță agronomică, cum ar fi rezistența sau productivitatea“, a transmis șef lucrări dr. Iulian Gabur, de la Facultatea de Agricultură Iași.
„Am observat o varietate foarte mare și ne-am propus în cadrul proiectului nostru să testăm aceleași genotipuri în condițiile pedoclimatice din România, din trei ferme diferite, Ferma Ezăreni, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare de la Secuieni și în cadrul câmpurilor experimentale de la Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava și anul viitor, în toamnă, ne propunem ca sămânța pe care o vom obține aici să o semănăm în Germania, în cadrul Fermei Didactice, unde vom investiga performanța germoplasmei românești. Ideea principală este să analizăm structura genetică a colecției. Am extras ADN genomic din frunze (în Laboratorul de Ameliorarea Plantelor, JLU-Giessen) pe care îl vom analiza cu un «SNP chip array» pentru a identifica diferențele genetice. Momentan, multiplicăm semințele în serele noastre. Le-am izolat pentru a fi siguri de autopolenizare, iar la finalul acestei etape vom utiliza sămânța obținută pentru inițierea unor câmpuri comparative în condițiile pedoclimatice din Germania. Ne dorim să identificăm cultivare cu proprietăți genetice deosebite, cum ar fi rezistența la factori biotici sau abiotici“, a adăugat senior scientist dr. Benjamin Wittkop, Department of Plant Breeding, Justus Liebig University, Giessen, Germania.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Alimentatie
- Ianuarie 05 2022
Carnea de muflon, noua „atracție culinară“ a românilor?
Specialiștii de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași folosesc, pentru o nouă atracție culinară, unicat în România, carne de muflon! Astfel, o echipă din cadrul Departamentului de tehnologii alimentare testează și verifică rețete de produse de carmangerie care au în compoziție diverse tipuri de carne, printre care și cea de muflon. Solicitările în acest sens sunt din partea unui producător specializat în obținerea produselor tradiționale din carne, de tip crud-uscat (Codrul Boieresc).
Soluții noi pentru lipsa acută a materiei prime
În baza parteneriatului cu USV Iași, aceștia au solicitat verificarea rețetelor de cârnați cu carne de muflon și a pastramei provenite de la animalul căruia i se mai spune și „oaia sălbatică“.
„Dintr-o lipsă acută a materiei prime din carne, în special a cărnii de porc, din ce în ce mai mulți procesatori încearcă noi materii prime provenite din zona cinegetică, iar între speciile din fauna românească carnea de muflon este preferată datorită calității nutritive, aceasta având un conținut ridicat în aminoacizi esențiali. În Laboratorul de control și expertiză a cărnii și a produselor din carne, în cadrul proiectului de cercetare pe care îl avem încheiat cu partenerii noștri de la Codrul Boieresc, testăm produsele acestora pentru a regăsi elemente de caracterizare a structurii nutritive, a gradului de prospețime și a termenelor de valabilitate“, a declarat șeful de lucrări dr. Marius Ciobanu, din cadrul Departamentului de tehnologii alimentare, Facultatea de Agricultură a USV Iași.
Printre produsele din carne pentru care s-au mai realizat testări la USV Iași, în vederea caracterizării calității nutritive și a optimizărilor tehnologice, mai amintim mortadella cu fistic, prosciutto cotto, lebber austriac și cârnații sticks crud-uscați cu vânat.
„Produsele noastre, atât cu specific românesc, cât și italienesc, sunt preparate după rețete autentice, mare parte din materia primă provenind direct de la fermele noastre, unde animalele au parte de hrană naturală fără adaosuri de aditivi furajeri. Pentru produsele făcute cu grijă și răbdare de către profesioniști adevărați, depozitate în cele mai bune condiții, respectând normele și standardele în vigoare, avem în permanență în vedere calitatea, de aceea apelăm la specialiștii de la USV Iași“, a precizat Cosmin Vișan, administratorul de la Codrul Boieresc.
Muflonul european, strămoșul oii domestice
Muflonul european, numit și „oaie sălbatică“ (Ovis ammon musimon, Pallas, 1811), este strămoșul oii domestice. Are lungimea corpului de 1,1-1,3 metri, coada de 3-6 centimetri și înălțimea la greabăn (partea proeminentă a corpului unui animal patruped, situată între ceafă și spate) de 60-80 de centimetri.
„Înălțimea la greabăn“ se măsoară de la sol până la greabăn și este un standard al taliei pentru numeroase patrupede, aceasta fiind de 60-80 centimetri. Greutatea poate atinge 50 de kilograme. Poate face salturi de 2 metri înălțime și 3-4 metri lungime. Aspectul general al muflonului este asemănător cu al berbecului. Mai ales masculul are coarne inelate, puternice și răsucite. Acestea cresc în spirală odată cu vârsta animalului, putând ajunge la 90 de centimetri. Femelele au uneori și ele coarne, mai mici, de până la 10-12 centimetri. Copita este la fel cu cea a oii domestice.
Muflonul a trăit în România în trecut, dispărând într-o perioadă nedeterminată din Evul Mediu. În secolul al XX-lea a fost reintrodus, după mai multe încercări de aclimatizare, în primul rând în Dobrogea, centrul Munteniei, județul Argeș, județul Alba. S-a dezvoltat bine, deși nu atât de rapid pe cât ar fi dorit cei care s-au ocupat de introducerea lui. S-a acomodat în special în pădurile din zonele de dealuri joase și coline, precum și în pădurile de câmpie cu umiditate relativ crescută, spre deosebire de arealul originar, stâncos și destul de arid. Cu toate acestea, evită și zonele cu prea multă apă și nu înoată decât în cazuri cu totul excepționale.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Horticultura
- Decembrie 29 2021
Cei mai mari producători în domeniul sănătății plantelor, la USV Iași
Facultatea de Horticultură, din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, a organizat două mini-conferințe cu reprezentanții liderilor mondiali în materie de produse fitosanitare, producători de semințe și în domeniul înființării plantațiilor horticole și instalării sistemelor de susținere în viticultură și pomicultură.
Întâlnirea a fost organizată de decanatul Facultății de Horticultură și a avut scopul de a completa pregătirea studenților prin informații provenind direct de la firme din domeniul producției horticole și din domeniile conexe acesteia. „Activitatea a cuprins două miniconferințe distincte, în care reprezentanții firmelor au prezentat specificul activității pe care o desfășoară, noi substanțe active folosite pentru protecția plantelor, exigențele și limitările în domeniul utilizării produselor fitosanitare, echipamente de ultimă generație folosite în protecția fitosanitară, utilaje și tehnologii moderne destinate pregătirii solurilor pentru înființarea plantațiilor horticole, precum și sisteme de susținere performante folosite în horticultură la nivel mondial. Studenții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să dezvolte subiectele de interes în discuții cu reprezentanții celor două firme“, a declarat prof. univ. dr. Liviu Irimia, decanul Facultății de Horticultură.
Compania Corteva a venit în întâmpinarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor cu cele mai actuale răspunsuri legate de protecția fitosanitara în horticultură. „Alături de noi au participat specialiști în Tehnologia de înființare și instalare a sistemelor de susținere în viticultură și pomicultură, reprezentanți ai grupului de firme DaBacco. Am fost plăcut impresionat de interesul manifestat de către întreaga asistență, dialogul fiind ordinea de zi a miniconferinței. Atât studenții, cât și cadrele didactice au fost foarte active la această dezbatere, actualizând sau validând o parte din informațiile înmagazinate. La finalul evenimentului organizat cu sprijinul Facultății de Horticultură am decis ca acest tip de eveniment să fie unul anual, prin care studenții să primească cele mai noi și complete informații din horticultura aplicată. Crezând în motoul de prezentare Corteva, #keepgrowing, vă doresc realizări remarcabile!“ a conchis la sfârșitul evenimentului Alfred Ștefan, Key Account Manager Specialty Crops Farms Corteva.
Studenții au mai avut oportunitatea de a afla și despre perspectivele profesionale în domenii vitale chiar de la reprezentanții firmelor Corteva și DaBacco. Aceștia sunt absolvenți din diferite promoții ai facultăților de Horticultură și Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași, specialiști cu experiență în domeniile de activitate în care s-au consacrat. Conform parteneriatului Facultății cu firmele invitate, întâlnirile de acest fel cu studenții vor fi mai frecvente, iar aplicațiile demonstrative vor avea loc în plantațiile horticole din Ferma didactică experimentală „Vasile Adamachi“.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Social
- Decembrie 21 2021
USV Iași: Concurs național de artă culinară cu ingrediente eco
Pasionații de artă culinară, studenți și elevi deopotrivă, și-au demonstrat talentul în cadrul Concursului studențesc „Tradiție și inovație în arta gastronomică“, organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV), la sfârșitul lunii noiembrie. Pe lângă studenții de la USV Iași, la această ediție a concursului s-au înscris peste 40 de tineri de la instituții de învățământ precum Facultatea de Inginerie Alimentară din Suceava, Colegiul „Virgil Madgearu“ Iași, Colegiul Agricol și Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ Iași, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, Liceul Tehnologic „Mihail Kogălniceanu“ Miroslava, Liceul Tehnologic Economic Pașcani, Liceul Tehnologic Hârlău.
Scopul, dezvoltarea culturii gastronomice locale
„Concursul are ca scop educația culinară care susține interesul crescut al studenților și elevilor pentru arta gustului și, mai ales, dezvoltarea culturii gastronomice locale, aflată în continuă dezvoltare în România. Evenimentul dorește să aducă specialiștii, studenții și elevii de liceu mai aproape de inovația în materie de artă gastronomică, pornind de la elementele tradiționale, ecologice specifice fiecărei zone din România și diversificarea cât mai rafinată adaptată cerințelor crescânde ale consumatorilor, cu impact asupra dezvoltării sustenabile la nivel național“, a punctat prof. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale. A doua ediție a concursului gastronomic organizat la USV Iași a pus în lumină preparatele bio cu specific românesc, a punctat șef lucrări Otilia Murariu, de la Departamentul Tehnologii Alimentare. „De această dată ne axăm pe produse sănătoase, inovație în arta gastronomică utilizând materii prime ecologice și suntem încântați pentru că avem un număr destul de mare de participanți, cu produse foarte bine pregătite. Au pregătit atât un fel principal, cât și un desert.“
„Am văzut preparate inedite și e clar că s-a muncit foarte mult. Am admirat preparate tradiționale prezentate , și aceleași preparate puse pe farfurii albe, deci modernizate, și asta a adus un plus de culoare. A fost viziunea lor și o respect, mi-a plăcut modul de prezentare, gustul“, a adăugat Gigi Fedeleș, bucătar-chef.
Premiul I pentru „sărmăluțe cu crupe“
Echipele participante au fost compuse din câte doi membri, evenimentul încheindu-se cu o gală de premiere a celor mai bune inițiative în domeniul gastronomic, după o jurizare realizată de chefi cu notorietate națională și internațională.
„Noi am preparat un risotto din orez negru cu piept de pui marinat. Avem un sos de gorgonzola condimentat și o salată proaspătă, verde de baby spanac cu pătrunjel. Prepararea nu a durat foarte mult deoarece am avut produse bio, le-am preparat la tratamente termice scăzute, pentru a păstra proprietățile produselor“, au specificat Armand și Iulian, de la USV Iași.
Premiul I a fost obținut de elevii de Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Iași pentru preparatul tradițional sărmăluțe cu crupe și varianta reinterpretată a acestui preparat la care s-au folosit chipsuri de varză murată și morcov. La secțiunea Desert, vedetă a fost dovleacul, elevii pregătind plăcintă, dulceață și prăjitură „Zebra“.
Câștigătorii
Secţiunea: Fel principal: premiul I: Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ – Fel principal, locul I: Sărmăluţe în foi de viță şi varză cu crupe, reinterpretate cu pasat.
Locul II – Colegiul Agricol „V. Adamache“
Locul III – Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga“
Menţiune – Univ. de Ştiinţele Vieţii
Premiere secţiunea II: Desert
Locul I – Univ. de Ştiinţele Vieţii, Cheescake cu ciocolată, cremă fină de migdalen înnobilat cu aur comestibil
Locul II – Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga“ Paşcani
Locul III – Colegiul Agricol „V. Adamache“ Iaşi
- Alimentatie
- Decembrie 05 2021
Noi sortimente de alimente marca USV-Iași
Considerate delicatese în toată lumea și savurate de milioane de oameni zilnic, sortimentele noi au fost create și în Atelierul de procesare lapte și produse derivate din lapte al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“.
Cașul de vacă, brânza de tip telemea maturată, telemeaua cu negrilică cunoscută și cu denumirea de chimen negru, sămânța neagră, kalonji și haba al-barakah (numele arab), o plantă anuală cu flori din familia Ranunculaceae, nativă din sudul și sud-vestul Asiei, sunt produse care reprezintă rodul muncii studenților și specialiștilor ieșeni. Acestora li se adaugă și produse cu o perioadă de maturare mai lungă (brânză de tip caciotta, gouda și emmental) pentru care s-au folosit diferite combinații prin adaosul de condiment pentru a avea gusturi distincte. Este vorba de fulgi de chili, boia de ardei dulce, oregano, semințe de chimen sau curry. Tot în această perioadă în atelierul de la USV Iași au fost testate unele sosuri picante precum Pesto sau Tabasco Mild Green Pepper. Acestea sunt doar câteva dintre produsele la care au lucrat studenții de la Universitatea de Științele Vieții, în perioada de practică desfășurată în Atelierul de procesare lapte și produse derivate din lapte.
„Laptele, prin multiplele calități și întrebuințări, reprezintă unul dintre principalele alimente consumate de om și o materie primă de neînlocuit pentru diferitele activități productive. Din aceste considerente, în perioada alocată practicii cu studenții din cadrul Atelierului de procesare lapte și produse derivate din lapte unde au participat pe rând, studenții din anul III de la specializările Tehnologia prelucrării produselor agricole, Protecția consumatorului și mediului și Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară s-a lucrat la transformarea laptelui în produse tradiționale“, arată șef lucrări dr. Roxana Nicoleta Rațu, din cadrul departamentului de Tehnologii alimentare al USV Iași.
De asemenea, aceasta arată și că au fost folosite „sortimente de brânză cu pastă opărită unde studenții noștri au realizat diferite combinații de gust prin adaosul de condimente. Tot în această perioadă s-a testat și înglobarea unor sosuri precum Pesto sau Tabasco Mild Green Pepper pentru adepții produselor mai picante în scopul de a le analiza gustul după perioada de maturare, dar și stabilitatea produselor, unul dintre cele mai importante aspecte.“
Pe lângă partea de procesare, unde sub acțiunea proceselor fizice, chimice și biologice specifice laptele este transformat în adevărate delicatese, un aspect foarte important este și partea de analize calitative (atât pe materia primă, cât și pe produsul finit). În cadrul laboratoarelor, studenții desfășoară determinările calitative, în vederea stabilirii conținutului de grăsime, a substanței uscate, a nivelului de proteine sau a conținutului de sare, toate acestea ajutând la întocmirea etichetei nutriționale.
„Dorim să venim în întâmpinarea consumatorilor cu gusturi noi, dar și cu produse de o calitate superioară“, a mai transmis șef lucrări dr. Roxana Nicoleta Rațu.
Astfel, instituția contribuie din plin la diversficarea unei serii de sortimente alimentare de care poate beneficia cosumatorii, într-o manieră originală, sigură și sănătoasă, iar conducerea Universității de Științele Vieții intenționează să deschidă și un magazin alimentar cu produse proprii de la care ar putea fi achiziționate diverse alimente ce provin din fermele universității și din atelierele de micro-producție.
În luna septembrie 2019, USV Iași a inaugurat o clădire nouă destinată specializărilor din industria alimentară „Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole“, „Protecția Consumatorului“ și „Mediu, Control și Expertiza Produselor Alimentare“. Aici, studenții instituției și ai acestor specializări fac practică în șase ateliere de microproducție pentru prelucrare lapte, prelucrare carne, carmangerie, patiserie, panificație și procesare bere.
***
În urma activităților desfășurate în fermele și atelierele de micro-producție ale facultăților USV Iași, studenții și cadrele didactice obțin diverse produse, precum preparate din carne, lactate, produse de panificație, legume, fructe, vin, dar și răsaduri, puieți sau viță-de-vie. Toate aceste produse tradiționale „made by USV Iași“ vor fi comercializate la acest magazin alimentar care urmează a fi deschis chiar în Campusul Universității, din Dealul Copoului.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Utilaje agricole
- Noiembrie 22 2021
Echipamente de ultimă generație testate la stațiunea didactică a USV Iași
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV Iași, fosta USAMV) a găzduit la Stațiunea didactică – Ferma Ezăreni un eveniment remarcabil de testare a echipamentelor agricole de ultimă generație, menite să protejeze solul. Manifestarea intitulată „Cercetări privind comportamentul în exploatarea diferitelor echipamente agricole și influența acestora asupra indicilor de calitate a lucrărilor“ a fost organizată împreună cu Apan Agriculture Equipments în cadrul proiectului „AGRIECOTEC“ și a reunit atât fermieri din zona Moldovei, cât și cadre didactice și studenți ai USV Iași.
Echipamente performante
„Sper ca această colaborare cu Apan Agriculture Equipments să fie atât în beneficiul studenților, al viitorilor absolvenți, dar și în beneficiul companiilor care promovează mașini agricole și elemente de tehnologie. Echipamentele prezentate sunt performante, sunt din categoria celor specifice tehnologiei sistemului minim de lucrare a solului și semănat direct. Dacă în mod obișnuit sistemele conservative care merg până la semănatul direct asigură reducerea costurilor cu 15 până la 25 sută, astfel de echipamente sunt bine-venite. Nu în ultimul rând, sunt foarte necesare și pentru că reușesc să asigure semănatul în condiții de secetă excesivă. Credem că se impune în actualele condiții, când secetele de vară sau toamnă sunt tot mai frecvente să utilizăm, cât se poate, pe suprafețe cât mai mari, semănătorile din categoria celor care seamănă direct și celor specifice sistemului minim de lucrare a solului“, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași.
Sisteme conservative de lucrare a solului
Activităţile demonstrative, practice privind prezentarea noilor tehnologii conservative de cultivare a plantelor, inclusiv utilaje pentru semănatul direct desfășurate în Ferma Ezăreni-Stațiunea Didactică a USV Iași au avut în prim-plan atât prezentarea proiectului de cercetare și utilajelor agricole implicate în proiect, cât și a obiectivelor și acțiunilor în câmp. „Studenții noștri au avut ocazia să vadă la lucru două semănători pentru sisteme conservative de lucrare a solului, iar în această situație partea teoretică pe care o învață la cursurile și laboratoarele de la diferite discipline se îmbină cu partea practică“, a punctat Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură a USV Iași.
Principalii jucători de pe piața de agribusiness
Printre primele firme care și-au manifestat interesul față de colaborarea cu USV Iași se numără unul dintre principalii jucători de pe piața de agribusiness, importator de tractoare și utilaje agricole. „De mai bine de doi ani suntem într-o frumoasă și fructuoasă colaborare cu Universitatea de Științele Vieții, la baza căreia este dorința noastră de a veni mai aproape de studenți. Suntem la a cincea acțiune de cercetare, dar în spatele acestor acțiuni stau multe alte evenimente pe care le-am făcut împreună, de exemplu prezentare evenimente, concursuri și alte manifestări. Facem tot ce ne stă în putință pentru ca studenții să simtă că și mediul de afaceri este alături de ei“, a declarat Lili Mihaela Pavel, director de marketing Apan Agriculture Equipments.
Beatrice Alexandra MODIGA
Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii din Iaşi sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.
Tomatele viitorului sunt crescute cu ajutorul curentului electric. Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi (USV Iaşi) au descoperit, după un studiu de trei ani la tomatele crescute cu ajutorul curentului electric, că producţia poate fi cu până la 70% mai mare. De asemenea, cercetătorii subliniază faptul că tomatele sunt mai ieftine, mai sănătoase decât cele la care se folosesc substanţe chimice şi, mai ales, stimulatori de creştere.
Proiectul de cercetare, care îi aparţine doctorandului USV Iaşi Mădălin Gheorghiţoaie şi coordonat de către prof. univ. dr. Vasile Stoleru, este unic în România, iar folosirea curentului electric de joasă tensiune pentru stimularea creşterii şi dezvoltării tomatelor ar putea fi o alternativă reală pentru cultivatorii de legume. „Iniţial, am pornit cu nişte baterii pentru a demonstra funcţionalitatea ideii în faţa profesorilor. La curenţi mai puternici plantele erau afectate, li se oprea metabolismul, la curenţi mai slabi erau stimulate. Practic, prin această metodă inedită sunt stimulaţi hormonii naturali din fructe, care în foarte multe situaţii, în culturile clasice, sunt perturbaţi de anumiţi factori de mediu. Astfel, se evită substanţele chimice periculoase pentru sănătate, la care apelează unii legumicultorii“, a declarat Mădălin Gheorghiţoaie, doctorand al USV Iaşi.
Pe parcursul cercetărilor s-a constat că producţia este mai mare cu până la 70%, iar costurile de producţie scad. „Curentul electric este asigurat de la orice priză cu 220 de volţi. Este transformat cu ajutorul acestor surse în curent electric continuu de joasă tensiune. Fiind stimulată activitatea lor din rădăcină, tulpină, apex sau din vârful de creştere, atunci planta lucrează permanent datorită acestor hormoni care se găsesc în mod natural. Fructul are peste 300 de grame, este de dimensiuni mari şi prezintă calităţi nutritive mai bune comparativ cu variantele tratate chimic. Datorită faptului că se utilizează curent electric continuu, la intensităţi mici, nu facem altceva decât să stimulăm activitatea hormonală în latura de creştere. Evităm 100% utilizarea hormonilor artificiali inevitabili. Odată instalat sistemul, poate fi utilizat pe tot parcursul anului“, a punctat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, Facultatea de Horticultură a USV Iaşi. Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că, tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.
Beatrice Alexandra MODIGA
- Agrotehnica
- August 17 2021
Utilaje și substanțe pentru culturile ecologice testate în premieră la USV Iași
La Stațiunea Didactică – Ferma „Vasile Adamachi“ a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV, fosta USAMV) au fost prezentate, în cadrul unui eveniment, o serie de utilaje agricole și soluții pentru culturile ecologice.
În centrul atenției a fost, printre altele, un utilaj agricol folosit în plantațiile ecologice deoarece ajută la combaterea dăunătorilor fără a fi folosite substanțele chimice, utilaj a cărui valoare ajunge la 35 mii de euro. „Utilajul prezentat, pe care l-am folosit în demonstrație, se adresează exclusiv culturilor bio, nu mai folosim substanțe chimice, așa cum este trendul către o agricultură ecologică, într-un mediu sustenabil. Utilajul prezentat funcționează pe baza presiunii apei, lucrează la o mie de bari, are un disc palpator ce elimină buruienile de sub plantă“, a prezentat Daniel Bălan, reprezentatul firmei de distribuție a utilajelor agricole.
Cea mai importantă firmă americană producătoare de erbicide testează la USV Iași produse noi pentru culturile ecologice. „Concret, este vorba despre un produs pentru combaterea manei, un produs sistemic, pe care noi îl folosim și îl recomandăm înainte de înflorit și după înflorit, când avem cea mai mare presiune pe mana viței-de-vie. Alături de acest produs mai avem unul ce combate făinarea; acesta a fost folosit și se văd rezultate foarte bune. Aici, plantația de viță-de-vie din Ferma «Vasile Adamachi» este de basm din punctul de vedere al bolilor și dăunătorilor“, a punctat Ștefan Alfred, reprezentat Corteva.
Pentru evaluarea și aprecierea produselor prezentate au fost invitate cadre didactice ale USV Iași, specialiști recunoscuți și cunoscători ai echipamentelor folosite în agricultură. „Este o primă încercare a acestor echipamente; vor urma și altele deoarece avem discuții pentru a folosi, la Stațiunea Didactică a Universității, aceste echipamente în cadrul unor experiențe sistematice, repetate la specii diferite – la viță-de-vie, pomi fructiferi – și vom vedea modul în care se adaptează la condițiile noastre. Primele impresii sunt favorabile; personal sunt impresionat de faptul că facem o combatere foarte bună a buruienilor fără utilizarea substanțelor chimice, a erbicidelor, ceea ce este foarte bine“, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași.
Beatrice Alexandra MODIGA