Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului naţional al ouălor încondeiate, desfăşurat în perioada 1-2 martie la Ciocăneşti, judeţul Suceava, a reprezentat debutul pachetului cultural cu care localitatea s-a prezentat în faţa juriului pentru desemnarea „Satului cultural al României“ pentru anul 2014.

De la primarul Radu Ciocan am aflat că, pentru prima dată, calendarul manifestării a fost conturat de administraţia locală împreună cu specialişti în domeniul etnografiei şi folclorului. „Parteneri în organizarea primului eveniment au fost specialişti de valoare care au ajutat autorităţile locale la întocmirea programului pentru cele două zile. Şi celelalte evenimente vor fi realizate numai cu specialişti în domeniu, pentru că îmi doresc ca la sfârşitul acestui an nimeni să nu regrete că ne-a acordat acest titlu. Nu pot să spun că oamenii noştri, cu care am realizat manifestări foarte reuşite zeci de ani, nu se pricep, dar cu ajutorul specialiştilor vrem să prezentăm publicului chintesenţa valorii“, ne-a declarat primarul Radu Ciocan.

Doctor în etnografie Angela Paveliuc Olaru, unul dintre cei mai buni specialişti în etnografie şi etnologie din ţară, care şi-a dedicat toată viaţa pentru a redescoperi universul satului românesc, cu tot cu tradiţii, cântece, costume şi obiecte de mobilier, întemeind Muzeul de Etnografie din Botoşani; Aurica Ichim, coordonatoarea Muzeului Unirii din Iaşi; etnograful Mihai Camilar, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina de la Gura Humorului; Minorica Dranca, directoarea Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei sunt doar câteva nume cu care cei din Ciocăneşti au colaborat şi vor colabora în continuare pentru reuşita manifestărilor din calendarul cultural al acestui an.

Pentru partea de spectacole artistice consultantul de specialitate şi cel care a pus în scenă primul spectacol artistic împreună cu tinerii din Ciocăneşti este cunoscutul solist de muzică populară Pamfil Roată, fiu al satului.

Aşa cum am aflat de la primarul Radu Ciocan, pentru a pune în scenă spectacolele folclorice ale localnicilor a fost ales Pamfil Roată pentru că este unul dintre cei mai reprezentativi interpreţi de muzică populară din Ţara Dornelor, în cântecele sale regăsindu-se valorile din această zonă, cum ar fi codrul, râul, muntele sau izvorul, dar şi tradiţiile şi obiceiurile.

Pentru că multe dintre cântecele lui Pamfil Roată sunt legate de obiceiul nunţii, prima punere în scenă a fost o nuntă tradiţională de la Ciocăneşti, rolurile celor implicaţi în desfăşurarea nunţii fiind interpretate de membrii ansamblului folcloric Bistriţa Aurie şi ansamblul folcloric de copii şi tineret Bistricioara, ambele din Ciocăneşti.

Pregătirea zestrei, logoditul, plecarea de acasă a fetei cu lada de zestre, chematul la nuntă, urătura de la poarta fetei, datul miresei peste masă, despărţirea fetei de părinţi, legatul naşilor, iertăciunea, hora mare, plecatul şi venitul de la cununie, închinatul paharului dulce, dezbroboditul miresei, hora de dimineaţă sunt doar câteva dintre părţile nunţii tradiţionale prezentate de ciocăneştenii conduşi de Pamfil Roată.

Sufletul şi inima României se află pentru un an la Ciocăneşti

Nicolae Marghiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“, a făcut cunoscut că în acest an vor fi organizate la Ciocăneşti peste 20 de evenimente, aşezarea fiind invitată să participe şi la alte manifestări culturale organizate de asociaţie în alte localităţi din ţară şi străinătate.

„Cu ocazia primului eveniment din acest pachet cultural lansăm şi ceasul cultural – din oră în oră vor fi prezentate valori ale României care vor fi promovate la Ciocăneşti. Vorbim despre 30 de evenimente care vor avea loc aici sau la care va participa acest sat. Vor fi organizate aici mai multe festivaluri: de tradiţii şi obiceiuri, de film, de fotografie, de arte tradiţionale, expoziţii, concerte de diverse genuri. Toate aceste sărbători vor fi organizate sub patronajul Ambasadei Franţei din România. Este o onoare să lucrăm pentru a promova România şi a spune întregii lumi că sufletul şi inima României se află la Ciocăneşti, satul cultural al României.

Oul încondeiat va străbate Europa în această vară pentru că satul cultural al României va fi în Spania, alături de diaspora română, la începutul lunii aprilie, după care, în fiecare lună, va poposi în alte ţări din Europa, prin organizarea de evenimente comune cu ambasadele din ţările respective, inclusiv la Bruxelles, la Comisia Europeană şi la Consiliul European. Trebuie să recunoaştem că în acest an oul încondeiat va fi ambasadorul României în străinătate“, ne-a declarat Nicolae Marghiol.

Silviu BUCULEI

Din această lună numai producătorii care obţin certificat de calitate mai pot vinde lapte procesatorilor sau direct în pieţe. În zona de munte a judeţului Suceava, unde majoritatea locuitorilor îşi câştigă existenţa din exploatarea lemnului şi creşterea animalelor, mulţi crescători de vaci riscă să rămână cu laptele în gospodărie. În multe gospodării sunt două, trei vaci şi oamenii spun că nu au bani să-şi cumpere instalaţii de muls şi containere pentru păstrarea laptelui şi nici să plătească analizele pentru certificatele de calitate. Micii producători mai au o şansă să mai poată vinde lapte  dacă se asociază. Ei pot primi un ajutor de până la 5.000 de euro ca să cumpere în comun tancuri de păstrare şi răcire.

Conform ing. Eugen Mogoş, directorul APIA Suceava, suma de 5.000 de euro va acoperi integral costul unui tanc de răcire cu capacitatea de 1.000 de litri, inclusiv instalarea, instruirea personalului şi asigurarea service-ului. Subvenţia pentru achiziţionarea tancurilor de răcire va ajunge la beneficiari prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în prezent aşteptându-se publicarea Ghidului solicitantului pentru a se şti ce documente sunt necesare. Eligibile pentru obţinerea ajutorului financiar sunt formele asociative care au obţinut avizul prealabil în vederea achiziţionării tancurilor de răcire. Printre altele, trebuie întocmit un centralizator cu membrii formei asociative, care să aibă până la cinci capete şi care să-şi ia angajamentul de a nu scădea efectivul de animale minimum doi ani, cererile efective urmând a fi depuse în 2014.

„Un detaliu important cade în sarcina primăriilor care trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu cu toate utilităţile necesare pentru tancul de răcire“, a precizat Eugen Mogoş.  

Asocierea crescătorilor de animale, o problemă

Asocierea crescătorilor de animale este destul de dificilă în unele sate din zona de munte, unde distanţa dintre case este şi de câţiva kilometri, sau cătune cu foarte puţini locuitori. Un astfel de exemplu este comuna Dorna Arini, unde principala ocupaţie a localnicilor este creşterea animalelor.

„La Dorna Arini avem case şi la 12 kilometri de centrul satului, va fi o problemă cu desfacerea laptelui, mai ales că pe timp de iarnă sau pe ploaie drumul spre unele dintre locuinţe este greu accesibil din cauza pantelor abrupte. Este foarte dificil cu un tanc în comunitate să se rezolve problema laptelui conform. Am chemat câţiva fermieri care sunt mai tineri şi se ocupă de creşterea animalelor pentru a se organiza pe sate pentru că achiziţionarea în fiecare sat a unui tanc de răcire ar fi mai aproape de realitate şi ar rezolva această problemă. Noi le stăm la dispoziţie cu consultanţă juridică, îi ajutăm să pună pe picioare asociaţii în fiecare sat, dar tot ei sunt cei care vor trebui să-şi decidă soarta. Avem norocul că în zonă mai sunt câteva tancuri care aparţin de societatea care colectează laptele pentru prelucrare“, ne-a declarat Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini.

De partea cealaltă, crescătorii de animale îşi doresc tancuri de răcire, dar nu ar renunţa nici la asociaţiile de creştere a animalelor create la nivel de comună. Ei consideră că o asociaţie cu mai mulţi fermieri are şanse mai mari de a negocia un preţ mai bun pentru lapte, de a concesiona păşunile comunale, de a obţine proiecte cu finanţare europeană şi de a avea o colaborare mai bună cu diverse instituţii ale statului. Mai mult decât atât, o asociaţie mare poate să plătească specialişti pentru consultanţă, jurişti care să îi asiste la semnarea contractelor sau în litigii cu cei care le cumpără laptele.

Crescătorii de animale consideră că normele de aplicare a ajutorului pentru cumpărarea tancurilor de răcire ar trebui să permită asociaţiilor să poată aplica pentru mai multe tancuri, astfel încât să existe în fiecare sat un astfel de echipament de răcire, dacă sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate (număr de crescători de bovine, număr de animale, distanţa dintre cătune sau sate).

„O gură de oxigen importantă pentru micii crescători de bovine“

Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ din comuna Moldoviţa, consideră că ajutorul financiar acordat prin HG 859 din 6 noiembrie 2013 este o gură de oxigen importantă pentru micii crescători de bovine, mai ales că 80% din vacile cu lapte se găsesc în gospodăriile ţărăneşti cu până la 5 vaci cu lapte.

În cazul unor localităţi mari, un tanc de răcire cu o capacitate de 1.000 de litri nu este suficient. Este o sumă fixă de 5.000 de euro care se alocă pe comună, ceea ce înseamnă fie un tanc de 1.000 de litri, fie trei sau patru de capacităţi mai mici. În zona de munte a judeţului Suceava gospodăriile sunt foarte dispersate, distanţele sunt mari şi foarte mari şi ar fi nevoie de un tanc al micilor crescători în fiecare sat. Problema era rezolvată dacă era un tanc la un sat sau la un grup de producători. Nu-mi explic cum un cetăţean ar veni la 12-14 km la centrul de comună ca să aducă laptele. La nivel de comună ne vom implica să obţinem ajutor de minimis, dar situaţia nu va fi rezolvată în toate satele“, ne-a declarat  Alexandru Crăiuţ (foto).

Asocierea pe sate ar fi benefică

Primarul din Dorna Arini spune că punerea în aplicare a acestei măsuri care să sprijine crescătorii de animale trebuia începută mai demult, astfel încât acum să fim în faza de achiziţie sau chiar să fie puse în funcţiune tancurile de răcire pentru ca oamenii să poată valorifica deja laptele.

„Aici mă refer la instituţiile de specialitate care trebuiau să vină în sprijinul crescătorilor, la Camerele Agricole, la fosta Agenţie de Consultanţă Agricolă, care şi-a atins mai mult sau mai puţin scopul, la organismele care fac plăţi pentru agricultură. Trebuia o intervenţie mai promptă, să vină alături de autorităţi, să adune lumea, să spună ce se va întâmpla dacă ai sau nu ai lapte conform şi împreună să găsim soluţii. Datele din teritoriu trebuiau centralizate, una este un sat de câmpie cu locuinţe grupate şi alta este un sat de munte, cu case răsfirate“, a precizat Ioan Moraru.

Soluţia în zona de munte, răcirea laptelui în pârâu

Problema laptelui conform a fost o prioritate pentru Mioara Bocănici, actualmente consilier în cadrul Direcţiei Generale de Dezvoltare Rurală, Autoritate de Managament al PNDR-ului, din cadrul MADR. În perioada 2007-2008, când ocupa funcţia de director adjunct al Centrului de Formare şi Inovaţii pentru dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) Vatra Dornei, Mioara Bocănici, în urma unui studiu pe zona montană din România, propunea un astfel de proiect.

„Am gândit soluţii privind vacile de lapte care păşunează în terenuri sau la stână. Soluţia în zona de munte este răcirea laptelui şi în pârâu, unde avem şi 10-12 grade temperatura apei. Or, laptele în maximum patru ore trebuie să ajungă din ugerul animalului în tancul de răcire şi să fie adus la temperatura de 4 grade Celsius, la care multiplicarea germenilor nu se mai produce“, a declarat Mioara Bocănici (foto).

Conform Direcţiei de Sănătate Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, în judeţul Suceava sunt înregistraţi în registrul exploataţiilor aproape 50.000 de fermieri care au un efectiv de peste 160.000 de bovine. Datele statistice arată că, la începutul anului 2013, în judeţul Suceava se procesau zilnic, în perioada de iarnă, 250.000 litri de lapte şi 500.000 de litri de lapte în perioada primăvară-vară.

Silviu BUCULEI

Pe Drumul Naţional 17, ce duce spre Ardeal, la Podu Coşnei, un preot se ocupă de îngrijirea a 15 copiii care trăiesc adevărate drame în familiile din care fac parte, fiind orfani şi săraci. Părintele Mihai Negrea, cel care se îngrijeşte, din 2006, de Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ – Podu Coşnei – a înfiinţat un centru pentru copii orfani şi săraci şi astfel a devenit „peste noapte“ tată pentru 15 copii greu încercaţi de viaţă. De la Sfântul Nicolae, părintele Negrea este tată pentru încă 30 de copii abandonaţi, orfani sau cu probleme de sănătate, alţi 50 de micuţi din familii cu o situaţie materială precară urmând să primească masa gratuit la noul Centru Social pe care preotul l-a realizat la Vatra Dornei.

Istoria unui loc de rugăciune şi de viaţă pentru copiii nevoiaşi

Istoria lăcaşului de cult de la Poiana Stampei începe în anul 1924, când Fondul Bisericesc de la Cernăuţi deţinea în zonă o importantă suprafaţă de pădure. Atunci, la Podu Coşnei, pe raza comunei Poiana Stampei, cu sprijinul obştii şi al bisericii, s-a înălţat o mănăstire în care mulţi localnici şi nu numai ei se adunau cu evlavie pentru a participa la slujbe oficiate în zilele de sărbătoare. În 1956 mănăstirea a fost desfiinţată. În 1992 în mănăstire şi-au găsit loc de rugăciune câteva măicuţe, dar, din cauza situaţiei materiale critice, au abandonat totul şi au plecat. A venit un preot, a stat 6 luni şi a plecat, pentru că cei aproape 50 de ani de inactivitate şi-au pus puternic amprenta asupra construcţiei, asupra bisericii şi a anexelor din jur, multe dintre ele devenind ruină. Mănăstirea avea (şi mai are încă) nevoie de fonduri pentru refacere, pentru investiţii.

În 2006 la Podu Coşnei a venit părintele Mihai Negrea, care, în ultimii ani, slujise ca preot militar la Unitatea de vânători de munte din Vatra Dornei. Era omul care, pe unde a trecut, a construit fie o biserică, fie o casă parohială, fie o clopotniţă, la Broşteni, în incinta spitalului din localitate, şi la Roşu, în incinta cazărmii unde a slujit ultima dată, înălţând din temelii câte un sfânt lăcaş de închinăciune. De cum a venit, preotul militar s-a apucat de treabă, mai ales că trebuia să aibă grijă de cei 4 copii bătuţi de soartă, pe care i-a „adoptat“ ca pe primii vieţuitori ai viitorului cămin de copii tutelat de mănăstire. Nu s-a gândit numai la construcţia bisericii mari, care prindea deja contur, ci, în primul rând, la copiii şi căminul în care cei năpăstuiţi vor găsi căldura sufletească de care au atâta nevoie. A captat apa potabilă, a mutat clopotniţa, a construit un cămin pentru copii cu 9 camere spaţioase de două locuri, cu baie, bucătărie, sală de mese, sală de studiu, bibliotecă, un mic cabinet medical, a făcut anexe şi ateliere de lucru. O pensionară, care a lucrat ani mulţi la catedră ca învăţătoare şi educatoare, a dorit să-şi continue vechea profesie cu aceeaşi pasiune ca în tinereţe, ocupându-se de lecţiile copiilor.

Cu sacrificii, bătând din poartă în poartă, la prieteni, cunoscuţi, sponsori din zonă, ajutat de cei care au putere materială, de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de ceilalţi călugări din obştea mănăstirii şi de autorităţile locale, părintele Mihai Negrea a dat o şansă copiilor abandonaţi de familie, găsiţi de poliţie sau jandarmi pe străzi şi pe care nu-i ajută nimeni sau aflaţi în situaţii critice prin diverse părţi ale judeţului. La Podul Coşnei copiii au găsit condiţii decente de viaţă, unde s-au format ca oameni şi au devenit utili societăţii, unii dintre ei urmând şi cursuri universitare după terminarea liceului.

Necesitatea extinderii centrului pentru copii

În fiecare zi copiii din centru sunt duşi cu maşina la şcoală sau grădiniţă. Nu pleacă niciunul fără lecţiile făcute, fără pacheţel şi un bănuţ de buzunar. Copiii sunt antrenaţi în treburile gospodăreşti ale mănăstirii, pentru a se simţi utili, exact ca într-o familie. Din păcate, centrul construit de părinte s-a dovedit mult prea mic pentru câte solicitări sunt din partea familiilor care nu-şi pot creşte copiii sau a autorităţilor locale din judeţ. Ca o primă soluţie, pentru câteva zeci de familii care îşi cresc copiii în greutăţi părintele trimite săptămânal alimente şi dulciuri, când este nevoie haine şi rechizite şcolare şi sunt ajutaţi să aibă rezultate cât mai bune la şcoală, fiind primiţi în sala de lectură din mănăstire pentru a-şi face lecţiile.

Şansa copiilor fără adăpost a venit în vara acestui an, când IPS Pimen a încredinţat părintelui Mihai Negrea sediul societăţii miniere Min Bucovina, imobil revendicat şi câştigat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei, a sponsorilor din judeţele Suceava şi Cluj, din Germania şi Italia, părintele Mihai Negrea a reuşit amenajarea şi dotarea clădirii, urmând ca, în perioada ce vine, să poată obţine toate avizele şi autorizaţia de funcţionare. Lucrările au fost finalizate cu câteva zile înainte de sfinţirea care a avut loc pe 23 noiembrie, urmând ca anul acesta să fie refăcută clădirea la exterior.

„După patru luni de muncă am finalizat în proporţie de 90% lucrările la Centrul Social pentru Copii Vatra Dornei. Voiam să îi dăm drumul pe 6 decembrie, de «Sfântul Nicolae», a spus patronul şi protectorul copiilor, însă acest lucru se va amâna, pentru că lucrurile în România merg cu spatele şi pentru a obţine toate autorizaţiile de funcţionare ne trebuie 3-4 luni. Marele regret al meu este că până atunci o parte dintre copii vor sta prin gări, prin parc, flămânzi, îngheţaţi la casele lor.

Speranţa mea a fost dintotdeauna la IPS Pimen, care întotdeauna m-a ajutat, după puterile Înalt Prea Sfinţiei Sale, cu alimente, cu bani şi acum cu această clădire. El este tatăl orfanilor“, ne-a spus preotul Mihai Negrea.

Condiţii decente pentru copiii bătuţi de soartă

În încăperile noului centru social vor fi adăpostiţi 30 de copii abandonaţi, orfani sau cu probleme de sănătate, alţi 50 de micuţi din familii cu o situaţie materială precară urmând să servească masa gratuit. Copiii care vor locui în noul centru vor trebui să se ţină de şcoală, să nu aibă absenţe ori nota scăzută la purtare, ei urmând a fi aleşi de către reprezentanţii şcolilor din zonă dintre elevii cu probleme sociale.

Preotul de la Mănăstirea Podul Coşnei a spus că tot ceea ce face este din dorinţa de a-i ajuta pe copiii şi tinerii care vor să se realizeze în viaţă, iar această misiune nu ar putea fi îndeplinită fără ajutorul semenilor.

Un sprijin important pentru realizarea Centrului de asistenţă socială pentru copii a fost al unei fundaţii umanitare din Germania, Huetti's Balkanhilfe, care în cei 21 de ani de existenţă a dus aproape 300 de tiruri cu peste 4.000 de tone de ajutoare în mai multe ţări din Balcani.

Nemţii au adus părintelui Negrea mobilier, lenjerie, saltele şi o bucătărie complet utilată aparţinând uneia dintre cele mai mari firme din Germania. Fiind brutar de meserie, preşedintele acestei asociaţii caritabile, Guenter Huettenholscher, decorat de către cancelarul Germaniei Angela Merkel pentru întreaga activitate de întrajutorare pe care a desfăşurat-o prin fundaţia sa, va face în cuptorul de panificaţie adus din Germania primele pâini pentru copiii orfani.

Silviu Buculei

Satul Frumosu este situat la ieşirea din comuna Vama, pe drumul care duce la mănăstirea Moldoviţa. Este un sat de bucovineni gospodari, în care turiştii sunt îndemnaţi la popas în pensiunile agroturistice, dar mai ales în atelierele meşteşugăreşti tradiţionale. Dacă încondeiatul ouălor, ţesutul şi cusutul costumelor populare este îndeletnicirea femeilor, o mică parte dintre bărbaţii din Frumosu se ocupă de fierărie şi de făcut hamuri din piele pentru cai. Cea mai veche fierărie din zona Moldoviţei, funcţională şi astăzi, este situată chiar la drumul judeţean 176, care duce spre Mănăstirea Moldoviţa. Fierăria a fost deschisă în 1927 de familia Reabschi, astăzi fiind administrată de Ilie Reabschi.

Renumele familiei Reabschi în realizarea sau repararea plugurilor, a scoabelor potcoavelor, topoarelor, balamalelor etc., în potcovitul cailor şi calitatea lucrărilor făcute aduce şi astăzi la atelierul din Frumosu un număr însemnat de clienţi din localităţile învecinate. Cu toate că în această localitate mai există alte trei fierării, Ilie Reabschi nu se plânge de comenzi, dar nici de turişti, aceştia putându-l vedea la muncă pe fierar fără să plătească vreo taxă.

Mai mult decât atât, aşezarea atelierului la un drum turistic care duce spre mănăstirile din Bucovina îi determină pe turiştii străini să facă un popas neprevăzut pentru că în multe ţări această meserie de fierar – potcovar nu mai există.

Meserie transmisă din generaţie în generaţie

Bunicul lui Ilie Reabschi a fost printre puţinii „meşteri de fier“ care a avut brevet de maistru în fierărie şi potcovărie, obţinut la Şcoala de arte şi meserii din Cernăuţi, unde a învăţat acest meşteşug timp de cinci ani. Tatăl său, Dumitru Reabschi, a fost tot fierar şi a transmis tradiţia şi pasiunea pentru această meserie celui care se ocupă astăzi de micul atelier.

„Eu am învăţat de la tata, tata de la bunicul şi tot aşa în urmă, generaţie de la generaţie. Într-o zi am luat ciocanul, un cleşte, şorţul de fierar al tatei şi am dat pe nicovală prima formă fierului înroşit. Am ajuns să fac de la potcoave la fiare de plug şi elemente decorative de fier forjat ca să asigur cele necesare familiei, fiind autorizat şi plătind impozit pentru ceea ce fac“, ne-a spus Ilie Reabschi. Fierarul realizează obiecte sau piese din diferite metale, unelte, cârlige, echipamente pentru ferme, lucrări ornamentale din fier, uşi de fier sau prelucrează şi aplică potcoave la cai.

„Înainte abia făceam faţă îm­preună cu tata la potcovit caii şi boii de tracţiune. Acum nu prea mai vine lumea cu caii la potcovit, pentru că nu prea mai sunt mulţi cai. În plus, s-a cam terminat şi lucrul la pădure cu caii şi asta se simte. Astăzi am avut un singur client la potcovit. De aceea noi nu facem numai potcovărie, ci şi feronerie, pluguri şi multe altele“, ne-a spus Ilie Reabschi.

Influenţa austro-ungarilor asupra meşteşugurilor din Bucovina

În atelierul de fierărie din Frumosu se lucrează la temperaturi înalte, cu miros de fier încins. Pe marginea forjei, un cuţit de plug pentru tractor, o pereche de zăbrele pentru cai şi câteva bucăţi de metal pentru topoare aşteaptă să intre în foc şi apoi, înroşite, să intre la modelat.

După ce încălzeşte fierul în forjă, Ilie Reabschi pune bucăţile de metal pe nicovală şi le loveşte puternic cu ciocanul pentru a le da forma dorită. Executarea articolelor artistice din fier forjat, cum ar fi balustradele, ornamentele pentru balcoane, scările din metal sau alte obiecte ornamentale din fier forjat aduc cea mai mare satisfacţie pentru un fierar deoarece sunt admirate şi apreciate de cei care le văd.

În atelierul meşterului fierar atenţia îţi este atrasă de numeroasele dispozitive, unelte specifice, multe dintre ele cu denumiri în limba germană, ca urmare a influenţei pe care etnicii germani au avut-o asupra acestui meşteşug în Bucovina, şi de o maşină de găurit foarte veche.

„Este cea mai veche unealtă din atelier. Maşina de găurit este de pe vremea austro-ungarilor, are suta de ani şi este moştenită de la bunicul. Este foarte bine întreţinută pentru că trebuie să avem cu ce lucra, merge impecabil, singura modernizare adusă este un motor care înlocuieşte forţa omului în a roti axul care antrenează mecanismul de prindere a burghiului“, a precizat fierarul.

Un alt element tradiţional întâlnit la fierăria lui Dumitru Reabschi este stativul din lemn pentru potcovit boi, potcovăria din Frumosu fiind printre puţinele din nordul ţării unde se pot potcovi aceste animale. „Potcovesc şi boi pentru că se mai folosesc la jug. Şi tot la stativ curăţ vacile ca să nu li se rupă unghiile“, spune fierarul.

O meserie grea, dar frumoasă

Tot Ilie Reabschi ne-a spus că potcovitul cailor şi al boilor aduce venit, dar este în primul rând o necesitate. Fierarul trebuie să selecteze potcoavele, să le adapteze dacă este necesar pentru a le asigura un echilibru bun pe copitele cailor, apoi să le fixeze cu caiele. Aflat cu calul la potcovit, unul dintre clienţii fierarului din Frumosu ne-a spus că potcovarii pricepuţi, care să facă treaba şi cu sufletul, sunt acum rari şi vor fi şi mai rari pentru că şi caii sunt mai puţini.

Proprietarul calului aflat la potcovit a ţinut să ne declare că Ilie Reabschi are un ochi potrivit pentru că imediat cum calul se opreşte în faţa atelierului ştie ce potcoavă îi trebuie şi ce are de făcut.

„Calul trebuie să fie potcovit pentru a putea circula în orice anotimp. Se potcoveşte înainte de a cădea zăpada cu potcoave de iarnă. Este cum ai schimba la maşină anvelopele şi le-ai pune pe cele de iarnă. Iarna potcovim cu potcoave mai bune, mai groase, cu ştoluri şi cu sapă făcută din cămaşă de rulment pentru a nu aluneca şi a prinde pe gheaţă. Dacă pui potcoave de iarnă calul şi căruţaşul sunt mai siguri. Încălţat cu noile ghetuţe, calul va duce în siguranţă şi sania cu turişti. Vara pot să fie şi potcoave mai uzate, dar potcovitul de iarnă este necesar“, ne-a spus localnicul.

Fierarul-potcovar din Frumosu recunoaşte că este o meserie grea, mai ales iarna, când în atelier ai peste 30 de grade şi ieşi afară să potcoveşti un cal, iar temperatura este de minus 15 – 20 de grade. El spune că, pe lângă pricepere şi pasiune, trebuie şi materiale de calitate, iar meseria de fierar se învaţă în timpul uceniciei pe lângă un meşter bun. „Atât timp cât rolul tractoarelor va mai fi îndeplinit de cal trebuie şi un potcovar“, a încheiat meşterul fierar.  

Silviu Buculei

La numai 17 kilometri de reşedinţa de judeţ, înconjurată din aproape toate părţile de întinse păduri de stejar, goruni, fagi şi frasini bătrâni, există comuna Cocorăştii Mislii. Călătorul pornit să dea faţă cu natura, la sfârşit de an, descoperă aici o faună aproape montană cu urşi, lupi, vulpi, căprioare, mistreţi, veveriţe, dar şi o salbă de aşezări colinare, aflate aici la o altitudine medie de peste 300 metri. Sunt aşezări de peste o jumătate de mileniu: Cocorăştii Mislii, Goruna şi Ţipăreşti; aceste aşezări par a fi înşiruite pe un drum judeţean, care şerpuieşte alături de două pârâiaşe, ce îşi poartă apele repezi înspre miazăzi. Lipseşte la apel doar cel mai vechi, numit Gura Cumetrii, sat ştiut mai mult de bătrâni, dar dispărut de ceva timp.

În centrul Cocorăştiului Mislii, numit aşa după moşia boierului Cocorăscu, spre deosebire de alte moşii aflate la Cocorăştii Caplii, Cocorăştii Colţ sau Cocorăştii Grind, aflăm astfel de case vechi, cu cerdac, care poartă pecetea timpului, cu curţi chivernisite, căpiţe de fân, porumbare, grajduri cu vaci de lapte, oi şi, mai ales, capre. Case noi – tip vilă, după moda europeană, dar şi edificii publice moderne de cultură şi de sănătate, complexe sportive, cu instalaţii nocturne. Pe uliţe, ici-colo, oameni în straie vechi, scoase parcă...

...din lada cu zestre a bunicilor

Însoţitorul nostru, directorul căminului cultural din satul de centru, Gabriel Neacşu, ne asigură că mai sunt şi azi războaie de ţesut prin multe gospodării, chit că gospodinele mai şi şomează din lipsă de comenzi. Noroc cu fondurile europene! La Căminul Cultural din Goruna a fost instalat deja un război, mare, modern, care va da de lucru la cel puţin zece sătence. Vor fi fabricate aici ii, fote, o gamă largă de costume populare şi accesorii, alte obiecte din cusături naţionale, dar şi obiecte de artizanat, până la feţe de masă şi semne de... carte !

Peste drum dăm peste o firmă oarecum insolită, care anunţă trecătorii de sediul unei fundaţii, botezată ad-hoc Visul verde, fundaţie... ecologică, culturală şi sportivă, care editează şi ziarul local Glasul, publicaţie cu apariţie, deocamdată, lunară!

Ansambluri artistice, ca pe vremuri...

Din vorbă în vorbă aflăm că, pe lângă două cămine culturale cu activitate, mai există şi o modernă sală de spectacole, de 300 locuri, dotată cu instalaţii moderne. În localitate mai funcţionează şi două mari ansambluri artistice, concurente: Stejărelul şi Mărţişorul, ansambluri în care activează peste 80 de per­soane – adulţi şi şcolari, cu prezenţe naţionale şi europene. La unul dintre acestea conducătorul este şi instructor al Ansamblului artistic Periniţa al CJ Prahova. Aproape că nu este ţară de pe continent unde acestea să nu fi prezentat spectacole folclorice de ţinută, dovadă diplomele care împodobesc holurile primăriei, motiv de mândrie pentru edilul Daniel Alexandru. Acesta este încântat de reuşitele sale în plan cultural, dar şi de înfrăţirea cu localităţile Castenet Tolosan (Franţa) şi Selemet (Repu­blica Moldova). Acesta este şi un mijloc prin care sătenii din Cocorăştii Mislii îşi promovează tradiţiile păstrate de secole, la care participă aproape toţi cei 3.435 de locuitori.

De la Sfântul Nicolae şi până la Bobotează comuna este în sărbătoare...

Tradiţiile sunt aici la loc de primă mărime. Primarul Daniel Alexandru se îmbujorează când vine vorba de participarea comunei la Sfintele Sărbători de sfârşit de an.

„La noi oamenii au un cult pentru tradiţii, spune acesta. Fapt evident din exponatele prezentate la Muzeul Satului, unde sunt expuse o mulţime de obiecte vechi, documente despre atestarea localităţii de la Vlad Dracul, 1441, la Radu Paisie,1538, la Mircea Ciobanul, 1550, şi la Radu Mihnea, 1616.“

„Cele mai importate serbări sunt cele legate de colinde. Aici activează un mare număr de grupuri de tineri: băieţi şi fete. Se colindă începând din dimineaţa de Ajunul Crăciunului şi până la Sf. Ştefan. Atunci toate cele trei sate sunt pline de colindători, peste 200 de tineri la Cocorăştii Mislii şi alţi 200 la Goruna şi Ţipăreşti. La noi există tradiţia ca cei care sunt colindaţi să le ceară colindătorilor şi urări anume pentru ei, pe care urătorii le cunosc din alte împrejurări. Aceştia, la rândul lor, oferă urătorilor covrigi, plăcinte, fructe, nuci sau chiar bani.

Cât priveşte Pluguşorul, la noi este o prezenţă exclusiv masculină, iar Sorcova numai şi numai pentru fetiţe, care îi felicită pe vecini sau pe cei de pe uliţele învecinate. La Pluguşor nu lipsesc plugul, biciul, tălăngile, buhaiul, clopoţeii... După împrejurări, în funcţie de gazde, tinerii vin şi cu texte specifice.“

„Pluguşorul are loc în ziua de 30 decembrie, iar Capra şi Sorcova, pe 31 decembrie. La aceste serbări participă toţi cei 175 de copii şcolari, precum şi cei 75 de copii preşcolari. Numărul acestora, an de an, scade, însă. Este îndeajuns să aflăm cu amărăciune că în anul trecut au fost numai 15 naşteri, mereu mai puţine, în vreme ce decesele au fost peste 40. Cine vrea să petreacă zile frumoase de iarnă să poftească acum la Cocorăştii Caplii, în Prahova, pe şoseaua dinspre oraşul Plopeni. Va avea parte de zile de vis!“

Cristea BOCIOACĂ

Cu ceva timp în urmă, la Casa de Cultură „Florin Gheucă“ din comuna suceveană Ciocăneşti a fost vernisată o expoziţie cu peste 10 lăzi de zestre, unele cu o vechime de peste 100 de ani, şi a fost reconstituită camera pentru oaspeţi dintr-o gospodărie ţărănească.

Aşa cum am aflat de la Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul ouălor încondeiate Ciocăneşti, în trecut, când o fată se mărita conta cât de bogată era lada de zestre. O fată cu zestre multă era curtată de flăcăii bogaţi şi harnici, iar cea cu zestre puţină risca să se mărite cu un bărbat fără pământ, fără animale sau păduri sau chiar să rămână nemăritată. În lada de zestre trebuiau să fie cât mai multe covoare de pus pe perete, îţate de pus pe pat, iţari, cămăşi şi poale, componentele costumului popular bărbătesc, ii şi catrinţe femeieşti, chingi şi brâie în culorile steagului românesc sau cu motive geometrice specifice zonei, bundiţa, cămaşa cu altiţă, ciorapi de lână, tulpan cu franjuri, trăistuţa, pernuţele lucrate în cruciuliţe, plapuma, pătura frumos ţesută.

„În această ladă trebuiau să existe toate obiectele necesare cu care doi tineri căsătoriţi să înceapă o viaţă nouă. Din lada de zestre nu lipseau crucea şi icoana ca semn de binecuvântare pentru tinerii căsătoriţi, o oglindă unde mireasa se gătea pentru mire, o năframă, ştergare frumos ţesute folosite pentru decor în semn de cinstire a icoanelor. Pregătirea lăzii începea când fetele erau încă mici, la 7 - 8 ani. Uneori, la o cămaşă se lucra şi un an de zile. Se începea toamna şi se termina în primăvară. În expoziţie se găseşte şi o năframă (batistă) veche de 120 de ani cu care tinerii se ţineau de mână atunci când mergeau la cununie, realizată în culori vii, naturale, obţinute din fierturi de plante“, ne-a spus muzeografa Marilena Niculiţă.

De la păstrătoarele vechilor tradiţii am aflat că lada de zestre întâlnită astăzi în casele bătrânilor este întrebuinţată fie pentru a ţine obiecte de îmbrăcăminte sau ţesături vechi, în marea majoritate daruri de la părinţi sau bunici, fotografii de familie sau cărţi vechi, pentru a păstra „pânzeturi“. Se întâmplă însă, din păcate, ca lada de zestre să capete şi alte destinaţii, cum ar fi de exemplu păstrarea făinii sau a cerealelor.

Valeria Ciocan, una dintre posesoarele unei astfel de lăzi, ne-a spus că, în trecut, printre obiectele din lână, bumbac şi in puse în lada de zestre, valurile de pânză şi macaturile ţesute la războiul din lemn, se puneau frunze de nuc, plante de pelin amar şi foiţă de tutun pentru a nu fi atacate de molii sau alte insecte. După ce erau scoase din ladă, obiectele de îmbrăcăminte, covoarele, ştergarele etc. erau spălate la râu şi apoi, după ce erau uscate, printre ele se punea levănţică.

„Aceste lăzi erau făcute de cei mai buni meşteri pentru că trebuiau să fie sculptate sau pictate foarte frumos, cu elemente specifice satului din care provenea mireasa. Din lada cu zestre, printre altele, nu trebuiau să lipsească sacii din pânză de bumbac pentru făină de grâu sau porumb şi sacii din cânepă care erau mai trainici şi mai rezistenţi pentru a păstra cerealele, scoarţa pe care cei doi miri se aşezau în genunchi la biserică, ca să primească sfânta taină a cununiei din partea preotului, dar şi scoarţele din lână de diverse culori cu care se acopereau pereţii camerei de oaspeţi, lăicerele pentru laiţe, dar şi pentru a acoperi cuptorul pe timp de iarnă – când era folosit ca pat – pernele şi plapuma“, ne-a spus tânăra Laura Niculiţă, care a moştenit de la bunica sa o astfel de ladă a amintirilor.

Pe lângă lăzile de zestre, la Ciocăneşti au fost expuse şi obiecte de mobilier vechi, covoare, ştergare, amenajându-se odaia de curat, unde se primeau musafirii. Au fost expuse paturi şi dulapuri sculptate, foarte vechi, noptiere, laiţe, patul cu fân, o oglindă foarte veche, icoane vechi, lăicere.

„Am amenajat o cameră ţărănească, specifică satului Ciocăneşti, din care nu lipsesc lăzile de zestre. În lada de zestre, realizată din lemn de brad sau de fag şi stejar ca să reziste mai mult în timp, vopsite sau sculptate, se păstra tot ce era mai de valoare într-o casă“, a precizat Marilena Niculiţă. 

De la primarul Radu Ciocan am aflat că este bine să ne amintim de aceste obiecte care ne-au încântat copilăria şi de care ne leagă atâtea amintiri, pentru ca şi tânăra generaţie să înţeleagă şi să aprecieze tradiţiile şi obiceiurile din satul românesc.

Silviu BUCULEI

Aproximativ 29% din fondul funciar al României este reprezentat de păduri, care, conform majorităţii analizelor naţionale şi internaţionale, reprezintă una dintre cele mai importante resurse economice şi ecologice ale ţării, dar care în perioada postdecembristă a avut de suferit din cauza exploatării iraţionale. Pe plan intern, de departe cel mai împădurit judeţ, dar şi cel în care s-a exploatat cel mai mult masa lemnoasă în ultimii 10 ani este Suceava. În acest sens, l-am rugat pe inginerul Emanuel Havrici, de la Ocolul Silvic Stulpicani, judeţul Suceava, să ne vorbească mai pe larg despre obţinerea puieţilor, tehnologiile de reîmpădurire, dar şi despre cum ar trebui exploatat legal şi corect fondul forestier.

Obţinerea materialului săditor de molid

– Domnule inginer, ştim că Ocolul Silvic Stulpicani deţine o pepinieră arboricolă. Cum realizaţi materialul biologic?

– Pe raza cantonului silvic Botoşana avem amplasat un solar cu o suprafaţă efectivă de 350 de metri pătraţi în care am semănat în această primăvară molid. Sămânţa provine din conurile de molid recoltate tot de pe raza acestui canton, mai precis dintr-o livadă special amenajată cu arbori seminceri, care ajung chiar şi la vârsta de 160 de ani. Sunt arbori identificaţi şi selectaţi în acest scop, care sunt duşi până la vârsta de la care putem recolta seminţe de calitate, astfel încât să obţinem un arboret sănătos şi adaptat la condiţiile locale. Nu orice molid este bun pentru sămânţă; de aceea arborii din care recoltăm trebuie să îndeplinească anumite criterii şi o anumită vârstă.

– Cât timp îi ţineţi în seră şi ce parcurs urmează ulterior?

– Acum avem în solar aproximativ 270.000 de puieţi de molid pe care îi vom muta în pepinieră primăvara următoare, când facem repicajul, unde vor rămâne încă 2 ani şi apoi vor fi plantaţi în forestier. Pentru semănătura de molid avem un pat germinativ de 20 de centimetri cu turbă, peste care avem un strat de 4-5 cm de humus de fag şi molid în amestec, astfel încât să reproducem cât mai fidel condiţiile naturale ale speciei. Anterior punerii în solar, sămânţa a fost forţată în apă rece timp de 14-28 ore, iar patul germinativ a fost tratat cu Nematorin împotriva dăună­torilor din sol. De asemenea, după însămânţare irigăm în mod repetat sola până la răsărire şi tratăm cu fungicidul Previcur. Molidul este o cultură pretenţioasă, care are nevoie de mai multe tratamente şi de un microclimat stabil.

– Ce suprafaţă de pădure plantaţi peste 3-4 ani cu aceşti puieţi?

– Nu întreaga cantitate de puieţi pe care o producem o utilizăm pe raza ocolului nostru, dar la o medie de 200.000 de puieţi produşi în fiecare primăvară se poate asi­gura împădurirea unei suprafeţe de 350 – 400 ha/an. Noi mai avem încă două solarii, unul la sediul de ocol şi altul la pepinieră, în care în acest moment avem brad. Anul acesta am făcut şi sponsorizări către persoane fizice şi primăria Stulpicani, cu care am avut un proiect prin care am plantat, împreună cu copiii şcolii, pe 1 ha de teren degradat aparţinând autorităţilor locale, aproximativ 4.000 – 5.000 de puieţi.

– Ce diferenţe tehnologice există între semănătura de molid şi de brad?

– În primul rând bradul se seamănă toamna, fără să fie necesar un substrat atât de complex cu surplus de humus şi turbă, cum este cel din solarul pentru molid. Apoi, la brad semănăturile sunt acoperite cu umbrar împotriva soarelui. Bradul este o specie de umbră şi atunci protejăm semănătura de radiaţiile razelor solare fiindcă, altfel, s-ar usca. De asemenea, bradul stă mai puţin în pepinieră, după doi ani de la însămânţare el putând fi plantat în forestier. Pepiniera noastră are 2,6 ha, din care aproximativ jumătate sunt ocupate în prezent cu puieţi şi anul acesta, pentru ce am plantat în masiv, avem o reuşită la intrarea în vegetaţie de 96-100%.

Beneficiile colaborării cu un ocol silvic autorizat

– Care sunt regulile principale pentru exploatarea corectă a pădurilor? Ce trebuie să facă deţinătorul de pădure ca aceasta să fie exploatată legal? Vă întreb acest lucru pentru că în ultimii 20 de ani au fost probleme în acest sens.

– În silvicultură există un principiu al continuităţii şi al durabilităţii, ce presupune să avem aceeaşi structură omogenă a pădurilor, o structură a arboretului care să asigure un mediu şi un climat propice omului. Ceea ce pot recomanda proprietarilor de terenuri private este, în primul rând, în cazul în care nu au un contract de administrare cu un ocol silvic autorizat, să facă acest pas pentru a putea asigura paza şi exploatarea în condiţii legale şi, mai ales, în condiţii de respectare a mediului înconjurător.

– Care ar fi deosebirea între a fi şi a nu fi într-o structură de acest fel?

– La ora actuală, conform prevederilor legale, cea mai mare parte a proprietarilor de pădure, indiferent că sunt primării, persoane fizice sau altă natură de proprietate, au contracte de administrare cu un ocol silvic privat, de stat sau mixt. Ocolul Stulpicani este un ocol care are, în cea mai mare parte, 92-93% din suprafaţa de fond forestier pădure – proprietate a statului român, dar există şi ocoale în care, desigur, proporţia e inversă sau sunt numai ocoale private. Indiferent de natura lor, toate aceste ocoale au specialişti, sunt atestate şi acreditate de către minister şi pot funcţiona în condiţii de legalitate şi normalitate, asigurând totodată şi paza pădurilor.

– Bănuiesc că specialiştii din ocolul silvic le asigură şi asistenţă tehnică, consultanţă de specialitate privind modul de îngrijire a pădurii, modul de exploatare etc.

– Chiar dacă suprafaţa de pădure – proprietate privată este mică, menţinem un contact permanent cu cetăţenii, îi informăm despre modificările legislaţiei în vigoare, despre starea de sănătate a arboretelui, anual le trimitem o informare privind lucrările care s-au făcut, iar proprietarii ne raportează orice probleme ar putea apărea pe raza pădurilor administrate de noi şi până acum nu am avut decât de câştigat de ambele părţi. Un alt avantaj este faptul că, acolo unde sunt prevăzute lucrări, acestea se fac într-un mod legal, suntem un ocol certificat FSCE; acest lucru presupune că respectăm un anumit standard impus la nivel mondial de către un organism de certificare, ceea ce dă o valoarea suplimentară lemnului. Lemnul pe care noi îl lucrăm poartă sigla FSCE; este o siglă pe care, dacă o căutaţi, o să o vedeţi pe mobila de calitate, adică presupune că toate lucrările din arboret se desfăşoară la timp şi în mod corect.

– Sunt multe zone în care mare parte din suprafaţă sau poate chiar în totalitate este în sector privat. Ce reguli sunt acum, după noua legislaţie, privind exploatarea acestor păduri şi care sunt sancţiunile?

– Dacă e să vorbim despre noul cod silvic, acesta este încă în dezbatere în Parlament, nu avem o formă definitivă a lui, dar, la ora actuală, şi legislaţia pe care o avem prevede atât lucrările silvice care trebuie să fie efectuate cât şi sancţiunile aplicate în cazul în care acestea nu sunt respectate. Ceea ce recomand proprietarilor este să efectueze la timp lucrările de îngrijire a arboretelui în aşa fel încât să păstreze starea de sănătate a acestuia; acolo unde amenajamentul prevede – efectuarea lucrărilor progresive în aşa fel încât să se lucreze cât mai mult cu seminţiş natural din zona respectivă. De asemenea, noi suntem deschişi: anul acesta am oferit puieţi către persoane fizice gratuit, prin sponsorizări. Şi colegii mei din teren sunt în permanenţă în pădure, îi îndrumă, avem personal de calitate, cu care se poate discuta orice problemă, care ştiu ce înseamnă lucrările de împădurire şi există o colaborare permanentă între ocol şi celelalte instituţii ale statului, prin care facem o muncă de lămurire cu cetăţenii. De altfel, la noi, cetăţenii, fiind preocupaţi de silvicultură şi de creşterea animalelor, au grijă de pădure fără să fie nevoie să le impunem, adică privesc pădurea ca pe o moştenire tradiţională.

Ion Banu, Daniel Plăiaşu

Comuna Dorna Arini este una dintre unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Suceava care an de an atrage tot mai mulţi turişti, mai ales după ce în satul Gheorghiţeni, la 5 km de Vatra Dornei, pe malul râului Bistriţa, lângă o pădure de brazi şi arini, au luat fiinţă un ansamblu monahal şi un complex SPA, cu o bază de tratament foarte modernă.

Comuna Dorna-Arini are în componenţă şase sate: Dorna Arini, Cozăneşti, Gheorghiţeni, Ortoaia, Rusca, Sunători, totalizând aproape 1.500 de gospodării. De la Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini, am aflat că priorităţile comunei sunt proiectele investiţionale, agricultura şi dezvoltarea turismului.

Dorna Arini, fiind una dintre comunele reprezentative ale Ţării Dornelor, a beneficiat de mai multe proiecte de dezvoltare rurală.

„Ţara Dornelor curată“

Trei comune din Bazinul Dornelor – Şarul Dornei, Panaci şi Dorna Arini – au derulat în perioada 2010 - 2012 proiectul „Ţara Dornelor curată“, finanţat prin programul PHARE 2006, în cadrul căruia cele trei localităţi au fost ecologizate. Prin acest proiect au fost achiziţionate pubele pentru fiecare gospodărie în parte.

„Comuna este mai curată de când s-a finalizat acest proiect. Suntem mulţumiţi doar în parte deoarece educaţia adulţilor este foarte dificilă. Cu oamenii noştri, cu firma cu care avem contract de salubrizare am reuşit să menţinem comuna mult mai curată decât era înainte şi asta se vede pe cursurile de apă. Chiar dacă mai sunt PET-uri izolate, nu mai sunt în cantităţi mari. În fiecare sat, în fiecare cătun există platforme de gunoi în funcţie de numărul de locuitori din zonă. Gunoiul se ridică de la cele 52 de platforme şi de la containerele din fiecare gospodărie“, ne-a spus primarul Ioan Moraru.

Zootehnia, îndeletnicirea de bază

Majoritatea locuitorilor se ocupă cu creşterea animalelor, dar, din păcate, populaţia ocupată în zootehnie este tot mai îmbătrânită. Cu subvenţiile care se dau pe teren, pe cap de animal, pe zona defavorizată şi cu acei bani foarte puţini care se primesc pe produse, creşterea animalelor este singura sursă de venit pentru multe familii.

„Bani foarte puţini în comparaţie cu munca depusă pentru a scoate un litru de lapte sau pentru a creşte un viţel pentru carne. Preţul pe produs plus aceste subvenţii încurajează cât de cât oamenii de vârstă mijlocie să rămână în agricultură. Sunt şi tineri de 20 – 30 de ani care au început să crească animale în gospodărie, dar nu putem spune că sunt fermieri. Ferme care depăşesc 10 capete avem doar 4 în comună. Restul gospodăriilor au 5 – 6 capete“, mai spune primarul.

Reţeaua de apă potabilă, una dintre problemele comunei

De la edilii din Dorna Arini am aflat că una dintre problemele comunei pentru care nu s-a găsit rezolvare este alimentarea cu apă. Primarul Ioan Moraru ne-a spus că toate gospodăriile au puţuri sau izvoare captate.

Administraţia locală a avut aprobat pe Măsura 3.2.2 un proiect de alimentare cu apă şi canalizare, dar care nu a intrat la finanţare. În prezent este pregătit un alt proiect pentru finanţările care vor veni din 2014.

„Câteodată tot răul este spre bine. Prin proiectul pe Măsura 3.2.2. eram obligaţi să ne înţepăm în coloana de apă a municipiului Vatra Dornei. Apa era scumpă, iar locuitorii noştri erau sceptici pentru că trebuie să înlocuiască apa de la nişte izvoare foarte bune care concurează cu apa plată cu apa din râul Dorna.

Noul proiect de alimentare cu apă a comunei este de la un astfel de izvor care are toate calităţile apei plate. Apa fiind adusă din munte, prin cădere liberă, nu vom avea costuri cu energia electrică. Costurile mai mari se vor înregistra la staţia de epurare. Va fi dificil pentru că totul este până la plată, oamenii fiind învăţaţi să aibă apa gratis“, a concluzionat primarul Ioan Moraru.

Primarul Moraru spune că la proiectele europene dificultatea constă în presiunea care apasă pe bugetul local pentru asigurarea cotelor de cofinanţare, plata lucră­rilor eligibile dar şi TVA-ul care este recuperat destul de târziu. Situaţia s-ar schimba dacă ar exista acele certificate de scutire de TVA, cum au fost la programul SAPARD.

Educaţie în parteneriat cu francezii

Din păcate, din cauza scăderii natalităţii, populaţia şcolară şi preşcolară s-a redus, motiv pentru care şi numărul de şcoli şi grădiniţe a scăzut. Din cele cinci şcoli, patru au numai învăţământ primar şi una are învăţământ gimnazial. Şcoala de la centru, din Cozăneşti, este modernă, îngrijită, cu un colectiv de cadre didactice foarte bune care se ocupă de educaţia elevilor, dar şi de felul cum arată şcoala.

„Avem o colaborare bună cu conducerea şcolii, iar o parte din cadrele didactice, în afară de orele de curs, se implică în tot felul de proiecte. Avem colaborări cu localităţi din Franţa, Italia, Germania, având şi schimburi pe linie de educaţie.

În toamna acestui an va veni un pictor să îi stimuleze pe copiii care au talent într-o tabără de pictură cu elevi începători şi avansaţi. Avem un proiect comun cu Centrul pentru Protecţia Copilului din Paris, instituţie-parteneră, de mai mulţi ani, a Şcolii din Dorna Arini, prin care copii cu posibilităţi mai modeste din comună primesc un fel de bursă de la francezi şi, în plus, beneficiază de tabere gratuite sponsorizate de acei oameni de suflet. Tot prin aceste colaborări am reuşit să aducem bani în plus pentru şcoală“, ne-a spus primarul Ioan Moraru.

Proiecte în desfăşurare

Printre proiectele aflate în derulare la Dorna Arini se numără cel de pe POSDRU, prin care se urmăreşte formare profesională pentru cei care sunt ocupaţi în agricultură sau sunt şomeri. Pe GAL Bazinul Dornelor, din care comuna Dorna Arini face parte, este depus un proiect pentru construirea unei grădiniţe cu program normal. Noua grădiniţă va fi construită şi dotată la standarde europene, urmează ca în cel mai scurt timp să fie semnat contractul de finanţare şi să înceapă lucrările.

În două luni va fi dat în folosinţă şi terenul de fotbal. „Am avut o echipă, am promovat, dar, neavând o bază sportivă proprie, am fost nevoiţi să jucăm pe terenul de la Vatra Dornei, la costuri destul de mari, motiv pentru care trebuie să o luăm de la început. Avem tineri talentaţi în comună şi care, beneficiind şi de condiţii bune de pregătire, începând cu echipament, mingi, teren şi terminând cu vestiare şi cele necesare deplasărilor, sperăm ca în scurt timp să revenim într-una din diviziile naţionale“, a precizat primarul Ioan Moraru.

Anul trecut s-a început construcţia digurilor de apărare împotriva inundaţiilor, pe malurile râului Bistriţa, printr-un proiect gestionat de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău. Deşi momentan proiectul este blocat, primarul Ioan Moraru speră ca, la rectificarea bugetară din luna august, să se găsească banii necesari pentru continuarea lucrărilor pentru a elimina riscurile de inundaţii care apar în fiecare primăvară, odată cu topirea zăpezii şi apariţia zăpoarelor de gheaţă. Deocamdată sunt apărate de inundaţii doar gospodăriile din cătunul Buliceni şi din satele Gheorghiţeni şi Rusca.

Potenţial turistic ridicat

Conducerea comunei susţine cu argumente că Dorna Arini este cea mai frumoasă comună din Bazinul Dornelor din punct de vedere natural, peisajele putând concura oricând cu cele din Elveţia, Canada, Austria.

Râul Bistriţa traversează comuna de la vest la sud - est alături de Drumul Naţional 17 B şi oferă vizitatorului o privelişte de vis. Comuna este flancată de Muntele Giumalău în stânga, care, de la cota 1857, de la Crucea de pe Giumalău, are o privelişte impresionantă. De pe „Cupola Bucovinei“ se văd toţi munţii din jur – Călimani, Suhard, Rodnei, Ceahlăul, Rarăul, Pietrosul Bistriţei cu Obcina Şandrului, Creasta Bîda, Bîrnărelul. O parte dintre localnici, dar şi oameni de afaceri din alte localităţi au investit în infrastructura turistică. În comună sunt 25 de pensiuni de 3 şi 4 stele, care pot oferi turistului un sejur plăcut.

„Suntem într-o zonă la trecerea dinspre mănăstirile Bucovinei spre mănăstirile din judeţul Neamţ, dinspre Pasul Tihuţa spre Barajul de la Bicaz sau spre Coada Lacului, de unde alegi dacă te duci spre Târgu-Neamţ sau spre Ceahlău, Durău, Topliţa, Lacul Roşu. Important nu este turismul de tranzit, ci să ţinem turistul mai mult de trei zile, mai ales că turiştii dornici să vadă zona în timpul săptămânii pot beneficia de ghidaj gratuit. Amatorii de senzaţii tari pot face river rafting pe Bistriţa, pot apela la tiroliană, călătorii ecvestre“, a precizat primarul Ioan Moraru.

La nivel de comună a fost creat un serviciu voluntar salvamont, cu ajutorul căruia au fost refăcute o parte din marcajele traseelor montane, au fost marcate trasee noi pentru montan bike, plimbare la pas şi trasee ecvestre.

În comuna Dorna Arini sunt cinci biserici şi mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ din satul Gheorghiţeni. Mulţi dintre turişti vin în această comună şi de două ori pe an pentru că în cadrul mănăstirii este o bază modernă de tratament pentru afecţiuni cardiace, reumatice, locomotorii.

Baza este deservită de un medic care a lucrat zeci de ani la Băile Herculane şi are experienţă în servicii balneare. Indiferent de recomandările cu care vin de la medicii de familie, pacienţii sunt evaluaţi de doctorul bazei de tratament pentru a se prescrie un tratament corect. Baza de tratamente urmează a fi extinsă în vederea utilizării izvoarelor cu apă carbogazoasă existente în curtea mănăstirii.

Silviu Buculei

În perioada 15-18 august, în comuna-muzeu Ciocăneşti, din judeţul Suceava, s-a desfăşurat a X-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului. Prima zi a festivalului a fost dedicată paradei portului popular, unor lansări de cărţi şi CD-uri, printre protagonişti numărându-se solistul Pamfil Roată şi scriitorul Paul Braşcanu, celelalte zile prilejuind întâlniri de suflet ale ciocăneştenilor dar şi turiştilor, care au fost îmbiaţi cu mâncăruri şi băuturi alese, spectacole de muzică populară, concursuri de pescuit şi drumeţii montane pe meleaguri de o rară frumuseţe.

Atracţiile locului - Râul Bistriţa şi stânele din Munţii Suhard

„Anul acesta am desfăşurat Festivalul Păstrăvului pe Bistriţa, unde are loc concursul de pescuit, pe malurile râului desfăşurându-se concursuri culinare, sportive, spectacole şi alte activităţi dar şi la înălţime, pentru că păstrăvul, în anumite perioade, o ia pe pâraie spre izvoare, spre vârful muntelui. Am fost cu peste 200 de turişti pe Suhard pentru a le prezenta frumuseţile locului. În virtutea tradiţiei, toţi cei prezenţi au fost primiţi cu colac, sare şi afinată. Am avut pregătite surprize la toate cele patru stâne construite pe Suhard la standarde europene. Ne face plăcere să prezentăm şi altora ce am făcut noi aici, în speranţa că vor trage învăţăturile necesare şi îi vor determina şi pe alţii să facă la fel. Promovăm Munţii Suhard pentru că dorim ca, pe viitor, acest masiv muntos să îl transformăm într-o destinaţie de vacanţă pentru cei care vin în zona noastră“, ne-a declarat primarul din Ciocăneşti, Radu Ciocan.

„Sus, sus, sus la munte sus, că acolo şi păstrăvu-i dus“ a fost invitaţia lansată celor prezenţi la Ciocăneşti pentru a vizita stânele din Munţii Suhard alături de Ansamblul „Brăduţul“ din Botoş. Toţi cei care au ajuns aici au rămas impresionaţi de condiţiile oferite celor care poposesc pe aceste meleaguri. Turiştii au găsit în vârf de munte stâne cu cabine de duş, toalete moderne, apă la chiuvetă. Gheorghe Giosan, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Ciocăneşti, cel care s-a ocupat de acestea, ne-a spus că oamenii care stau cel puţin 4 - 5 luni cu animalele pe munte trebuie să aibă condiţii bune de locuit, iar produsele obţinute la stână trebuie să respecte condiţiile din Uniunea Europeană.

Alexandru Şcheu a fost gazda a peste 200 de oameni la Stâna Şfeţărie, cea mai frumoasă stână din tot Suhardul, aflată pe un întins platou de unde se pot admira toate aşezările din vale. Turiştii au fost interesaţi şi de modul cum se făcea şvaiţerul, mai ales că, lângă moderna stână, au rămas o parte din beciurile vechi de peste 150 de ani în care acesta era păstrat pentru maturare câte 120 de zile.

Plutăritul, o îndeletnicire străveche

Mersul cu pluta pe Bistriţa Aurie, ocupaţie străveche a ciocăneştenilor, a fost un alt punct de atracţie al Festivalului Păstrăvului. Vineri, 16 august, pe lângă Concursul de pescuit la păstrăv ale cărui manşe s-au desfăşurat atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, puţin înainte de prânz de la „Podul Negru“ din Botoş au pornit plutele pe Bistriţa.

Obicei vechi de sute de ani, plutăritul a rămas doar o amintire pentru oamenii din Ciocăneşti şi a devenit o atracţie turistică pentru cei care ajung în zonă la mijlocul lunii august. Ca şi în ceilalţi ani, plutele au fost conduse de Vasile Morari, ajutat de Savu Rusu, ciocăneşteni care se apropie cu paşi repezi de 70 de ani, şi de câţiva ucenici. Vasile Morari construieşte plute de la 16 ani, iar de la 17 ani le şi „cârmuieşte“, meserie pe care a învăţat-o de la tatăl său. Călătoria cu pluta a durat aproape cinci ore, din cauza apei mici, de multe ori fiind necesară intervenţia unui utilaj pentru a tracta plutele. Localnicii, îmbrăcaţi în straie populare, au aşteptat cu afinată, ţuică şi plăcinte trecerea plutaşilor pe la poduri, aşa cum o făceau şi în urmă cu mai bine de 40-50 de ani.

Concurs de pescuit păstrăv la muscă

La concursul de pescuit la muscă au participat 15 pescari arbitraţi de tot atâţia arbitri. Aceştia au avut şi rolul de a ecologiza sectoarele de pescuit. Tot pe Valea Bistriţei s-a ţinut etapa finală a Campionatului naţional de pescuit de pe mal la păstrăv stilul spinning, organizat de Liga română de spinning. După această etapă se definitivează lotul naţional pentru pescuit de pe mal la păstrăv. În cadrul concursului s-a populat râul Bistriţa cu 1.500 de bucăţi puiet de păstrăv curcubeu. Pregătirea, desfăşurarea şi premierea concursului de pescuit au fost făcute de membrii clubului Rotary Vatra Dornei, prin Leonard Rey.

Artă culinară cu produse din păstrăv

Concursul de artă culinară i-a reunit pe cei mai buni bucătari în prepararea produselor din peşte. Şase ciocăneşteni au fost premiaţi pentru gustul produselor, modul de aranjare, originalitate şi diversitatea produselor prezentate. Au primit diplome şi premii Ţăran Laurenţia Cecilia – pentru varietatea produselor, Mihalciuc Olguţa – pentru cea mai gustoasă reţetă de borş de peşte, Ţăran Elisaveta – pentru reţeta ingenioasă de pizza cu păstrăv, Şcheul Laura – pentru cea mai originală reţetă, peşte cu nucă, Ţăran Stela – pentru cea mai frumoasă prezentare, Moroşan Vlad – pentru platoul păstrăvarului. Toţi cei care au ajuns la Ciocăneşti au putut servi borş de păstrăv sau păstrăv prăjit cu mămăliguţă sau au putut degusta din „medicamentele naturale ale Bucovinei“, aşa cum a numit Ştefania Chiloti produsele obţinute din fructe de pădure.

Muzică clasică, ansambluri populare şi caricatură pe malul Bistriţei

Iniţiativa primarului Radu Ciocan de a aduce cultura şi artiştii de calitate la Ciocăneşti a fost foarte bine primită atât de localnici cât şi de turişti. Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA) a încântat publicul prezent la festival cu o expoziţie de desene şi a exe­cutat portrete celor care au dorit ca artistul să le surprindă partea satirică a feţei.

Pentru aproximativ două ore, Casa parohială din Ciocăneşti s-a transformat în sală de audiţie pentru iubitorii muzicii clasice. Aici a avut loc a treia ediţie a manifestării „Compromisuri muzicale“, organizată de preotul Ilie Rusu. Au evoluat la pian, vioară şi vocal Rusu Mihai, Rusu Gabriel, Niculiţă Laura Maria şi Şcheul Simona. În fiecare seară, de la ora 20.00, toţi cei care au ajuns la Ciocăneşti s-au adunat în jurul focului de tabără alături de solişti şi formaţii îndrăgite de muzică populară.

Festivalul s-a încheiat tot în jurul focului de tabără, cu „Hora plăieşilor“ dansată alături de Elisa Hechelciuc.

Silviu Buculei

A muncit o viaţă trecând prin comerţ, agricultură, creşterea animalelor, prelucrarea laptelui, pentru ca din 1996 să se ocupe de abatorizare. A trecut prin multe greutăţi, dar de fiecare dată a mers cu credinţă înainte. A promis că povestea vieţii va fi scrisă cândva într-o carte. Nici acum, când se bucură de cei trei nepoţi, nu s-a oprit din activitate, este un manager la fel de activ ca toţi oamenii de afaceri care lucrează în sectorul cărnii.

Spirit întreprinzător din tinereţe

Pe interlocutoarea mea am cunoscut-o la un eveniment organizat pentru cei din industria cărnii şi a laptelui, la care participa împreună cu fiica ei, semn că doamna Maria Nicşan (foto) din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava, se informează, este prezentă şi activă în afaceri, căutând mereu soluţii noi pentru a-şi dezvolta proiectele. Am provocat-o să depene amintiri şi şi-a început povestea cu anii tinereţii. „După ce m-am căsătorit în 1977, am lucrat la Combinatul de la Suceava. În 1980 m-am angajat la CLF Rădăuţi, o societate care deschisese un magazin tip Fortuna în care se vindeau produse alimentare. Timp de 10 ani am lucrat în acest magazin, dar aveam grijă şi de stâna cu 150 de oi de acasă. În 1991 m-am privatizat, înfiinţând SC Nicşan Prod Com SRL, care avea ca obiect de activitate cultura vegetală şi care funcţionează şi astăzi“, spune doamna Nicşan. De aici începe aventura prin jungla capitalistă nou instalată după anii de comunism. A plecat la drum cu o moştenire de 4 ha, dar a început să se împrumute la bănci, pentru a putea să achiziţioneze utilaje şi să ia teren în arendă. În felul acesta a ajuns să muncească 50 de hectare, pe care a început să cultive porumb, grâu şi cartofi. Visul era să producă. Aşa că în aceeaşi perioadă a încropit o fermă de animale şi a cumpărat de la un fost CAP o magazie de cereale, care a costat cât o Dacie la vremea respectivă. Pentru că întreaga activitate se desfăşura chiar în curtea proprie, a fost nevoită să cumpere teren de la vecini pentru a se putea extinde. A dat 70 mil. lei împrumutaţi de la bancă şi a cumpă­rat 6.500 mp pe care a construit grajdurile. Ferma a populat-o cu 200 de porci, viţei şi vaci cu lapte. Animalele erau crescute pentru îngrăşare, apoi tăiate pentru valorificarea cărnii.

Construcţia făcută după ureche, demolată

„Apelam la diverse abatoare şi la un moment dat mi-am spus că trebuie să am abatorul meu. În 1996 am construit un abator şi o carmangerie. Construcţia prevedea sub acelaşi acoperiş abatorul autorizat pentru porc, vită şi oaie, o unitate de tranşare a cărnii, spaţiu frigorific, o unitate de prelucrare mezeluri şi alta de prelucrare a laptelui. Timp de 3-4 ani am prelucrat laptele şi am licenţiat 22 de produse pe care le vindeam în judeţul Suceava, Iaşi şi oraşele limitrofe“, îşi aminteşte Maria Nicşan. Unitatea era în plină dezvoltare, chiar urma să se doteze cu echipamente pentru pasteurizarea laptelui şi ambalarea lui în pungi de plastic, însă la un moment dat dobânzile la bănci au explodat, ajungând la 170%.

În 1998 a început declinul. Mica făbricuţă de brânzeturi a ajuns pe butuci. Societatea a fost preluată de AVAB Bucureşti, pentru că acumulase o datorie de 846 mil. lei, echivalentul a 55.000 dolari la Banca Agricolă, tot din cauza dobânzilor. Chiar şi în această situaţie ambiţia doamnei Nicşan a dus afacerea mai departe. „Am continuat să funcţionăm aşa, pentru că aveam un client mare la Bucureşti căruia trebuia să-i livrăm carne. În felul acesta ne-a ajutat Dumnezeu şi am reuşit să achităm într-un an şi jumătate întreaga datorie. Prin 2003 cineva de la Direcţia Sanitar-Veterinară ne-a spus că cine se va moderniza şi se va extinde va avea de câştigat în viitor“, explică doamna Nicşan. O vorbă care a fost luată foarte în serios. În urma unui proiect de modernizare şi sub consultanţa unui medic veterinar s-a început construcţia unei alte clădiri, în care urma să funcţioneze un abator de bovine şi o linie de frig cu o capacitate de 12 tone, faţă de 4 tone cât avea primul abator. Tot în acel an s-a ivit ocazia de a pleca în Italia, la un schimb de experienţă, unde, timp de 1 lună, 10 fermieri din România şi 10 din Republica Moldova au văzut cum se face zootehnie. „Atunci am dat telefon acasă şi i-am spus fiicei mele că nimic din ce făcusem nu era bine. La invitaţia mea, italianul care a orga­nizat simpo­zionul a venit în România şi, după ce a văzut construcţia pe care o începusem, mi-a spus că, din ce am realizat, un singur perete este bun, aşa că am dat jos toată clădirea. Era vorba de o clădire înaltă de 2,20 m, cu pereţi groşi de 50 cm, o structură bazată pe stâlpi de beton, înveliţi în faianţă. Deoarece înălţimea nu era potrivită a trebuit să demolăm tot. Am pierdut peste 230.000 lei“, povesteşte patroana abatorului. În această situaţie societatea a fost nevoită ca 2 ani să taie animale la alte abatoare prin Fălticeni, Ucea de Jos, Şercaia şi Paşcani. Săptămânal plecau 2-3 transporturi cu câte 30 de animale la aceste abatoare. Totul pentru a menţine încasările şi a reîncepe proiectul.

La îndemnul italienilor, porcul a fost înlocuit cu calul

În 2004 a demarat proiectul de construcţie a noului abator. De data aceasta femeia de afaceri s-a lăsat pe mâna italienilor, o firmă care se ocupa de proiectarea şi vânzarea utilajelor în domeniul prelucrării cărnii. Cu 2,7 mil. euro urma să se ridice abatorul de tăiere şi tranşare pentru vită, oaie şi cal, cu o capacitate de 100 capete tăiate la 8 ore, camere frigorifice pentru depozitarea a 50 tone de carcasă, o cameră de tranşare a 3-4 tone de carne la 8 ore, padocuri pentru animale, staţie de epurare şi să fie amenajată curtea. „Din păcate, nu am găsit finanţare pentru întreaga sumă şi am fost nevoită să tai din proiect amenajarea curţii, padocurile pentru animale, plus altele şi am rămas doar cu abatorul utilat şi staţia de epurare, care au necesitat o investiţie de 1.247.000 euro“, a menţionat Maria Nicşan. Chiar şi aşa banii nu au fost uşor de obţinut. În final, suma a fost aprobată prin programul SAPARD, iar după ce băncile au văzut că proiectul este solvabil au fost de acord să crediteze compania.

După atâtea greutăţi, în februarie 2010 abatorul este în sfârşit autorizat şi are loc inaugurarea unităţii. De data aceasta abatorul a fost autorizat pentru oaie, bovină şi cal, cel din urmă înlocuind porcul la recomandarea consultanţilor italieni. „Am luat această autorizaţie pentru că am văzut în Italia cât de căutată este carnea de cal. De atunci avem un client din Bulgaria care vinde carnea în Asia, iar subprodusele în Cehia“, explică doamna Nicşan.

Se spune că oamenii de afaceri nu au somnul liniştit, lucru care se adevereşte şi în acest caz. În urmă cu un an şi jumătate, o datorie de 4 miliarde lei la firma care s-a ocupat de construcţia abatorului a dus firma în insolvenţă. Doar obiectul de activitate şi încasările constante au ajutat compania să achite datoria şi să fie aprobată reorgani­zarea, semn că afacerea va intra pe un făgaş normal şi pe profit.

Noi proiecte de viitor

Privind retrospectiv, soţia, mama, bunica şi femeia de afaceri Maria Nicşan spune pe bună dreptate: „Nu am fire de păr pe cap prin câte greutăţi am trecut“, dar caracterul puternic, hotărât şi ambiţios o face să-şi continue fraza şi, cu siguranţă în acelaşi stil, viaţa: „Nu m-am lăsat doborâtă şi nu mă las până la moarte.“

Deoarece lipsea un segment al afacerii, incinerarea resturilor animale (cap şi picioare), proprietara abatorului şi-a propus să construiască şi o astfel de unitate, care se ridică la suma de 1,8 miliarde lei. Contractul cu firma de construcţii este deja semnat, a fost plătit avansul şi urmează să sosească aparatura pentru incinerator. După cum prognozează managerul companiei, spaţiul de incinerare va fi gata într-o lună, iar totul va fi achitat din fonduri proprii. Nici nu este de mirare, dacă ne gândim că abatorul prelucrează lunar, în medie, 80-100 tone, iar în lunile de vârf chiar şi 800 de tone. Secretul care a menţinut omul şi afacerea pe linia de plutire? „Credinţa, prin post şi rugăciune am izbândit mereu“, şi-a încheiat povestea Maria Nicşan.

Patricia Alexandra POP

În judeţul Suceava seceta şi căldurile excesive din ultimii ani, mai accentuate din toamna anului 2011, au generat un deficit hidric în sol care a dus la dezechilibre mari în activitatea fiziologică a arborilor, acţionând ca factor vătămător abiotic primar în special asupra arboretelor de molid. Deficitul de apă din sol a determinat un stres hidric intens al acestora, afectând capacitatea arborilor de a se apăra împotriva dăunătorilor. Deşi considerată o specie non agresivă, până în anul 2012 fiind una de faună (numărul populaţiilor era foarte redus), gândacul de scoarţă Ips duplicatus este autorul principal al apariţiei unor focare pure sau cu o participare redusă a celorlalte specii de ipide cunoscute şi studiate de către specialişti (Ips typographus, Ips amitinus, Pityogenes chalcographus).

Seceta amplifică fenomenul

Conform specialiştilor, principalul mecanism de apărare împotriva atacului de gândaci de scoarţă îl constituie producţia şi secreţia de răşină. „Este cunoscut faptul că arborii care au un conţinut mare de răşină în scoarţă rezistă la atacul gândacilor, în timp ce arborii care au un conţinut redus de răşină sunt uşor colonizaţi de aceştia. Aşa se explică faptul că, după perioade de secetă prelungită, atacurile de gândaci de scoarţă au căpătat o amploare deosebită. Pe fondul debilitării arborilor, dăunătorii biotici, în principal gândacii de scoarţă, au produs atacuri la arborii de molid verzi pe picior cu o virulenţă deosebită“, a spus Cezar Tulbure, şef birou pază şi protecţie a pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Gândacii de scoarţă aparţinând familiei ipidelor sunt insecte care se dezvoltă, în mod obişnuit, pe arbori doborâţi sau rupţi de vânt, arbori afectaţi de foc sau insolaţii, arbori grav debilitaţi de secetă sau poluare sau pe resturi de arbori (tulpini, ramuri, cioate, rădăcini) care nu au capacitate de apărare. Ipidele trăiesc în cea mai mare parte a timpului sub scoarţa arborilor, hrănindu-se cu floem (partea internă a scoarţei) şi părăsesc acest loc doar pentru a căuta noi surse de hrană.

În raza judeţului Suceava au fost afectate în special arboretele de molid create în afara arealului natural, cu vârste de 40-50 ani, din culturile speciale de celuloză, de pe raza ocoalelor silvice Dolhasca, Fălticeni, Pătrăuţi, Adâncata, dar şi în arboretele de molid din zona premontană şi montană, în special în ocoalele silvice Solca, Gura Humorului, Marginea.

Biologia dăunătorului, o necunoscută

„Este necesar să facem precizarea că datele referitoare la acest dăunător Ips duplicatus sunt sumare, în prezent efectuându-se de către specialişti în protecţia pădurilor analize privind biologia acestui gândac, ciclurile de dezvoltare etc. Pentru a preveni extinderea focarelor şi a împiedica înmulţirea gândacilor, Direcţia Silvică Suceava a luat şi ia în continuare toate măsurile necesare, printre care depistarea şi semnalarea arborilor infestaţi de ipide, atât pe picior cât şi doborâţi sau rupţi de vânt, emiterea delegaţiilor pentru punerea în valoare a acestora, autorizarea partizilor constituite din arbori infestaţi, efectuarea lucrărilor de protecţie a pădurilor (instalarea curselor feromonale, precum şi cojirea şi evacuarea din pădure în regim de urgenţă a arborilor infestaţi de ipide)“, a mai spus Cezar Tulbure.

Toate aceste măsuri s-au efectuat sub o atentă supraveghere a specialiştilor în protecţia pădurilor, iar atât în cursul anului trecut cât şi în acest an Direcţia Silvică Suceava a efectuat instructaje cu şefii ocoalelor silvice şi cu responsabilii cu paza şi protecţia pădurilor de la aceste subunităţi, la care au participat şi specialişti cercetători din cadrul ICAS şi Facultatea de Silvicultură Suceava, care au prezentat aspecte legate de biologia gândacilor de scoarţă şi implicaţiile lor practice, precum şi gestionarea atacurilor de ipide în arboretele de molid.

„Situaţia este monitorizată permanent şi încercăm să depistăm din timp locurile unde acest gândac de scoarţă atacă arborii. Orice întârziere poate însemna zeci de hectare în plus afectate, iar nimeni nu doreşte acest lucru“, a precizat reprezentantul Direcţiei Silvice Suceava.

Silviu Buculei

Şi în acest an culturile de cartof din judeţul Suceava sunt ameninţate de două boli periculoase, după ce de-a lungul timpului câteva sute de hectare de culturi de cartof din judeţ au fost afectate de acestea, motiv pentru care pe suprafeţele infestate a fost instaurată carantina. Un raport de analiză înaintat de Direcţia Agricolă Suceava arată că în judeţ se înregistrează probleme generate de importurile de cartofi proveniţi din Polonia care, cu toate că erau destinaţi consumului, au fost utilizaţi ca sămânţă în campania de primăvară, provocând contaminarea unor importante suprafeţe agricole. Conform raportului Direcţiei Agricole Suceava, „mulţi fermieri din gospodăriile individuale şi-au asigurat necesarul de seminţe de la comercianţi neautorizaţi care au vândut aceste produse în pieţe şi oboare, existând incertitudini asupra calităţii acestora“.

Culturile dar şi cartofii de consum, atent monitorizaţi

Unitatea Fitosanitară, în colaborare cu Laboratorul central de carantină fitosanitară, monitorizează în prezent atât culturile cât şi cartofii comercializaţi în pieţe sau supermarketuri pentru a preveni apariţia contaminării acestora cu bacteriile Clavibacter michiganensi (putregaiul inelar) şi Ralstonia solanacearum (putregaiul brun) ori intrarea pe piaţă a cartofilor proveniţi din circulaţia intracomunitară contaminaţi cu aceste bacterii.

Aşa cum am aflat de la ing. Aurica Bodea, consilier superior în cadrul Unităţii Fitosanitare Suceava, la controalele efectuate până în prezent în marile lanţuri de magazine din Suceava nu s-au depistat cartofi contaminaţi, în general aceştia fiind importaţi din Olanda şi Egipt, având acte şi etichetare corectă.

În schimb, în ceea ce priveşte culturile de cartofi, încă din 2005 au apărut suprafeţe contaminate cu Clavibacter, iar în ultimii ani, conform directivelor Uniunii Europene, se iau măsuri şi asupra suprafeţelor „probabil contaminate“. Din 2005 şi până în 2012, în judeţul Suceava au fost contaminate cu Clavibacter 281,14 ha de cartof sămânţă, 154,57 ha de cartof consum şi alte 229,40 ha au fost „probabil contaminate“. Cu Ralstonia, care a fost introdusă în ţară undeva prin 2010, au fost contaminate până în prezent 45 ha de cartof sămânţă, 30,10 ha de cartof consum şi 87,6 ha au fost „probabil contaminate“.

Cartofii de sămânţă, insuficienţi

Asigurarea necesarului de cartofi de sămânţă a fost deficitară la nivelul judeţului în această primăvară ca urmare a reducerii de către cultivatorii autorizaţi a suprafeţelor lucrate, din cauza preţului mic al cartofului în anii precedenţi şi a lipsei susţinerii financiare prin subvenţii. 

„În acest an suprafaţa cultivată cu cartofi s-a redus drastic, mai avem doar 4 mari cultivatori de cartofi de sămânţă cu o suprafaţă totală de doar 25 de hectare. Catastrofal de mică“, ne-a spus ing. Aurica Bodea. Printre motivele acestui declin se numără şi instaurarea pe unele suprafeţe a carantinei fitosanitare.

„Am avut foarte multe cazuri în care producătorii aduceau în primăvară cartofi de sămânţă din Germania, Olanda, respectau cerinţele fitosanitare pentru că doreau să obţină producţii bune şi în toamnă le apărea un caz de Clavibacter sau de Ralstonia. La alţii, în schimb, explicaţia a fost că au avut aceste bacterii şi în anii anteriori şi au folosit şi sămânţă proprie amestecată cu cea din import“, ne-a spus ing. Aurica Bodea.

Suprafeţele contaminate se află în carantină

Reprezentanţii Unităţii fitosanitare Suceava nu au dorit să facă publice zonele din judeţ unde sunt cartofi contaminaţi „pentru a nu se produce o discriminare în rândul producătorilor“, asigurându-ne că suprafeţele unde au fost semnalate cele două bacterii rămân în carantină. La Clavibacter carantina este între 3 şi 4 ani, iar la Ralstonia între 4 şi 5 ani. Nu se cultivă în această perioadă cartofi, terenul putând fi folosit pentru culti­varea de cereale.

„Ralstonia este o bacterie periculoasă care se poate transmite atât prin apa utilizată la irigaţii, dar şi prin alte plante-gazdă, în special varză, conopidă, ardei, tomate. În perioada de carantină nu se cultivă aceste plante. Nu există tratamente, iar dacă apare bacteria în vegetaţie trebuie distrusă cultura respectivă. Problema este însă că aceste bacterii pot ajunge foarte uşor de pe roţile tractorului sau de pe utilaje de pe o parcelă pe alta“, a precizat Aurica Bodea.

La Clavibacter rareori se întâmplă ca simptomele apariţiei bacteriilor să fie observate pe teren, ele putând fi mascate şi de alte boli sau de vătămări mecanice. Cel mai simplu boala este identificată pe tubercul. Cele două bacterii nu sunt periculoase pentru om, dar duc la scăderea producţiei, cartoful nu se mai poate păstra şi nu se dezvoltă cum trebuie.

Deşi legislaţia obligă la folosirea de sămânţă certificată, chiar şi în aceste condiţii mulţi cultivatori folosesc încă sămânţa lor proprie.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Înfiinţarea noilor Camere agricole, în locul celor existente care au luat naştere în urmă cu trei ani pe structura fostelor Oficii judeţene de consultanţă agricolă, este amânată de doi ani de zile încoace, dar se pare că va deveni realitate anul acesta, după ce Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010. Prin modificarea propusă se asigură cadrul organizării şi desfăşurării alegerilor pentru colegiile Camerelor agricole şi constituirea Camerelor agricole la nivel judeţean şi naţional, alegerile urmând a fi organizate în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. La Suceava, ca de altfel şi la alte judeţe, până la formarea noilor Camere agricole, angajaţii actualei structuri lucrează fără a mai fi remuneraţi pentru munca depusă şi aşteaptă să vadă dacă îşi vor mai găsi locul în noile structuri.

Ultimii bani primiţi, salariul aferent lunii martie

Cei 25 de angajaţi ai Camerei Agricole Judeţene Suceava nu au mai primit bani din luna aprilie. Instituţia a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 1609/16.12.2009 şi a Hotărârii Consiliului Judeţean Suceava nr. 09/03.02.2010, fiind finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat. La înfiinţare, cei care s-au angajat la Camera Agricolă Suceava au crezut că, pe lângă salariu, vor putea obţine câştiguri suplimentare în urma atragerii fondurilor europene prin proiectele pe care le vor realiza împreună cu fermierii din judeţe. Astăzi s-a ajuns ca nici măcar salariile de bază să nu mai fie primite pentru că nu a mai existat repartizare bugetară pentru activitatea Camerei Agricole decât pentru primele trei luni ale acestui an, instituţia urmând să-şi înceteze activitatea odată cu schimbarea identităţii.

„Camera Agricolă Suceava este o instituţie care funcţionează cu 25 de oameni. În aprilie s-a primit salariul în proporţie de 50% pentru luna martie şi, de atunci, nimic. Ţinând cont şi de opiniile celorlalţi colegi din judeţ, situaţia este destul de gravă. Era vorba să se înfiinţeze cu o nouă identitate Camera Agricolă, condusă de fermieri. Acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în septembrie – noiembrie, nu se ştie exact, când vor fi organizate alegerile pentru colegiile locale şi constituirea Camerelor judeţene şi naţionale.

În ultimele acte normative nu s-a vorbit nimic despre specialiştii care sunt angajaţi la Camera agricolă

în baza Hotărârii de Guvern nr. 1609/2009 prin care noi funcţionăm. Iniţial s-a preconizat că vom mai funcţiona până cel mai târziu în luna aprilie, motiv pentru care şi bugetul a fost diminuat cu 66%. Nu s-au făcut alegeri în aprilie şi s-a considerat printr-o prorogare că se vor face ale­geri în iunie, iar s-au amânat şi acum este vorba de septembrie, octombrie, noiembrie... Sunt judeţe precum Tulcea unde au fost asigurate salariile până în septembrie. Acolo sunt 9 oameni, dar fondurile repartizate au fost aceleaşi ca pentru Suceava, unde sunt 25 de oameni“, ne-a declarat ing. Viorel Marinache (foto), directorul Camerei Agricole Suceava.

Proiecte în valoare de 15 milioane de euro

Inginerul Viorel Marinache susţine că, în trei ani, cei 25 de salariaţi au adus în judeţ de la Uniunea Europeană peste 11,25 milioane de euro prin cele 1.500 de proiecte care au intrat la finanţare (o parte chiar în acest an) din cele peste 2.000 de proiecte declarate eligibile în valoare totală de 15 milioane de euro. Pe lângă această sumă, alţi peste patru milioane de euro au intrat în judeţ prin măsuri incluse în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, în baza unor proiecte realizate de specialiştii Camerei Agricole Suceava. Tot angajaţii instituţiei au făcut cursuri de calificare în diferite meserii specifice activităţii agricole cu peste 2.000 de persoane, actuali sau potenţiali fermieri, au organizat 100 de asociaţii profesionale agricole sau grupuri de producători.

Majoritatea proiectelor au avut o valoare de 7.500 euro şi au fost finanţate din FEADR pe Măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă sau pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Şi celelalte proiecte au fost finanţate tot din FEADR, fondurile primite de fermieri fiind pe Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, Măsura 123 – Procesare industrie alimentară, Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice.

„Camera Agricolă este o instituţie a statului, care trebuie să se decidă dacă este nevoie de această instituţie sau nu. În condiţiile în care specialiştii din domeniul agricol sunt pe cale de dispariţie, eu consider că aceşti oameni ar trebui menţinuţi într-o structură pentru că ei trebuie să acorde asistenţă de specialitate în continuare. Există judeţe precum Satu Mare, Hunedoara, Bihor, unde în reşedinţa de judeţ, la fiecare colţ de stradă, sunt firme care redactează proiecte pentru măsurile mici. În Suceava, întâmplarea face ca numai oamenii din această instituţie să redacteze astfel de proiecte pe măsurile cu alocări mici. Firmele mari redactează proiecte pe măsurile consacrate, unde alocările financiare pentru un proiect sunt cât de cât consistente. Proiectele care se adresează micilor producători, cu cheltuieli eligibile mici, au fost şi sunt realizate de specialiştii Camerei Agricole. Dacă vom fi desfiinţaţi rezultatul se va vedea în sprijinul proprietarilor de suprafeţe mici sau cu un efectiv redus de animale ori albine. Oamenii au nevoie de un sfat, de un sprijin. Ţara are nevoie de specialişti, dar să-i plătească“, a declarat Viorel Marinache.

Principalii beneficiari: tinerii şi firmele mici

În 2012, specialiştii Camerei Agricole Judeţene Suceava au elaborat 487 de proiecte de dezvoltare rurală, cu o valoare de 3,93 milioane de euro, 12 dintre acestea fiind pe Măsura 1.1.2 – Instalarea tinerilor fermieri şi au o valoare de 370.00 de euro, iar 475 sunt Măsura 1.4.1 – Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă. Tot anul trecut au fost întocmite 1.530 de dosare de plată şi progres pentru proiecte admise în anii 2009-2011 şi au fost organizate 10 cursuri de calificare, în cadrul cărora 325 de agricultori au învăţat despre creşterea animalelor, cultura plantelor şi apicultură.

„La noi au găsit la îndemână cele mai bune sfaturi şi sugestii pentru activităţile agricole pe care le desfăşoară în ferme sau în gospodăriile proprii. Producătorii agricoli au fost instruiţi pe diverse teme, cum ar fi formele de ajutor financiar acordate de la bugetul de stat şi Uniunea Europeană, înfiinţarea organizaţiilor profesionale pentru produsele agroalimentare, pregătirea păşunilor şi cerinţele minime pentru utilizarea îngrăşămintelor în cadrul plăţilor de agromediu, sistemul de păşunat în zona montană, orientarea creşterii ovinelor şi taurinelor către producţia de carne, asigurarea de plusvaloare materiilor prime din mediul rural, prin procesarea acestora, normele sanitar-veterinare pentru identificarea şi înregistrarea ovinelor, bovinelor şi familiilor de albine etc.“, a încheiat Viorel Marinache.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Creşterea animalelor în judeţul Suceava se referă, de regulă, la creşterea vitelor. Oieritul aici a fost în timp înlocuit de creşterea vitelor, date fiind păşunile vaste şi generoase pe care le au obcinile Sucevei. Gospodarii suceveni mai cresc şi oi, e adevărat, dar în număr mic, nu aşa cum putem vedea în judeţul Botoşani, de pildă. O iniţiativă zootehnică de creşterea oilor devine interesantă aici, deoarece replicarea acestei idei poate schimba în bine profilul agrozootehnic al zonei şi poate ridica nivelul de trai.

Ion Bodnar (foto) este un om de-al locului, iar toponimul Bodnăreni, satul de lângă comuna Arbore, în vecinătatea căruia şi-a întocmit stâna, pare să-i întărească această calitate de localnic autentic.

De aproape cinci ani este preşedintele Asociaţiei crescătorilor de oi Mioriţa – Botoşana şi tot cam de atâta vreme a început o nouă viaţă ca investitor, trecând de la comerţ cu carburanţi şi construcţii la zootehnie.

O pasiune devenită afacere

„Am văzut că domeniul construcţiilor nu mai este de viitor, pentru mine, cel puţin, am văzut că distribuţia carburanţilor, vânzarea lor cu amănuntul nu mai este o bună afacere şi am încercat cu agricultura, cu zootehnia. A fost un început şi pentru acest lucru. Totodată, se întâmpla ca cei din localitatea noastră şi din zonă să rămână cu laptele neridicat în zilele de sărbătoare. Nu ajungea maşina la timp să le ia laptele. O duceau greu cu creşterea vitelor pentru lapte... Apoi, eu nu sunt legat, nu îmi place să cresc vite.

Prima dată am cumpărat teren, fiindcă rudele mele aveau pământ în zona respectivă. Copilăria chiar mi-am petrecut-o pe aceste dealuri, cu vaci, cu miei. Oieritul îmi aducea aminte de copilărie în egală măsură şi aşa am început afacerea: cumpărând terenul pe care am copilărit, cumpărând oi. La un moment dat, m-am gândit să dezvolt această pasiune într-o afacere: am cumpărat tot mai multe oi, până ce am ajuns la acest nivel, unde mă aflu acum“, a spus Ion Bodnar.

Totul a început bine pentru fermierul de la Arbore: afacerile nu îl speriau, era din domeniu, instruit cu munca în străinătate, tânăr, priceput şi cu un aport genetic care îl apropia afectiv şi efectiv de oierit, Ion Bodnar a luat-o abrupt, închegând o stână, o fermă modernă, cu un efectiv de oi pe care şi l-a crescut în timp la 1.000 de capete. Ţurcana de Satu Mare este rasa în care îşi pune cea mai mare încredere, dar, dincolo de rasă, mai există şi celelalte condiţii care trebuie îndeplinite: casă, masă. Şi aici totul a fost pus în operă nemţeşte, aşa cum ştiu bucovinenii a face lucrurile. Anii au trecut, dar, spre neplăcuta lui surprindere, lucrurile au început să se strice...

România-Turcia: 0-1

„Sunt foarte sceptic, spunea fermierul. Mai întâi, anul trecut am avut o pierdere mare în ceea ce priveşte vânzarea mieilor. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre România şi Turcia,

s-au deteriorat, nu ştiu. Nu am prea multe amănunte să vă dau, dar turcii, după câte am aflat, nu mai dau acceptul ca mieii să fie tranzitaţi prin ţara lor, nicidecum să îi mai primească la ei, aşa cum făceau în anii trecuţi. Aşa că, dacă în anii trecuţi vindeam mielul în jur de 15 RON/kg, acum abia dacă l-am dat la jumătate din preţ, cu 7 RON!

Dacă iniţial mi-am făcut un calcul, cu totul altfel arată lucrurile în momentul de faţă. A fost o iarnă foarte grea, furajele au devenit foarte-foarte scumpe. Am cheltuit enorm, în speranţa că vom ieşi la liman. Dacă ar fi să se repete acest lucru un an, doi, deja la al treilea nu mai are rost să facem ceva. Problema nu este a mea, toată ţara se confruntă cu acest neajuns. De la Guvern, deocamdată, nu se aude nimic – sperăm ca pe viitor să fie mai bine, măcar sperăm. Am în jur de o mie de oi. Pentru moment mă abţin să spun ceva despre viitor. Dacă nu se rezolvă de la nivel naţional problema oieritului şi a ciobanilor, nu văd nimic bun în viitor, totul pare a fi sumbru.“

Interesantă atitudine pentru cineva care a mizat totul pe această carte, a oieritului. Să nu mai fi rămas oare nicio soluţie pentru un investitor în creşterea oilor? Oficialii români au solicitat sprijin din partea Comisiei Europene pentru ridicarea interdicţiei de export pe care Turcia a aplicat-o României. Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorului din cadrul Comisiei Europene sunt de partea noastră, considerând că măsurile impuse de Turcia sunt total nefondate. Problemele României legate de exportul de ovine şi bovine vii, dar şi de carne au început la sfârşitul lui 2011, când Turcia a blocat şi importurile din România, dar şi tranzitul prin ţara lor a cărnii de oaie românească. Motivul invocat de autorităţile turce a fost existenţa unei boli, inexistentă la noi în ţară dar prezentă în alte state europene, numită scrapie. Mai mult, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ne spune că, în perioada 2002-2011, scrapia a fost depistată la doar 256 de ovine pe teritoriul românesc, dintr-un total de aproape 9 milioane de capete. Prin urmare, o problemă cu origini mult mai înalte, chiar dacă asociaţia pe care Ion Bodnar o reprezintă este una destul de însemnată.

Greu şi pentru un preşedinte de asociaţie

„Asociaţia pe care o reprezint, spune fermierul de la Arbore, se numeşte Asociaţia crescătorilor de oi Mioriţa – Botoşana. Sunt preşedintele ei de aproximativ cinci ani de zile. Asociaţia are în jur de 300 membri, crescători de oi din zona Sucevei. La momentul când am acceptat să preiau această asociaţie, să lupt pentru oameni şi să le rezolv anumite probleme cu care se confruntau, m-am lovit de aceleaşi neajunsuri, de aceleaşi întrebări, de cele mai multe ori fără răspuns. Din nefericire, rezolvarea lucrurilor nu depinde de un preşedinte, depinde de legislaţia ţării în care trăim, de relaţiile internaţionale, până la urmă, concret, în cazul nostru cu Turcia.

Noi, ca asociaţie, suntem înscrişi la rândul nostru la o federaţie, care este o structură mai mare ca asociaţie, este la nivel naţional Dacă preşedintele federaţiei-mamă nu ne poate da un răspuns clar de la Bucureşti, noi cu atât mai puţin o să ştim ceva. Nu putem face nimic.“

Oricare ar fi răspunsul, atunci când el va fi venit la modul concret, deja răul s-a produs, deja crescătorii de oi au înregistrat pierderi. De altfel, pe 17 aprilie 2013 Turcia a început să permită tranzitarea cărnii de oaie românească pe teritoriul ţării. Din această stare de lucruri au avut de câştigat din nou intermediarii, care au început să cumpere oi din România la preţuri foarte mici, urmând ca, după o scurtă perioadă de furajare în Bulgaria, să fie livrate drept carne bună către Turcia.

Răzvan SCURTU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Comuna Şcheia, o comunitate menţionată în documentele vremii chiar de la sfârşitul secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Petru Muşat, este una dintre cele mai dezvoltate din judeţul Suceava şi din Moldova, având în componenţă 5 sate – Florinta, Mihoveni, Trei Movile, Sfântul Ilie şi Şcheia, ultimul fiind şi reşedinţă. Comuna, o „prelungire“ a municipiului Suceava, este străbătută de drumul european E 85, drumul naţional DN 17 şi de şoseaua de centură a municipiului Suceava, investiţie aflată într-un stadiu avansat.

În ultimii ani, Şcheia a ajuns o adevărată comună europeană datorită finalizării unor investiţii publice de amploare cu fonduri europene şi guvernamentale, creării unor facilităţi pentru dezvoltarea mediului privat, realizării de drumuri, asigurării utilităţilor publice, reabilitării şi modernizării instituţiilor de învăţământ şi cultură, construcţiei de baze sportive. Pentru că Şcheia a început să asigure condiţii tot mai bune pentru activităţi economice, preţul terenurilor pentru construcţia de locuinţe este mai mic decât în municipiul reşedinţă de judeţ, iar mediul privat cunoaşte o dezvoltare accentuată şi apar cartiere noi de locuinţe.

O comună fără şomeri

Şi înainte de 1989 Şcheia a „dus-o“ bine, aici funcţionând câteva întreprinderi foarte mari, printre care s-au numărat Fabrica de rulmenţi Suceava, Fabrica de bere, Întreprinderea de industrializare a laptelui, Fabrica de conserve din carne. Astăzi, în comună funcţionează aproximativ 500 de agenţi economici, sunt amenajate hipermarketuri, mai multe reprezentanţe ale unor mărci consacrate de autoturisme au sediile aici, există spaţii de producţie, iar fabricile de bere şi de industrializare a laptelui au fost modernizate şi asigură locuri de muncă pentru un număr însemnat de locuitori ai comunei, dar şi ai municipiului reşedinţă de judeţ.

„Noi am beneficiat de o zonă industrială, pe care am redimensionat-o, am reevaluat-o, astfel încât toţi cetăţenii din comună au locuri de muncă. La Şcheia nu se poate vorbi despre şomeri. Să-mi fie scuzată expresia, dar aici numai puturoşii nu au loc de muncă. Dacă vrei să lucrezi în comună găseşti în construcţii, comerţ, transporturi, industria alimentară, turism, alimentaţie publică, prestări servicii. Sunt posturi de la paznic până la director, de la inginer până la economist, de la vânzător până la constructor. Trebuie un echilibru între ceea ce vrei şi ceea ce poţi să faci, de aceea politica Consiliului Local este de a atrage cât mai mulţi investitori“, ne-a spus primarul Vasile Andriciuc.

Fondurile europene au modernizat comuna

În ultimii patru ani, în comuna suceveană Şcheia s-au atras fonduri europene în valoare de 5,3 milioane de euro, la care s-au adăugat fonduri guvernamentale, dar şi fonduri proprii. Banii au fost folosiţi pentru modernizarea drumurilor comunale, amenajarea sensurilor giratorii, repararea podurilor, podeţelor şi trotuarelor, reparaţii la şcoli, alimentarea cu apă la Mihoveni, reabilitarea iluminatului public, pietruirea drumului comunal DC72, refacerea obiectivelor afectate de inundaţiile din 2008, reabilitarea dispensarului din centrul comunei, amenajarea intrării în comună, reparaţii la centralele termice din şcoli, modernizarea a 9,7 kilometri de drum prin Măsura 3.2.2, amenajarea de staţii de autobuz, înfiinţarea unui after school la Mihoveni, extinderea sediului primăriei, construirea bazei sportive din satul Sf. Ilie, amenajarea unor terenuri de sport în Şcheia, Sf. Ilie şi Mihoveni. Tot în aceşti ultimi patru ani s-au amenajat trei parcuri la Şcheia, Mihoveni şi Sfântu Ilie, au fost construite sau modernizate 3 terenuri de fotbal mari şi o bază sportivă prin OG 7 care, alături de cele 9 terenuri particulare de minifotbal, asigură condiţii deosebite pentru activitatea sportivă. 

Proiectele vin de la cetăţeni

„La Şcheia proiectele vin de la cetăţeni, este o competiţie între proiecte. În această activitate primarul trebuie să aibă sfătuitori foarte buni şi trebuie să se bazeze pe cerinţele cetăţeanului. Comuna a fost binecuvântată de Dumnezeu pentru că se află la o intersecţie de drumuri naţionale şi judeţene. Drumul spre Ardeal, Muntenia sau Ucraina trece prin comuna Şcheia, lucru care poate a atras investitori, ceea ce înseamnă bani la bugetul local“, a precizat primarul Vasile Andriciuc.

După o perioadă cu realizări multiple, în prezent administraţia locală are un proiect pe fonduri de mediu pentru realizarea unei reţele de canalizare cu o lungime de 32 km. Din fonduri proprii se vor realiza reţele noi de apă în satele Sfântul Ilie şi Şcheia, proiect determinat de seceta din 2012, care a creat foarte multe probleme.

„Gândirea simplă a omului de la ţară te îndreptăţeşte să gândeşti pozitiv“

„Sunt la al treilea mandat şi tot ceea ce s-a realizat la Şcheia s-a făcut cu sufletul. Şi nu din partea primarului, el este un exponent care îşi face datoria. Dar trebuie să aibă şi sfătuitori, aceştia fiind consilierii locali. Toate proiectele care s-au făcut în comună au avut ca sursă cetăţenii şi nevoile lor. De la fiecare cetăţean ai ceva de învăţat. Gândirea simplă a omului de la ţară te îndreptăţeşte să gândeşti pozitiv. Vin oamenii cu propuneri, cu idei, cu critici. Faptul că vin cu deschidere la instituţia primăriei mă face să fiu bucuros că au încredere şi eu ca om sunt util“, a spus primarul Andriciuc.

Edilul din Şcheia spune că nu este suficient să lansezi proiecte, să faci investiţii. Trebuie să faci cât poţi întreţine. „E uşor să faci şi e foarte greu să întreţii. Dacă ai făcut investiţii pe care apoi nu le poţi întreţine din bugetul local, degeaba le-ai făcut.“

Cea mai bună investiţie a unui Consiliu local este în copii

În perioada 2004 – 2008 administraţia locală a modernizat cele 3 şcoli din comună şi le-a dotat cu tot ce este necesar. „Am creat responsabilitatea elevului, profesorului şi a instituţiei primăriei privind bunul respectiv şi de 7 ani nu am mai intervenit cu reparaţii la instituţiile de învăţământ.

Cea mai bună investiţie pe care o poate avea un primar, un consiliu local este în copii. Cea mai mare satisfacţie a mea este atunci când trec prin sat şi toţi copiii mă cunosc. Aceasta înseamnă că am făcut ceva pentru această generaţie. Mulţumirea pentru ceea ce facem nu vine imediat, ci peste zece, douăzeci de ani, atunci  când copiii de acum vor fi gospodari la casele lor şi vor duce mai departe această dragoste faţă de comună, faţă de sat“, a menţionat Andriciuc.

„În caz de dezastru, ce facem?“

Toate investiţiile din comuna Şcheia au un punct comun: „În caz de se întâmplă ceva, ce facem?“ Deşi nu au reuşit să obţină fonduri europene, din bugetul local, edilii din Şcheia au modernizat Căminul Cultural de la Florinta. Pe lângă sala de spectacole, grupuri sanitare moderne, căminul dispune de bucătărie şi de posibilitatea de a caza oamenii.

„Este o rezolvare şi a situaţiilor de urgenţă, când persoanele pot rămâne fără adăpost, pentru că întotdeauna alături de bine trebuie să punem şi răul. Din fonduri proprii am făcut şi un complex medical, unde am adunat doi medici de familie, un medic stomatolog, un tehnician dentar, o farmacie, două apartamente de serviciu pentru medicii care asigură permanenţă în comună. Apeşi pe sonerie şi la orice oră din zi şi din noapte răspunde unul dintre medici, care poate să ia măsuri de prim ajutor până ajunge ambulanţa“, a spus primarul Andriciuc.

Când nu ai, ceri ajutor

Ori de câte ori au avut nevoie, Primăria comunei Şcheia le-a dat o mână de ajutor sătenilor în lucrările agricole. Anul trecut, pentru a-şi recolta grâul de pe cele circa 1.000 ha cultivate, funcţionarii primăriei au făcut demersurile necesare pentru a închiria combinele în vederea campaniei de treierat, reuşind să aducă în comună 12 astfel de utilaje din alte judeţe unde treieratul se face mai devreme decât în nordul ţării.

Primarul Vasile Andriciuc spune că primăria sare în ajutorul oamenilor de ani buni.

„Am ajuns ca într-un an să închiriem combine şi din Republica Moldova. Ne implicăm pentru că este în interesul nostru să-i vedem pe oameni mulţumiţi şi cu grânele în hambar“, a spus Andriciuc.

Relaţia cu cetăţeanul, prioritatea administraţiei locale

Oamenii din comuna Şcheia, când vin la primărie, nu trebuie să stea la rând la birourile de taxe şi impozite, la urbanism sau la registrul agricol.

„Venind din mediul militar, am încercat să modelez oamenii după mine pentru a instaura ordinea în relaţia cu cetăţeanul şi pentru buna administrare a comunităţii. Primul lucru pe care l-am făcut a fost evidenţa pentru a avea încasări la buget. Apoi am imprimat un anumit sistem de lucru, astfel încât cetăţeanul să fie foarte bine servit. Dacă merge la Serviciul urbanism şi prezintă toate documentele pentru un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie, cel târziu a doua zi are documentul solicitat. Nu trebuie să aştepte 30 de zile, cum prevede legea. Dacă omul întâmpină anumite greutăţi în a obţine un document, intervin funcţionarii din aparatul propriu al primarului, pentru a-l ajuta. Când am venit, în 2004, erau pe holurile primăriei zeci de oameni care aşteptau să le fie plimbate hârtiile de la un birou la altul. Am apropiat cetăţenii de instituţia primăriei prin acea relaţie de respect cetăţean – primărie“, ne-a declarat Vasile Andriciuc.

La Şcheia administraţia locală încearcă o dezvoltare armonioasă a întregii comunităţi prin continuarea proiectelor care vor aduce comuna la un standard normal. Drumuri betonate, trotuare, realizarea de şanţuri în toate zonele pentru preluarea apei pluviale, atragerea şi crearea de facilităţi pentru activităţile private, rezolvarea problemei alimentării cu apă în toate satele, construirea unui complex cultural sportiv sunt priorităţile comunei până în 2016.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Comuna Coşna, aflată la 14 km de Valea Dornei şi la 70 km de Bistriţa-Năsăud, este cea mai mică localitate ca număr de locuitori din judeţul Suceava (1.655 de locuitori). Excelează însă atât prin frumuseţile sale naturale de excepţie, cât şi prin preocuparea gospodinelor de a prelucra şi valorifica fructele de pădure.

Istoria acestui ţinut este fascinantă, având în vedere că localitatea este cunoscută încă din 1410, fiind amintită în dania domnitorului Alexandru cel Bun făcută Mănăstirii Moldoviţa. Până în 1769 a făcut parte din Bucovina, mai târziu a aparţinut Ardealului aflat sub regim austriac, până în 1867, apoi în stăpânirea Ungariei, până la Unirea din 1918. Nimic nu a alterat demnitatea, iubirea de pământul natal şi obiceiurile străbune, astfel încât şi astăzi locuitorii celor 5 sate componente – Coşna, Podu Coşnei, Teşna, Valea Bancului şi Româneşti – au ca principale preocupări creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului.

80% din populaţie se ocupă cu creşterea animalelor

„Creşterea animalelor este o tradiţie păstrată din moşi-strămoşi şi cu această îndeletnicire se ocupă aproape 80% dintre oameni, cea mai mare cantitate de lapte fiind valorificată la o fabrică de industrializare de la Floreni. Până în 1990, o mare parte din coşneni au lucrat în industria minieră şi la fabricile de prelucrare a lemnului şi laptelui din bazinul Dornelor. Astăzi aceste unităţi au fost închise, cei mai tineri au plecat la muncă în străinătate, iar cei mai în vârstă au rămas în sat, asigurându-şi existenţa din creşterea animalelor“, ne-a spus Dorina Iuga, viceprimarul comunei Coşna.

Creşterea animalelor la Coşna a fost favorizată de condiţiile naturale: munţi cu păşuni bogate, o floră unică ce oferă calităţi deosebite laptelui şi ape curgătoare. Ca o particularitate pentru zona Dornelor, păstoritul este unul pendular, în sensul că atât vacile cât şi oile se trimit vara pe munte, în urma asocierilor ţărăneşti în stâne şi văcării, cu ciobani şi văcari angajaţi, în timp ce iarna rămân în gospodăriile proprietarilor.

Pădurile şi izvoarele, bogăţii ale comunei

Comuna Coşna are o suprafaţă de 20.878 ha, din care 15.715 ha reprezintă păduri, astfel încât una dintre activităţile de bază ale locuitorilor a fost şi este exploatarea pădurilor. În trecut, transportul lemnului se realiza cu ajutorul plutelor care circulau pe râurile Teşna, Coşna, Valea Bancului şi de aici pe Dorna, Bistriţa, Siret până la Galaţi. Astăzi, o parte din lemnul obţinut la Coşna este livrat sub formă brută sau de cherestea şi doar o mică parte este înnobilat sub formă de obiecte sculptate, obiecte de uz casnic (butoaie pentru murături, bârbânţe pentru brânză, cofe pentru apă, doniţe pentru lapte, linguri) sau mobilier.

Până în 1995, Coşna era renumită prin cele 8 izvoare de apă minerală bogate în oxizi de fier şi sulf. Primele cantităţi de apă minerală au fost livrate în 1925 la un restaurant situat în Piaţa Matache din Bucureşti, care purta numele comunei, Coşna, şi la care cânta Maria Tănase. Producţia de apă minerală a crescut, ajungând la 60.000 de sticle pe zi, fabrica de îmbuteliere de la Coşna remarcându-se din anii '70 şi prin producerea de sucuri. Poate vă mai amintiţi de cunoscutul brand Aurora.  

Pregătirea tinerilor din Coşna

Deşi este o comună mică ca număr de locuitori, în Coşna funcţionează o grădiniţă modernă, construită în 2006, în care învaţă 30 de preşcolari şi 3 şcoli gimnaziale. Una dintre cele 3 este şcoală coordonatoare cu 8 clase, restul având 4 clase. Clădirea şcolii datează din anul 1938, are o bază materială îmbunătăţită permanent, la care se adaugă un modern Centru de Informare şi Documentare dat în folosinţă în 2007. Chiar dacă locaţia a fost reabilitată, pentru acest an autorităţile locale şi-au propus montarea unei centrale termice şi modernizarea grupurilor sanitare.

„După absolvirea şcolii gimnaziale, elevii din Coşna se îndreaptă spre Grupul Şcolar Dorna Candreni sau liceele din Vatra Dornei, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, o parte urmând facultăţi în diverse centre universitare din ţară. Din păcate însă, aproape toţi absolvenţii cu studii superioare nu se mai întorc în comună, iar mulţi absolvenţi de liceu pleacă la lucru în străinătate“, ne-a declarat viceprimarul Dorina Iuga.

Pe timpul iernii, la orele de educaţie fizică, elevii din Coşna învaţă tainele sporturilor de iarnă, iar cunoştinţele acumulate sunt valorificate în primul week-end din luna martie, când are loc Cupa Mărţişorului, ajunsă în acest an la ediţia a VI-a. În acest an au participat alături de localnici elevi din Poiana Stampei, Dorna Candreni, Lunca Ilvei şi Clubul Sportiv Şcolar Vatra Dornei.

„Copiii învaţă să practice sporturile de iarnă la orele de educaţie fizică, iar cei cu aptitudini în practicarea schiului merg la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei. Alina Ţiculeanu a practicat sportul de mică, a obţinut rezultate în competiţii naţionale şi internaţionale, a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, după care s-a întors la şcoala din comună“, a mai adăugat Dorina Iuga.

Tradiţia locului, prelucrarea şi valorificarea fructelor de pădure

Pentru a pune în valoare munca gospodinelor, în fiecare an se organizează Festivalul fructelor de pădure, eveniment care îi reuneşte pe producătorii de dulceţuri, siropuri, compoturi, creme şi alifii, torturi şi prăjituri din comună, pe cei care vin an de an la Coşna pentru a-şi procura produse tradiţionale şi pe iubitorii de folclor şi de distracţie în aer liber. „Festivalul fructelor de pădure a fost iniţiat de regretatul primar Ilie Todaşcă, în 2004, şi vrem să ducem această tradiţie mai departe. Avem gospodine din Coşna care se ocupă an de an de prepararea de dulceţuri, siropuri, băuturi şi prăjituri din fructe de pădure, care aduc în fiecare an la Coşna oameni din întreaga ţară pentru a degusta şi a cumpăra din produsele realizate în comuna noastră. Realizarea acestui festival nu ar fi posibilă fără multă iniţiativă, multă muncă şi alergătură“, ne-a declarat Gavril Pardău, primarul comunei.

Agroturismul, un potenţial neexploatat

Deşi Comuna Coşna dispune de o amplasare deosebită care ar putea valorifica din plin agroturismul, acesta rămâne pentru moment un potenţial neexploatat. Confecţionarea costumelor populare şi a prosoapelor ţesute de mâna gospodinelor reprezintă o altă tradiţie a locului, la fel de puţin valorificată. Şi în acest caz asocierea ar putea deveni o soluţie viabilă, în avantajul femeilor care se ocupă de realizarea produselor de artizanat.

Totuşi, pentru a atrage cât mai mulţi turişti, dar şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă a locuitorilor, viceprimarul Dorina Iuga ne-a spus că anul acesta, pe lângă activităţile de promovare a comunei în vederea dezvoltării turistice şi atragerea unor investiţii în domeniul prelucrării fructelor de pădure, vor fi finalizate drumul spre satul Poiana Vinului şi a celui de la Bancu, reabilitarea şcolii, refacerea picturii şi amenajarea spaţiului din jurul bisericii.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Văzând cum stau lucrurile în teritoriu, am putea spune că oamenii au trecut de reticenţa asocierii. Problema gestionării păşunilor, înregistrarea animalelor, livrarea laptelui, a brânzei, valorificarea cărnii i-au determinat pe crescătorii de ovine, caprine şi bovine din Suceava să-şi unească forţele. Acum toate aceste chestiuni sunt discutate în forul Asociaţiei „Plaiurile Bucovinei“, locul unde toţi crescătorii de animale din judeţ îşi spun păsurile şi află informaţiile de care au nevoie.

Asociaţia crescătorilor de animale „Plaiurile Bucovinei“ din Suceava a fost înfiinţată în urmă cu trei ani şi a reuşit în acest timp să adune aproape cinci mii de membri, aceştia fiind crescători de ovine şi caprine, dar şi de bovine. „Din totalul de 160.250 de ovine şi caprine din judeţ, noi deţinem cam 76% din efective. La bovine avem 3.372 de membri, dar numărul lor pe plan judeţean este mult mai mare, pentru că sunt şi asociaţii zonale, săteşti, comunale în care sunt înscrişi restul crescătorilor“, ne-a spus Mihai Rotariu, secretarul asociaţiei.

Desfacerea cărnii de oaie, rezolvată doar în teorie

Pe lângă problema păşunilor, crotalierea, livrarea laptelui, a brânzei, a mieilor, pentru toţi aceşti crescători de ovine şi caprine, problema valorificării cărnii a rămas la stadiul la care era în urmă cu trei ani. „În afară de samsarii care îşi fac veacul prin pieţe şi exe­cută crescătorul care munceşte să crească animalul, nu am putut decât să intermediem contracte directe cu arabii, care vin şi cumpără direct şi oferă un preţ cu 15% mai mare. Nu există o piaţă de desfacere, iar nouă, neavând acces direct pentru exportul în Comunitatea Europeană, dar şi în alte ţări, ne este foarte greu“, ne-a mărturisit Mihai Rotariu.

Desfacerea cărnii de oaie în ţările arabe pare a fi o problemă rezolvată doar teoretic. Se vorbea la un moment dat de mii de oi care vor pleca din judeţul Suceava la export. „Pe plan teoretic stăm bine, se spune că vor pleca, dar nimic concret. Totul este blocat la nivelul pieţei externe. Noi creştem mieii, dacă vine arabul el poate să îi exporte prin diverse filiere, pe când noi, crescătorii direcţi, nu îi putem exporta. Este aceeaşi problemă ca şi la cultivatorii de legume, exportul este o problemă a agriculturii româneşti“, a mai spus Mihai Rotariu.

Laptele de oaie şi de capră se valorifică sub formă de produs finit, caş sau brânză în pieţe. În prezent, crescătorii din Asociaţia „Plaiurile Bucovinei“ sunt în discuţie cu câteva centre de colectare a laptelui din zona Ardealului şi a Braşovului. Aceştia vin să ridice laptele de capră şi separat laptele de oaie, oferind spre folosinţă tancuri de răcire şi depozitare a laptelui, pentru a evita eventualele probleme care ar putea să apară în cazul în care colectarea se face la două zile. Deja membrii asociaţiei au luat legătura cu aceste firme, proprietarii de animale urmând să negocieze preţul cu procesatorii în funcţie de cantitate.

În ceea ce priveşte valorificarea lânii de oaie, aceasta este o poveste veche, ne spune un alt crescător. „Eşti mulţumit dacă centrele de colectare, deşi oferă un preţ foarte scăzut, o primesc. În felul acesta îţi poţi scoate măcar tunsul oii. Lâna nu arde, nu putrezeşte, stă prin hambare, prin magazii, prin tot felul de depozite uitate de timp şi de vreme“, adaugă el.

Costurile cu crotalierea, reduse la jumătate

„Partea bună – ne mai spune secretarul asociaţiei – este că am reuşit să ţinem legătura cu crescătorul, să îi aflăm neajunsurile, iar acum el ştie la ce uşă să bată. De asemenea, prin angajaţii noştri, ingineri zootehnişti, medici veterinari, am încercat să îi ajutăm pe crescătorii de animale, să asigurăm o parte din servicii, la preţuri mai mici faţă de cele ale pieţei, negociind pentru efective mari. O treabă bună am făcut-o cu crotalierea electronică, i-am ajutat pe proprietarii de animale să obţină crotalii fără taxe suplimentare, fără intermediari, costurile cu crotalierea scăzând la 50%“, afirmă Mihai Rotariu.

În schimb, când vine vorba de păşuni, problema este mult mai amplă şi mai complexă, mai ales din cauza vidului legislativ. „Au apărut samsarii de păşuni, care au concesionat prin tot felul de tertipuri imaşurile comunale. Crescătorul care este din localitatea respectivă are nevoie de păşune, pentru că are animale şi produce. De aceea trebuie să închirieze sau să arendeze păşunea de la unul care nu are animale şi nicio legătură cu agricultura. Este foarte urât, sperăm că cineva va face ordine şi va da păşunile crescătorilor de animale“, ne-a mărturisit indignat unul dintre membrii asociaţiei.

„Ne aflăm într-o perioadă în care munca crescătorului de animale este mult mai intensă, pentru că acum au început şi fătările, trebuie să fim tot timpul în mijlocul animalelor, să avem grijă. Fiind un an secetos, cu iarnă lungă şi având probleme cu furajele, nu ne-am aşteptat la aşa ceva, deci costurile cresc. În perioada fătărilor oile trebuie furajate mult mai bine pentru a creşte mieii“, spune un alt fermier.

Mieii de Paşte, la preţul de anul trecut

Pentru că Paştele în acest an este în luna mai, mieii vor fi mult mai mari decât anul trecut, iar mulţi cumpărători s-ar putea să nu aibă posibilitatea să cumpere un miel întreg. Piaţa va dicta preţul. Chiar dacă preţul furajelor a crescut, crescătorii susţin că mieii nu se vor vinde la un preţ prea mare, ci mai degrabă la un preţ apropiat de cel de anul trecut.

Valorificarea cărnii prin intermediul supermarketurilor este o problemă, pentru că acestea impun condiţii care descurajează şi îi ţin la distanţă pe micii crescători. „Magazinele acestea cer taxă de raft, taxă de prezenţă, precum şi 1.000 de miei într-un interval scurt de timp. Cu toate acestea, suntem optimişti şi sperăm să fie bine. Altfel nu am mai creşte animale“, încheie reprezentantul asociaţiei sucevene.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Un număr de 31 de fermieri din 14 localităţi sucevene vor primi şi în acest an câte 240 de euro pentru fiecare hectar de pajişte deţinut, fără să execute prea multe lucrări. Conform şefei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, APIA Suceava, Angela Coroleucă, în Campania SAPS 2012 a apărut o măsura nouă: plăţile pe agromediu. Fermierii din Suceava şi Cluj au putut accesa Pachetul 6 ce vizează pajiştile din cele două judeţe unde cresc fluturi dintr-o specie mai neobişnuită: Maculinea. Fluturii acestei specii depun ouăle pe o plantă, furnicile le iau ouăle şi le duc în muşuroi, iar de acolo apare larva.

Cele 14 localităţi sucevene unde sunt situate aceste pajişti importante pentru fluturi sunt Arbore, Bilca, Botoşana, Burla, Cajvana, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Horodnicul de Jos, Horodnicul de Sus, Marginea, Rădăuţi, Solca, Volovăţ.

„Aceste specii de fluturi sunt protejate şi pajiştile trebuie să îndeplinească câteva cerinţe de management şi în acelaşi timp nişte condiţii specifice de eligibilitate, şi anume: fermierul nu trebuie să cosească iarba decât după 25 august pe aceste pajişti permanente; cositul se poate face manual sau cu utilaje mecanizate de mică capacitate, fiind interzisă folosirea utilajelor grele, masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii în maximum două săptămâni de la efectuarea cositului. Păşunatul se poate face cu maximum 0,7 unităţi vită mare la hectar pentru a proteja pajiştile, utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă, iar utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până la echivalentul a maximum 30 de kilograme pe hectar.

Pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor. Este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament, nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări. Se vor putea face doar însămânţări cu specii din flora locală, numai în cazul în care anumite porţiuni de pajişti se degradează sau sunt afectate accidental. Sunt interzise acţiunile de accelerare a drenajului natural al pajiştilor“, a precizat oficialul APIA.

Pentru a beneficia de această plată, destul de consistentă, de 240 de euro la hectar, solicitantul este obligat să încheie un angajament de agromediu pe o perioadă de cinci ani şi să respecte în această perioadă condiţiile de eligibilitate şi suprafeţele pentru care a aplicat în primul an pe această schemă de plată.

Acest tip de plăţi s-a aplicat în campania 2012 în judeţele Cluj şi Suceava şi continuă şi în campaniile următoare, până se vor încheia cei cinci ani de angajament. Schema de plată se aplică odată cu depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă. În campania 2013 această perioadă va debuta începând cu data de 1 martie şi se va termina pe 15 mai. Perioada cu penalizări va urma după 15 mai până pe 11 iunie 2013, penalizările fiind de 1% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Plata pe acest pachet de agromediu se va efectua până, cel târziu, pe 30 iunie.

Silviu Buculei
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013