Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 717.250,41 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 25 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Cu toții știm că Moș Crăciun apare doar în haine alb-roșii, dar uneori poate fi și albastru. Să nu fie albastru de supărare. La sfârșitul anului, „Moș Crăciun“ a dat câteva cadouri agricultorilor. A dat pe hârtie, firește. Adică doar a promis, pentru că nu se știe dacă sunt și bani pentru astfel de cadouri.

În zbucium politic, ambiguitate, negocieri, demisii, propuneri de noi miniștri, mutări și permutări, Guvernul a mai găsit un pic de răgaz să adopte și unele măsuri ce pot decide viitorul multor fermieri. Astfel, cu doar câteva zile înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, membrii Executivului au adoptat o Hotărâre prin care se prelungește termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Ca un cadou de Moș Crăciun, Guvernul darnic a hotărât că aceasta este prelungită până la data de 31 decembrie 2023.

De asemenea, a fost elaborată Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 având în vedere Regulamentul UE nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 care era aplicabil până la 31 decembrie 2020, iar prin acest act normativ se creează cadrul legal pentru continuarea acestui ajutor de stat până la finalul anului 2023. Drept urmare, se suplimentează cu 176.743 mii de lei suma alocată pentru plata ajutorului de stat de 629.908 mii de lei până la valoarea de 806.651 mii de lei. Măsura vizează asigurarea aplicării schemei de ajutor de stat prin plata sumelor aferente perioadei 1 aprilie 2020 – 30 iunie 2020.

Potrivit situației centralizatoare transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), citată de departamentul de comunicare al Ministerului Agriculturii într-un comunicat de presă, cantitățile de motorină determinate la plată cu acciză redusă sunt de peste 115.835 de mii de litri pentru perioada 1 aprilie 2020 – 30 iunie 2020. Totodată, valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 176.743 de mii de lei, pentru un număr de 17.540 de beneficiari.

Guvernul nu a uitat nici sectorul zootehnic, adoptând astfel o nouă Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în acest sector, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora privind anul de cerere 2020.

Nu au fost uitate nici animalele...

În ședința de Guvern din data de 17 decembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora privind anul de cerere 2020. Valoarea totală a plafoanelor aprobate de Executiv este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei. Cine și cât va primi? Ei bine, potrivit actului normativ adoptat la sfârșitul anului, fondurile se acordă crescătorilor de animale şi sunt repartizate astfel:

a) 1.680.000 euro, respectiv 8.185.800 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

b) 13.125.000 euro, respectiv 63.951.562,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

c) 99.324.810 euro, respectiv 483.960.136,7 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

d) 27.000 euro, respectiv 131.557,5 lei, pentru specia viermi de mătase.

Numărul estimat de beneficiari vizat de prezentul act normativ este de 18.845, iar sprijinul va fi acordat pentru un efectiv de circa 343.122 capete din care: 261.702 vaci de lapte, 70.942 taurine din rase de carne şi 10.478 bivoliţe. Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Simona-Nicole David

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, la data de 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi).

Plățile s-au realizat după aprobarea suplimentării bugetului alocat acestei măsuri, de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro.

Astfel, până la data de 31 decembrie 2020, din plafonul de 182,5 milioane de euro, APIA a autorizat la plată suma de 179,79 milioane euro pentru un număr de 122.447 cereri  unice, din care:

  • Suma de 51,57 milioane euro, pentru un număr de 148 cereri - sectorul legume fructe;
  • Suma de 85,1 milioane euro, pentru un număr de 691 cereri - sectorul bovine;
  • Suma de 43,12 milioane euro, pentru un număr de 946 cereri - sectorul ovine/caprine.

Conform fluxurilor procedurale din cadrul APIA și al instituțiilor financiare bancare, o parte dintre fermieri au primit în conturi sumele aferente acestei măsuri începând cu data de 30 decembrie, iar alimentarea conturilor fermierilor se va realiza și în perioada 4 - 8 ianuarie 2021, astfel încât fermierii să beneficieze cât mai repede de acest sprijin.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1104/17.12.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2020, la data de 30 decembrie 2020 suma autorizată la plată pentru sprijin cuplat in sector zootehnic se ridică la 105,12 milioane euro, din care:

  • 39,52 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;
  • 0,86 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;
  • 5,42 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;
  • 59,32 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine.

Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Ca de fiecare dată, APIA a mobilizat toate resursele pentru pregătirea sistemului și a cadrului instituțional, astfel încât, după aprobarea actului normativ, să poată demara imediat plățile către fermieri în vederea susținerii continue a activității acestora. 

Astfel, la final de an, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie  – 30 decembrie 2020 este de 3,52 miliarde euro, din care:

  • 2,16 miliarde euro pentru Campania 2020, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);
  • 844,20 milioane euro pentru Campania 2019, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) și Buget Național (BN);
  • 515,13 milioane euro pentru Măsurile de piață, comerț exterior, promovarea produselor agricole și ajutoare de stat.

Misiunea noastră permanentă vizează efectuarea plăților către fermieri, în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că astăzi, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la  182,5 milioane de euro.

În cadrul măsurii un număr de 122.986 de fermieri au depus cereri de plată.

Astazi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul  ovine/caprine.

Reamintim totodată că, începând cu 14 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a plătit alte 5 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

Buget național:

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 299 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 88.969.456 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 315 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 106.378.773 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 544 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 35.695.350 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Pentru această schemă s-au depus 913 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 45.892.518 lei.

Fonduri europene (FEGA):

  • Sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză Pentru această măsură s-au depus 24 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 103.212 euro.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 02 decembrie 2020, a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:

  • 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 7.019.352 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

În perioada 16 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a efectuat plăți în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

APIA asigură toți fermierii că va depune toate eforturile pentru a primi în timp util subvențiile cuvenite aferente Campaniei 2020.

Sursa: apia.org.ro

Dorel Stânea, directorul executiv general de la APIA Braşov, ne-a făcut o scurtă radiografie a situației fermelor din Țara Făgărașului, într-un an greu încercat de pandemia COVID-19.

Reporter: Putem vorbi de o Țară a Făgărașului, teritoriu prosper din punct de vedere agricol?

Dorel Stânea: Din punct de vedere agricol, Țara Făgărașului este o țară a zootehniei, ca și Țara Bârsei. Este recunoscută din punct de vedere istoric: se vorbește despre Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Oltului. Țara Făgărașului este uneori cunoscută sub numele de Țara Oltului, Terra Blacorum. Este pomenită încă din anul 1121, adică de mai bine de 800 de ani există acest teritoriu menționat în izvoarele istoriei, într-o cartă a Cavalerilor Ioaniți. După aceea, și Mircea cel Bătrân spune: „Io, Mircea Voievod, stăpân peste Țara Făgărașului și a Almașului“. Așadar, cu pomeniri istorice de mult timp, această Țară a Făgărașului este ca o găleată între Munții Făgărașului și Dealurile Subcarpatice, ea fiind undeva la fundul căldării. Nu a fost atinsă prea mult nici de secetă, nici de îngheț, nici de căldură, nici de frig. E o zonă mai izolată datorită protecției montane și a dealurilor. E un teritoriu bun zootehnic. Aici sunt dealuri multe și nu poți face agricultură de câmp deschis. Dar crește iarba și alte produse de deal, care sunt foarte bune în zootehnie. Pământurile sunt destul de bune, pământ negru, brun, de pădure, și pământuri un pic lutoase pe sub dealuri. La dealurile de dincolo de Olt sunt mai lutoase, acolo merge mai mult iarbă și mai puțină vegetație crescută în sol, care crește foarte bine în partea Făgărașului, pe sub munte, unde pământurile sunt mai nisipoase și permit dezvoltarea celor care cresc în pământ și nu strâng lutul: morcovul, cartoful etc.

Rep.: Cum ajutați fermele din „Țara Făgărașului“?

D.S.: Noi le ajutăm în sensul bun, nu cum zic unii că distrugem agricultura românească. APIA este o instituție publică care împarte bani europeni tuturor fermierilor care lucrează corect.

Rep: Ați întâmpinat dificultăți în plata subvențiilor?

D.S.: APIA are un program de luat subvenții și de dat. Subvențiile normale SAPS se dau o dată pe an; începând din 15 octombrie aceast an dăm avansurile și după 1 decembrie facem partea regulară. Dăm 70% din SAPS, 85% din plățile de agromediu dar și plăți făcute de fondul FEDER. Anul acesta începem să dăm subvenții doar din data de 15 octombrie.

Rep.: S-a tot discutat despre subvențiile de teritoriu...

D.S.: Subvențiile le-am dat anul acesta pentru anul trecut. Cele până la 30 iunie, partea regulară, pentru anul trecut, și acum mai avem subvenții de motorină și alte tipuri, care sunt direcționate pe firme, persoane fizice autorizate, dar și pe păsări, pe bunăstare, la porci etc. Și acum avem și pe COVID-19. Acum primim cereri. Sunt 64 de cereri pentru marea zootehnie, pentru cei care au peste 90 de capete de animale de vită mare și pentru porci și păsări.

Rep.: Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii pentru a obține subvenții de COVID-19?

D.S.: Să aibă aceste animale. Să ai peste 99 capete de vită, unități de vită  mare, bivoli și vaci de lapte sau oi, de la 50 de capete în sus. Primim cereri în perioada aceasta ( n.red. până în 23 octombrie).

Rep.: Despre ce sume este vorba? Sunt bani?

D.S.: Până la 7.000 de euro de fermă, 5.000 de euro pentru aceste măsuri, care pot fi cumulate.

Rep: Ce trebuie să dovedească pentru acești bani fermierul?

D.S.: Nimic, sunt bani de ajutor, sunt veniturile lui. Sunt venituri anuale pe care nu trebuie să le justifice. El ia banii aceștia și îi bagă în fermă, probabil. Cei mai mulți întreprinzători își acoperă găurile pe care le-a făcut pandemia de COVID-19 din cauza lipsei de vânzare a mărfii, creșterii prețurilor la inputuri la ceea ce intră în fermă. Apar aceste probleme curente pe care ei trebuie să le subvenționeze cu bani primiți. Dacă nu, se lasă de afaceri.

Trebuie spus că toți fermierii sunt prinși în sistemul acesta de subvenționare pentru COVID-19, mă refer la cei care au avut pierderi. Și cei care au suferit în primăvară de lipsa de apă,  dar am avut puțini în județul Brașov pentru că aici nu a fost secetă. În schimb, dăm SAPS-ul pentru suprafață și plățile de agromediu care se plătesc de la 15 octombrie. Se ajunge până la peste o sută de mii de milioane de euro pe județul Brașov.

Rep.: Sunt bani la APIA sau să ne așteptăm la o criză financiară?

D.S.: APIA are bani suficienți, împarte din banii europeni, în principal, și din banii Guvernului României, parțial.

Rep.: Am văzut că dialogați cu fermierii. Care sunt problemele pe care le-ați rezolvat anul acesta?

D.S.: Noi, toți angajații APIA, ajutăm fermierii în sensul că o facem atât cât ne permite legea. Unde legea ne permite, noi suntem de partea fermierilor. În plaja de interpretare la, să zicem, a nu da bani și a da bani fermierilor, noi suntem către fermieri. Dar totul să fie în limita legală. Noi îi ajutăm pe fermieri cât putem: îi învățăm, oferim consiliere la întocmirea de documente, le facem hărțile, le desenăm, dar acolo unde avem datele puse la dispoziție de către aceștia. Ei poate nu cunosc sau nu au tehnică electronică. Anul acesta am primit cereri doar în sistem electronic și a fost un sistem destul de greoi. Comunicăm telefonic cu oamenii ca să le facem cererile, hărțile etc. Ei trebuia să vină să semneze doar o hârtie. Am fost chiar și la Primărie și am luat noi adeverințele pentru fermieri. Acum, pentru importul de animale din IPA, în sistemul nostru intern, va trebui să lucrăm doar cu medicii veterinari, cu adeverințe pentru ajutorul pentru COVID-19. Pentru cei care beneficiază de ajutor pentru oi și vaci ne trebuie adeverințele de la medicii veterinari pe care noi le obținem.

Rep.: Credeți că aceste subvenții sunt suficiente pentru perioada de criză?

D.S.: Subvențiile acestea sunt suficiente – atât timp cât în Europa nu va fi război general va fi subvenție, pentru că păstrează prețurile echilibrate, relativ mici, cu accesibilitate la mâncare pentru toată lumea. Ați văzut și dumneavoastră că un pui ieftin este 7 lei în magazin și el are 1,5 kg jupuit. Datorită APIA, în România, și a celorlalte înstituții de subvenții în țările europene, prețurile se mențin echilibrate în Uniunea Europeană.

Anca LĂPUȘNEANU

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 - 27.10.2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri, reprezentând un procent de 74 % din numărul total al fermierilor.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 958.294.278,33 euro, astfel:

  • 621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează că, în data de 23 octombrie 2020, s-a încheiat procesul de depunere a cererilor în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi, fiind accesată de un număr de 122.986 fermieri unici.

Situația cererilor depuse pentru Măsura 21 în perioada 25.09 - 23.10.2020, se prezintă astfel:

- în sectorul zootehnic – bovine – 44.960 cereri pentru un număr de 594.974 capete;

- în sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine – 40.067 cereri pentru un număr de 8.709.852 capete;

- în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi – 46.451 cereri pentru o suprafață de 66.526,85 ha.

În Anexă regăsiți situație detaliată a cererilor depuse în cadrul Măsurii 21, pe fiecare județ în parte.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro.

ANEXA (pdf)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19.

Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr.1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:

  • beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019;
  • beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 284/23.09.2020, cererile de sprijin se depun la centrele județene/locale ale APIA începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro.

Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a Sprijinului temporar cu caracter excepțional, consultați Ghidul solicitanților pentru măsura 21 – sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza covid-19 (articolul 39b) accesând linkul http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna iulie 2020, aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul al II-lea 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 15.471.469,19 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 87 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă este data de 31 august 2020.

Pentru obținerea vizei aferente anului 2019, documentele care se vor transmite prin mijloace electronice (telecomunicații), la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului București, se regăsesc enumerate mai jos:

1) carnetul de rentier agricol;

2) actul de identitate al solicitantului;

3) decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I  și II / decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I  și II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;

4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;

5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*) Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011;

6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opțional);

7) declarația pentru obținerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, norme aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.

Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art. 6 alin. 1 și alin. 2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Națională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poștal sau virament bancar.

Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2018 poate fi încasată de moștenitorii săi, cu condiția respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii la oricare Centru județean al APIA, respectiv al Municipiului București, până la data limită 15.10.2020, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:

- carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);

- copie a certificatului de deces;

- copie a actului de succesiune (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ”definitivă”);

- copie B.I/C.I./pașaport al moștenitorului;

- împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);

- extras de cont pe numele moștenitorului.

Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua și după acest termen până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces, către moștenitorii acestora.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 16 octombrie 2019 - 30 iunie 2020, a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro, astfel:

  • 1,89 miliarde euro plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014 – 2020 și cofinanțare de la bugetul național;
  • 241,68 milioane euro ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național;
  • 161,33 milioane euro Măsuri de piață, comerţ exterior, promovare produse agricole și ajutoare de stat.

De asemenea, menționăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 843.349 fermieri, reprezentând un procent de 99,87% din fermierii eligibili la plată.

Reamintim fermierilor că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă autorizarea la plată, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2020 în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.

Sursa: apia.org.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-au depus 422.806 cereri, pentru o suprafaţă de 2.776.323,58 hectare.

Potrivit MADR, au fost înregistrate prin mijloace electronice 284.499 de cereri pentru o suprafață de 2.237.890,64 hectare.

Pentru a beneficia de aceste fonduri este nevoie de completarea cererilor unice de plată de pe site-ul APIA (www.apia.org.ro), accesând link-ul publicației online IPA-Online.

Care sunt documentele necesare?

Pentru a intra în schema de finanțare, proprietarii agricoli trebuie să dovedească documente, cum ar fi: copie CI/BI/certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului/certificatul de înregistrare la ONRC, certificatul de înregistrare fiscală, cont bancar activ.

Doritorii mai pot depune dosarele până pe data de 15 iunie, campania de depunere a Cererilor Unice de Plată încheindu-se în acea zi, în conformitate cu prevederile din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020 referitor la depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020.

Potrivit unui ordin al MADR, s-au stabilit penalizările pentru depunerea cererii unice în acest an.

Cu toate că termenul-limită de depunere a dosarelor a fost depășit, fermierii pot depune cererile chiar și după acea dată, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză. (S.N. David)

Cel puțin teoretic, potrivit INS suprafața pădurilor este în creștere

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 ha față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltate în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, potrivit INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018.

Ruxandra HĂBEANU

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 15 mai 2020 și până la acest moment, a eliberat 720 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe și 613 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru măsurile de mediu şi climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2020, în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID 19, începând din acest an APIA oferă fermierilor  posibilitatea de a solicita Centrelor județene eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezenta fizică a fermierului la centrul județean sau la bancă.   

Astfel, peste 95% din totalul adeverințelor au fost eliberate electronic.

Modelul de cerere de eliberare a Adeverinței de înregistrare fermier se găsește postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, iar lista convențiilor care au fost încheiate până la această dată, poate fi consultată la secțiunea convenții, acorduri, protocoale.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituția noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă, respectiv Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020. Aceste conventii se adresează fermierilor care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2020 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 04.05.2020, au fost publicate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de către Comisia Europeană în vederea optimizării gestionarii anumitor activități agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE.

Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel:

  • Depozitare privată carne de bovină (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/596 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privată carne de capră și de oaie (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/595 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului);
  • Depozitare privată a untului (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privata lapte praf degresat (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitarea privată a brânzeturilor (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/591 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Actele normative menționate pot fi consultate accesând linkul

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:L:2020:140:TOC

Regulamentele specifice stabilesc:

  • tipurile de produse eligibile,
  • perioadele de depozitare,
  • garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul)
  • cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Perioada de depunere a cererilor este deschisă începând cu data de 07.05.2020.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor, data de 30.06.2020.

Formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

După completare de către solicitant, cererea de ajutor împreună cu documentele atașate cererii și documentele privind constituirea garanţiei vor fi scanate/fotografiate şi vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poştă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA – Aparat Central, din B-dul. Carol I, nr. 17, sector 2, Bucureşti. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus.

Procedura de depozitare privată a produselor agroalimentare se derulează în baza regulamentelor specifice menționate. Condițiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite însă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 AL COMISIEI din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutoarele pentru depozitarea private. Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016.

În cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor și care au o garanție constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformității produselor și intrarea în depozit la locul de congelare a cantităților din cerere este de maximum 28 zile de la notificarea privind aprobarea.

Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanția aferentă se reține în totalitate iar ajutorul nu se mai acordă!

Informaţii detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.10 - 31.12.2019 (trimestrul IV/2019), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Suma totală care urmează a fi plătită pentru trimestrul IV este de 117.306.130,00 lei, pentru un număr de 13.050 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 61.873.579,800 litri.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul IV/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.116/28.04.2020, se regăsesc prezentate mai jos:

Nr.
Crt.

Specificare

Cantități de motorină
(litri)

Valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni
(lei)

1.

Sectorul vegetal

53.366.313,060

101.177.202,00

2.

Sectorul zootehnic

8.059.096,610

15.279.242,00

3.

Sector îmbunătățiri funciare

448.170,130

849.686,00

 

Total

61.873.579,800

117.306.130,00

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că vineri, 10 aprilie 2020, efectuează plățile aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este repartizată astfel:

  • 792.492,55 euro, respectiv 138.937.288,99 lei pentru un număr de 146 de beneficiari care au accesat M14 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare;
  • 151.168,46 euro, respectiv 173.254.474,10 lei pentru un număr de 183 de beneficiari care au accesat M14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Sursa: apia.org.ro

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a asigura continuitatea finanțării sectorului agricol, prin schemele de plăți și măsurile de sprijin pe care le gestionează, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a instituit, începând cu data de 06 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. nr.89/03.04.2020.

Astfel, în cele două zile de depunere electronică, s-a depus deja un număr de 16.698 cereri de plată, pentru o suprafață de 111.448 hectare.

Totalul cererilor unice de plată depuse în perioada 02.03.2020 până la 07.04.2020 este de 155.063 cereri, pentru o suprafață de 649.892 hectare.

Sursa: apia.org.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti