update 30 Jan 2023

După o pauză de doi ani, Sărbătoarea rapiței și a grâului, la Caracal

Bucurie, tristețe, speranță. Cam așa ar putea fi caracterizată ziua de 18 mai, când la Caracal s-a organizat, după doi ani de pauză, Sărbătoarea rapiței și a grâului.

Organizatorii, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Agricultură Caracal, subordonată Universității din Craiova, și Asociația cultivatorilor de porumb din România, au fost bucuroși pentru că au venit la acest eveniment peste 250 de fermieri din Olt și județele învecinate. Din păcate, a început să plouă destul de puternic. Unii s-au adăpostit pe unde au putut, dar cei mai mulți au înfruntat cu stoicism ploaia care, după cum spun bătrânii, întotdeauna mai mult aduce decât ia. La finalul manifestării, când s-au tras și concluziile, a apărut din nou soarele.

Sărbătoarea rapiței și a grâului a fost, în primul rând, un nou exemplu al efectelor schimbărilor climatice care se resimt tot mai des și la noi. Cu o zi înainte au fost 33 de grade Celsius, iar când a avut loc evenimentul erau doar 19 grade Celsius. În câmpul experimental de la Caracal au fost prezentate mai multe experiențe, care mai de care mai interesante. Fermierii care au decis să parcurgă toată expoziția au putut să vadă nu mai puțin de 68 de hibrizi de rapiță și tot atâtea soiuri de cereale.

Cei prezenți la eveniment au aflat că anul acesta genetica va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește nivelul producțiilor. În plus, firmele expozante au adus în premieră hibrizi noi de rapiță care au nevoie de mai puțină apă și sunt mult mai bine adaptați condițiilor pedoclimatice din zona de sud a României. Concret, fiecare fermier a găsit în câmpul experimental un hibrid de rapiță și pentru buzunarul lui.

La fel s-a întâmplat și în cazul cerealelor, segment de activitate unde producțiile sunt ceva mai mici decât ne-am așteptat. Cu acest prilej, fermierii au aflat și de ce substanțele folosite nu au efectul scontat. Explicația are legătură cu schimbările climatice. Din cauza lor dezvoltarea plantelor este alta. Fie mai înceată, fie mai rapidă. În aceste condiții trebuie să fim mult mai atenți când aplicăm tratamentele, în ce doză și să fim atenți dacă nu este cumva cazul să revenim.

Ar mai fi un lucru de spus cu acest prilej. În acest moment, oferta de pesticide este foarte mare și diversificată. Pentru a face o alegere înțeleaptă e bine ca, în lipsa consultanței agricole care a cam dispărut de pe plaiurile Mioriței, să apelați la specialiștii care mai sunt în stațiunile de profil, cum este cea de la Caracal. Să nu vă fie jenă, oamenii aceștia vă așteaptă cu bucurie să vă spună tot ce știu ei.

M. Eftimie

Într-un an agricol dificil, programele integrate NATUREVO aduc plus valoare în ferme

Programele integrate NATUREVO aplicate în cadrul loturilor demo de la SCDA Caracal au adus diferențe considerabile de producție și, implicit, de profit.

Fiecare fermă este diferită și trebuie „tratată“ personalizat. Acesta este unul dintre punctele forte ale companiei Naturevo. În cei peste 20 de ani de activitate pe piață, compania a înțeles că nu poți face performanță dacă te ghidezi după o tehnologie cadru și o aplici oriunde, indiferent de condiții. Astfel, acum câțiva ani, compania a lansat conceptul FlexiTech Agro, care presupune o „radiografie“ cât mai detaliată a fermelor, în vederea unei recomandări corespunzătoare care să aducă rezultatele scontate.

La începutul anului 2020, specialiștii Naturevo au evaluat condițiile pedoclimatice și economice din cadrul SCDA Caracal și au venit cu recomandarea aplicării programelor integrate pentru cele 4 culturi, care să susțină o producție profitabilă. Culturile la care s-au aplicat tehnologii comparative au fost: grâu, rapiță, floarea-soarelui și porumb.

Prin aplicarea rețetelor Naturevo, soiul de grâu Glosa a adus un spor de producție de 726 kg/ha. Produsele utilizate au fost: Novatec Classic, Amosulf NG, Evoright Plus, Keraol, Rootip Basic, Basfoliar 36 Extra, Evogel P, Wetcit, Copfort, Polyactiv Mn și Alsupre S.

La cultura de rapiță, hibridul analizat a fost PT 264. Aplicarea produselor Naturevo a condus la obținerea unei producții de 2.982 kg/ha STAS la hibridul PT 264, rezultând un spor de producție de 391 kg/ha față de hibridul PT 264 cultivat cu tehnologia SCDA Caracal.

La o analiză mai detaliată, s-a ajuns la concluzia că la cultura de rapiță programele integrate Naturevo au adus un profit de aproximativ 500 lei/ha comparativ cu programul aplicat de SCDA Caracal. Produsele folosite în tehnologia de rapiță sunt: ArgintEVO, Basfoliar 36 Extra, FinalEVO, Kerafol și Evoright PLUS.

Pentru culturile de primăvară, programele Naturevo au fost aplicate la porumb și floarea-soarelui. La floarea-soarelui, analiza comparativă s-a făcut pe hibridul SUBARO. Sporul de producție a fost de 177 Kg/ha datorită aplicării unui program adaptat condițiilor specifice din fermă.

Aplicarea produselor Naturevo a condus la obținerea unei producții STAS de 6.676 kg/ha la hibridul de porumb P 9978, rezultând un spor de producție de 879 kg/ha față de hibridul P 9978 cultivat cu tehnologia SCDA Caracal; Producția medie a celor 66 hibrizi de PORUMB semănați în platforma Naturevo a fost de 6.654 kg/ha, rezultând față de martor un spor de producție de 857 kg/ha, ceea ce confirmă superioritatea unui  program integrat cu produse marca Naturevo.

La culturile de porumb și floarea-soarelui, produsele care au influențat pozitiv producția sunt: Nutri Top 5.10.15, Uree NG, Kerafol, Evogel P, Wetcit.

Încă o dată, compania Naturevo demonstrează că, dacă ai cunoștințele necesare și produse de calitate, poți face față schimbărilor climatice și poți chiar să obții profit în condiții dificile.

Contează foarte mult ca partenerii fermieri să înțeleagă diferențele și să aplice produsele adecvate, așa cum au procedat cei de la SCDA Caracal.


Pentru consultanță de specialitate, apelați la echipa NATUREVO sau accesați  https://www/naturevo.ro/contact/


Ing. Mihaela RADU, dir. Marketing NATUREVO